Bâlciul deșertăciunilor

Bâlciul deșertăciunilor

De unde rezultă că nimic nu se pierde,
se transformă în perje,
Unul urlă și atacă,
cu o vorbă se îneacă,
din bârlog mirositor,
are de -nchisoare dor,
Dumnezeu, cum e-nțelept,
mestecă în lut atent,
unii-aur, alții- fier,
alții –fiere, grea de zer.
Un maestru mai pervers,
nici galactic, nici invers,
scoate vânturi chiar pe bot,
că în fund are un dop,
biet trufaș, cu cine el
se compară? C-un purcel.
Că din zgură s-a format,
în pulbere s-a fost uitat.
Aruncat din bar în bar,
a ajuns vermicular,
din sicriu sărind , va scrie
un poem cât pentru-o mie
de nebuni, tu, floarea mea,
să te-nduri de soarta sa.
Am să tac, ducă-se, drac
el nu este, dar ar vrea,
dracul are-n el ceva,
tot cu degetul în nas,
îl mai mută-n alt popas.
Seamănă cu-o avionetă
prăbușită în toaletă,
pare-se că la femei,
s-a închis, cu mult temei,
să nu-l vadă zâna blondă
din cenaclul LA ROTONDĂ.
Un prieten el găsi,
nu cunoaște a,e, i,
adică analfabet
este bietul platonet,
fost boxer, de prea mulți pumni
i-au pătruns doar gărgăuni,
un fecior are, dar cui
sare-n beregata lui,
a lui tat-su, cel boxer,
nu-i dă casă, nici parter,
minte bietul neavând,
ce să-i dea, un pumn, un vânt,
a fugit, printre sărmani,
se visează american,
ca orice portorican,
plânge după-ai săi Balcani.
unde purici nu făcu, doar un fiu,
Nea Plătică, fost în SUA,
cu celebra zisa Pruna
au ucis doi bătrânei
pentru patru sute lei.
În final i-au prins, ei zac
la pârnaie, stau colac
pentru bieții violatori
cu hormonii repejori,
Doamne, de ce nu-i făcuși
câini, pisici, broaște de uși,
ca să mai avem folos
de la lumea de mai gios.
BORIS MARIAN.

Bâlciul deșertăciunilor

De unde rezultă că nimic nu se pierde,
se transformă în perje,
Unul urlă și atacă,
cu o vorbă se îneacă,
din bârlog mirositor,
are de -nchisoare dor,
Dumnezeu, cum e-nțelept,
mestecă în lut atent,
unii-aur, alții- fier,
alții –fiere, grea de zer.
Un maestru mai pervers,
nici galactic, nici invers,
scoate vânturi chiar pe bot,
că în fund are un dop,
biet trufaș, cu cine el
se compară? C-un purcel.
Că din zgură s-a format,
în pulbere s-a fost uitat.
Aruncat din bar în bar,
a ajuns vermicular,
din sicriu sărind , va scrie
un poem cât pentru-o mie
de nebuni, tu, floarea mea,
să te-nduri de soarta sa.
Am să tac, ducă-se, drac
el nu este, dar ar vrea,
dracul are-n el ceva,
tot cu degetul în nas,
îl mai mută-n alt popas.
Seamănă cu-o avionetă
prăbușită în toaletă,
pare-se că la femei,
s-a închis, cu mult temei,
să nu-l vadă zâna blondă
din cenaclul LA ROTONDĂ.
Un prieten el găsi,
nu cunoaște a,e, i,
adică analfabet
este bietul platonet,
fost boxer, de prea mulți pumni
i-au pătruns doar gărgăuni,
un fecior are, dar cui
sare-n beregata lui,
a lui tat-su, cel boxer,
nu-i dă casă, nici parter,
minte bietul neavând,
ce să-i dea, un pumn, un vânt,
a fugit, printre sărmani,
se visează american,
ca orice portorican,
plânge după-ai săi Balcani.
unde purici nu făcu, doar un fiu,
Nea Plătică, fost în SUA,
cu celebra zisa Pruna
au ucis doi bătrânei
pentru patru sute lei.
În final i-au prins, ei zac
la pârnaie, stau colac
pentru bieții violatori
cu hormonii repejori,
Doamne, de ce nu-i făcuși
câini, pisici, broaște de uși,
ca să mai avem folos
de la lumea de mai gios.
BORIS MARIAN.

Talentul este o boală

Talentul este o boală


Talentul este o boală
Mortală, pe-o coală,
Zăbală pentru caii de rasă,
Ei intră în bar și beau doar Cotnari.
Băi, ce zici tu acolo, ce îndrugi?
Nu știi că nu contează ce, mai mult contează
Cum, ai înțeles, băi? Cuuuuuuum?
Bună seara, mie îmi crește un copac
Pe palma stângă, nu o mai pot ridica,
Mai am și o cefalgie, ehei, mai tare ca o simfonie,
Tensiunea e mare, zece mii de volți
La brațul stâng, parol doneur, mă jur,
Bună seara, Cezărică, ave sică și rică,
Ce nu pricep eu este treaba cu criticii,
Am ajuns să ne conducă UE și criticii moi ca melasa,
Mari, greoi, delicați, înalți, scunzi, mijlocii,
Cred că am fost și sunt un idiot,
Asta să nu o spuneți mai departe, deși se vede,
Mă pregătesc să rescriu Iliada,
Aștept ziariștii și coada.
BM

Simțire

Simțire


Simți tu mirosul arămiu
Torsul femeii, sfârcul viu,
O capodoperă de-a ta,
Ca mohairul din flanea?.
Nimfe, sirene, nimănui
Nu-i pasă de cui, de cucui,
Iar pentru creier nu-i destul
Un greier vajnic și fudul,
O, Flandră din subconștient,
Nu te cunosc, nu-ți sunt client


Mă strecor printre crăpăturile zidurilor,
Am uitat care este casa mea,
Glonțul și frânghia nu mă vor,
Eu nu sunt ceea ce sunt,
Zâmbetul poate fi un zid.
Trupul meu se destramă
și se reconstruiește, devenind casa mea.
Morții fug din cimitire.
Povestea cu Nasul este valabilă pentru oricine.
Dacă reușești să inventezi un copac,
Ești mai mult decât un scriitor.


Boris Marian




|

Fuga

Fuga

Frați oameni, lăsați-mă să respir alături de voi,
Vă spun un basm despre vulturul de munte, un basm moral,
mi-aș pune o grenadă în dreptul inimii să zbor spre voi,
nimeni nu va muri, dimpotrivă, moartea dușmanului este moartea mea,
viața prietenului este viața mea, iubirea iubitei este iubirea mea,
fuga fericirii este fuga mea, încotro?
Informatorii leproși s-au ascuns, a venit echinocțiul nebunilor,
Chei oculte nu se mai găsesc nici la vehituri,
Conjurația sixtină pune un nud în față, fiica Afroditei,
Iluminații păstrează secretul Templului antic,
Un vultur însângerat plutește deasupra lumii,
Lirica 25 de miligrame capsula poate ucide?
Epileptic răspunde scepticul criticul meu dominator,
Reacții adverse, cum se păstrează lirica? Ce dureri lecuiește?
Ce anxietate? ARSURĂ, PULSAȚIE, JUNGHI, CRAMPE,
Furnicături sub inimă.
V-am păcălit , este vorba de doamnele Lyrica și Doretta.
BORIS MARIAN

Iapa mutului

Iapa mutului

Asta să i-o spui lui mutu,
Îmi spune criticul Crudu,
El n-a scris un vers bun.
Dar are un tun,
Are permis de port-tun,
Nu consumă tutun,
Iar eu voi merge în iad,
Decad.
Așa spune criticul Crudu,
Îl știe de mult tot Abrudul,
Aștept să renasc, să câștig
O iapă-n Avrig,
Nimic nu se schimbă,
De nu vine partidul lui Limbă,
Trece în pași ușori
Armata de sfințișori
Cine fură mai mult
Pare pe sticlă mai cult,
Prietenii au alți prieteni,
Cântă pe prici din piepten,
Eu sunt condamnat pe viață,
Pe moarte condamnă-se alții,
Prefer buzele tale
și bluzele, mătase moale,
să mă scufund în adânc,
în tine să plâng.
BORIS MARIAN

Îmi sunt părinte

Îmi sunt părinte

Îmi sunt părinte și mormânt,
Sunt și tăcere și cuvânt,
Un început fără sfârșit,
Poesis, bun venit.
Sărutul meu, sărutul tău,
Pierim o clipă-n vis și hău,
Ceasuri –molatice meduze,
șeile iepelor lehuze,
crengi de măslin, plutim, vâslim
din țintirim în țintirim,
cuțitul deghizat în fulg,
o moarte plâng, o viață fug,
ferice cânt, apoi mai trist,
mângâi un șarpe de-ametist.
Ideile sunt catedrale
Înalte, uneori ovale,
Oricare adevăr e rug
În piața morților din burg,
n-ai înțeles,n-ai cum să simți,
o lume doarme în părinți.
BORIS MARIAN

Precum Chiron

Precum Chiron

Precum Chiron lovit de săgeata otrăvită,
astfel mă simt după doar câteva cuvinte,
fumatul ucide, cuvintele ucid, tăcerea ucide,
dar ce nu ucide? La limita cunoașterii se află
Potopul Universal, așa cum orice dragoste
Se împlinește prin contopire trupească,
Eu te-am iubit și nu te-am cunoscut,
Nu te-am văzut, nu te-am auzit,
Loviți nebunii peste gură cu un mănunchi de viorele,
Cu tine voi ajunge la capătul Pământului,
Hei, tu, liniște, cine este acolo?
Exiști, deși nu ai existat, ne poartă învolburat
Marele Fluviu al Iluziei.
BORIS MARIAN

Dincolo de noapte

Dincolo de noapte

Un tren s-a îndrăgostit de o gară,
Călătorii au coborât nervoși,
Trenul privea gara, hipnotizat,
O preamărea, dar gara , ca orice gară
Cu gargară era plină de câini, păduchi, boschetari,
Ce o fi văzut trenul? Poate castelul visat?
Au trecut sute de ani de nemișcare,
Nimeni nu mai avea nevoie de gări și trenuri.
S-a lăsat noaptea. Sub gândire, zicea un moș,
Cu glas de cocoș, zace conștiința, sub conștiință
Zace înțelepciunea, dar cine mai are nevoie de ea?
BORIS MARIAN

Lira și măgarul

Lira și măgarul

Fiind invitat să cânte la liră un măgar,
Acesta scoase un răget perfect și natural,
Să nu râd niciodată,
Asta îți spun, dimineața este burduhănoasă,
Strâng din dinți, de la pupături la execuții
Se trece ușor, uite cum țopăie nibelungii,
Ei nu se gândesc decât la rele, tu ce faci?
Ești tu Brunhilda? Hai să hohotim cu capul.
Face bine. Ai crezut că sunt hoțul din Bagdad?
Nu, nici Aladin.Uite, umblu printre zei de lemn cu Mugur,
A căzut în iarbă masca veseliei, masca este a mea,
Te rog, nu mai azvârli cu rândunici în mine, ok?
Grozave nopți tropăie pe trupurile noastre,
știi care este norocul nostru? Că eu râd la timp.
Mă învelesc cu vin și versuri. Un fele de Falstaff,
Dar mai moderat, șaptezeci de kile, un metru șaptezeci,
Sub sânul tău zăresc un cap zburlit, o fi ultimul tău poem?
BORIS MARIAN

Arta îndoielii.

Arta îndoielii.

Cel mai IMPORTANT este un stultor.
Am visat că eram la o adunarea a stultorilor.
Nu prea vorbeam cu nimeni.
Toți erau foarte preocupați.
Nu pot spune că tramvaiul m-a ocolit.
Dar mă lupt precum Iacob-patriarhul.
Arta îndoielii este singura șansă.
Păzește-te de coarnele taurului,
de copitele calului și de surâsul stultorului.
Drumul excesului duce la palatul înțelepciunii.
Ascuns după o piatră, molipsit de o boală,
tu nu-L mai vezi pe Dumnezeu.
De ce iubita fuge de tine? CARE IUBITĂ?
Există una singură, IUBITA.
Ea se regăsește în fiecare chip, expresie.
Nici ea nu știe că este IUBITA.
La fel este și cu Dumnezeu.
Nu greșea cineva când spunea
că Dumnezeu poate fi și FEMEIA.
Dacă buzele ar avea curajul să strige,
mâinile să se lege de vâsle,
aș fi putut să plec mai departe, dar nu pot.
BORIS MARIAN

Zilele sunt numărate.

Zilele sunt numărate.



Zilele poetului se numără în versuri.
El moare cu fiecare vers.
Poetul nu plânge.
Existăm între semenii noștri?
Luptăm să fim printre ei.
În momentul când murim ,
viața devine altceva,
Soare și Oțel,lumină și tărie.
O vrabie s-a așezat pe grilaj.
E jalnică. Noi suntem acea vrabie.
Lumea se schimbă și fără noi.
Artistul este un papagal al propriilor îndoieli.
Ce va fi mâine? Who knows?

Podeț

Podeț

Cu tine mă aflu pe un podeț,
El plânge, se frânge, am creierul creț,
Mă uiți ori te uiți unde sunt, unde ești ,
Ce chestii se vând la un chioșc cu povești.
Un drept general se suie pe cal,
Mai sunt și iubiri de caporal,
Dar eu te iubesc, dezertez de pe front
și vin să dau patului tău doar un rond,
apoi să mă duc ad patres, cam trist,
tu nu mi-ai mai scris, redevin utecist.
*********************************
Tu ești menită să mă duci la porțile Iadului,
Era cândva o fată, la un oficiu poștal din Tahiti,
Ne întâlneam la o colibă, în pădure,
Acolo a căzut meteoritul, mi-au rămas în palmă
Lacrimile ei pietrificate, de ce îți spun asta?
În fața mea ești tu, adică litera scrisă de tine,
Adică inima ta în fiecare literă, misterul tău,
Miezul trăirilor noastre sau doar ale tale?
Cum mă vei conduce la poarta Iadului?

BORIS MARIAN

Țarul Boris

Țarul Boris

A murit țarul Boris,
Vai, din burtica lui
A răsărit țareviciul Boris,
Un puști simpatic care iubea puștile,
Mulți ani nu a putut fi dezvățat de obiceiul
De a executa pe cei apropiați , dar și pe oamenii
Veniți întâmplător în întâmpinarea sa.
Totul s-a schimbat când s-a îndrăgostit
De fiica rândașului, o dolofană care se rostogolea
De râs când îl vedea. Această abatere de la tradiție
A dus la executarea prin strangulare a bietului monarh,
Rândașul fiind ales președinte. De atunci a apărut cuvântul
Orânduire. „Zdrobiți orânduirea cea cruntă și nedreaptă”,
Murmură oamenii în șoaptă, fără a ști ce spun.
***************************************************
Cu născociri îi place să se-amuze
Amantele îi sunt mofluze,
Doar pomilor le dă el grai,
Ascultă șoapta morților. Bataille,
Verdun și Stalingrad și Waterloo,
Când lupul și cu mielu-n Fontainbleau
Se însoțeau cu pictori, cartofori,
Iubeau aceeași fată doi minori,
Ei mângâiau părul felinei parisienne,
Mai scrie-le profesore-un poem,
Lasă regulamentele-n sertar,
Gurmanzii se devoră pe grătar,
Profesorul înghite praf, plictis,
Visează un alcoolic Paradis,
Acum să nu-l mai plângeți, casa lui
Este cotețul unui pig din Covurlui.
BORIS MARIAN( nebunu)

Atila

Atila

Pe-un perete am pus doar poze cu tine,
La bază crescu un firav mărăcine,
Este semn că exiști și că eu mai exist,
Am venit, un cocor rătăcit din Egipt.
M-ai primit , radiai ca un mac rupt prea brusc,
Cei iviți cam prin mai au ceva înnăscut,
Au R magnetique, mă lipesc , zece bani,
Moștenire dedic trei poeme pe an,
Cu trei ochi te privesc, cu privirea ajung,
Unde nimeni nu fu, în altarul burgund.
************************************
Mă urmărește moartea peste tot,
Ne întâlnim întâmplător, tot cu netot,
Ea – mână grea, eu nu mă las,
O păcălesc, o duc de nas,
Caut arme noi, ea se retrage,
În alte nopți aud cum rage,
Eu nu știu când s-o termina
Acest coșmar de cinema.
BORIS MARIAN

Părea că trăiesc

Părea că trăiesc


Se părea că trăiam și nu trăiam,
Un râu năvalnic ne despărțea,
Mama mea era pe celălalt mal,
Trăiam între orfani,
Pâinea era neagră, acră,
Au trecut anii ca niște care de fân,
Am întâlnit iubirea, am văzut îngeri,
Dar și diavoli, mi i-a arătat o bătrână,
Îi murise feciorul în război, povestea
Despre duhuri rele și bune, mă speria cu Iadul
Pe care niciodată nu l-am văzut, nu cred în el,
Eu știu, Raiul este aici, tot ce e dincolo
Nu ne privește, acolo vom fi alții,
Aici caut iubirea, o caut , o fac prizoniera mea,
În iubire nu există victorii, nici înfrângeri,
De aceea nu te mira de ce zilnic întreb – exiști
Sau din nou apele mă despart de viață?
BORIS MARIAN

Tu ai vrut liniștea

Tu ai vrut liniștea

Tu ai vrut liniștea, dar nu e moartea
Liniștea supremă?
Părinte și mormânt, greșeli de expirare,
Cad ceasurile moi pe colț de masă,
Unul se-nsoară, altul moare,
Un șarpe trist se-ascunde în cel singuratic,
Un lup cu oase gelatinoase, pe malul râului
Văzu un miel, ce fericit era, ce prichindel,
De ce-mi tulburi tu , fiară, liniștea utilă?
Se miră mielul și pe loc se face leu,
Nu-i bine să te iei de cin-nu trebă. Zău.
BORIS MARIAN

Nabokov

Nabokov


Dar să nu-mi iei dragostea,
vis de aur, pacostea,
tu, prințesă din azur,
coborâtă în Cherbourg,
te cunosc? La fel și chip?
Irizații pe nisip,
luciferice iluzii,
sunt doar nasturele bluzei,
Lumea dacă vrea, mă scuze,
Lup bătrân , încă flămând,
nu-mi ia dragostea Cel Sfânf.
O lumină, o văpaie,
un supliciu fără vaier,
a mai fost ceva-nainte?
Nu mai știu, nu mai țin minte

Vocea Profesorului

Vocea Profesorului

Fie binecuvântată vocea Profesorului,
Voi nu-l cunoașteți, este Alterego Nemortului,
Poartă cu el o lampă de acar,
Un Matusalem înaintând prin mort-ar.
Viermele de mătase își țese mătasea,
El a pornit pe un drum cu popasuri,
În târguri el lasă lespezi nedescifrate,
În urmă rămâne-un novice, un frate,
Prin foc a trecut, foc concentric din care,
Nici salamandrele nu au scăpare.
Ruinele plâng în piatra aleilor,
Se-mpletesc cu dulcea Cântare a Cântărilor.
Calea-și urmează, se văd lumini,
Sunt stele căzute sau rugu-n cămin?
A mai murit , râzând câteodată,
Se pare, visează iubirea și-o carte,
Dacă îl vezi , salută-l , el scrie,
Acolo nu-s locuri de veci, nici sicrie.
BORIS MARIAN

Berberova

Berberova

Nu pot respira fără tine,
Aud acorduri sublime,
Nimic să nu mă inspire,
Cum gerul iernii sibire.
Înțelegi oarecum și de ce
Ne desparte un lung temps passe,
Dar trăim în oglinda Alisei,
Sărutându-ne lung între vise,
Vigilent, un destin - leopard
Ne ține-n oceanul deșart,
Este raza prejudecății,
Ceasuri sterpe doboară pereții,
Precum Iona umblăm, kitul-pește
E balena- o lume , o glumă,
Mă mai simți cum zâmbesc pe sub humă?
****************************************
Mă lași să te iubesc mental?
Mă mai inviți la rock-metal?
Cum aș putea să mai ajung
La miezul nopții nibelung?
Să intru-ncet în patul tău,
Să te sărut unde știu eu,
Să ne iubim, apoi să plec
Ca zeul grec.
Nu mi-e rușine să mai spun,
Am fost copil, azi sunt nebun.
BORIS MARIAN

Ce vreau eu?
Moto – Numai pentru deștepți

_________________________
Ce vreau eu nu se poate,
Tinerețe fără bătânețe,
Viață fără de moarte,
O spun simplu, curat,
Cum vorbea Miorița,
Că m-am însurat
Eu cu veșnicia,
Tu – cu bucuria,
te iubeam în vis,
Finsternis.
Prințesă, prințesă,
Așteptăm o mesă,
Înaltă-nchinare
Iubirii în floare,
Julieta, Romeo
Trăiesc, ei sunt veșnici,
Eu sunt printre ei,
Tu ești printre noi.
_______________________

La un ospiciu condus de Masoch,
Mai erau Sade, Faust și contele Bloch,
Paznici Don Juan, Casanova, Blanc,
S-au găsit cu cale, la reeducare,
Din interior, din interior,
Grăia profetul , cam farseur,
Încrederea-n tine – bună vitamină,
Orice începi și nu termini, se duce la șerpi din inferne,
Ori de la interne, perfect, ești prefect , dar nu ești perfect,
Teme-te de tine însuți, dar să nu te spânzuri,
Nu ne pasă de ce zic alții, de ce gândesc alții,
Toți alții au Alzheimer, tu ești un izvor transparent,
Te invidiază un linx, ochi de argint,
Ai tot ce-ți trebuie și ceva pe deasupra,
Acel ceva te face angelic, nu te scuza niciodată,
E o monedă uzată, investește în tine, nu în mine
Fără buline, nu te compari cu nimeni,
Nici cu tine însuți, uneori, gândește profund,
Până la carborund, nimic nu este mai valoros decât prezentul,
Cine gândește altfel.? Frumusețea este peste tot, dar tu ești aproape orb.
Uneori nu trebuie să faci nimic, dar nu fă un principiu din asta.
Dacă nu ai timp, demisionează din orice funcție, chiar dezice-te de tine.
Adevăratul ucigaș este monotonia.
Cine spune că nu ești inteligent, se referă la el însuși.
De multe ori cei din jur nu îți vor răul, dar își doresc binele propriu.
Niciodată nu am văzut un lăudăros inteligent.
Din păcate, nimic nu este întâmplător.
Elimină obiceiurile, chiar și pe cele bune, ele se perimează.
Dacă vrei să fii nefericit, caută fericirea
Simplitatea nu este pentru proști.
Pentru a fi modest trebuie să ai curaj.
BORIS MARIAN

Să mă ierți

Să mă ierți
Lui IL

Să mă ierți că ți-am scris,
Să mă ierți pentru vis,
Să mă ierți că respir,
Că nu mor și nu mor,
Că trăiesc în viitor,
Ca în basmul Shakespeare,
Că Verona străbat, oare ce am căutat?
În Florența, la Roma am stat.
Am privit neclintit,
Ca un gal uluit
De coloane, coloni din Egipt.
Tu mă știi din povești,
Eu te văd precum ești,
Eu te simt cum te plimbi
Din Parnas în Olimp.
Să mă ierți, acum scriu
și mă simt încă viu
și iubind, prea-iubind
glas de liră, de-argint.
BORIS MARIAN

Muzica și durerile omului

Muzica și durerile omului

Muzica și durerile omului,
Migrațiunea popoarelor și batjocura pentru îngeri,
Oameni râd, cântă și ard,
Închid ochii, de aș putea să nu-i mai deschid,
Nu am văzut capete de mincinoși în țeapa lui Vlad,
Tăcerea este preludiul marilor revolte,
Desființați benzina pentru hoți,
Descompuneți obiectele, metaforizați biografia lui Brutus,
Doamne, vitraliile, privește cum cad singure,
Te văd, Doamne, Te-ai deghizat în cerșetor,
Din zborul păsărilor vom descifra viitorul?
Ura dă putere pentru a construi un iad, atunci?
Trecem Acheronul și ce facem?
Împăiați tigrii, lupii, hienele cu chip de oameni,
Pe Galaad ninge cu ochi de fecioare,
Ceasuri moi de colțuri de masă, pe crengi de măslin.
Ghilotinați de un fulg, cad sfinții orașelor.
BORIS MARIAN

Povești

Povești

Pe o stâncă, în largul mării,
Vă spun povești despre pești,
Anul viitor voi veni
Cu petale trandafirii,
Cu sute de ani în urmă
Eram în hramul fără nume,
Se ținea o slujbă ,
Pe atunci mureau oameni,
Acum nu mai moare nimeni,
Nici sinucigași nu mai avem,
Aceasta este epoca de platină,
Penițe de platină,
Nici moarte, nici iubire,
Numai poeme scrise
Cu o răceală metalică, pe o stâncă,
În mijlocul mării.
*********************
Sare iar, de bucurie,
În tingire, o scrumbie,
De ar fi scrumbia om,
Un coșmar ar fi, nu somn,
Viața-i simplă uneori,
Tot mai rar mai tragi de sfori,
Orice ne interesează,
Piramidă fără bază,
Strigi, se sparge becul roșu,
Dascălul fură cocoșul,
Disperați fiind de tăcere,
Ne-am dezis și de avere,
Ia din interior ce poți,
Kilograme de chiloți,
Crede și nu cerceta,
Bla-bla-bla și a-ha-ha.
Where focus is energy flows,
Acolo tu devii un mouse.
BORIS MARIAN

Triunghiul magic

Triunghiul magic
I.
Un domn Stiklefritz se plimba cu o gâscă.
El făcea fracuri pentru diverse animale.
Trecând pe lângă un coafor/coaforeză, se înclină,
Așa rămase până la al doilea Rezbel.
Era sâmbătă noaptea, duminica se anunța frumoasă, el zăcea.
Fiecare încercăm să ne petrecem zilele cu plăcere.
Dar și tristețea este boală grea.
Palid, insignifiant, se apucă de meditații și uite ce ieși.

II.
Pe fruntea mea alunecă un glonț,
Ca un melc însângerat,
Câte gloanțe nu și-au sfârșit drumul
În trupul fratelui, surorii noastre?
Fumul, ca o plasă subțire de păianjen
Îmi învăluie inima, seara vine la mine
Cu tălpile carbonizate, stelele mi se par cusute
Direct pe piele, de pe fruntea mea
Se desprinde zăpada însângerată,
Am purtat și eu martiri și mitraliere,
Vorbesc cu durerea inimii,
curios cât de ușor
Se risipește celălalt trup, oare știu adevărul
Dar cei care mor, noi, cei de dincolo de zidul alb,
Nu știm nimic?
III.
Căldura inimii se risipește-n Univers,
Iar Universul nu este pervers,
Deși el poate să încapă-n vers,
Scris pur și simplu-n parc, în mers.
Din praful cosmic se adună-un boț,
Un boț ce strigă, exploziv și hoț,
Lăuza îl privește dintr-un colț,
Iubire fizică și legea lui Helmholtz.
Rațiunea celui istovit se izolează,
Speranțele se-adună într-o rază
și nu contează, vei găsi o oază ,
precum o mumă, moartea ne vegheză
BORIS MARIAN

Un arbore

Un arbore

Un arbore din două trupuri,
Un bărbat și o femeie,
Câte secole și scuturi,
Ieri, palate, azi, bordeie.
Muguri, muguri sunt copiii,
Joc de muguri, râs de muguri,
Macii, sângele câmpiei,
Vulpile visează struguri.
Vom fi umbre rarefiate,
Arborii-s tăiați de mult,
Suntem rime-ncrucișate
În poemul Beowulf.
Risipiți, intergalactici,
Arbori de lumină, calzi,
Printre zeii vechi, apatici,
Tu , râzând, în brațe-mi cazi.
BORIS MARIAN