Marea este mai sărată

Marea este mai sărată

Marea este mai sărată în larg,
Alex nu mă ascultă defel,
El este acoperit cu solzi groși,
Lacrimi – apă de mare,
Mergem pe caii de mare spre orizont,
Coasta de diamant, Canarele, canaliile, toate,
Tropicul Cancerului ne taie în două,
Nancy și Charlie se ceartă din nou,
La fel ca Henry și June, mie ce-mi pasă,
Plenaritatea iubirii sufocă natura vie,
De frumusețea ei se temeau calomniind-o în șoaptă,
Erau atrași, dar temerea îi gonea departe,
În nopțile fără lună delirau dorind-o supusă,
Întunericul își punea brațul pe frunțile noastre,
Umilința se culca lângă noi mizeră și slută,
Dar ea, ce frumoasă era cum niciodată focul
n-a dat naștere unor forme mai delicate,
cum niciodată frigul n-a strălucit mai frumos
în lumina de gheață, ea a venit, a îngenuncheat
sub cerul pustiit de uimire, eram pregătiți,
o iubeam, o iubeam mult peste fire.
BORIS MARIAN

Pe Calea Victoriei

Pe Calea Victoriei

Pe Calea Victoriei mă plimb,
Citesc din Tao Te King,
Calea este bătătorită,
Fetele mari se mărită,
Fetele mici fac poze,
Cu flori de palmier și tuberoze,
Numele numelor este ascuns,
Atotprezentul nu l-ai pătruns,
Tu te desprinzi de tine ca ins,
Devii mai tulbure și mai distins,
Ești străființă manifestă,
Părăsește poema livrescă,
Oricum n-ajungi prea departe,
Uită de manuscrise, de carte,
Desăvârșirea se atinge-n Nimic,
Ochii sunt ficși ca la pisic,
Apoi îl cauți pe Tao,
De nu te calcă un VW maro.
BORIS MARIAN

Am nevoie de o adiere

Am nevoie de o adiere

Am nevoie de o adiere,
Atmosfera e nemișcată,
Curentul își urmează calea,
Unde mi-e busola? O să fluier,
Să stârnesc o adiere,
După atâtea zile sunt tot pe țărm,
Mă gândeam la moartea profesorului,
Am mușcat dintr-un măr galben,
Am mângâiat părul străinei,
știam, nimic nu-mi aparține,
în afara acestor degete, acestui poem,
a toamnei roșii din care bem,
păsările au trecut ca niște gloanțe,
au perforat o bandă-ngustă de romanțe,
numai părul iubitei mele necunoscute
îmi stă în palmă ca un stol de păsări mute.
Cine-a venit cu doru-acesta-ntre ființe?
Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi, prințe,
s-a spart în cioburi cerul, în lumini pământul
și umblă-n trupul meu, alt trup, vânându-l.
BORIS MARIAN

Judecată/execuție

Judecată/execuție

Numele – necunoscut, sex – bărbătesc,
Vârstă – necunoscută, adresa – Univers,
Pacientul rătăcea pe malurile Styxului,
Era considerat drogat, incoerent, confuz, docil,
Tribunalul părea o barcă în derivă, aerul era mut,
Blocurile din jur erau moarte, cel ce fugea înfrigurat
Încă e viu, îl apasă pământul, pământul supurează
ca o rană mai veche, bezna pândește ultimele torturi,
lumina vine de la un foc straniu, eșafodul e vesel,
ciocanul judelui a bătut în zadar, umbrele doboară pereți,
negri lilieci se leagănă chicotind, apare ajutorul călăului,
el face totul, călăii au dispărut, au rămas sisifii torturii,
cabotini cu dinți de oțel, se pricep la capcane, Pilat e un copil
față de ei, mai este și Paznicul, mai este și Cârtița ,
ce spuneți voi, Abu Chanifa, Anan ben David?
Salvați-mă, vivat Justitia.
BORIS MARIAN

Eu îmi sunt părinte și mormânt

Eu îmi sunt părinte și mormânt



Eu îmi sunt părinte și mormânt,
Sporovăia profesorul în somn,
Este oare un început?
Nix răspuns. Un necaz nu vine de la sine.
Este-nsoțit de bucurie, așa-i?
Ah, ce stare minunată, cânta tenorul,
Durerea s-a ascuns, avem o beție adevărată,
Ce facem cu ea? Dar, uite-l pe profesor
În stradă, căzut de la al zecelea etaj,
Corecta chiar unele greșeli de exprimare
Din procesul verbal al accidentului său,
Ceasuri moi atârnau pe bara unui vehicul.
Era în decembrie.
BORIS MARIAN

Un prolog

Un prolog

Un prolog la alt prolog,,
Drob cu drob, un necrolog,
Vin – Enterrios citând
Din poemele lui Hânc.
Carriego, frate drag,
Descriai frumos, pe larg
Cum îi place lui Housman,
Lung poemul whitmanian.
Ezra, Yeats, Almafuerte
Se grăbeau doar să ne certe,
Liliecron, mai încruntat
Parcă-o palmă el mi-a dat,
Totul este să nu scrii
Pentru moarte poezii.
N-ai ce face, acesta-s eu,
Cred mai mult în Dumnezeu,
Iar în rest eu nu dispar,
Nici pe cal, nici jos, sub car.
Alungat, eu vin din nou,
Susţinut de Edgar Poe,
Nu-s trufaş, dar mândru sunt,
Ca Peer Gynt din Strahlensund.
Mort de-aş fi, tot viu mă ştiu,
Preot, rabin ori muftiu.
BORIS MARIAN

Glumă cu lumea

Glumă cu lumea

De unde mă cunoști, iubito,
Când eu pe mine nu mă știu?
Mă-ntreb, cum se-ntreba un gringo
Pe-o margine de drum pustiu.
Ai adunat anii și țepii
din barba unui zeu cărunt?
Ai vrea să fiu eu fiul iepii?
Ei bine, voi fi iarăși crunt.
Și nu-mi mai spune că aluneci
Precum un șarpe, mă ucizi,
În vise te sărut, cum spumegi
și te dizolvi doar în acizi.
Sunt mai isteț decât se spune,
Noi despre noi nu știm nimic,
Se nalță soarele , apune,
Tu ești furnică, eu… furnic.
La căpătâi să-mi vii, e timpul,
Poate că mor acuși, mai știi?
Un înger plânge, altul râde,
O jertfă-i fiecare psi.
Urcăm, urcăm, desăvârșirea
n-ajunge-n dragoste, mai e,
buștenii trec pe ape repezi,
noi trecem ca secundele.
La casa de nebuni e bine,
La casa de normali e rău,
Maimuțele joacă pe bile,
Iar eu vorbesc cu Dumnezeu.
Evlavioase pisici tandre,
Vise de păsări în coteț,
Pe toate le iubim, a tantra
Ce ne învață, fii isteț.
Oricât aș scrie, rău sau acru,
Nu voi ajunge în Parnas,
Sunt geniu-n casă, eu cu tine
Rescriem iliade, pas.
BORIS MARIAN

Marian Popa – Istoria literaturii române de azi pe mâine( 1944-1989)
Fundația LUCEAFĂRUL- 2001
Cele două volume ale istoriei lui Marian Popa cuprind 2500 de pagini de text cu literă măruntă de 1,5 mm, fiind , după cunoașterea mea, cea mai cuprinzătoare lucrare de acest gen, mult superioară ca informație istorică față de recentele istorii ale lui Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu, care s-au limitat a alege doar un număr de scriitori preferați pe care i-au fișat mai mult sau mai puțin obiectiv. Nu pot spune cât este de obiectivă sau completă această minienciclopedie, dar travaliul lui Marian Popa merită atenție. Fiind interesat de modul cum sunt prezentați evreii, mă voi opri doar la acest aspect, cum de altfel însuși autorul o face în mod ostentativ și chiar provocator. Apelând la diverse surse, de la arhive ale Securității la cele moscovite, ca și la autori legionari ( Horia Sima, Stamatu, Vintilă Horia,I.C. Drăgan, etc.) , la istorici români și falsi istorici ( Gh. Buzatu, ș.a), emisiuni ale Europei Libere, el se ferește să cadă în plasa unui reacționarism sau xenofobii evidente, iar amănuntele pe care le aduce trezesc oricum interesul, indiferent cât de sigure ar fi. Numai indicele de nume cuprinde 50 de pagini, pe fiecare pagină sunt aprox. 200 de nume , deci ar rezulta circa 10.000 de nume din care cel puțin 10% sunt de origine evreiască. Desigur în afară de scriitori sunt amintiți și politicieni. În fiecare din cele două volume sunt capitole ce se referă direct la etniile conlocuitoare, astăzi le numim minorități naționale, în special la maghiari, germani și evrei. Autorul nu vorbește numai în nume propriu, mai mult face referire la surse. În vol. I el începe cu o frază destul de banală și chiar neadevărată despre poziția dominantă a evreilor pe această planetă, pornind de la lumea finanțelor. Explică cu obiectivitate falsul mit despre deicidul provocat de evreii antici, apoi se referă la antisemitismul european, cu exemplificări din Celine, care se referă la Protocoalele Înțelepților Sionului, ș.a. Privind spre fosta URSS, amintește că la o pondere de 4% a evreilor în totalul populației acestei țări, circa 40% din lucrătorii NKVD erau evrei. Sursa este sovietică, dar și Soljenițân a adus în „Arhipelagul GULAG” exemple de evrei enkavediști, ca și victime. Această situație s-a regăsit oarecum similar în prima etapă a organizării Securității din România „popular-democrată”. PCR s-a folosit, este o realitate, de minoritari pentru a-și atinge scopul dominării cât mai rapide a populației propriei țări. Idealul internaționalist, șansele promovării pe scara socială au atras oameni de toate etniile. Se știe că ulterior s-a trecut la epurarea brutală și românizarea aproape totală a Securității. Național-comunismul ceaușist a fost o copie a stalinismului de culoare locală. Este lăudabil că autorul nu uită să amintească de contribuția evreilor la civilizația și cultura română, cu exemple cunoscute, pe care nu le reluăm. Totodată el minimalizează rolul politicii legionare și apoi antonesciene în exterminarea unei părți din evreimea României. Desigur, au fost voci, chiar de rabini care au amintit de fapte umanitare săvârșite de români creștini, dar Holocaustul european nu a ocolit România. Marian Popa acuză de subiectivism pe scriitori evrei ca Isaiia Răcăciuni (Nacht, frate cu N. Stroe), Emil Dorian,Lucian Ruga, ș.a. care ar fi exagerat proporțiile prigoanei rasiste. Dar este amintit un atac direct la apartenența etnică a Anei Pauker, ca și la rolul URSS, prin prezentarea unei piese cu caracter antisemit, „Salba reginei” de un autor mărunt precum Ion Luca. Maria Banuș este tratată cu un dispreț total de către Marian Popa, deși a fost o valoare recunoscută de Arghezi, Călinescu ș.a. Este încondeiat I. Ludo pentru un militantism deșănțat, nume despre care astăzi prea puțini știu. Prin citarea lui Paul Goma, autorul se acoperă cu abilitate, el fiind mirat că evreii din România fac mai mare „gălăgie”, în timp ce evreii care au suferit în zonele de ocupație maghiară vorbesc mai puțin. Desigur, afirmația nu este deloc reală, este expusă cu rea intenție. Se menționează politica violent anti-sionistă a PCR-PMR, la care iau parte și o parte din intelectualii evrei, în timp ce alții , precum Ion Călugăru ( Ștrul Leiba Croitoru) se afirmă drept comuniști 100%. Referindu-se la politicienii evrei-comuniști Marian Popa se dezlănțuie cu o furie nestăpânită care îl compromite mult, dar realitatea este și ea prezentă, Leonte Răutu, mulți alți activiști evrei cu nume românești sau evreiești au adus destule prejudicii atât propriei etnii, cât și evoluției generale. Ne doare, dar nu putem închide ochii, astfel că studiile lui V. Tismăneanu apărute în ultimii 25 de ani,de care Marian Popa nu putea ști, sunt binevenite, cu toate contrazicerile cu care au fost primite. Dar autorul cade din nou în plasa unor falsificatori numind evrei pe românii get-beget Miron Constantinescu ( cică Mehr Kahn), Teohari Georgescu ( cică Burăh Tescovici) ș.a. Astfel el începe să semene cu fostul tribun neregretat C.V. Tudor, pe care , curios, nici Marian Popa nu-l prea laudă, că nu ar avea nici motive de laudă. Autorul primului Imn de Stat și președinte al Radiodifuziunii era evreul Matei Socor, dar ne întrebăm – nu erau liderii PMR în frunte cu Gheorghiu-Dej oameni duplicitari, oportuniști perverși? Mihail Roller care a avut un tragic sfârșit, a scris o istorie a românilor studiată ani de zile în școlile medii din România. Cine l-a încurajat? Se știe. Realmente evreii erau divizați după război și mult timp după aceea între procomuniști, sioniști, pro-sovietici, pro-americani, deruta fiind maximă. Aceeași situație era valabilă pentru întreaga populație a României. A. Toma, Mihail Davidoglu,ș.a., oameni fără talent literar au fost propulsați în primele rânduri ale culturii socialiste hilare, pentru ca astăzi, post-mortem să fie țapii ispășitori ai politicii PCR. Scriitori evrei , filosofi , alte categorii sunt invitați în România spre a fi elogiați, unii după merit, alții complet fals. Însuși Marian Popa recunoaște la un moment dat că PCR-PMR a dat tonul acestor oscilații absurde și mereu îndreptate spre divizare, corupere morală. În 1985, mai erau în România 25.000 de evrei, din cei peste 800.000, în 1938. Jumătate au fost exterminați, izgoniți în timpul războiului, restul au plecat după război, apoi, în anii de după 1959, și după 1965, contra unei sume impuse de Ceaușescu, la fel cum se proceda cu sașii.. Astfel apare în Israel și se manifestă și acum, pe plan literar, comunitatea unor scriitori evrei de limbă română, dar și în SUA, alte țări occidentale. Ceaușescu a folosit cu succes propriul său naționalism așa zis comunist , apelând la slugi fără coloană vertebrală precum scriitorul talentat, Eugen Barbu și poetul/publicist C.V .Tudor, acesta din urmă insultând la tonul neo-legionar pe Rabinul Șef dr. Moses Rosen, numindu-l trist gheșeftar,trădător de țară, în volumul „Saturnalii”, retras de pe piață, ca și volumul IX al lui Mihai Eminescu, editat de Academia RSR. Confuzia creată de articolele anti-evreiești ale poetului de geniu, Eminescu putea fi ușor evitată prin adnotarea acestora de către un editor competent, dar PCR avea nevoie de o zarvă spre a compromite mai mult pe adversarii politici proprii și a-și consolida poziția șubredă. Intelectuali evrei precum Z. Ornea, V. Bârlădeanu au protestat împotriva retragerii volumului lui Eminescu, dar treburile erau controlate de „băieți deștepți”. Marginalizați de proprii stăpâni, Barbu și CV Tudor au revenit în 1990 ca „dizidenți”. Intelectualii români i-au respins, ceea ce este un fapt demn de laudă. Acestea sunt aspectele generale tratate de Marian Popa , dar în masiva sa lucrare el se oprește, printre alții, la următoarele nume notabile , atât la modul critic , cât și fals, neobiectiv sau chiar fantezist - Felix Aderca, Radu Albala, Horia Aramă, Arthur Maria Arsene, Camil Baltazar, Maria Banuș, Aurel Baranga, Ury Benador, Noel Bernard, Victor Brauner, Harry Brauner, M. Breslașu, B. Brănișteanu, Brunea-Fox, Rabinul Moshe Camilly-Weinberg, Iosif.E. Campus, Nina Cassian (masive trimiteri), Ștefan Cazimir, Vera Călin, Pavel Câmpeanu, Iosif Chișinevschi(evident), Vladimir Colin, Radu Cosașu, Ov.S. Crohmălniceanu ( masiv), Lucia Demetrius, Dorel Dorian, Emil Dorian, B. Elvin, Radu Florian, D. Hâncu, C. Ionescu-Gulian, Ștefan Iureș, Al. Jar, B. Lăzăreanu, Tania Lovinescu, Oliver Lustig, T.G. Maiorescu, Norman Manea, Solomon Marcus, B. Marian, Moșe Maur, M.H.Maxy, V. Monda, Florin Mugur, Andrei Oișteanu, Valeriu Oișteanu, Z. Ornea, Anca Oroveanu, Sonia Palty, Ana Pauker (evident), I. Peltz, Jules Perahim, V. Porumbacu, Lucian Raicu, Leonte Răutu ( evident), Valter Roman, Șef Rabinul dr. Moses Rosen, Mircea Săucan, Gh. Schwartz, Al. Sever, Belu Zilber, D. Solomon, Petru Solomon, Margareta Sterian, Aurel Storin, N. Tertulian, Leon Tismăneanu, Vladimir Tismăneanu, Al. Toma, Sorin Toma, Ion Vitner, Al. Vona, Henry Wald, Lucia Wald, Henry Zalis, Haralamb Zincă, ș.a. O istorie care conține , precum harta unei țări mai bine sau mai slab cunoscute, atât ape limpezi , cât și obscurități greu de pătruns.
BORIS MARIAN MEHR
P:S. Marian Popa mă numește „poet transnistrean” obsedat de fumul crematoriilor. Nu sunt transnistrean ( există un scriitor Boris Marian, neevreu, la Chișinău), dar Holocaustul mi-a marcat primii ani de viață.















Glumă cu lumea

De unde mă cunoști, iubito,
Când eu pe mine nu mă știu?
Mă-ntreb, cum se-ntreba un gringo
Pe-o margine de drum pustiu.
Ai adunat anii și țepii
din barba unui zeu cărunt?
Ai vrea să fiu eu fiul iepii?
Ei bine, voi fi iarăși crunt.
Și nu-mi mai spune că aluneci
Precum un șarpe, mă ucizi,
În vise te sărut, cum spumegi
și te dizolvi doar în acizi.
Sunt mai isteț decât se spune,
Noi despre noi nu știm nimic,
Se nalță soarele , apune,
Tu ești furnică, eu… furnic.
La căpătâi să-mi vii, e timpul,
Poate că mor acuși, mai știi?
Un înger plânge, altul râde,
O jertfă-i fiecare psi.
Urcăm, urcăm, desăvârșirea
n-ajunge-n dragoste, mai e,
buștenii trec pe ape repezi,
noi trecem ca secundele.
La casa de nebuni e bine,
La casa de normali e rău,
Maimuțele joacă pe bile,
Iar eu vorbesc cu Dumnezeu.
Evlavioase pisici tandre,
Vise de păsări în coteț,
Pe toate le iubim, a tantra
Ce ne învață, fii isteț.
Oricât aș scrie, rău sau acru,
Nu voi ajunge în Parnas,
Sunt geniu-n casă, eu cu tine
Rescriem iliade, pas.
BORIS MARIAN

Marian Popa – Istoria literaturii române de azi pe mâine( 1944-1989)
Fundația LUCEAFĂRUL- 2001
Cele două volume ale istoriei lui Marian Popa cuprind 2500 de pagini de text cu literă măruntă de 1,5 mm, fiind , după cunoașterea mea, cea mai cuprinzătoare lucrare de acest gen, mult superioară ca informație istorică față de recentele istorii ale lui Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu, care s-au limitat a alege doar un număr de scriitori preferați pe care i-au fișat mai mult sau mai puțin obiectiv. Nu pot spune cât este de obiectivă sau completă această minienciclopedie, dar travaliul lui Marian Popa merită atenție. Fiind interesat de modul cum sunt prezentați evreii, mă voi opri doar la acest aspect, cum de altfel însuși autorul o face în mod ostentativ și chiar provocator. Apelând la diverse surse, de la arhive ale Securității la cele moscovite, ca și la autori legionari ( Horia Sima, Stamatu, Vintilă Horia,I.C. Drăgan, etc.) , la istorici români și falsi istorici ( Gh. Buzatu, ș.a), emisiuni ale Europei Libere, el se ferește să cadă în plasa unui reacționarism sau xenofobii evidente, iar amănuntele pe care le aduce trezesc oricum interesul, indiferent cât de sigure ar fi. Numai indicele de nume cuprinde 50 de pagini, pe fiecare pagină sunt aprox. 200 de nume , deci ar rezulta circa 10.000 de nume din care cel puțin 10% sunt de origine evreiască. Desigur în afară de scriitori sunt amintiți și politicieni. În fiecare din cele două volume sunt capitole ce se referă direct la etniile conlocuitoare, astăzi le numim minorități naționale, în special la maghiari, germani și evrei. Autorul nu vorbește numai în nume propriu, mai mult face referire la surse. În vol. I el începe cu o frază destul de banală și chiar neadevărată despre poziția dominantă a evreilor pe această planetă, pornind de la lumea finanțelor. Explică cu obiectivitate falsul mit despre deicidul provocat de evreii antici, apoi se referă la antisemitismul european, cu exemplificări din Celine, care se referă la Protocoalele Înțelepților Sionului, ș.a. Privind spre fosta URSS, amintește că la o pondere de 4% a evreilor în totalul populației acestei țări, circa 40% din lucrătorii NKVD erau evrei. Sursa este sovietică, dar și Soljenițân a adus în „Arhipelagul GULAG” exemple de evrei enkavediști, ca și victime. Această situație s-a regăsit oarecum similar în prima etapă a organizării Securității din România „popular-democrată”. PCR s-a folosit, este o realitate, de minoritari pentru a-și atinge scopul dominării cât mai rapide a populației propriei țări. Idealul internaționalist, șansele promovării pe scara socială au atras oameni de toate etniile. Se știe că ulterior s-a trecut la epurarea brutală și românizarea aproape totală a Securității. Național-comunismul ceaușist a fost o copie a stalinismului de culoare locală. Este lăudabil că autorul nu uită să amintească de contribuția evreilor la civilizația și cultura română, cu exemple cunoscute, pe care nu le reluăm. Totodată el minimalizează rolul politicii legionare și apoi antonesciene în exterminarea unei părți din evreimea României. Desigur, au fost voci, chiar de rabini care au amintit de fapte umanitare săvârșite de români creștini, dar Holocaustul european nu a ocolit România. Marian Popa acuză de subiectivism pe scriitori evrei ca Isaiia Răcăciuni (Nacht, frate cu N. Stroe), Emil Dorian,Lucian Ruga, ș.a. care ar fi exagerat proporțiile prigoanei rasiste. Dar este amintit un atac direct la apartenența etnică a Anei Pauker, ca și la rolul URSS, prin prezentarea unei piese cu caracter antisemit, „Salba reginei” de un autor mărunt precum Ion Luca. Maria Banuș este tratată cu un dispreț total de către Marian Popa, deși a fost o valoare recunoscută de Arghezi, Călinescu ș.a. Este încondeiat I. Ludo pentru un militantism deșănțat, nume despre care astăzi prea puțini știu. Prin citarea lui Paul Goma, autorul se acoperă cu abilitate, el fiind mirat că evreii din România fac mai mare „gălăgie”, în timp ce evreii care au suferit în zonele de ocupație maghiară vorbesc mai puțin. Desigur, afirmația nu este deloc reală, este expusă cu rea intenție. Se menționează politica violent anti-sionistă a PCR-PMR, la care iau parte și o parte din intelectualii evrei, în timp ce alții , precum Ion Călugăru ( Ștrul Leiba Croitoru) se afirmă drept comuniști 100%. Referindu-se la politicienii evrei-comuniști Marian Popa se dezlănțuie cu o furie nestăpânită care îl compromite mult, dar realitatea este și ea prezentă, Leonte Răutu, mulți alți activiști evrei cu nume românești sau evreiești au adus destule prejudicii atât propriei etnii, cât și evoluției generale. Ne doare, dar nu putem închide ochii, astfel că studiile lui V. Tismăneanu apărute în ultimii 25 de ani,de care Marian Popa nu putea ști, sunt binevenite, cu toate contrazicerile cu care au fost primite. Dar autorul cade din nou în plasa unor falsificatori numind evrei pe românii get-beget Miron Constantinescu ( cică Mehr Kahn), Teohari Georgescu ( cică Burăh Tescovici) ș.a. Astfel el începe să semene cu fostul tribun neregretat C.V. Tudor, pe care , curios, nici Marian Popa nu-l prea laudă, că nu ar avea nici motive de laudă. Autorul primului Imn de Stat și președinte al Radiodifuziunii era evreul Matei Socor, dar ne întrebăm – nu erau liderii PMR în frunte cu Gheorghiu-Dej oameni duplicitari, oportuniști perverși? Mihail Roller care a avut un tragic sfârșit, a scris o istorie a românilor studiată ani de zile în școlile medii din România. Cine l-a încurajat? Se știe. Realmente evreii erau divizați după război și mult timp după aceea între procomuniști, sioniști, pro-sovietici, pro-americani, deruta fiind maximă. Aceeași situație era valabilă pentru întreaga populație a României. A. Toma, Mihail Davidoglu,ș.a., oameni fără talent literar au fost propulsați în primele rânduri ale culturii socialiste hilare, pentru ca astăzi, post-mortem să fie țapii ispășitori ai politicii PCR. Scriitori evrei , filosofi , alte categorii sunt invitați în România spre a fi elogiați, unii după merit, alții complet fals. Însuși Marian Popa recunoaște la un moment dat că PCR-PMR a dat tonul acestor oscilații absurde și mereu îndreptate spre divizare, corupere morală. În 1985, mai erau în România 25.000 de evrei, din cei peste 800.000, în 1938. Jumătate au fost exterminați, izgoniți în timpul războiului, restul au plecat după război, apoi, în anii de după 1959, și după 1965, contra unei sume impuse de Ceaușescu, la fel cum se proceda cu sașii.. Astfel apare în Israel și se manifestă și acum, pe plan literar, comunitatea unor scriitori evrei de limbă română, dar și în SUA, alte țări occidentale. Ceaușescu a folosit cu succes propriul său naționalism așa zis comunist , apelând la slugi fără coloană vertebrală precum scriitorul talentat, Eugen Barbu și poetul/publicist C.V .Tudor, acesta din urmă insultând la tonul neo-legionar pe Rabinul Șef dr. Moses Rosen, numindu-l trist gheșeftar,trădător de țară, în volumul „Saturnalii”, retras de pe piață, ca și volumul IX al lui Mihai Eminescu, editat de Academia RSR. Confuzia creată de articolele anti-evreiești ale poetului de geniu, Eminescu putea fi ușor evitată prin adnotarea acestora de către un editor competent, dar PCR avea nevoie de o zarvă spre a compromite mai mult pe adversarii politici proprii și a-și consolida poziția șubredă. Intelectuali evrei precum Z. Ornea, V. Bârlădeanu au protestat împotriva retragerii volumului lui Eminescu, dar treburile erau controlate de „băieți deștepți”. Marginalizați de proprii stăpâni, Barbu și CV Tudor au revenit în 1990 ca „dizidenți”. Intelectualii români i-au respins, ceea ce este un fapt demn de laudă. Acestea sunt aspectele generale tratate de Marian Popa , dar în masiva sa lucrare el se oprește, printre alții, la următoarele nume notabile , atât la modul critic , cât și fals, neobiectiv sau chiar fantezist - Felix Aderca, Radu Albala, Horia Aramă, Arthur Maria Arsene, Camil Baltazar, Maria Banuș, Aurel Baranga, Ury Benador, Noel Bernard, Victor Brauner, Harry Brauner, M. Breslașu, B. Brănișteanu, Brunea-Fox, Rabinul Moshe Camilly-Weinberg, Iosif.E. Campus, Nina Cassian (masive trimiteri), Ștefan Cazimir, Vera Călin, Pavel Câmpeanu, Iosif Chișinevschi(evident), Vladimir Colin, Radu Cosașu, Ov.S. Crohmălniceanu ( masiv), Lucia Demetrius, Dorel Dorian, Emil Dorian, B. Elvin, Radu Florian, D. Hâncu, C. Ionescu-Gulian, Ștefan Iureș, Al. Jar, B. Lăzăreanu, Tania Lovinescu, Oliver Lustig, T.G. Maiorescu, Norman Manea, Solomon Marcus, B. Marian, Moșe Maur, M.H.Maxy, V. Monda, Florin Mugur, Andrei Oișteanu, Valeriu Oișteanu, Z. Ornea, Anca Oroveanu, Sonia Palty, Ana Pauker (evident), I. Peltz, Jules Perahim, V. Porumbacu, Lucian Raicu, Leonte Răutu ( evident), Valter Roman, Șef Rabinul dr. Moses Rosen, Mircea Săucan, Gh. Schwartz, Al. Sever, Belu Zilber, D. Solomon, Petru Solomon, Margareta Sterian, Aurel Storin, N. Tertulian, Leon Tismăneanu, Vladimir Tismăneanu, Al. Toma, Sorin Toma, Ion Vitner, Al. Vona, Henry Wald, Lucia Wald, Henry Zalis, Haralamb Zincă, ș.a. O istorie care conține , precum harta unei țări mai bine sau mai slab cunoscute, atât ape limpezi , cât și obscurități greu de pătruns.
BORIS MARIAN MEHR
P:S. Marian Popa mă numește „poet transnistrean” obsedat de fumul crematoriilor. Nu sunt transnistrean ( există un scriitor Boris Marian, neevreu, la Chișinău), dar Holocaustul mi-a marcat primii ani de viață.

Marian Popa – Istoria literaturii române de azi pe mâine( 1944-1989)

Marian Popa – Istoria literaturii române de azi pe mâine( 1944-1989)
Fundația LUCEAFĂRUL- 2001
Cele două volume ale istoriei lui Marian Popa cuprind 2500 de pagini de text cu literă măruntă de 1,5 mm, fiind , după cunoașterea mea, cea mai cuprinzătoare lucrare de acest gen, mult superioară ca informație istorică față de recentele istorii ale lui Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu, care s-au limitat a alege doar un număr de scriitori preferați pe care i-au fișat mai mult sau mai puțin obiectiv. Nu pot spune cât este de obiectivă sau completă această minienciclopedie, dar travaliul lui Marian Popa merită atenție. Fiind interesat de modul cum sunt prezentați evreii, mă voi opri doar la acest aspect, cum de altfel însuși autorul o face în mod ostentativ și chiar provocator. Apelând la diverse surse, de la arhive ale Securității la cele moscovite, ca și la autori legionari ( Horia Sima, Stamatu, Vintilă Horia,I.C. Drăgan, etc.) , la istorici români și falsi istorici ( Gh. Buzatu, ș.a), emisiuni ale Europei Libere, el se ferește să cadă în plasa unui reacționarism sau xenofobii evidente, iar amănuntele pe care le aduce trezesc oricum interesul, indiferent cât de sigure ar fi. Numai indicele de nume cuprinde 50 de pagini, pe fiecare pagină sunt aprox. 200 de nume , deci ar rezulta circa 10.000 de nume din care cel puțin 10% sunt de origine evreiască. Desigur în afară de scriitori sunt amintiți și politicieni. În fiecare din cele două volume sunt capitole ce se referă direct la etniile conlocuitoare, astăzi le numim minorități naționale, în special la maghiari, germani și evrei. Autorul nu vorbește numai în nume propriu, mai mult face referire la surse. În vol. I el începe cu o frază destul de banală și chiar neadevărată despre poziția dominantă a evreilor pe această planetă, pornind de la lumea finanțelor. Explică cu obiectivitate falsul mit despre deicidul provocat de evreii antici, apoi se referă la antisemitismul european, cu exemplificări din Celine, care se referă la Protocoalele Înțelepților Sionului, ș.a. Privind spre fosta URSS, amintește că la o pondere de 4% a evreilor în totalul populației acestei țări, circa 40% din lucrătorii NKVD erau evrei. Sursa este sovietică, dar și Soljenițân a adus în „Arhipelagul GULAG” exemple de evrei enkavediști, ca și victime. Această situație s-a regăsit oarecum similar în prima etapă a organizării Securității din România „popular-democrată”. PCR s-a folosit, este o realitate, de minoritari pentru a-și atinge scopul dominării cât mai rapide a populației propriei țări. Idealul internaționalist, șansele promovării pe scara socială au atras oameni de toate etniile. Se știe că ulterior s-a trecut la epurarea brutală și românizarea aproape totală a Securității. Național-comunismul ceaușist a fost o copie a stalinismului de culoare locală. Este lăudabil că autorul nu uită să amintească de contribuția evreilor la civilizația și cultura română, cu exemple cunoscute, pe care nu le reluăm. Totodată el minimalizează rolul politicii legionare și apoi antonesciene în exterminarea unei părți din evreimea României. Desigur, au fost voci, chiar de rabini care au amintit de fapte umanitare săvârșite de români creștini, dar Holocaustul european nu a ocolit România. Marian Popa acuză de subiectivism pe scriitori evrei ca Isaiia Răcăciuni (Nacht, frate cu N. Stroe), Emil Dorian,Lucian Ruga, ș.a. care ar fi exagerat proporțiile prigoanei rasiste. Dar este amintit un atac direct la apartenența etnică a Anei Pauker, ca și la rolul URSS, prin prezentarea unei piese cu caracter antisemit, „Salba reginei” de un autor mărunt precum Ion Luca. Maria Banuș este tratată cu un dispreț total de către Marian Popa, deși a fost o valoare recunoscută de Arghezi, Călinescu ș.a. Este încondeiat I. Ludo pentru un militantism deșănțat, nume despre care astăzi prea puțini știu. Prin citarea lui Paul Goma, autorul se acoperă cu abilitate, el fiind mirat că evreii din România fac mai mare „gălăgie”, în timp ce evreii care au suferit în zonele de ocupație maghiară vorbesc mai puțin. Desigur, afirmația nu este deloc reală, este expusă cu rea intenție. Se menționează politica violent anti-sionistă a PCR-PMR, la care iau parte și o parte din intelectualii evrei, în timp ce alții , precum Ion Călugăru ( Ștrul Leiba Croitoru) se afirmă drept comuniști 100%. Referindu-se la politicienii evrei-comuniști Marian Popa se dezlănțuie cu o furie nestăpânită care îl compromite mult, dar realitatea este și ea prezentă, Leonte Răutu, mulți alți activiști evrei cu nume românești sau evreiești au adus destule prejudicii atât propriei etnii, cât și evoluției generale. Ne doare, dar nu putem închide ochii, astfel că studiile lui V. Tismăneanu apărute în ultimii 25 de ani,de care Marian Popa nu putea ști, sunt binevenite, cu toate contrazicerile cu care au fost primite. Dar autorul cade din nou în plasa unor falsificatori numind evrei pe românii get-beget Miron Constantinescu ( cică Mehr Kahn), Teohari Georgescu ( cică Burăh Tescovici) ș.a. Astfel el începe să semene cu fostul tribun neregretat C.V. Tudor, pe care , curios, nici Marian Popa nu-l prea laudă, că nu ar avea nici motive de laudă. Autorul primului Imn de Stat și președinte al Radiodifuziunii era evreul Matei Socor, dar ne întrebăm – nu erau liderii PMR în frunte cu Gheorghiu-Dej oameni duplicitari, oportuniști perverși? Mihail Roller care a avut un tragic sfârșit, a scris o istorie a românilor studiată ani de zile în școlile medii din România. Cine l-a încurajat? Se știe. Realmente evreii erau divizați după război și mult timp după aceea între procomuniști, sioniști, pro-sovietici, pro-americani, deruta fiind maximă. Aceeași situație era valabilă pentru întreaga populație a României. A. Toma, Mihail Davidoglu,ș.a., oameni fără talent literar au fost propulsați în primele rânduri ale culturii socialiste hilare, pentru ca astăzi, post-mortem să fie țapii ispășitori ai politicii PCR. Scriitori evrei , filosofi , alte categorii sunt invitați în România spre a fi elogiați, unii după merit, alții complet fals. Însuși Marian Popa recunoaște la un moment dat că PCR-PMR a dat tonul acestor oscilații absurde și mereu îndreptate spre divizare, corupere morală. În 1985, mai erau în România 25.000 de evrei, din cei peste 800.000, în 1938. Jumătate au fost exterminați, izgoniți în timpul războiului, restul au plecat după război, apoi, în anii de după 1959, și după 1965, contra unei sume impuse de Ceaușescu, la fel cum se proceda cu sașii.. Astfel apare în Israel și se manifestă și acum, pe plan literar, comunitatea unor scriitori evrei de limbă română, dar și în SUA, alte țări occidentale. Ceaușescu a folosit cu succes propriul său naționalism așa zis comunist , apelând la slugi fără coloană vertebrală precum scriitorul talentat, Eugen Barbu și poetul/publicist C.V .Tudor, acesta din urmă insultând la tonul neo-legionar pe Rabinul Șef dr. Moses Rosen, numindu-l trist gheșeftar,trădător de țară, în volumul „Saturnalii”, retras de pe piață, ca și volumul IX al lui Mihai Eminescu, editat de Academia RSR. Confuzia creată de articolele anti-evreiești ale poetului de geniu, Eminescu putea fi ușor evitată prin adnotarea acestora de către un editor competent, dar PCR avea nevoie de o zarvă spre a compromite mai mult pe adversarii politici proprii și a-și consolida poziția șubredă. Intelectuali evrei precum Z. Ornea, V. Bârlădeanu au protestat împotriva retragerii volumului lui Eminescu, dar treburile erau controlate de „băieți deștepți”. Marginalizați de proprii stăpâni, Barbu și CV Tudor au revenit în 1990 ca „dizidenți”. Intelectualii români i-au respins, ceea ce este un fapt demn de laudă. Acestea sunt aspectele generale tratate de Marian Popa , dar în masiva sa lucrare el se oprește, printre alții, la următoarele nume notabile , atât la modul critic , cât și fals, neobiectiv sau chiar fantezist - Felix Aderca, Radu Albala, Horia Aramă, Arthur Maria Arsene, Camil Baltazar, Maria Banuș, Aurel Baranga, Ury Benador, Noel Bernard, Victor Brauner, Harry Brauner, M. Breslașu, B. Brănișteanu, Brunea-Fox, Rabinul Moshe Camilly-Weinberg, Iosif.E. Campus, Nina Cassian (masive trimiteri), Ștefan Cazimir, Vera Călin, Pavel Câmpeanu, Iosif Chișinevschi(evident), Vladimir Colin, Radu Cosașu, Ov.S. Crohmălniceanu ( masiv), Lucia Demetrius, Dorel Dorian, Emil Dorian, B. Elvin, Radu Florian, D. Hâncu, C. Ionescu-Gulian, Ștefan Iureș, Al. Jar, B. Lăzăreanu, Tania Lovinescu, Oliver Lustig, T.G. Maiorescu, Norman Manea, Solomon Marcus, B. Marian, Moșe Maur, M.H.Maxy, V. Monda, Florin Mugur, Andrei Oișteanu, Valeriu Oișteanu, Z. Ornea, Anca Oroveanu, Sonia Palty, Ana Pauker (evident), I. Peltz, Jules Perahim, V. Porumbacu, Lucian Raicu, Leonte Răutu ( evident), Valter Roman, Șef Rabinul dr. Moses Rosen, Mircea Săucan, Gh. Schwartz, Al. Sever, Belu Zilber, D. Solomon, Petru Solomon, Margareta Sterian, Aurel Storin, N. Tertulian, Leon Tismăneanu, Vladimir Tismăneanu, Al. Toma, Sorin Toma, Ion Vitner, Al. Vona, Henry Wald, Lucia Wald, Henry Zalis, Haralamb Zincă, ș.a. O istorie care conține , precum harta unei țări mai bine sau mai slab cunoscute, atât ape limpezi , cât și obscurități greu de pătruns.
BORIS MARIAN MEHR
P:S. Marian Popa mă numește „poet transnistrean” obsedat de fumul crematoriilor. Nu sunt transnistrean ( există un scriitor Boris Marian, neevreu, la Chișinău), dar Holocaustul mi-a marcat primii ani de viață.

Prietene Mefisto

Prietene Mefisto

Prietene Mefisto, m-ai însoțit o viață,
Acum mă duc la locul meritat,
Nu știu de pot, nu știu cu care față
Eu voi veni să fiu rejudecat.
Dar nu regret nimic, am vrut de toate,
Am izbutit ori am pierdut de multe ori,
Dorința, dragostea pentru miracol
mi-au spus mereu că eu nu am să mor.
Acum sunt iar al tău, zâmbim, prieteni,
Eu sunt un sclav al propriei fantezii,
Mă iartă cei ce nu m-au vrut alături,
Cum iert și eu. Am fost, suntem, vom fi.
BORIS MARIAN

Imposibilitate

Imposibilitate

Prietenul meu, Puck, intră pe fereastră,
Păi nu spusei eu să nu mai răscolești trecutul?
Nu schimbi nimic, acolo sunt trădările și fericirile toate,
Nici în viitor nu căuta, cu Dumnezeu
nu este prea lesne să conversezi,
Încearcă, eu nu știu ce o să-ți spună,
Din zborul păsării ghicești lărgimea spațiului,
De nu ai spațiu, te mulțumești să scrii despre zbor,
Poți să și strigi, hei, trecătorilor, nemuritorilor,
Eu vă vorbesc, cel efemer, nu-mi trebuie laude,
Ele îngroapă, vouă mă-ncredințez, sufletul meu
În voi îl ascund, așa cum un copil ascunde comoara
În curtea școlii, sub statuia unui efor uitat,
Apoi, biciuit de cuvinte, mă las gonit din cetate,
Mă veți găsi peste o mie de ani, piatră de râu fără semne,
și, Doamne, cât v-am iubit.
BORIS MARIAN

Stare de fapt

Stare de fapt





Aseară la ora zero și un sfert s-a stins din moarte prietenul meu.
El avea un avantaj/dezavantaj – era infantil. Se refugiase în
infantilism planificat. Spre deosebire de adulții obișnuiți,
artiștii sunt exact niște copii buni/răi, inteligenți/or not, au
imaginație debordantă, le place frumosul, mint din joacă, nu-și asumă
pervers responsabilități de nici un fel, nu cunosc jocurile politice,
știu că nu știu nimic, uneori știu totul la nivelul absolut, cred
fără a se gândi, la ceva Superior, fără tangență directă cu ei, deși
nu sunt întotdeauna doriți, fără ei omenirea ar dispărea. Mă refer la
copii și la artiști. Seriozitatea este un viciu neplăcut, dar nici
glumele proaste nu plac celor ce beau vin rar și gustos. Vinul artei.
Punct. Acum întreb – tu , cititor/cititoare, de ce mă lași singur?
Copiilor nu le place singurătatea. Ei există datorită adulților. Este
o dependență greu de ignorat.

Boris Marian

Descompunerea obiectului

Descompunerea obiectului


Deci, descompunerea obiectului cu pricina,
Din obcina Moldovei, ca și metaforizarea
Din comuna Mazărea, nu au fost niciodată,
Nici ciudate, dorințe împlinite în plină splină,
Un camion se oprește brusc și geamurile din el
Cad pe asfalt, cioburi multicolore, fluturi reci,
Doamne, vitraliile, zise habotnicul, cu barba
Lui Lev Tolstoi, carele era mare șmecher,
Îngeri cu aripi uzate cădeau pe chelia profesorului,
Cineva îl prinse pe unul de picior, credea că e Dumnezeu,
Nici vorbă, un cerșetor puțin afumat se instală pe umerii
Profesorului, ca în povestea lui Sindbad,
Eu am fugit de la locul dezastrului,
Am pierdut lecția de descompunere a obiectului
Carele ar fi chiar viața însăși, draga de ea.
BORIS MARIAN

Suntem

Suntem


Suntem indivizi, ne mai dividem,
Nici sclavi, nici îngeri, suntem bim-bem,
Ne mai gândim la moarte sau la carte,
Dar toate-s vechi și cam deșarte,
O morțișoară, viișoară,
O draga mea boleșniță,
Un șvarț, un șnițel, veșniță,
Vrei să spui, vere , nene Niță,
Hai, las-o baltă, chiseliță,
Că Sf. Augustin, vezi bine,
Închise ochiul de rușine,
Grav e Tolstoi, dar și mai gravă
Este privirea noastră oarbă,
Nici Durer nu e mai prejos,
Îl doare undeva, în dos,
E clar, totuna-i să fii viu,
Ori meditând într-un sicriu,
Nu plânge drag hipopotam,
Îmi ești prieten, asta am,
Tot lunecând în paradox,
Te vei trezi mutat în mops.
Ham-ham.
BORIS MARIAN

Joc de joc

Joc de joc

S-au oprit apa, gazele, lumina soarelui,
mecanicul de serviciu a plecat în vacanță,
îl chema Dumnezeu și mai cum?
Noi ne rugăm de El, dar nu, nu se poate,
Angajați pe altul mai răbdător,
v-ați bătut joc de apă, de lumina soarelui, de aer,
Dumnezeu nu este fraier,
Aveți nevoie de unul corupt sau minor,
Altfel reveniți la zeul Toth.
*****************************
Cerul , ca laptele de pasăre , în copilărie,
Apoi un loc de odihnă, în asfințit,
Un sunet surd, pericolul, care?
În sală pătrunde în voaluri, în valuri,
Frumoasa balului, reală, boreală,
Lumea devine pădurea adormită,
Doar cavalerul și ea, strălucita,
Sub pământ doarme cățelul pământului,
Sub pământ e grădina celor reînviați,
Un crater ciudat se deshide, acolo
E un castel cu o altă poveste.
*****************************
Mă interesează orice, muzica, durerile omului,
Migrațiunea popoarelor, nimic nu se încheie,
Chiar acest cântec baritonal expulzat de profesor,
Ce se ridică la tavan și sparge becul cu pocnet,
Iluzia absolută s-a risipit, voiam să spunem și noi ceva,
Nu știam cum, perfectă răzbunare, el cânta,
Noi priveam disperați pereții, apoi am desenat diverse.
BORIS MARIAN

Caesar

Caesar

Pe Caesar l-au făcut soldat,
Iar umbrele mai bat din palme,
Sus inimile-n sulițe, Pilat,
Există și șopârle foarte calme.
Noi am cerut prea multe, ce nevoi?
Totul se pierde doar din lăcomie,
s-au jefuit nebunii blegi și goi,
se spânzură un altul de-o frânghie.
Auzi? Un sunet? Ha, un șobolan,
Străpunge-l, prinț de Danemarca,
Să cadă roadele din ram în ram,
Instaurăm o pace. Sacra.
Ce aur arde jos în văi,
Ce lupi frumoși sfâșie jertfe,
Tristețea mea, cu zurgălăi
Te prăbușești râzând pe pietre.
BORIS MARIAN

Roțile

Roțile

La bustul meu și-or da onorul
Toți câinii sănătoși, colunii și cocorul,
Am scris și nu știu pentru cine, pentru ce.
Poate că Domnul mă va lumina „perche”.
Dar bucuria slovei o-nțeleg poeții,
Poți râde de ai minte ca bureții,
Un om îngheață-n șanț, în ger,
Parcă-i o pasăre ce a căzut din cer.
Mai suntem noi oameni sau roboți?
Am inventat noi roata? Astăzi suntem roți.
BORIS MARIAN

Cuvintele sunt rotunde

Cuvintele sunt rotunde

Cuvintele de dragoste sunt rotunde,
Prin mine circulă un flux universal,
Îngerii nu au nevoie să scrie versuri,
Mimăm viața și moartea, mimăm scrisul,
Nu toți trandafirii sunt galbeni, doar tu ești o petală,
Esther, un vis din vremi uitate,
Te însoțesc ninsori de prea departe,
Să nu te temi, tu ești doar simbol și iar vis,
Tandrețe fără vorbe de prisos,
Ochii mai luminoși decât e ziua,
Umerii gingași, să-i sărut aș vrea.
BORIS MARIAN

Ultimul congres secret al pcr

Ultimul congres secret al pcr

„Tovahrăși și pretini, permi….”. Ce pretini, băi Nicule, aici suntem între noi, care pretini? Nea Nicu făcu ochii mici și se uită la cel care vorbește aiurea. Era Ion Dincă, fost body-guard cândva. „Bine, trecem la punctul următor. Cine dorește să fie secretar general, că eu, după cum văzurăți la Târgoviște, nu mai corespund fizic.”. Sala se scoală și strigă – Ceaușescu, de n- ori. Lângă nea Nicu vine Iliescu , tușește și spune – „Să fim serioși, umani și disciplinați. Tovarășul Ceaușescu este și nu este, iar noi avem de realizat multe planuri, aduceți planurile”. Apare o echipă de uteciști cu un coș mare cu mape. Le distribuie celor de față. Iliescu a șters-o, sala se întunecă, ne aflăm în Piața Revoluției fostă Carol II ( în 1939), lumea urlă, Iliescu tace, are un pulover de strungar, alături Roman zâmbește ușor tâmp, neobișnuit cu masele, toți vor schimbare, se stinge lumina și aici, trec 26 de ani, în afară de Iliescu, se pare că oamenii din 1989 au dezertat în Rai. Unii cer nouă o schimbare. Se aude vocea răgușită a ceaușescului – „ Pe mine nu mai contați, v-am hrănit destul”.
BORIS MARIAN

Ultimul congres secret al pcr

„Tovahrăși și pretini, permi….”. Ce pretini, băi Nicule, aici suntem între noi, care pretini? Nea Nicu făcu ochii mici și se uită la cel care vorbește aiurea. Era Ion Dincă, fost body-guard cândva. „Bine, trecem la punctul următor. Cine dorește să fie secretar general, că eu, după cum văzurăți la Târgoviște, nu mai corespund fizic.”. Sala se scoală și strigă – Ceaușescu, de n- ori. Lângă nea Nicu vine Iliescu , tușește și spune – „Să fim serioși, umani și disciplinați. Tovarășul Ceaușescu este și nu este, iar noi avem de realizat multe planuri, aduceți planurile”. Apare o echipă de uteciști cu un coș mare cu mape. Le distribuie celor de față. Iliescu a șters-o, sala se întunecă, ne aflăm în Piața Revoluției fostă Carol II ( în 1939), lumea urlă, Iliescu tace, are un pulover de strungar, alături Roman zâmbește ușor tâmp, neobișnuit cu masele, toți vor schimbare, se stinge lumina și aici, trec 26 de ani, în afară de Iliescu, se pare că oamenii din 1989 au dezertat în Rai. Unii cer nouă o schimbare. Se aude vocea răgușită a ceaușescului – „ Pe mine nu mai contați, v-am hrănit destul”.
BORIS MARIAN

Cartea magilor

Cartea magilor

Cartea magilor nu există,
Eu o voi scrie cu pană de cocor,
Nimic nu este prea târziu, nici moartea,
Jumătate de om – singur, jumătate cocoș de jertfă,
Capete rostogolite, alți oameni, suflete policrome,
Ne predăm cu mâinile lipite de corp, militărește,
Numai mânjii mai știu ce este poezia,
Nu mai ating nimic, zadarnic, amprentele s-au șters,
Pe Ahasverus jur și pe Esthera, frumoasă e povestea lor,
Alte minuni mai știu de la khazarii care credeau că peștii
Sunt ceasornicele mării, Krakovia fu ridicată de khazari,
Cu Allen Ginsberg poezia a murit, era și el khazar american,
Dar mintea lui răsuflă și acum, timp fără patrie, râu fără ape,
Astfel ședeau poeții, lebedele albe, pe lacul negru precum smoala.
Eu, de pildă , construiam un oraș albăstrui, văile marilor fluvii
Se-nchid precum pleoapele pisicilor de Angora, la început
Pământul era mai mare decât cerul, umbrele nu pot șterge urma ta,
Nimeni nu ne-a ursit să devenim praf cosmic, nici gheață veșnică,
Goliciunea trupurilor creează o lume aparte, curând vom părăsi zona de umbră,
Străveziul rubin se încheagă , se zbate, fericire care nu există,
Amăgire, cântec sau moarte? Seara curtea s-a golit de regi și prinți,
Au rămas bieții câini în căutare de stăpân, zadarnic strigă undeva
O vecină în căutarea punctului central.
Îngerul Else înmormântat pe Muntele Măslinilor, piatra s-a pierdut,
Visul ei era o salcie sălbatică, așa a fost, o piatră plutitoare,
Noaptea devenea o porumbiță neagră, cuvintele – flori se adăugau
Sângelui ei nemuritor. Cine nu știe că iubirea pune-n mișcare lumea
Ca pe un ceas de aur? Trec printre pietre luminoase, blânde,
Ele îmi spun, nu plânge, plânsul tău nu-i trebuie nimănui.
BORIS MARIAN














































































































































































Cartea magilor

Cartea magilor nu există,
Eu o voi scrie cu pană de cocor,
Nimic nu este prea târziu, nici moartea,
Jumătate de om – singur, jumătate cocoș de jertfă,
Capete rostogolite, alți oameni, suflete policrome,
Ne predăm cu mâinile lipite de corp, militărește,
Numai mânjii mai știu ce este poezia,
Nu mai ating nimic, zadarnic, amprentele s-au șters,
Pe Ahasverus jur și pe Esthera, frumoasă e povestea lor,
Alte minuni mai știu de la khazarii care credeau că peștii
Sunt ceasornicele mării, Krakovia fu ridicată de khazari,
Cu Allen Ginsberg poezia a murit, era și el khazar american,
Dar mintea lui răsuflă și acum, timp fără patrie, râu fără ape,
Astfel ședeau poeții, lebedele albe, pe lacul negru precum smoala.
Eu, de pildă , construiam un oraș albăstrui, văile marilor fluvii
Se-nchid precum pleoapele pisicilor de Angora, la început
Pământul era mai mare decât cerul, umbrele nu pot șterge urma ta,
Nimeni nu ne-a ursit să devenim praf cosmic, nici gheață veșnică,
Goliciunea trupurilor creează o lume aparte, curând vom părăsi zona de umbră,
Străveziul rubin se încheagă , se zbate, fericire care nu există,
Amăgire, cântec sau moarte? Seara curtea s-a golit de regi și prinți,
Au rămas bieții câini în căutare de stăpân, zadarnic strigă undeva
O vecină în căutarea punctului central.
Îngerul Else înmormântat pe Muntele Măslinilor, piatra s-a pierdut,
Visul ei era o salcie sălbatică, așa a fost, o piatră plutitoare,
Noaptea devenea o porumbiță neagră, cuvintele – flori se adăugau
Sângelui ei nemuritor. Cine nu știe că iubirea pune-n mișcare lumea
Ca pe un ceas de aur? Trec printre pietre luminoase, blânde,
Ele îmi spun, nu plânge, plânsul tău nu-i trebuie nimănui.
BORIS MARIAN

Vor trece ani

Vor trece ani
1.
Vor trece ani și colonelul Buendia
Va depăși, probabil, media,
Celor ce nu vor mai fi.
Războiul se va sfârși.
Adesea stau de vorbă cu umbrele,
Harpiile, furiile, tumbele,
Iau droguri- poeme, mă scarpin cu ele,
Precum javrele chele.
Iar anii vor trece, ce spune Buendia?
Colon-colonelul Buendia.
Războiul se va sfârși.

2.
Orchestra cântă-n pavilion,
Bătrânii joacă iar șotron,
Copiii-nvață vals-boston,
Iar eu mă simt ca un poltron,
Scriu versuri pentru rațe, pești,
Versuri curate, românești,
Ascult orchestra, mult mă mir,
Că nu sunt vesel, dar respir,
Dansează languros perechi,
Mă simt și tânăr și străvechi.

3.
Trăiesc pe unde vulturul, furnica
Nu au trecut, îi stăpânește frica,
Trăiesc, nu-ntreb de ce trăiesc,
Nu poate fi nici un răspuns firesc,
Mă sună un amic la telefon,
Să bem cafeaua-n turn sau în balcon,
Mă tem de înălțimi, feși mereu,
Cu capu-n nori discut cu Dumnezeu.
Ce-mi spune El? Trăiește ca și cum
Ai îngriji o floare-n Karakum.
Pe malul lacului, nemișcat – un brotac,
l-am lăsat în apă, valurile l-au înălțat,
capul, brațele se mișcau ritmic, ochii
se bulbucau tot mai mult, ca formele-n rochii,
numai picioarele nefiresc de lungi
nu dădeau semne de viață, în dungi,
un cocostârc se rotea împrejur,
am crezut că brotacul va fugi.
Mortul sur.
4..
Cuvântul de fier nu mi-este prieten,
Cuvântul ca melcul îmi pare mai bând,
Te-nșeli, zice melcul, tu nu știi ce zace
În mine, durerea dormind în adânc.
Acidul cel tare așteaptă doar clipa,
Lumina se poate preface-n pârjol,
Primește-mi, iubito, alintul, sărutul,
Tu nu știi ce poate cuvântul-pistol.
O, nu te speria, sunt altfel, sunt altul,
Oglindă și stare, gâde, bufon,
Glumesc doar cu moartea, iubirea mi-e crezul,
Deși merg încet, mi-e cuvântul- foton,
Pot fi ca marea, umil ca pământul,
Primește-mă-n palmă ca pe duh,
Pot fi stejarul, pot fi și iarba,
Prin tine, din haos pot iară să urc.
Iubirea ca fiară
Moto – Bah, Bach și Offenbach
Flora-nflorită și mult des-florită,
Flora –un nume vechi, de elită,
Elice a inimii, trag cu putere
Doi cai dinamici, fac o avere,
Dinții pătrund cu cruzime în carne,
Dar pe sub dinți, viermele doarme,
El se mărește, devine balaur
și strălucește, parcă-i de aur.
Trece-o pisică umilă prin parc,
Ea se izbește de un copac
și se preface în tigru – gigant,
parcul, pe loc, devine vacant.
Aste minuni le-am văzut eu aseară,
Flora, alături, e dragoste – fiară.
De când nu-mi mai e frică de moarte ,
Mă plictisesc, aș spune, chiar foarte,
Nu mă mai sperie cancerul, SIDA,
Motocicleta, camionul, Astrida,
Astrida e numele bietei cățele
Care provoacă multe belele,
Noaptea, Astrida, ca-n Baskerville,
Urlă-n spre lună c-un timbru viril,
Ronțăie stele, soare, comete,
Iar în oraș nu mai sunt fete,
lumea e-nsărcinată, așteaptă
luna a noua sau , poate pe-a șaptea.
Bate la miezul nopții un ornic,
Omul de treabă este și spornic.
Ornitoringul de vină e-n toate,
Asta citești în oricare carte.


Unii merg pe picioare,
Alții merg pe nas,
Amețitor, în oraș era o piață,
Piața era în oraș,
Se vindea o singură ceapă,
În ceapă era un ceas,
Adulții plângeau, bălălău, striga majurul de la bulău.
De sub lut cântau morții,
Azi e frumoasă luna, mâine va fi un soare frumos,
Tu ești unica Una, aceeași mereu iubitoare nucă ,
Nu că eu AȘ SPUNE, DAR nu uita de cucă,
Am vrut să leg copacul, el m-a legat pe mine,
Am vrut să te iubesc, tu n-ai iubit pe nime?
În fond ce-i nebunia asta? Cine face copii pe Internet?
Otrăvuri negre în adâncuri, nici stelele nu se reflectă,
Noi scriem versuri doar pe scânduri, constituind o sectă.
Acolo se ucid copiii? Acolo sunt violate mume?
Doamne, de ce nu-ți strunești fiii?
De ce ai creat o lume? Noapte de noapte, o altă stirpe
Tot crește ca o iarbă amară, cum se topește ca de gripă?
O lumânare. Pași de schelete bat măsura,
Sunt clovnii morții ce ne înșeală, noi ascultă doar uvertura,
După un secol de secetă mare. Am însoțit pe Mama Tenebrelor
La marea înmormântare din munții Anzi,
Un zburător cu aripi gigantice,
Un tânăr frumos și alb, alb, alb.
Asta-i pedeapsa, spune vraciul,
Pedeapsa iubirii, Corăbii Fantome,
Pânze înroșite de soare, ce xilofoane, xanaxuri, prafuri?
Prea sunt înguste cărările dragostei,
Cum să se nască, cum să mai crească?
Trenul- fantomă
Cu trenul- fantomă mergeam spre neant,
Erai lângă mine-n taior elegant,
Femeie și înger și pare-se drac,
Ciudată ființă, nu-ți eram drag,
Fracturile craniului nu se vedeau,
Un fum albăstrui ieșea, doar bau-bau
Venise cu noi, copil mai eram,
În trenul –fantomă spre moarte zburam.
Ce nemurire nelămurită,
Eu îți voi scrie o poem-aurită
Fapte, visele le-amestecăm,
și în mesteacăn cu jderii urcăm,
privim peste zare, acolo străluce
castelul bunicului, Marele Duce,
nu mi-a lăsat nici un briliant,
dar tu ești cu mine, amantă/amant.
Pisica pe acoperiș
Mă citiți, nu mă citiți, vom muri împreună, murrr,
Pisica pe acoperiș, ca o regină, splendoare,
Brusc se repede la un os de pasăre,
Aruncat de la etajul opt, unde locuiește
Un pensionar pe nume Leonardo da Vinci,
A fost și la NOUĂ, s-a întors tot da Vinci,
Ăștia nu știu de UE, nici de muie,
Poeții nu au habar, ei sunt triști și geniali,
Uneori doarme Homer, uneori râde Alex,
ștergeți acest rând, este un prieten supărăcios,
dar riscăm să ne prăbușim în golul unei cărți de aforisme,
un cântec frumos se topea în aer, ca un nor colorat,
de unde rezultă că nicio ficțiune nu se referă la adevărul vostru,
alunecăm spre o albie unică, în fața mea Dumnezeu se bâlbâie, pierde sânge
pe nas, dă ochii peste cap, nu este Dumnezeu, este vecinul de la opt,
pe acoperiș, pisica doarme ca o regină.

Clovnul trist

Clovnul trist

Clovnul trist, unu, doi, trei,
Barul, trei, doi, unu,
Lumea râde, bea, doi, trei,
Clovnul sângerează,
Spune și face bancuri ciudate,
Despre alți clovni frumoși, învinși,
Lumea urlă aprobator, e-n firea lucrurilor,
Unde ești , Mugur – poetrist?
Dormi, ești altundeva.
Palide degete bat darabana pe capacele sicrielor,
Ochi albaștri plutesc în văzduh, străbat zările,
Portretul necunoscutului devine emblemă,
Mândria de a fi întreg, când nu mai ești aproape nimic.
Un nod și un semn, e toată poezia, o rană prelungită,
Trăim încet până murim, se aud nervi țârâind
Precum cosașii, greierii,
Minutul meu nu a venit.
În capul meu se învârte o moară,
Mijlocul mi-a fost lovit de o ghiulea,
știu că tot ce nu doare acum
este doar în afara mea.
BORIS MARIAN

Ca o rugăciune

Ca o rugăciune
1.
Ca o rugăciune în plin deșert,
Astfel scriu, este un fel de biblie,
Înving durerea, par a fi liber,
Sunt doar o cărămidă din zidul cunoașterii,
O urmă neîndoielnică, iarbă scrisă de Dumnezeu,
Privim și mergem, ora nu are soră,
Stelele nu întreabă de tine, bufnițele te privesc apatice,
Te duuuuci, unde? Adevărul este doar o părere.
2.

Un don Quijote blând și iertător,
Aproape sfânt, deși e muritor,
Visez noi aventuri în alte lumi,
Unde au dispărut cei răi și buni.
Nu am regrete,nu mă vait nicicum,
Tot ce-am iubit sunt flori, mere de aur. Drum.
3,

Zilele poetului se numără în versuri.
El moare cu fiecare vers.
Poetul nu plânge.
Existăm între semenii noștri?
Luptăm să fim printre ei.
În momentul când murim ,
viața devine altceva,
Soare și Oțel,lumină și tărie.
O vrabie s-a așezat pe grilaj.
E jalnică. Noi suntem acea vrabie.
Lumea se schimbă și fără noi.
Artistul este un papagal al propriilor îndoieli.
Ce va fi mâine? Who knows?

BORIS MARIAN

Boris

Boris
Marian
CICLUL Iubirea vine
1.
Iubirea vine de la Dumnezeu şi de la Diavol,
Asta mi‑au spus doctorii Nein şi Jawohl,
Îţi aminteşti de mine, Diana,
Poţi să mă ierţi c‑am părăsit Savanah?
Gautami şi Prabati, Kamasutra
Ei o ştiau când nu era nici Chandragupta,
Prea sunt fierbinţi aceste nopţi prea bengaleze,
Trec mereu duhuri mohorâte, treze.
Amrita, ţi‑aminteşti iubitul
Ce‑ţi atingea doar locul, prea‑sfinţitul?
2.
Diabolice
Priceputul la percepţie
Se prezintă cu‑o infecţie,
Nu îl place funcţionarul,
Dar ficţiunea este harul.
Celui care mai citeşte
Versurile lui nea Peşte.
Ţi‑am fost dragă, zise Ziţa,
Mestecând în dinţi halviţa,
Dar să‑mi spui tu, te‑ai temut
De motanul Belzebuth?
Lung pământul, lat e patul,
Vine naşul, cere blatul,
Dă‑i o fată, măi, Săgeată,
Nu eşti beat, dar ea e toată.
3.
Mâine, mânia va fi vesperală,
Cu disperare, centrifugală,
Trec prin dumbrăvi privighetori,
Ce priveghează pe muritori.
Lin este glasul morţii caline,
Nu te opri lângă pietre, străine,
Pline de farmec sunt clipele‑clipuri,
Are viaţa o mie de chipuri.
Ce vrei s‑asculţi, trecătorule laş?
Fugi la o damă, la crâşmă‑n oraş
Gaudeamus cântă‑ne,
Pe noi, morţii, leagă‑ne,
Rupe flori, plăteşte‑amenda,
Dar nu plânge, sacramenta,
Muchos, voi, urmaţi‑mă,
staţia e maximă.
4.
Apoi veni aporia şi spuse,
Lasă‑ne, Doamne, opiniile opuse,
Locomotiva prinde viteză
şi va lovi în mers o cinteză,
au şi apele ironiile lor,
voi nu veţi şti, onoraţi verişori,
nu vă rataţi timpul, talentul,
eu nu accept, glumind, argumentul,
scriu şi trăiesc serios şi seros,
doar cu perfuzii de sânge câinos,
las liniştit în urmă istoria,
Homer, Vergiliu, Pico şi Moria,
Trec pe la poştă, iau un pachet,
Cioclopedii ale unui băiet
Ce mă admiră de peste ocean,
Lacom admir poştăriţa, n‑o am.
Adolescentul
Ziua‑i masivă, albă şi rece
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zăreşte
Într‑o oglindă ca ochiul de peşte
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe‑o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua‑i masivă, rece şi albă,
Numai iubita, subţire şi naltă
Este. Iar eu sunt în lumea cealaltă.
Adormiră stelele
Adormiră stelele de aur,
Tremură sub ele râul lent,
Adormi lumina, muge‑un taur
Undeva‑n Extremul Orient .
Tremură mestecenii sub lună,
Precum inima iubitelor în somn,
Roua se coboară, lung răsună
Printre norii rari un avion.
Au şoptit urzicile sub garduri,
Sapele se odihnesc în curţi,
În comună nimeni n‑are carduri,
Umblă îngerii prin lume, goi, desculţi.
Albastru de Baleare
Să fiu embrionul mai multor femei,
O mie de oameni mă iartă,
se spune că lichidul
e lacrima lui Dumnezeu,
iar tu Cain, Abel sau cum te cheamă
ai sorbit aceeaşi lacrimă cu mine.
Fără vicii nu am fi oameni,
Raiul s‑ar prăbuşi
În lipsa celor viciaţi,
Iadul ar fi neîncăpător,
O funie subţire
Ca firul de păianjen
Ne ţine legaţi.
Un glonte‑n tâmplă,
C’est la morte,
Azi am fumat ultima ţigară,
Ieri am sărutat ultima fată,
Nu de mult m‑am lăsat de alcool,
dar viciul există ca şarpele,
cu un singur ochi,
să‑l privim în ochi.
Incognito mergeam în Baleare,
Păream un prinţ la mare depărtare,
Un manechin în plină disperare,
Implozie ce nu are căutare.
A ierta‑iertare, creşte iarba mare,
Vine din război carul cel cu boi,
Carul n‑are roate, boii nu au coate,
Căruţaşu‑i mort, sus, pe capră‑i Lord
Verde vârcolac, bun pentru spanac,
Pentru vrăji, vădane, nasc copii‑n borcane,
Hei, opriţi aici, strigă din bunici
Unul mai bătrân, că e slab şi spân,
De unde venirăţi, cine v‑a adus?
Cine să‑i fi spus?
Noi suntem iertarea,
Bubuie şi zarea,
Tremură pământul,
Tace şi cuvântul,
Vârcolacul sare – v‑am adus iertare,
Ce batjocorire,
Ce mai plâns în lume,
Vorbele nu‑s bune,
Unde e Iubirea?
Moare‑n mănăstire.
Din două respiraţii cristaline,
Redeveneam copii, călini, căline,
Călugăr‑prinţ plecat în Baleare,
Un abanos albastru, mările amare.