În veșnicie

În veșnicie

În veșnicie nu pătrunde putregaiul,
Poeții scriu, sunt merii raiului,
Lumina Lunii nu-ncălzește, ca și versul
Ce-l scrie plângăreț-perversul.
Tăcerea voastră nu ne va ucide,
Așa a spus bătrânul Tucidide,
Poate Homer a spus, poate că eu
Să o fi spus, ce Dumnezeu.
Antologia mea de vise va străbate
Un secol, poate jumătate,
O crustă suntem, miezul este viața,
Când cade crusta, veșnicia-i fața.
BORIS MARIAN

Atât de evident

Atât de evident

Este evident că paznicul
Stă în fața porții închise,
În spatele ușii este o clădire
Cu toate ușile închise,
La fiecare etaj, zac mumiile
Unor prinți, duci, regi, papi, sultani, faraoni,
Am bătut timid la poartă, paznicul a dispărut,
s-a evaporat ca spirtul pe o rană,
ușile toate s-au deschis,
din toate camerele se auzeau râsete de copii
care jucau de-a baba-oarba.
**************************
La fel de evident este că iubita contelui
Nu avea mai mult de optsprezece primăveri,
Contele nu avea mai mult de optzeci de ani,
Prietenul contelui era adoratul tuturor femeilor din ținut,
Dar nimeni nu știa că inima iubitei contelui
Aparținea acestui prieten misterios.
Contele a decis s-o mărite pe iubita sa
Cu notarul din sat, au dansat până în zori ,
La un moment dat s-a auzit o împușcătură.
Eroina noastră era moartă, era moartă, era moartă.
Cine a ucis-o? Contele – nu. Notarul nu .
Autorul crimei era și autorul poivestirii.
BORIS MARIAN

Imperiul

Imperiul

Porțile erau închise,
Sala tronului ,pustie,
Era străbătută de un bondar ,
Monarhul dormita, visa
Vânătorile din tinerețe,
Un șobolan se apropie timid,
Urmă un șir de confrați,
Papagalul din cușca înaltă
Strigă – ALARMĂ, în sală
O haită de câini dresați,
În afară de ei, nimeni nu avea voie
Să intre neanunțat.
Nici porumbeii – poștași nu aveau permisiunea.
Oamenii părăsiseră de secole imperiul.
Păduri și ape înconjurau palatul.
Într-o zi acesta se prăbuși cu un zgomot infernal.
Bun spectacol, îmi șopti în ureche prietenul.
BORIS MARIAN

Octombre

Cad frunți și frunze, țarul a murit,
Poeții mor și ei în octombre,
Ulise bântuie în aceeași lună,
Sus – zăpada, jos – sticle sparte,
Ajutor de călău se găsește,
Dumnezeu nu va fi om niciodată,
Bătrânul dictator mergea călare pe tancuri,
Mirosea ciudat a urină și benzină,
Sisif a venit deghizat în câine,
Lătra mereu – sculați , voi oropsiți ai vieții,
Dar era o capcană, cine urca prea sus, harș, capul tăiat,
Singur, Pontiu Pilat a înțeles cum stă treaba,
Paznicul de la mănăstirea din deal a avut cincizeci de copii,
Astfel s-a născut Comuna din Paris, pe cel mai mic îl chema
Nabucodonosor, el a descoperit America, în biblioteca din Alexandria
Se mai găsesc copii îngălbenite, ba chiar și piciorul unui cavaler,
De atunci, anual se acordă unor oameni de seamă Ordinul Piciorului,
Exact la întâi octombrie.
BORIS MARIAN

Inițiere

Inițiere


Cu ajutorul de călău, când blocurile moarte
Dorm pe străzi, din crăpături se scurge apă, sânge, râu,
Iar aerul pare de piatră, afina lăcrimează violine,
Pereţii gâfâie , absorb din anghinare, ce supurează,
Dragă moş Andrei, urzică îl ucide pe mitică,
Ochii sunt goi, iar mâinile de gheață,
Violul e în toi de dimineață, un băț de nuc
Te uscă pân-la supt, ești ajutorul de călău,
Rămâi în viață, dudul te scarpină cu patimă, cătina,
Își face loc în iadul Iadolina, vorba străinului devine
Tot mai lată, e coada calului ce partea grea desparte,
Gigantic și inform, ca busuiocul, că i-a sărit din pleoapă ochiul,
Buboaiele stejarului te-ndoaie, răsare soarele, iar chimenul nu-i gata,
Tăcută noapte,mușețelul , șoapte, nici Dumnezeu nu ar mai vrea să fie Om,
Chirurgul reclamase sunătoarea, ghimber aduc tanchiștii le răscoală
E bun și anasonul, într-o doară, sicriul e mai mare ca pământul,
Chimenul nu mai știe jurământul, roinița a pierdut fustița,
Mărarul –general roade costița,deasupra tuturor este lămâia,
Ne-am inițiat, spune posacă Frau- Momâia,
Iar pentru liniștea cetății puțină sare,
Se-adaugă după gust, după mâncare.
BMM

Inițiere

Inițiere


Cu ajutorul de călău, când blocurile moarte
Dorm pe străzi, din crăpături se scurge apă, sânge, râu,
Iar aerul pare de piatră, afina lăcrimează violine,
Pereţii gâfâie , absorb din anghinare, ce supurează,
Dragă moş Andrei, urzică îl ucide pe mitică,
Ochii sunt goi, iar mâinile de gheață,
Violul e în toi de dimineață, un băț de nuc
Te uscă pân-la supt, ești ajutorul de călău,
Rămâi în viață, dudul te scarpină cu patimă, cătina,
Își face loc în iadul Iadolina, vorba străinului devine
Tot mai lată, e coada calului ce partea grea desparte,
Gigantic și inform, ca busuiocul, că i-a sărit din pleoapă ochiul,
Buboaiele stejarului te-ndoaie, răsare soarele, iar chimenul nu-i gata,
Tăcută noapte,mușețelul , șoapte, nici Dumnezeu nu ar mai vrea să fie Om,
Chirurgul reclamase sunătoarea, ghimber aduc tanchiștii le răscoală
E bun și anasonul, într-o doară, sicriul e mai mare ca pământul,
Chimenul nu mai știe jurământul, roinița a pierdut fustița,
Mărarul –general roade costița,deasupra tuturor este lămâia,
Ne-am inițiat, spune posacă Frau- Momâia,
Iar pentru liniștea cetății puțină sare,
Se-adaugă după gust, după mâncare.
BMM

Înrâurirea

Înrâurirea

adevărat îţi spun, fiecare e ucenicul cuiva,
înrâurirea excesivă duce la nemulțumire,
robinsonii barurilor de noapte, din cei ce rătăcesc,
câinii de pripas, cei merituoși trezesc invidia,
singurătatea, secretomania putrezind,
frica de anu fi părăsit, dorința muribundului
de a lua cu el colţul de lume pe care îl ştie,
terorismul, iubirea sălbatică a scorpionilor,
totul se termină prea repede,
Doar atunci când i-am uitat numele
m-am vindecat în sfârșit.
Mandragora, adevăratul nume al fericirii.
Ghioaga este sora ghiocului.
Am studiat tot ce s-a scris despre cai.
Numai struțul este mai ciudat, nu știm.
*************************************
Țopăie morții în cimitir,
Sus e statuia lui Vladimir,
Oasele urșilor saltă-n cavou,
Umblă Columb, în mână c-un ou.
Dansează beat bietul Falstaff,
El nu e fals, nu este grav,
Capul ce joacă nu e tăiat,
Milă îmi este de proful Unrat.
Femei – istorie, femei glumind,
Deltele cresc, crime și grind,
Află sub unghii probe legale,
Faptele sunt doar cacialmale.

Masca veseliei a fost furată,
Carnavalul fuse chestie bluffată,
Cad păsări din cer, nu aveau nici aripi,
Mitraliera pare coadă de ghitară.
Zei pe sticlă leagă vorbele, făloși,
Burțile se umflă, iepurii-și fălcoși,
Bustul, salsa, fundul câștigă teren,
Lacrimi în orașe, sate și în tren.
Moartea e bondoacă, ne cam păcăli,
țările sărace sunt tot mai pustii,
Unde ești, Vladimir din mileniul prim,
Strugurii sunt acri, mierea e venin.

BORIS MARIAN

Pe Calea Victoriei

Pe Calea Victoriei

Pe Calea Victoriei mă plimb,
Citesc din Tao Te King,
Calea este bătătorită,
Fetele mari se mărită,
Fetele mici fac poze,
Cu flori de palmier și tuberoze,
Numele numelor este ascuns,
Atotprezentul nu l-ai pătruns,
Tu te desprinzi de tine ca ins,
Devii mai tulbure și mai distins,
Ești străființă manifestă,
Părăsește poema livrescă,
Oricum n-ajungi prea departe,
Uită de manuscrise, de carte,
Desăvârșirea se atinge-n Nimic,
Ochii sunt ficși ca la pisic,
Apoi îl cauți pe Tao,
De nu te calcă un VW maro.
BORIS MARIAN

Ce n-am visat

Ce n-am visat

Eu am visat, ce n-am visat,
Colegi și dascăli, vii și morți
Unul acum e deputat,
Altul cerșește pe la porți,
Apoi un biet politofag,
Ce tot jonglează cu parai,
Prima logodnică de-un veac,
Îmi spune, ce idiot erai,
Pe șeful ros de avangard,
Pe Visarionîci tot mai viu,
Secretul e, mi-am cumpărat,
saltea DORMEO, eu o știu.

XXX

XXX

XXX, toamnă griz,
Nu știam c-o să mai please,
Un oraș în profil
E ca floarea cu pistil,
Poezia îți face prieteni și dușmani,
E ca o lună ziua, un fluier de soc,
O vânătaie pe pleoapă,
Sâmbure de aur aruncat la gunoi,
Beznă gravidă în luna a doua,
O, Luna Park, o, Jeanne D Arc,
O dansatoare spaniolă şi mult mai mult.
Tăcerea celui prefăcut mort,
Un submarin rătăcit într un lac,
Criză, priză ,a analiză,
Secure + şomeră,
Stele, basme şi Orient,
Multe, ce mai vreţi?
BORIS MARIAN

Gara ultima Boll

Gara ultima Boll

Câmpuri condamnate la o veșnică nerodire,
Locuri fără de speranșă, omul cu șapca roșie
Face un semn magic, pe tăblie scrie Waterloo,
Dar Napoleon nu este nicăieri, o bătrână
Cu un pachet mare în mână, de ziare,
Învelit cu un halat rupt, dispăru după colț,
Pe Strada Principală, străjuită de case vechi,
Vandalizate de vânturi și ploi, perdele galben-verzui
Se zbăteau în vânt, un zid negru apărea intermitent
Între case, o fabrică părăsită încheia defilarea,
În depărtare, pe un deal, un portret gigantic,
Reprezentând un chip surâzător, roșu în obraji, privire vicleană,
Sub el scria – „Trăiască viitorul”.
BORIS MARIAN

Târguri

Târguri

Târguri în forma unor cești,
Fără ieșiri, fără ferești,
În care rătăcesc arhangheli,
De mult muri poștașul Anghel.
Ducea mesaje, vești de moarte
Despre colegii dintr-a șaptea,
Ce-i pasă celui ce-a murit?
Primul Război a fost sfârșit.
Veni Al Doilea, mai mulți morți,
Se schimbă steaguri pe la porți,
Al treilea, ca războiul punic
Fu scris în alfabetul runic.
Dar inimioară, ești mai mare,
Ești chiar un caz, dăm de necaz,
Cuiva, departe-i
Se umflă-n în spate,
Inimi de criță
Fără de spiță,
Vera Veruca,
Minte cât nuca,
Mă strigă, mă strigă,
Ce vrei, mămăligă?
Unii pe acasă,
Zac pe o masă,
Spargi magazine,
Nu poate fi oricine,
Aduni milioane
Piștari, coroane,
Nepotul Sile
Sosi din Chile,
Nu te clinti,
Statuie gri.
Nu ești un înger,
nu ești un diavol,
Un triplu din toate,
în mare haos,
Deratizare,
Jude moralei ,
Nu trece nimeni,
cu buletine,
ei niciodată,
n-au plâns la serată,
știe -mpăratul ,
Wagner- șarmantul,
Straordinar,
de un felinar.
Lumea sinistră pare normală,
Trăiască rivoltele mondiale.
BORIS MARIAN

Ce faci acum?

Ce faci acum, mă-ntreabă Dumnezeu,
De parcă nu ar ști, murim încet,
Mari profeții s-au spus, se spun mereu,
Vin de la școala vieții c-un caiet,
Vorbește mult, mai scrie pe pereți,
Se plâng arhanghelii, eu râd cam pe ascuns,
Potopul a trecut, oameni –bureți
Sar să mă pupe, eu am creier creț,
Enoch și-a împărțit progenituri,
Se umple lumea de hoții, minciuni,
Iubirile s-au prefăcut în uri,
Ne-obișnuim să ținem totu-n pumni,
Pe unde-s Ieremia și Daniel,
Speranțele au rădăcini adânci,
doar eu și tu, deasupra noastră El,
Doamne, pe noi nicicând să nu ne plângi.
BORIS MARIAN

E liniște în țara poeziei

E liniște în țara poeziei



E liniște în țara poeziei,
Pornografia s-a retras la PornTv,
Poeții dorm vrăjiți de amintire,
Pe bulevarde circulă BMW.
Din darul magilor n-a mai rămas nimic,
Iar Zarathustra a fost dus la DNA,
Zadarnic dai un pup, un click,
în liniștea aceasta e ceva.
Nainte de sfârșitul Lumii,
Vine sfârșitul fiecăruia,
O auroră –n dansurile spumei,
Timpul ca norii zboară undeva,
Treptele gem ca-n boală animalul,
Calul aleargă în câmpii pustii,
Mila cu sila se-ntâlnesc la vilă,
De ce, iubito, numai noaptea vii?
Prin aer mai plutesc săruturi,
Bietul Petrarca a cerut un ceai,
Mușcați de șarpe, cad eroi sub scuturi,
Scrie , Poete, scrie, ce mai stai?
BORIS MARIAN

Mă-nfățișez

Mă-nfățișez

Trăiesc pe propria-mi răspundere,
Nu mă tratați drept altul,
Îl iubesc pe Dionis, dar și pe Apollo,
Dărâm idoli vechi și noi,
Cred mai mult în aparențe,
Formulele sibiline îmi sunt străine,
Ca și colesterolul rău,
Decadența este începutul înnoirii,
Nu am păreri preconcepute în ce mă privește,
Pe bancheta din spate două femei se drăgostesc,
Nu mă privește, aspirația către o lume nedivizată
O înțeleg fără rezerve, extazul este exclus uneori,
El, individul avea impresia că ea, individa a înțeles pădurea
Cu toate fibrele ei, nici vorbă, vă spun eu, nici vorbă,
Nu mă mir , dar sunteți o femeie excepțională,nu mă mir,
Cine ești, întrebă năluca, nevasta lui, răspunse mesteacănul,
Mortul ridică un picior și se ușură. Fraților, trăiască ipoteca,
Strigă eu-l din mine, eram, oare, eu? Nici vorbă, nici vorbă.
BORIS MARIAN

Singura victorie

Singura victorie

Singura victorie pe care omul ar fi meritat
Să o câștige a fost nemurirea,
Dar nu a fost să fie,
Vântul puternic, curenții marini
Au dus departe acest vis, busolele s-au pierdut,
Vâslele sunt rupte, malurile s-au ascuns sub zare,
Zadarnice lacrimi sărate, o mare de lacrimi,
Caii de mare, dunele călătoare, iluzii.
Marea Sargaselor, cu misterele ei,
Tropicul Racului , ehei, Cuba și Golful Porcilor,
Nu sunt de acord, propun terapie de șoc,
Morți ne trezim uneori, ne iubim, da, ne iubim,
În somn, în paturi adânci, tofranil,tryptizol, streaptease?
Nu, mai bine șocuri electrice, le știe Sindbad cel Rău,
Altfel mă las înșelat de acel trup de flori,
De peisajul ce-mi va asimila treptat trupul și sufletul.
În jur caii sălbatici aleargă în căutarea sălbaticului stăpân.
BORIS MARIAN

Personaj dispărut

Personaj dispărut


Numele nici nu se știe,
adresa e-n Eforie,
Pacienta umbla pe Tamisa,
Plutea pe ape Elisa,
Beată, drogată, confuză
Era oarecum și lăuză,
Suna ora trei dimineața.
Omul cinstit mai învață,
Hoțul de suflete doarme,
Carmen se ține de kharme,
Avem noi nevoie, întreb,
De o cămilă cu gheb?
Nu-uuuu, răspunse cămila,
Esența e-n toate doar mila,
O lume de cerșetori
Urcă pe scară spre nori.

Și dă-i și luptă

Și dă-i și luptă

Pentru paaaace, pentru viață,
Jos cancerul, jos sărăcia, ai toată viața
Înainte sau înapoi, totul se deteriorează,
Atențiune cade tencuiala, cad balcoanele,
Cad tablourile vivante, basta, dormi!
Suntem cu toții niște frumoși învinși.
Dar nu suntem uniți în cuget, că de simțiri,
Mai rar așa poveste. Cu tine pot coborî
și în Infern, nu mi-e teamă, ești dragostea mea,
nu mi-e teamă. Numai idioții ajung în rai.
În galaxii sunt mulți idioți.Unii scriu versuri.
Te țin minte, viermișorudișor.
Pe malul râului Congo am plâns și am râs.
Cumpănesc vertebrele timpului,
Îmi place să-mi mângâi spinarea,
Tu ești scara mea pe care voi urca,
Nu este asta cea mai pură iubire?

Calul

Calul

Calul paște iarbă,
Iarba paște caii,
Iarba ne paște și pe noi,
Timpul ne paște și el,
Caii văzduhului ne pasc până la rădăcină,
Sărutul tău mă paște uneori,
Cândva caii erau zei păgâni,
Domnul era ocupat cu zidirea Lumii,
Am eu un cal înțelept care mi-a spus povestea,
De ce, credeți, se uită caii lăcrimând
La bietele noastre ființe?
Uneori mai dau și din cap a jale.
BORIS MARIAN

Un visător nu pierde

Un visător nu pierde

Un visător nu pierde niciodată,
Patul lui Procust nu e pentru el,
Ambițiile deșarte, vorba – plată
La schimb cu sentimentul - anofel.
Iubito, tu ești doar femeie,
Femeie, tu ești doar un om,
Iubire, tu ești doar scânteie,
În ochii Creatorului – atom.
Părea o părăsire, păsărire,
Un fir de grație spre gloria din bolți,
Cum strălucește aurul subțire,
Ne despărțim, un duh pândind la colț,
Vor fi iar veacuri rătăcite,
E prea departe visul, unii spun,
Pașii slăbesc, iar șoaptele-s sleite,
șirag de lacrimi, diamant – săpun.
O nouă zi, o nouă înviere,
Doi tineri renăscuți din haos-lut,
și-au dat un loc sub orbitoare sfere,
Domnul a râs , vitraliile sunt scut.
Paharul s-a golit într-o clipită,
Cu toții au băut din el,
Iubirea nu e doar ispită,
Credințele sunt de un singur fel.
BORIS MARIAN

Perfecțiunea

Perfecțiunea Perfecțiunea mă-ntristează, Nu de moarte mă tem, Ci de perfecțiunea ei, Bach. Bach. Bach. Adesea mă gândesc cu jale. Asasinul iubirii este perfecțiunea. Mai este și fratele său – normalul. Un stârc a ieșit pe baltă. Un sfârc așteaptă. Ochii tăi – abanos, părul tău – câmp cu maci. Cuvintele se lovesc de recif. Circumcizia este un act necesar. Civilizația noastră se bazează pe bulan și gaze lacrimogene. Nu pe cărți. Sunt prea grele. Poezia? Puah? Nimeni nu a murit lovit de un vers. Doamne, ferește-ne de extratereștri, ăștia au idei noi. De unde începurăm? De la Bach. Tot mai bine cu rău , decât fără. BORIS MARIAN

Iubito Iubito, vreau să știu când vii, când pleci, în care zone, calde, reci? Simt lipsa ta acum deja, or fi de vină Claude Monet, Degas,. aleargă armăsarii-n trap, galop , să ai în viață fericire și noroc, îmi place blândul patruped cu ochi de antic înțelept. Alături tu zâmbești, te simți plutind prin astre de arginți, un singur lucru aș mai vrea, veșnică tânără, a mea. Pegasus spune că-i de-acord, My lady tu, eu doar your lord.

Noutatea cuvântului

Noutatea cuvântului Noutatea cuvântului-doar suflarea vântului, Un jet necurmat –din abisul spart, Armonios, cumpănit – doar un ciripit, Cu tine eram în țara lui Ham, Cărămidă, omidă, să nu te ucidă, Tu, aleasa mea, mătase de nea, Neagră ca o noapte, a mea jumătate, Ne-am iubit, fuziune, nuclee nebune, Noi am fost strămoși multor feți frumoși, Multor prea-frumoase fecioare lăptoase, Fecioare de miere, până la durere, ************************* Da, respectăm soarele, icoanele săracului, cu veselie amară, de anghinară. Respectăm și tăcerea, e moartea, e viața, e vrerea, Culorile vidului, noaptea, din ziua a șaptea. Vid, vid, vid, Dumnezeu a murit? Nu a murit, e surd, pare absurd, halebarda a luat-o Sandra. Mersul , singurul mod real de existență, Nici vorbire, nici vers, nici cadență. BORIS MARIAN

SANREMO

SANREMO Primo-nu știam că se scrie într-un cuvânt. Apoi – ce înseamnă? Sfântul Remus? O fi. E noapte, autobuzul sare peste prăpăstii. Marea, panteră neagră, pândește. Grand Hotel Des Anglais . Este și parola de pe Internet. Clădire de o sută de ani. Etajul trei, vedre la aceeași mare, Gigantica Mediterană. A doua zi, în toate zilele, micul dejun, Seara mâncare execrabilă, dar nici mie nu mi-e foame. Remarc în oraș biserica rusă, un Vasili Blajennyi mititel. Și Gribaldi e mititel. Stă pe malul mării, se uită. Ce vede? Nu citesc nimic. Oamenii din grup, majoritatea femei – senioare, Simpatice, oamenii au nevoie de simpatie. Glumești, câștigi un suflet. Televizorul are peste o sută de programe, toate în italiană. Nu știam că nu înțeleg deloc această frumoasă limbă. Femeile de serviciu, negrese cu picioare lungi, grațioase, Îi spun uneia, au revoir, e din Senegal. Zâmbește. Ce amantă adorabilă ar fi. Orașul e provincial. Fără festival e nimic. Nici păsările nu cântă. În schimb văd șobolani morți. Otravă? Negrii vând genți, brățări, fleacuri. Restaurante proaste. Spaghetti, grătare, pizza. Vinul e prost. Înghețata , la fel. Nu mă simt bine. Se fac excursii la Genova, Torino, Monaco, nu mă interesează. Singura plăcere a fost drumul cu autobuzul, ziua, De la San Remo la Nizza( Nice). Un drum extraordinar. Castele, biserici pe marginea prăpăstiilor. Marea este peste tot. Nicăieri nu am simțit aerul proaspăt și înmiresmat al mării. Nu am scris nimic. Ceva mă apasă. Anii, amintirile. Coasta de azur este pentru bogătași plicticoși. Un poet ar muri aici. BORIS MARIAN