A da dosul
A da dosul nu este frumos,
Nici sănătos, nici nobil,
Nici ignobil, mă plimbam
Pe bulevardul New Age,
Acolo poți scuipa și să ragi,
Acolo nu vin săraci, destul
Supărat-ai Codul Fudul.
Dragoste versus stres, disperare,
Completează acum noi formulare,
Ai un furuncul, faci o petiție,
Vine în grabă un pâlc de poliție.
Ai tu un foc interior, nestins,
Tace ori sfârâie neatins,
Eu am văzut cum arunci după ușă
Bulgări și flori de cenușă.
Lipsește endorphina, așa e,
O măslină-ți trimite domn Nae,
Faci un flash-back, nu știi ce este?
Tu ai să-l vezi pe naiba-n poveste.
Vine Murphy, văr cu Mefistă,
Te învață figuri, față tristă,
Iar la noapte visezi revoluții,
Nu lăsa pe cearșafuri poluții.
BORIS MARIAN
duminică, 31 ianuarie 2016
Zigu Ornea – 15 ani de la despărțire
Zigu Ornea – 15 ani de la despărțire
(27 august 1930-14 nov. 2001)
Caietul cultural al RE din 2002, întocmit de Geo Șerban, este dedicat cărturarului și omului de înaltă noblețe spirituală , Zigu Ornea. Desigur , despre viața și tot ce a făptuit acest fiu neprețuit al obștii se poate citi și scrie în multe surse. Vom porni de la Caietul amintit, pentru că este vorba chiar de o oglindă minunată. Acad. Nicolae Cajal, fost pe acea vreme Președinte al FCER scria – „ Pierderea unui om ca Zigu Ornea este incomensurabilă, pentru cultura română, pentru obștea evreiască, pentru rude și prieteni”. La omagiul mai extins al Președintelui se adaugă, de asemenea numeroase memorii, evocări semnate de fruntași ai obștii, de oameni de cultură de diverse etnii. Unii nu mai trăiesc, dar slova le păstrează gândul. Itzhak Artzi, fost lider al evreilor din Israel, originari din România, Norman Manea, scriitor de celebritate internațională, Augustin Buzura, romancier de primă mărime, Nicolae Manolescu, critic și istoric literar, care l-a chemat pe Zigu Ornea să țină o rubrică permanentă la ROMÂNIA LITERARĂ, Radu Cosașu, conațional și prieten de ani de zile, Andrei Pleșu, Dan Grigorescu, Ion Ianoși, Mircea Vasilescu, scriitoarea Adriana Bittel, dramaturgul D. Solomon, Barbu Cioculescu, scriitorul George Bălăiță, criticul Alex Ștefănescu, Livius Ciocârlie,prof.dr. Carol Iancu, Adrian Marino, Gabriel Dimiseanu, Mariana Juster, sora lui Z. Ornea, stabilită în Israel, ș.a. La conversații-interviuri participa Daniel Cristea- Enache, Marta Petreu. Urmează o parte din textele publicate de Ornea în presa literară, multe cu puternice conotații politice, de combaterea a extremismului din trecut și prezent, de restabilire sa adevărului. De asemenea, note autobiografie. Ce păcat că nu avem un Jurnal al lui Ornea, ar fi fost la fel de interesant, precum cele ale lui Sebastian sau Emil Dorian. Cuvântul de încheiere îi aparținea lui Dorel Dorian, pe atunci redactor șef al REALITĂȚII EVREIEȘTI, care l-a numit pe Ornea- „Un Mordehai modern”. Ornea nu era un polemist gălăgios, nu era un combatant cu aplomb, discreția sa era compensată de o putere rar întâlnită de concentrare, de verificare și reverificare a unor informații, fiind imbatabil pe tărâm documentar și ideatic. După ce a funcționat la edituri de prestigiu în România ante-revoluționară, a preluat conducerea Editurii Hasefer, căreia i-a dat șansa unei deveniri vizibile pe plan național și peste hotare. Dacă nu a spus-o primul, el a repetat cu mândrie – „Sunt un evreu din Frumușica și patria mea este limba română”. Perfect adevărat, îi citeam cu nesaț articolele pe unde apăreau, în ultima perioadă la revista condusă de Manolescu, dar și la DILEMA, etc. Un volum masiv a apărut și la Editura Hasefer, cu articolele din presă, iar , recent , la Humanitas a fost reeditată cartea sa de căpătâi „Anii treizeci. Extrema dreaptă românească”. Cartea era scrisă dinainte de 1989, dar cenzura comunistă nu agrea adevărul istoric. Iar adevărul , pe care și Sebastian l-a exprimat în Jurnalul său, publicat incomplet după 1989, era că o parte din clasa politică, dar și intelectuali dintre cei mai talentați, scriitori, filosofi, ș.a. au derapat pe panta extremismului legionaroid, xenofob. Ornea s-a putut mândri că a „decosmetizat” o realitate dureroasă. Acum lucrurile, se pare că s-au limpezit pentru mulți, nimeni nu a desființat valorile culturii române, dar fără a ocoli adevărul , nu se poate admira cu un cuget curat ceea ce merită de admirat. Eliade, Cioran, Vulcănescu, Țuțea, Camil Petrescu, Nae Ionescu, Haig Acterian, mulți alții pot fi recunoscuți ca valori importante, cu și fără petele „din soare” care nu au lipsit. Un merit pe care puțini l-au apreciat la momentul când Zigu își scria cu acribie cartea. Mă înclin în amintirea sa.
BORIS MARIAN MEHR.
(27 august 1930-14 nov. 2001)
Caietul cultural al RE din 2002, întocmit de Geo Șerban, este dedicat cărturarului și omului de înaltă noblețe spirituală , Zigu Ornea. Desigur , despre viața și tot ce a făptuit acest fiu neprețuit al obștii se poate citi și scrie în multe surse. Vom porni de la Caietul amintit, pentru că este vorba chiar de o oglindă minunată. Acad. Nicolae Cajal, fost pe acea vreme Președinte al FCER scria – „ Pierderea unui om ca Zigu Ornea este incomensurabilă, pentru cultura română, pentru obștea evreiască, pentru rude și prieteni”. La omagiul mai extins al Președintelui se adaugă, de asemenea numeroase memorii, evocări semnate de fruntași ai obștii, de oameni de cultură de diverse etnii. Unii nu mai trăiesc, dar slova le păstrează gândul. Itzhak Artzi, fost lider al evreilor din Israel, originari din România, Norman Manea, scriitor de celebritate internațională, Augustin Buzura, romancier de primă mărime, Nicolae Manolescu, critic și istoric literar, care l-a chemat pe Zigu Ornea să țină o rubrică permanentă la ROMÂNIA LITERARĂ, Radu Cosașu, conațional și prieten de ani de zile, Andrei Pleșu, Dan Grigorescu, Ion Ianoși, Mircea Vasilescu, scriitoarea Adriana Bittel, dramaturgul D. Solomon, Barbu Cioculescu, scriitorul George Bălăiță, criticul Alex Ștefănescu, Livius Ciocârlie,prof.dr. Carol Iancu, Adrian Marino, Gabriel Dimiseanu, Mariana Juster, sora lui Z. Ornea, stabilită în Israel, ș.a. La conversații-interviuri participa Daniel Cristea- Enache, Marta Petreu. Urmează o parte din textele publicate de Ornea în presa literară, multe cu puternice conotații politice, de combaterea a extremismului din trecut și prezent, de restabilire sa adevărului. De asemenea, note autobiografie. Ce păcat că nu avem un Jurnal al lui Ornea, ar fi fost la fel de interesant, precum cele ale lui Sebastian sau Emil Dorian. Cuvântul de încheiere îi aparținea lui Dorel Dorian, pe atunci redactor șef al REALITĂȚII EVREIEȘTI, care l-a numit pe Ornea- „Un Mordehai modern”. Ornea nu era un polemist gălăgios, nu era un combatant cu aplomb, discreția sa era compensată de o putere rar întâlnită de concentrare, de verificare și reverificare a unor informații, fiind imbatabil pe tărâm documentar și ideatic. După ce a funcționat la edituri de prestigiu în România ante-revoluționară, a preluat conducerea Editurii Hasefer, căreia i-a dat șansa unei deveniri vizibile pe plan național și peste hotare. Dacă nu a spus-o primul, el a repetat cu mândrie – „Sunt un evreu din Frumușica și patria mea este limba română”. Perfect adevărat, îi citeam cu nesaț articolele pe unde apăreau, în ultima perioadă la revista condusă de Manolescu, dar și la DILEMA, etc. Un volum masiv a apărut și la Editura Hasefer, cu articolele din presă, iar , recent , la Humanitas a fost reeditată cartea sa de căpătâi „Anii treizeci. Extrema dreaptă românească”. Cartea era scrisă dinainte de 1989, dar cenzura comunistă nu agrea adevărul istoric. Iar adevărul , pe care și Sebastian l-a exprimat în Jurnalul său, publicat incomplet după 1989, era că o parte din clasa politică, dar și intelectuali dintre cei mai talentați, scriitori, filosofi, ș.a. au derapat pe panta extremismului legionaroid, xenofob. Ornea s-a putut mândri că a „decosmetizat” o realitate dureroasă. Acum lucrurile, se pare că s-au limpezit pentru mulți, nimeni nu a desființat valorile culturii române, dar fără a ocoli adevărul , nu se poate admira cu un cuget curat ceea ce merită de admirat. Eliade, Cioran, Vulcănescu, Țuțea, Camil Petrescu, Nae Ionescu, Haig Acterian, mulți alții pot fi recunoscuți ca valori importante, cu și fără petele „din soare” care nu au lipsit. Un merit pe care puțini l-au apreciat la momentul când Zigu își scria cu acribie cartea. Mă înclin în amintirea sa.
BORIS MARIAN MEHR.
sâmbătă, 30 ianuarie 2016
Într-o dimineață
Într-o dimineață
Într-o dimineață, Neață
Se trezi cu altă față,
Adică el semăna cu o plătică,
Ce s-a-ntâmplat, spuse Neață,
Mă privește pe mine, pleacă vecine,
Era trecut de anul 2084,
Fiind ora de teatru. Afară era urâtă vremea,
Viermele abia-și începea catrena,
Căzu pe spate, era dificil
Să te întorci la un mod civil,
Îl îngrijiră mama și sora,
Secretul era Pasiflora,
Uni-i spuneau Gregor, se știe
De unde venise ideea tipsie,
La colonia penitenciară-l aruncă
Tatăl , scurt ca o poruncă,
l-a vizitat doar Josephina,
un șoarece alb ce-și spunea fina,
Neața căută o Lege, acolo,
Legea fusese scrisă de Moloh,
Ah, Odradek, ah, Odradek,
țipa de pe tavan un bec,
povestea se poate lungi,
scurt pe doi, Neața muri.
BORIS MARIAN
Într-o dimineață, Neață
Se trezi cu altă față,
Adică el semăna cu o plătică,
Ce s-a-ntâmplat, spuse Neață,
Mă privește pe mine, pleacă vecine,
Era trecut de anul 2084,
Fiind ora de teatru. Afară era urâtă vremea,
Viermele abia-și începea catrena,
Căzu pe spate, era dificil
Să te întorci la un mod civil,
Îl îngrijiră mama și sora,
Secretul era Pasiflora,
Uni-i spuneau Gregor, se știe
De unde venise ideea tipsie,
La colonia penitenciară-l aruncă
Tatăl , scurt ca o poruncă,
l-a vizitat doar Josephina,
un șoarece alb ce-și spunea fina,
Neața căută o Lege, acolo,
Legea fusese scrisă de Moloh,
Ah, Odradek, ah, Odradek,
țipa de pe tavan un bec,
povestea se poate lungi,
scurt pe doi, Neața muri.
BORIS MARIAN
Revin la tine
Revin la tine
Revin la tine, Mandelștam,
Volumul mic, de doi-trei bani,
Din anul nu știu care, tu
Ai fost ucis de-un marabu.
Avea mustăți tiranul, yes,
Îi spuneau unchiul Joe, progres
În lume nu există, mor
Poeții, cui să-i pese, dor
De libertate, a, desigur,
Osip, de azi vom pune diguri
Să mai oprească din tot răul
Ce se revarsă. Eu îmi beau trăscăul.
*************************
Prin cameră plutea un balon, Venera ieșea pe balcon,
balonul se sparse cu poc, balconul căzu în noroc.
Suntem sortiți echilibrului? Citatul e-al perjedintelui,
miniștrii siniștri se plimbă în travesti, se mai schimbă,
cântând a capella-n surdină, se-aude cum trece-o mașină
în urlete de pachiderme, Venero, azi mergem la terme,
te-oi dezbrăca și de piele, cum smulgi de pe cer orice stele,
mai pură ca orice femeie,din spuma Mării Egee.
************************
Zăpada de peste drum s-a topit,
Moartea lui Labiș, ar fi avut 78 de ani,
Hoelderlin a stat în turn o viață, nebun,
Primesc o scrisoare din adolescența mea
Sfâșiată,
Picuri de sânge pe hârtia virgină,
E ceasul trei spre dimineață,
O liniște funebră învăluie orașul,
Dormi, orașul meu etern,
Am să mă culc și eu, cine se va trezi
și unde?Pagini neașteptate,
Parfumul scrisorii furate,
Atenția mea – un paratrăsnet,
Pumnalul și crinul,
Moartea șovăia înaintea execuției, amânată ca de obicei,
Contesa sângeroasă nu mi-a spus nimic,
După o noapte de dragoste tandră, de ce?
M-ai întrebat ce-mi place din trupul tău,
Eram prea obosit să mai răspund, dar ți-am atins
Locul inimii.
@@@@@@@@@@@
Plecând, ai lăsat o treaptă,
O treaptă spre nicăieri,
Ca o voce-n pustiu,
Viața e plină de trepte,
Pe unele se dansează,
Pe altele se moare,
Pe treapta lăsată, eu
Te-am sărutat.
Toată noaptea te-am sărutat.
Treapta se apropia periculos de Lună,
Te-am strâns în brațe,
Sânii tăi se topeau pe pieptul meu,
What a man, ai șoptit,
m-am trezit lac de sudoare,
o buhă râdea dintre copaci,
iar râsul tău era al alteia.
BORIS MARIAN
Revin la tine, Mandelștam,
Volumul mic, de doi-trei bani,
Din anul nu știu care, tu
Ai fost ucis de-un marabu.
Avea mustăți tiranul, yes,
Îi spuneau unchiul Joe, progres
În lume nu există, mor
Poeții, cui să-i pese, dor
De libertate, a, desigur,
Osip, de azi vom pune diguri
Să mai oprească din tot răul
Ce se revarsă. Eu îmi beau trăscăul.
*************************
Prin cameră plutea un balon, Venera ieșea pe balcon,
balonul se sparse cu poc, balconul căzu în noroc.
Suntem sortiți echilibrului? Citatul e-al perjedintelui,
miniștrii siniștri se plimbă în travesti, se mai schimbă,
cântând a capella-n surdină, se-aude cum trece-o mașină
în urlete de pachiderme, Venero, azi mergem la terme,
te-oi dezbrăca și de piele, cum smulgi de pe cer orice stele,
mai pură ca orice femeie,din spuma Mării Egee.
************************
Zăpada de peste drum s-a topit,
Moartea lui Labiș, ar fi avut 78 de ani,
Hoelderlin a stat în turn o viață, nebun,
Primesc o scrisoare din adolescența mea
Sfâșiată,
Picuri de sânge pe hârtia virgină,
E ceasul trei spre dimineață,
O liniște funebră învăluie orașul,
Dormi, orașul meu etern,
Am să mă culc și eu, cine se va trezi
și unde?Pagini neașteptate,
Parfumul scrisorii furate,
Atenția mea – un paratrăsnet,
Pumnalul și crinul,
Moartea șovăia înaintea execuției, amânată ca de obicei,
Contesa sângeroasă nu mi-a spus nimic,
După o noapte de dragoste tandră, de ce?
M-ai întrebat ce-mi place din trupul tău,
Eram prea obosit să mai răspund, dar ți-am atins
Locul inimii.
@@@@@@@@@@@
Plecând, ai lăsat o treaptă,
O treaptă spre nicăieri,
Ca o voce-n pustiu,
Viața e plină de trepte,
Pe unele se dansează,
Pe altele se moare,
Pe treapta lăsată, eu
Te-am sărutat.
Toată noaptea te-am sărutat.
Treapta se apropia periculos de Lună,
Te-am strâns în brațe,
Sânii tăi se topeau pe pieptul meu,
What a man, ai șoptit,
m-am trezit lac de sudoare,
o buhă râdea dintre copaci,
iar râsul tău era al alteia.
BORIS MARIAN
Zilele
Zilele
Zilele poetului se numără în versuri.
Poetul nu plânge.
Soare și Oțel,lumină și tărie.
O vrabie s-a așezat pe grilaj.
E jalnică. Noi suntem acea vrabie.
Lumea se schimbă și fără noi.
Artistul este un papagal al propriilor îndoieli.
Ce va fi mâine? Who knows?
Sunt locuri unde suntem obligați să ne reîntâlnim, aici ori dincolo.
Interesant este la ce nu te gândești aproape niciodată.
Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om.
Setea de putere ascunde frica de moarte.
Nicio convertire nu este completă, orice convertire ascunde o altă armă.
Să nu confundăm profunzimea și înțelepciunea cu lașitatea.
Ultima dorință a celui care moare ar fi viața.
Bătrânețea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare.
Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă.
Unui sărac nu-i poți dărui un imperiu, ar fi o minciună.
Înțelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân.
Nu cunosc păcat mai mare decât ura de sine sau de alții.
Morala s-a născut din contrariul ei.
Nimeni nu te obligă să fii responsabil, ești ori nu ești.
Observația incoruptibilă este crudă.
De ce orbii știu mai multe decât noi.
Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zidești în el.
BMM
Zilele poetului se numără în versuri.
Poetul nu plânge.
Soare și Oțel,lumină și tărie.
O vrabie s-a așezat pe grilaj.
E jalnică. Noi suntem acea vrabie.
Lumea se schimbă și fără noi.
Artistul este un papagal al propriilor îndoieli.
Ce va fi mâine? Who knows?
Sunt locuri unde suntem obligați să ne reîntâlnim, aici ori dincolo.
Interesant este la ce nu te gândești aproape niciodată.
Orice animal de pradă poate fi un profesor pentru om.
Setea de putere ascunde frica de moarte.
Nicio convertire nu este completă, orice convertire ascunde o altă armă.
Să nu confundăm profunzimea și înțelepciunea cu lașitatea.
Ultima dorință a celui care moare ar fi viața.
Bătrânețea te poate îmbăta ca alcoolul prea tare.
Orice răzbunare este o nedreptate, chiar o crimă.
Unui sărac nu-i poți dărui un imperiu, ar fi o minciună.
Înțelepciunea lucrează numai pentru tine, nu are alt stăpân.
Nu cunosc păcat mai mare decât ura de sine sau de alții.
Morala s-a născut din contrariul ei.
Nimeni nu te obligă să fii responsabil, ești ori nu ești.
Observația incoruptibilă este crudă.
De ce orbii știu mai multe decât noi.
Ca să dureze scrisul tău, trebuie să te zidești în el.
BMM
vineri, 29 ianuarie 2016
Samitca- nume în cultura română
Samitca- nume în cultura română
Din familia Samitca, trei sunt mai cunoscuți – Iosif, Ralian și Ignat, toți trei editori și înaintași ai culturii moderne în România. Iosif Samitca ( 1806-1882) a fost litograf și tipograf înainte de toate. A început această muncă la Craiova, urbe în plină înflorire, unde se întâlneau negustori, oameni de carte, ș.a din imperiul otoman, adică din Serbia, Bulgaria, provincii aflate sub ocupația Semilunei, ca și din imperiul habsburgic, din țările române ce vor forma curând România ca stat suzeran. Erau și destui oameni cu stare de origine sefardă, ca și așkenaziți. Iosif Samitca a dobândit o tiparniță în 1835, apoi a înjghebat o tipografie, după 12 ani, astfel că în anul 1848 a ajutat acțiunile revoluționarilor, publicând manifeste, chemări în ziarul „Naționalul”. În 1850 a publicat REGULILE SCOLASTICE ȘI MORALE de Alexandru Petrovici, ISTORIA SFÂNTĂ de Gh. Panaiotescu, ABECEDAR ROMÂN - FRANCEZ de Gr. Mihăilescu, texte dramatice, istorice, ș.a. La tipografia și editura sa au apărut săptămânalul JURNALUL CRAIOVEI, VOCEA OLTULUI, opere literare precum „Răzvan și Vidra” de Hașdeu, „Românii sub Mihai Vodă Viteazul” a lui Bălcescu, a înființat seria BIBLIOTECA DE LECTURĂ. A continuat cu manuale școlare, texte istorice, multe de interes național. A lăsat fiilor săi, Ralian și Ignat și, totodată țării, o moștenire de valoare culturală. Ralian Samitca ( 1846-1911) a fondat, împreună cu Th. Macinca, o Tipo-litografie națională, apoi cu fratele său a reorganizat întreprinderea sub numele de STABILIMENTUL INDUSTRIAL DE ARTE GRAFICE, cu numele celor doi frați. Astfel au fost publicate „Albina Pindului”, „Alarma”, „Apărarea” , „Carpați” ( n.n. o fi luat de aici Caragiale titlul ”Răcnetul Carpaților”?), alte ziare și reviste politice, economice, literare. Au fost de asemenea editate – „Divina Comedie” a lui Dante în românește(trad. Maria Chițu), apar seria ” Biblioteca de popularizare”, cărți ale multor scriitori români, străini, literatură pentru adulți și copii. În 1898, „ Editura și Tipografia Samitca” a primit medalia de Aur la Expoziția din Craiova și în 1900, „Medalia de Argint” la Expoziția Universală de la Paris. Fratele mai tânăr, Ignat Samitca( 1856-1925) a studiat la Paris arta tipografică, la Imprimeria Calman- Levy. În 1907 a preluat afacerile de la fratele său, Ralian, continuând cu succes activitatea de editare, dar după Primul Război Mondial, treptat a cedat concurenței, înființându-se Instituția de editare ”Scrisul Românesc”S.A., cunoscută până după al Doilea Război Mondial.
BORIS MARIAN
Din familia Samitca, trei sunt mai cunoscuți – Iosif, Ralian și Ignat, toți trei editori și înaintași ai culturii moderne în România. Iosif Samitca ( 1806-1882) a fost litograf și tipograf înainte de toate. A început această muncă la Craiova, urbe în plină înflorire, unde se întâlneau negustori, oameni de carte, ș.a din imperiul otoman, adică din Serbia, Bulgaria, provincii aflate sub ocupația Semilunei, ca și din imperiul habsburgic, din țările române ce vor forma curând România ca stat suzeran. Erau și destui oameni cu stare de origine sefardă, ca și așkenaziți. Iosif Samitca a dobândit o tiparniță în 1835, apoi a înjghebat o tipografie, după 12 ani, astfel că în anul 1848 a ajutat acțiunile revoluționarilor, publicând manifeste, chemări în ziarul „Naționalul”. În 1850 a publicat REGULILE SCOLASTICE ȘI MORALE de Alexandru Petrovici, ISTORIA SFÂNTĂ de Gh. Panaiotescu, ABECEDAR ROMÂN - FRANCEZ de Gr. Mihăilescu, texte dramatice, istorice, ș.a. La tipografia și editura sa au apărut săptămânalul JURNALUL CRAIOVEI, VOCEA OLTULUI, opere literare precum „Răzvan și Vidra” de Hașdeu, „Românii sub Mihai Vodă Viteazul” a lui Bălcescu, a înființat seria BIBLIOTECA DE LECTURĂ. A continuat cu manuale școlare, texte istorice, multe de interes național. A lăsat fiilor săi, Ralian și Ignat și, totodată țării, o moștenire de valoare culturală. Ralian Samitca ( 1846-1911) a fondat, împreună cu Th. Macinca, o Tipo-litografie națională, apoi cu fratele său a reorganizat întreprinderea sub numele de STABILIMENTUL INDUSTRIAL DE ARTE GRAFICE, cu numele celor doi frați. Astfel au fost publicate „Albina Pindului”, „Alarma”, „Apărarea” , „Carpați” ( n.n. o fi luat de aici Caragiale titlul ”Răcnetul Carpaților”?), alte ziare și reviste politice, economice, literare. Au fost de asemenea editate – „Divina Comedie” a lui Dante în românește(trad. Maria Chițu), apar seria ” Biblioteca de popularizare”, cărți ale multor scriitori români, străini, literatură pentru adulți și copii. În 1898, „ Editura și Tipografia Samitca” a primit medalia de Aur la Expoziția din Craiova și în 1900, „Medalia de Argint” la Expoziția Universală de la Paris. Fratele mai tânăr, Ignat Samitca( 1856-1925) a studiat la Paris arta tipografică, la Imprimeria Calman- Levy. În 1907 a preluat afacerile de la fratele său, Ralian, continuând cu succes activitatea de editare, dar după Primul Război Mondial, treptat a cedat concurenței, înființându-se Instituția de editare ”Scrisul Românesc”S.A., cunoscută până după al Doilea Război Mondial.
BORIS MARIAN
Despre evrei celebri – Elvis Aaron Presley
Despre evrei celebri – Elvis Aaron Presley
Ne propunem o rubrică despre evrei celebri … mai puțin cunoscuți ca evrei. Începem cu „regele rock-ului”- Elvis Aaron Presley. Desigur nu prenumele Aaron îl integrează etniei evreilor, numele fiind biblic ( fratele lui Moses-Moise), iar creștinii catolici, protestanți, ș.a. au preluat din Biblie numeroase nume. La ortodocșii creștini au preponderență numele de origine greacă și slavă.
Elvis Presley s-a născuta 8 ianuarie 1935, in Mississipi,într-o familie mixtă, mama evreică, tatăl creștin, a avut o copilărie dificila, iar în acea perioadă nimeni nu a pus mare pret pe talentul său muzical, care s-a dovedia a fi uiaș. Odata cu puternicele schimbari din America anilor 50, când conformismul si moralitatea vechilor generații au intrat intr-un con de umbră, tânărul cu șuviță rebelă pe frunte răzbește in lumea rock-ului. Ascultând and o piesa a lui Elvis, Sam Phillips, de la Sun Records este mai mult decât entuziasmat de acest tânăr alb, care propunea la vremea respectiva o muzică si un ritm catalogate drept.excentrice,caracteristice.cântăreților.de.culoare."Dacă aș găsi un alb care să cânte cu suflet de negru, aș deveni miliardar",obișnuia.Phillips.să.afirme ( el însuși fiind de origine evreiască),cu puțin înainte să-l întâlnească pe tânărul din Tupelo.Plătind numai patru dolari, încheie primul contract cu Elvis, punând astfel bazele unei… mici investiții, ce se va dovedi colosală. Elvis a înregistrat succes după succes, atât în lumea muzicii, cât și în cea cinematografica. El devine în scurt timp o vedeta în adevăratul sens al cuvântului, atrăgându-și milioane de fani pe toate meridianele lumii.
ariera sa cunoaște o impresionantă curba ascendentă, artistul adjudecându-și de-a lungul anilor o serie de recorduri printre care se inscrie si concertul "Aloha from Hawaii" - primul din istoria televiziunii care a fost transmis prin satelit și urmărit de peste un.miliard.de.oameni.Dupa tumultoasa activitate a artistului, presărată cu episoade scandaloase si polemici, ultima perioadă din viața lui Elvis este marcată de consum exagerat de alcool si medicamente, alimentație dezechilibrată, obezitate și deprimare.La 16 august 1977, artistul încetează din viață la Graceland, ca urmare a unui verosimil atac de inimă, potrivit afirmațiilor.lui.Peter.Guralnick,cunoscutul.biograf.al.lui.Elvis,evreu.originar.din.Rusia.Muzica lui Elvis ramâne însă nealterata de-a lungul timpului, generații după generații ascultând-o cu pasiune si încântare, iar numele artistului este legat de mitul imortalității, continuând sa se afle în atenția publicului după aproape patru decenii de la dispariția sa.
"Nu știu nimic despre muzică. Pentru unul care face meseria mea, asta nu e important", afirma artistul pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, susținând că "important este ca în viață să faci ceva de care să merite să se amintească".
******************************
Vom.reveni.cu.alte.celebrități.
BMM
Ne propunem o rubrică despre evrei celebri … mai puțin cunoscuți ca evrei. Începem cu „regele rock-ului”- Elvis Aaron Presley. Desigur nu prenumele Aaron îl integrează etniei evreilor, numele fiind biblic ( fratele lui Moses-Moise), iar creștinii catolici, protestanți, ș.a. au preluat din Biblie numeroase nume. La ortodocșii creștini au preponderență numele de origine greacă și slavă.
Elvis Presley s-a născuta 8 ianuarie 1935, in Mississipi,într-o familie mixtă, mama evreică, tatăl creștin, a avut o copilărie dificila, iar în acea perioadă nimeni nu a pus mare pret pe talentul său muzical, care s-a dovedia a fi uiaș. Odata cu puternicele schimbari din America anilor 50, când conformismul si moralitatea vechilor generații au intrat intr-un con de umbră, tânărul cu șuviță rebelă pe frunte răzbește in lumea rock-ului. Ascultând and o piesa a lui Elvis, Sam Phillips, de la Sun Records este mai mult decât entuziasmat de acest tânăr alb, care propunea la vremea respectiva o muzică si un ritm catalogate drept.excentrice,caracteristice.cântăreților.de.culoare."Dacă aș găsi un alb care să cânte cu suflet de negru, aș deveni miliardar",obișnuia.Phillips.să.afirme ( el însuși fiind de origine evreiască),cu puțin înainte să-l întâlnească pe tânărul din Tupelo.Plătind numai patru dolari, încheie primul contract cu Elvis, punând astfel bazele unei… mici investiții, ce se va dovedi colosală. Elvis a înregistrat succes după succes, atât în lumea muzicii, cât și în cea cinematografica. El devine în scurt timp o vedeta în adevăratul sens al cuvântului, atrăgându-și milioane de fani pe toate meridianele lumii.
ariera sa cunoaște o impresionantă curba ascendentă, artistul adjudecându-și de-a lungul anilor o serie de recorduri printre care se inscrie si concertul "Aloha from Hawaii" - primul din istoria televiziunii care a fost transmis prin satelit și urmărit de peste un.miliard.de.oameni.Dupa tumultoasa activitate a artistului, presărată cu episoade scandaloase si polemici, ultima perioadă din viața lui Elvis este marcată de consum exagerat de alcool si medicamente, alimentație dezechilibrată, obezitate și deprimare.La 16 august 1977, artistul încetează din viață la Graceland, ca urmare a unui verosimil atac de inimă, potrivit afirmațiilor.lui.Peter.Guralnick,cunoscutul.biograf.al.lui.Elvis,evreu.originar.din.Rusia.Muzica lui Elvis ramâne însă nealterata de-a lungul timpului, generații după generații ascultând-o cu pasiune si încântare, iar numele artistului este legat de mitul imortalității, continuând sa se afle în atenția publicului după aproape patru decenii de la dispariția sa.
"Nu știu nimic despre muzică. Pentru unul care face meseria mea, asta nu e important", afirma artistul pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios, susținând că "important este ca în viață să faci ceva de care să merite să se amintească".
******************************
Vom.reveni.cu.alte.celebrități.
BMM
duminică, 24 ianuarie 2016
Purtătorul de pălărie
Purtătorul de pălărie
În portul unde soseau
Corbii, vapoare, plute, copaci,
Se ridica statuia purtătorului de pălărie,
Nu era croitorașul cel viteaz, nu, era PP.
Au încercat hoții să-i fure gâștele, nimic,
A trecut pe acolo spărgătorul de nuci, a salutat frumos și a plecat,
Omul fără inimă s-a apropiat, a scuipat și dus a fost,
Geniul acestui PP stătea în pălărie,
Măceșul și cu mierla erau de acord cu această realitate,
Laurul și mirtul de asemenea, castanul și smochinul
Erau de altă părere, au venit nucul, lumânarea,
Nuca și zidul, erau neutri, maimuța a adăugat ceva inexprimabil aici,
Salcia și dovleacul roșiră, ce vă mirați?
Orice este posibil într-o lume mai bună.
Nevăstuica, pisica erau consemnate la domiciliu,
Păianjenul, strugurele scriau anonime,
Enervat, omul cu pălărie și-a scos accesoriul de pe cap,
Iar întreaga lume a văzut cum ieșea un abur verzui, ciudat,
Cineva a strigat, e clor, e clor, ba nu, iperită,
Au fugit toți, nu-i mai înșirăm, omul s-a scuturat de praf,
A căutat un restaurant, a mâncat și a murit de botulism.
Asta este tot, urmează fabula.
BORIS MARIAN
În portul unde soseau
Corbii, vapoare, plute, copaci,
Se ridica statuia purtătorului de pălărie,
Nu era croitorașul cel viteaz, nu, era PP.
Au încercat hoții să-i fure gâștele, nimic,
A trecut pe acolo spărgătorul de nuci, a salutat frumos și a plecat,
Omul fără inimă s-a apropiat, a scuipat și dus a fost,
Geniul acestui PP stătea în pălărie,
Măceșul și cu mierla erau de acord cu această realitate,
Laurul și mirtul de asemenea, castanul și smochinul
Erau de altă părere, au venit nucul, lumânarea,
Nuca și zidul, erau neutri, maimuța a adăugat ceva inexprimabil aici,
Salcia și dovleacul roșiră, ce vă mirați?
Orice este posibil într-o lume mai bună.
Nevăstuica, pisica erau consemnate la domiciliu,
Păianjenul, strugurele scriau anonime,
Enervat, omul cu pălărie și-a scos accesoriul de pe cap,
Iar întreaga lume a văzut cum ieșea un abur verzui, ciudat,
Cineva a strigat, e clor, e clor, ba nu, iperită,
Au fugit toți, nu-i mai înșirăm, omul s-a scuturat de praf,
A căutat un restaurant, a mâncat și a murit de botulism.
Asta este tot, urmează fabula.
BORIS MARIAN
joi, 21 ianuarie 2016
Neuitarea(I)
Neuitarea(I)
Căldura laptelui mamei rămâne în inima copilului, când mama este ucisă,rămâne inima copilului, când copilul este ucisnu mai rămâne nimic, doar amintirea, o pasăre tăcută, cu aripile strânse, care cade mereu și nu mai atinge niciodată pământul.
Rugurile s-au stins, sângele închegat s-a spălat cu lacrimi și a intrat în pământ, numai întunericul se plimbă de acolo-acolo, șoptește, oftează, spune nume. Poate că este o femeie în negru, auzi ce idee, să semene cu întunericul.
An de an capul meu se înclină mai adânc în fața celor morți, în fața celor uciși, alături de cel care am fost, jelește cel care sunt astăzi, mai gânditor, mai înțelegător, umbrele se tânguie, așteaptă să le chem pe nume, o melodie tristă e amintirea lor, dement îmi apare trecutul, îmi cereți să-l privesc umilit?
Rufele celor uciși nu se mai spală niciodată, ca și mâinile ucigașului, nici un cuvânt nu poate face uitată o faptă, oameni sculați din somn și împușcați în fața copiilor, sau spânzurați în stradă sau jupuiți de vii, guri închise cu o țeavă de pistol și nimeni să-i apere? Nimeni? Fugi unde vrei, te ajunge din urmă tropăitul de vită al celui înarmat, fugi în căutarea oamenilor, au fost și oameni.
BMM
Căldura laptelui mamei rămâne în inima copilului, când mama este ucisă,rămâne inima copilului, când copilul este ucisnu mai rămâne nimic, doar amintirea, o pasăre tăcută, cu aripile strânse, care cade mereu și nu mai atinge niciodată pământul.
Rugurile s-au stins, sângele închegat s-a spălat cu lacrimi și a intrat în pământ, numai întunericul se plimbă de acolo-acolo, șoptește, oftează, spune nume. Poate că este o femeie în negru, auzi ce idee, să semene cu întunericul.
An de an capul meu se înclină mai adânc în fața celor morți, în fața celor uciși, alături de cel care am fost, jelește cel care sunt astăzi, mai gânditor, mai înțelegător, umbrele se tânguie, așteaptă să le chem pe nume, o melodie tristă e amintirea lor, dement îmi apare trecutul, îmi cereți să-l privesc umilit?
Rufele celor uciși nu se mai spală niciodată, ca și mâinile ucigașului, nici un cuvânt nu poate face uitată o faptă, oameni sculați din somn și împușcați în fața copiilor, sau spânzurați în stradă sau jupuiți de vii, guri închise cu o țeavă de pistol și nimeni să-i apere? Nimeni? Fugi unde vrei, te ajunge din urmă tropăitul de vită al celui înarmat, fugi în căutarea oamenilor, au fost și oameni.
BMM
miercuri, 20 ianuarie 2016
Niponia
Niponia
Mă aflam la Roma sau în Niponia, oraș pe coline, palate-n ruină, căutam gara să ajung în Evropa, cineva-mi luase banii, anii,
Visele, pe ziduri erau desenați tauri, animale roșcate, cu boturi fine, tropăiau aproape neauzit, câmpii înmiresmate, departe,
O buhă-mi țipa în ureche, lacrimi de recunoștință coborau ca roua de la miezul nopții, fluturi gigantici se lipeau de ziduri,
Oglinzi uzate, fără pudoare ieșeau pe stradă, pleoape umflate, voce slabă, au înflorit salcâmii în plină iarnă, ochii femeii
Strălucesc în întuneric, s-au mișcate orașele, crengile de măr s-au scuturat de mult, un cântec frumos se topea în aer,
Condiția fericirii este lipsa oricăror condiții, tigrii mondeni au luat locul gheișelor, duminicile ne înăbușe,
terasa viermuia de oameni, unii au început să cadă, un grup de studenți supravegheau acest fenomen,
apoi m-am afundat în praful gros, nu mai auzeam nimic și calculatorul meu se oprise.
BMM
Mă aflam la Roma sau în Niponia, oraș pe coline, palate-n ruină, căutam gara să ajung în Evropa, cineva-mi luase banii, anii,
Visele, pe ziduri erau desenați tauri, animale roșcate, cu boturi fine, tropăiau aproape neauzit, câmpii înmiresmate, departe,
O buhă-mi țipa în ureche, lacrimi de recunoștință coborau ca roua de la miezul nopții, fluturi gigantici se lipeau de ziduri,
Oglinzi uzate, fără pudoare ieșeau pe stradă, pleoape umflate, voce slabă, au înflorit salcâmii în plină iarnă, ochii femeii
Strălucesc în întuneric, s-au mișcate orașele, crengile de măr s-au scuturat de mult, un cântec frumos se topea în aer,
Condiția fericirii este lipsa oricăror condiții, tigrii mondeni au luat locul gheișelor, duminicile ne înăbușe,
terasa viermuia de oameni, unii au început să cadă, un grup de studenți supravegheau acest fenomen,
apoi m-am afundat în praful gros, nu mai auzeam nimic și calculatorul meu se oprise.
BMM
Așteaptă
Așteaptă
Așteaptă, mai este nevoie de timp,
Cine te poartă, pe unde, de ce?
Bufnițe vin și te întreabă, în schimb
Fratele stă în căscioară și be.
Unde se reculeg rătăciții?
Unde sunt ușile tainice, crezi
Că există minuni și exerciții
Care să ducă la Marele Miez?
Hai, să ne credem doar în cuvinte,
Acolo se nasc poeziile, yes?
Ca șoriceii fug, nu se simte
Că timpul trece fără-nțeles.
BORIS MARIAN
Așteaptă, mai este nevoie de timp,
Cine te poartă, pe unde, de ce?
Bufnițe vin și te întreabă, în schimb
Fratele stă în căscioară și be.
Unde se reculeg rătăciții?
Unde sunt ușile tainice, crezi
Că există minuni și exerciții
Care să ducă la Marele Miez?
Hai, să ne credem doar în cuvinte,
Acolo se nasc poeziile, yes?
Ca șoriceii fug, nu se simte
Că timpul trece fără-nțeles.
BORIS MARIAN
luni, 18 ianuarie 2016
Nu căuta
Nu căuta
Nu căuta cele mai bune soluții,
Asta o știu până și struții,
Trăgea din trabuc profesorul, cu sete,
Când apăru un drac pe perete,
Uiți amănuntul, zise tembelul,
Fratele ce te ucise fu Stelu,
Cade un glonț din pistol, ca o nucă,
vița de vie-n pustiu se usucă,
vezi cum se-ascunde sub pat șoricelul,
cauți un amic? E el, Cerebelul.
Paradoxală stare de grație,
Medicul Șef e în operație,
Ce criterii naive te-ndrumă
Să te întorci vesel în humă?
BMM
Nu căuta cele mai bune soluții,
Asta o știu până și struții,
Trăgea din trabuc profesorul, cu sete,
Când apăru un drac pe perete,
Uiți amănuntul, zise tembelul,
Fratele ce te ucise fu Stelu,
Cade un glonț din pistol, ca o nucă,
vița de vie-n pustiu se usucă,
vezi cum se-ascunde sub pat șoricelul,
cauți un amic? E el, Cerebelul.
Paradoxală stare de grație,
Medicul Șef e în operație,
Ce criterii naive te-ndrumă
Să te întorci vesel în humă?
BMM
Piatra filosofală
Piatra filosofală
Cert este că acest Cernea, fost mare cercetător, ajunsese miliardar și a convins două fete să lucreze pentru obținerea pietrei filosofale. Ele îl cunoșteau pe un cioban venit din Moeciu, care avea și studii la Politehnică, astfel că m-am trezit cu ei la ușă. Eu părăsisem de mult chimia,dar proiectul m-a atras. Am mai chemat câțiva specialiști care, lipsiți de ocupație, erau vânzători în Piața Matache. Ne-am hotărât împreună să lucrăm pentru a revoluționa știința. Necazul era că miliardul Cernea nu a numit un coordonator, nimeni nu știa de unde să înceapă. Ne-am risipit în câteva ore, fiecare și-a amintit că mai are și alte urgențe. Iar eu am pornit spre casă, pe Griviței. Ciudat, casele se răriseră, am zărit niște urși albi odihnindu-se în zăpadă. M-am ferit de ei, dar o haită de câini vagabonzi s-au luat după mine. Lătrăturile lor i-au trezit pe urși, care au început o luptă sângeroasă cu acei câini. M-am trezit , era ora șase, luasem vreo trei hapuri, dar parcă nu dormisem. Piatra cu pricina era pe masa mea, lângă computer. Era frumoasă și nu știu de unde o aveam. De aici încolo pornesc să scriu versuri. Proza nu duce la nimic bun. Am închis ochii din nou. Discutam cu mama lui Cernea, o femeie mereu îngrijorată de soarta fiului. Îmi pare rău că nu are și el o familie, copii. Femeia a dispărut brusc. Am luat un tramvai care m-a dus prin cartiere necunoscute, case dărăpănate, o gară părăsită. Nu era orașul meu. Unde mă aflam? M-am trezit din nou. Aici eram.
BMM
Cert este că acest Cernea, fost mare cercetător, ajunsese miliardar și a convins două fete să lucreze pentru obținerea pietrei filosofale. Ele îl cunoșteau pe un cioban venit din Moeciu, care avea și studii la Politehnică, astfel că m-am trezit cu ei la ușă. Eu părăsisem de mult chimia,dar proiectul m-a atras. Am mai chemat câțiva specialiști care, lipsiți de ocupație, erau vânzători în Piața Matache. Ne-am hotărât împreună să lucrăm pentru a revoluționa știința. Necazul era că miliardul Cernea nu a numit un coordonator, nimeni nu știa de unde să înceapă. Ne-am risipit în câteva ore, fiecare și-a amintit că mai are și alte urgențe. Iar eu am pornit spre casă, pe Griviței. Ciudat, casele se răriseră, am zărit niște urși albi odihnindu-se în zăpadă. M-am ferit de ei, dar o haită de câini vagabonzi s-au luat după mine. Lătrăturile lor i-au trezit pe urși, care au început o luptă sângeroasă cu acei câini. M-am trezit , era ora șase, luasem vreo trei hapuri, dar parcă nu dormisem. Piatra cu pricina era pe masa mea, lângă computer. Era frumoasă și nu știu de unde o aveam. De aici încolo pornesc să scriu versuri. Proza nu duce la nimic bun. Am închis ochii din nou. Discutam cu mama lui Cernea, o femeie mereu îngrijorată de soarta fiului. Îmi pare rău că nu are și el o familie, copii. Femeia a dispărut brusc. Am luat un tramvai care m-a dus prin cartiere necunoscute, case dărăpănate, o gară părăsită. Nu era orașul meu. Unde mă aflam? M-am trezit din nou. Aici eram.
BMM
duminică, 17 ianuarie 2016
Focul
Focul
Numai copacilor morți le place focul,
Spunea profesorul îngrijorat,
Cineva deschise umbrela cu desen înflorat,
Un gând mărunt e grădinarul care tot sapă
Folie de l'homme incroyable mais vrai
Înainte de a muri, sau de a pleca de la catedră,
Sufletul se îmbrățișează cu trupul ca doi amanți,
Ia-mi un bilet, iubite trecătoriu, nu am mărunt,
mi-a scuturat brațul, era gol, mâna fusese carbonizată,
așteaptă, dacă este nevoie, unde se adună
cei asupriți de gânduri? Trăim într-o-ncordare permanentă,
fulgerată de jerbele memoriei,
cu brațe mecanice ne-or arunca în hău,
doar firul de iarbă tremurat și umed
rămâne de veghe.
BMM
Numai copacilor morți le place focul,
Spunea profesorul îngrijorat,
Cineva deschise umbrela cu desen înflorat,
Un gând mărunt e grădinarul care tot sapă
Folie de l'homme incroyable mais vrai
Înainte de a muri, sau de a pleca de la catedră,
Sufletul se îmbrățișează cu trupul ca doi amanți,
Ia-mi un bilet, iubite trecătoriu, nu am mărunt,
mi-a scuturat brațul, era gol, mâna fusese carbonizată,
așteaptă, dacă este nevoie, unde se adună
cei asupriți de gânduri? Trăim într-o-ncordare permanentă,
fulgerată de jerbele memoriei,
cu brațe mecanice ne-or arunca în hău,
doar firul de iarbă tremurat și umed
rămâne de veghe.
BMM
sâmbătă, 16 ianuarie 2016
Citesc versurile
Citesc versurile
Citesc versurile profesorului în întuneric,
Ele strălucesc ca niște ochi de pisică,
Ca țigările unor puști sub scară,
Ca părul ielelor electrizat pe ramuri,
Ca nucleele la microscop,
Ca urechile doamnelor la teatru,
Ca submarinele ieșite din adâncuri,
Aprind lumina și totul se risipește,
Un discobol se proiectează enorm pe tavan,
Lumea de jur e plină de vești uluitoare,
Cad picuri de sus, cresc flori acolo unde cad,
Nemo contra deum nisi deus ipse.
BMM
Citesc versurile profesorului în întuneric,
Ele strălucesc ca niște ochi de pisică,
Ca țigările unor puști sub scară,
Ca părul ielelor electrizat pe ramuri,
Ca nucleele la microscop,
Ca urechile doamnelor la teatru,
Ca submarinele ieșite din adâncuri,
Aprind lumina și totul se risipește,
Un discobol se proiectează enorm pe tavan,
Lumea de jur e plină de vești uluitoare,
Cad picuri de sus, cresc flori acolo unde cad,
Nemo contra deum nisi deus ipse.
BMM
Prea puțin
Prea puțin
Omul este o punte, spre ce?
Iubesc pe cel care dorește să știe.
Pământul este încă vrednic.
Firavul ucigaș se apropie, ce vrea el?
Copilul este oglinda. Ora celei mai mari tăceri.
Înțelept este cel ce nu știe.
Adevărul este prea simplu pentru el.
Vulturul și șarpele sunt frații noștri.
Măgarul, cămila, veri.
Maimuța și demonul, drumeții.
Acesta este drumul spre eliberarea de frică.
Să nu fii nicicând călăul izvoarelor.
Vântul șuieră trist în aripile unei mori.
Nu vrei să mori.
REPLICĂ
Era o fetiță, Ienka, foarte cuminte, mică și mintoasă,
Părea rece, era fierbinte, fuma numai papiroase,
Scria versuri minunate, s-a îndrăgostit de un homeless,
Un escroc de teapă joasă, dar ea scria cu foc.
Ea alină, ea dorește, ea e Toma cel necredincios,
Dar o face cu finețe, este neagră și felină,
Ienka, fata din boscheți.
Eu i-am închinat o odă, ea nu știe mai nimic,
Ienka este-nchipuire, cine-i Ienka?
O să vedeți. Carnavalul abia începe,
Vine babuinul blând, șopotește
Din guriță, despre dadaismul creț.
Ienka e nemuritoare, nu există, dar e-n floare.
Nici de râs, nici de plâns, spuse mortul.
O capră şi-un viţel,
Un hoţ mititel,
Un meşter scamator
Şi alţii asemenea lor
Au ajuns în stat
Oameni. E pe bune?
Lume, lume.
Statul era
În Antarctica,
Nici să nu gândiţi
La greci sau la sciţi,
Este vorba doar
De un avatar,
Capra s-a furat,
Singură. Ca stat.
Iar viţelul nou
Astăzi este bou
Şi e respectat
Că e bou bogat,
Pot să scriu la fel
Despre un fost purcel.
Noi râdem de moarte
Noi râdem cu poftă, de moarte,
Moartea râde de noi,
Ce scrie în Sfânta mea Carte?
Ne naștem, murim totuși goi.
Cânt rătăcirea prin lume,
Lumea e veșnic un vis,
Cu moartea nu prea faci glume,
E rudă cu domnul Plictis.
Ești palid azi , biet kamikadze,
Trage-ți un glonte în cap,
Caută în iad niște gazde
Să te așezi sub capac.
Eu voi trăi cu speranța
Că viața e veșnică, dar
Trupul nu urcă-n balanța
Divină, sufletu-i far.
BORIS MARIAN
Omul este o punte, spre ce?
Iubesc pe cel care dorește să știe.
Pământul este încă vrednic.
Firavul ucigaș se apropie, ce vrea el?
Copilul este oglinda. Ora celei mai mari tăceri.
Înțelept este cel ce nu știe.
Adevărul este prea simplu pentru el.
Vulturul și șarpele sunt frații noștri.
Măgarul, cămila, veri.
Maimuța și demonul, drumeții.
Acesta este drumul spre eliberarea de frică.
Să nu fii nicicând călăul izvoarelor.
Vântul șuieră trist în aripile unei mori.
Nu vrei să mori.
REPLICĂ
Era o fetiță, Ienka, foarte cuminte, mică și mintoasă,
Părea rece, era fierbinte, fuma numai papiroase,
Scria versuri minunate, s-a îndrăgostit de un homeless,
Un escroc de teapă joasă, dar ea scria cu foc.
Ea alină, ea dorește, ea e Toma cel necredincios,
Dar o face cu finețe, este neagră și felină,
Ienka, fata din boscheți.
Eu i-am închinat o odă, ea nu știe mai nimic,
Ienka este-nchipuire, cine-i Ienka?
O să vedeți. Carnavalul abia începe,
Vine babuinul blând, șopotește
Din guriță, despre dadaismul creț.
Ienka e nemuritoare, nu există, dar e-n floare.
Nici de râs, nici de plâns, spuse mortul.
O capră şi-un viţel,
Un hoţ mititel,
Un meşter scamator
Şi alţii asemenea lor
Au ajuns în stat
Oameni. E pe bune?
Lume, lume.
Statul era
În Antarctica,
Nici să nu gândiţi
La greci sau la sciţi,
Este vorba doar
De un avatar,
Capra s-a furat,
Singură. Ca stat.
Iar viţelul nou
Astăzi este bou
Şi e respectat
Că e bou bogat,
Pot să scriu la fel
Despre un fost purcel.
Noi râdem de moarte
Noi râdem cu poftă, de moarte,
Moartea râde de noi,
Ce scrie în Sfânta mea Carte?
Ne naștem, murim totuși goi.
Cânt rătăcirea prin lume,
Lumea e veșnic un vis,
Cu moartea nu prea faci glume,
E rudă cu domnul Plictis.
Ești palid azi , biet kamikadze,
Trage-ți un glonte în cap,
Caută în iad niște gazde
Să te așezi sub capac.
Eu voi trăi cu speranța
Că viața e veșnică, dar
Trupul nu urcă-n balanța
Divină, sufletu-i far.
BORIS MARIAN
Erata
Erata
Ploaia este bucuria copiilor,
Culori, mirosuri distincte,
Ce semne ne aduce vara?
Un ghid ilustrat al armoniilor.
Fiece zi – o uimire.
Posedați suntem de intuiția particularului,
Infinitul ne produce greață.
A constant Vapour o”er the palase flies,
Cum poate o voce umană să arunce o umbră?
Un paradox inexorabil, investiție de speranță
Fără temei, arta înțelegerii se prezintă sub forme variate,
Uneori războiul pare a fi o soluție. Dar prețul?
Eu știu – orie înțelegere este limitată.
Este , oare, tristețea mea mai mare decât a altora?
Tristețea zorilor pentru eroul dus la execuție.
A amurgului pentru un om părăsit.
A amiezii pentru un om flămând.
Din pânza vechiului radio izbucni un violoncel răgușit.
Profesorul se lumină ca lampa unui acar în noapte.
Vocile nu mai vorbesc de victorie, ci de sfârșitul
Tuturor înfrângerilor.
BORIS MARIAN.
Ploaia este bucuria copiilor,
Culori, mirosuri distincte,
Ce semne ne aduce vara?
Un ghid ilustrat al armoniilor.
Fiece zi – o uimire.
Posedați suntem de intuiția particularului,
Infinitul ne produce greață.
A constant Vapour o”er the palase flies,
Cum poate o voce umană să arunce o umbră?
Un paradox inexorabil, investiție de speranță
Fără temei, arta înțelegerii se prezintă sub forme variate,
Uneori războiul pare a fi o soluție. Dar prețul?
Eu știu – orie înțelegere este limitată.
Este , oare, tristețea mea mai mare decât a altora?
Tristețea zorilor pentru eroul dus la execuție.
A amurgului pentru un om părăsit.
A amiezii pentru un om flămând.
Din pânza vechiului radio izbucni un violoncel răgușit.
Profesorul se lumină ca lampa unui acar în noapte.
Vocile nu mai vorbesc de victorie, ci de sfârșitul
Tuturor înfrângerilor.
BORIS MARIAN.
vineri, 15 ianuarie 2016
Profesorul
Profesorul
Profesorul nu dăruiește din înțelepciune,
Ci din dragostea pentru frumos,
Urcat la catedră, pe o treaptă mai sus,
Își desfășura mânecile halatului roșcat,
În care se aflau mâinile sale subțiri ca niște crengi,
În vorbele voastre, spunea el, gândirea este aproape ucisă,
Uneori ea respiră în ritmul tăcerii,
Apoi, se îndreptă spre tablă și desenă un copac
și o pasăre, iată, rădăcina primește, fructul se dăruie,
pasărea cântă fără sfârșit, precum D”Alembert în labirint,
se revărsă ca o minune peste noroiul vremii noastre,
Că doar așa s-a terminat vilegiatura, apoi ieși
desfășurând larg mânecile, a început ploaia,
hiena urmărea lupul cenușiu, capra – salcâmul înflorit,
eram singurii spectatori la concertul culorilor.
BORIS MARIAN
Profesorul nu dăruiește din înțelepciune,
Ci din dragostea pentru frumos,
Urcat la catedră, pe o treaptă mai sus,
Își desfășura mânecile halatului roșcat,
În care se aflau mâinile sale subțiri ca niște crengi,
În vorbele voastre, spunea el, gândirea este aproape ucisă,
Uneori ea respiră în ritmul tăcerii,
Apoi, se îndreptă spre tablă și desenă un copac
și o pasăre, iată, rădăcina primește, fructul se dăruie,
pasărea cântă fără sfârșit, precum D”Alembert în labirint,
se revărsă ca o minune peste noroiul vremii noastre,
Că doar așa s-a terminat vilegiatura, apoi ieși
desfășurând larg mânecile, a început ploaia,
hiena urmărea lupul cenușiu, capra – salcâmul înflorit,
eram singurii spectatori la concertul culorilor.
BORIS MARIAN
joi, 14 ianuarie 2016
Muză, povestește-mi
Muză, povestește-mi
Muză, povestește-mi despre bărbatul isteț,
Mare delapidator al economiei mondiale,
După ce a distrus Troia cu toate acareturile,
Apoi a plecat îndemnat de Atena să-și refacă
Viața cu vechea soață, ce soartă i-au dăruit zeii?
Cum s-a înhăitat el cu alde Agamemnon, Menelaos,
Cu zeii fățarnici? Bețivul Ahile, bolundul de Hector,
Ei ce treabă aveau în Republica Turcia?
O, Furtună – Fortună, ce faci cu Prospero,
Nu-l luă DNA-ul ,. să dea el o mărturie
Ce vis de vară în iarna vrajbei se mută? Aud?
Mult zgomot pentru un milionaș de euroi, ei și?
Cum vă place? Voi , prea cinstiți, Cymbeline, rege Lear?
Vă mătură Macbeth cu banda lui de tâlhari,
Cu Timon ce-ați avut? Dar cu Romeo?
Hamlet n-a spus decât juma din ce aveam și noi pe suflet,
Othello, tu ești cetățeanul turmentat,
Ajunge, Ludovici și Henrici, prea semănați unul cu altul,
Aveți o minte cât un bob față de creierul gigantic,
Cel socratic, o întrebare și sunteți perplecși,
În pamperșii roz-albăstrii primiți de la W. Shakespeare,
La voi se referea bătrânul George Steiner, că nici vorbire nu aveți,
Bieți gângavi ce făcurăți din istorie un biet castel de joacă în nisip.
BORIS MARIAN
Muză, povestește-mi despre bărbatul isteț,
Mare delapidator al economiei mondiale,
După ce a distrus Troia cu toate acareturile,
Apoi a plecat îndemnat de Atena să-și refacă
Viața cu vechea soață, ce soartă i-au dăruit zeii?
Cum s-a înhăitat el cu alde Agamemnon, Menelaos,
Cu zeii fățarnici? Bețivul Ahile, bolundul de Hector,
Ei ce treabă aveau în Republica Turcia?
O, Furtună – Fortună, ce faci cu Prospero,
Nu-l luă DNA-ul ,. să dea el o mărturie
Ce vis de vară în iarna vrajbei se mută? Aud?
Mult zgomot pentru un milionaș de euroi, ei și?
Cum vă place? Voi , prea cinstiți, Cymbeline, rege Lear?
Vă mătură Macbeth cu banda lui de tâlhari,
Cu Timon ce-ați avut? Dar cu Romeo?
Hamlet n-a spus decât juma din ce aveam și noi pe suflet,
Othello, tu ești cetățeanul turmentat,
Ajunge, Ludovici și Henrici, prea semănați unul cu altul,
Aveți o minte cât un bob față de creierul gigantic,
Cel socratic, o întrebare și sunteți perplecși,
În pamperșii roz-albăstrii primiți de la W. Shakespeare,
La voi se referea bătrânul George Steiner, că nici vorbire nu aveți,
Bieți gângavi ce făcurăți din istorie un biet castel de joacă în nisip.
BORIS MARIAN
miercuri, 13 ianuarie 2016
Calul
Calul
Calul paște iarbă,
Iarba paște caii,
Iarba ne paște și pe noi,
Timpul ne paște și el,
Caii văzduhului ne pasc până la rădăcină,
Sărutul tău mă paște uneori,
Cândva caii erau zei păgâni,
Domnul era ocupat cu zidirea Lumii,
Am eu un cal înțelept care mi-a spus povestea,
De ce, credeți, se uită caii lăcrimând
La bietele noastre ființe?
Uneori mai dau și din cap a jale.
BORIS MARIAN
Calul paște iarbă,
Iarba paște caii,
Iarba ne paște și pe noi,
Timpul ne paște și el,
Caii văzduhului ne pasc până la rădăcină,
Sărutul tău mă paște uneori,
Cândva caii erau zei păgâni,
Domnul era ocupat cu zidirea Lumii,
Am eu un cal înțelept care mi-a spus povestea,
De ce, credeți, se uită caii lăcrimând
La bietele noastre ființe?
Uneori mai dau și din cap a jale.
BORIS MARIAN
Se face târziu
Se face târziu
Grăbește-te, se face târziu,
O fi un final fericit? Câmp deschis.
Putem trece dincolo de ușă, spre aeroport.
Soarele atârnă pe un colț al acoperișului.
Cicatricea se redeschide. Claia de păr are culoarea sângelui.
Aș vrea să pot spune adevărul. Pot?
A venit Omul cu Ceainicul. Omul cu Felinarul.
Omul. Tu știi ce înseamnă asta? Mi-e dor de uitata noastră sinceritate.
În albia uscată a inimii putem trăi și fără oxigen și apă.
Da, o fi real ceea ce spun? Liniile se întretaie, apoi,
Asta este, apoi, cortina se ridică, privim o piesă
Care ne privește direct. Nu ne-am grăbit degeaba.
BORIS MARIAN
Grăbește-te, se face târziu,
O fi un final fericit? Câmp deschis.
Putem trece dincolo de ușă, spre aeroport.
Soarele atârnă pe un colț al acoperișului.
Cicatricea se redeschide. Claia de păr are culoarea sângelui.
Aș vrea să pot spune adevărul. Pot?
A venit Omul cu Ceainicul. Omul cu Felinarul.
Omul. Tu știi ce înseamnă asta? Mi-e dor de uitata noastră sinceritate.
În albia uscată a inimii putem trăi și fără oxigen și apă.
Da, o fi real ceea ce spun? Liniile se întretaie, apoi,
Asta este, apoi, cortina se ridică, privim o piesă
Care ne privește direct. Nu ne-am grăbit degeaba.
BORIS MARIAN
marți, 12 ianuarie 2016
Un enorm pas în gol
Un enorm pas în gol
Un enorm pas în gol și-n salvatoare ficțiune
Este demersul meu, spunea profesorul
scârțâind din pantofii noi-nouți,
atenție, fără personanțele inconștientului
viața ar câștiga, probabil, precizie și luciditate,
profesorul se aplecă să ajute un bătrân să urce pe trotuar,
să zgârii neantul cu unghia stiloului nu e o treabă de lepădat,
dar infinit mai frumos este să umbli ca Ioan Botezătorul
pe o umbră de pământ, sub un cer ce coboară
din stea în stea cu sunet de arginți suspendați,
nu fumați, scria deasupra ghișeului, nu vorbiți tare,
numărați restul în fața noastră, ca multe altele,
ne aflăm în plin progres, gândea încă profesorul,
dar mandatul poștal nu sosise.
De ce măsura iubirii este pierderea ei, uite o întrebare
Mai interesantă, deși cunoscută, ne-a poluat trei luni,
s-au smochinit strugurii, ce-ar fi să fie mai ferm,
cerul gurii noastre este spongios și plin de pustule,
urma o noapte în nuanțe de papagal gulerat, amiral roșu,
margarete palide, ah, portocale ca sânii.
BORIS MARIAN
Un enorm pas în gol și-n salvatoare ficțiune
Este demersul meu, spunea profesorul
scârțâind din pantofii noi-nouți,
atenție, fără personanțele inconștientului
viața ar câștiga, probabil, precizie și luciditate,
profesorul se aplecă să ajute un bătrân să urce pe trotuar,
să zgârii neantul cu unghia stiloului nu e o treabă de lepădat,
dar infinit mai frumos este să umbli ca Ioan Botezătorul
pe o umbră de pământ, sub un cer ce coboară
din stea în stea cu sunet de arginți suspendați,
nu fumați, scria deasupra ghișeului, nu vorbiți tare,
numărați restul în fața noastră, ca multe altele,
ne aflăm în plin progres, gândea încă profesorul,
dar mandatul poștal nu sosise.
De ce măsura iubirii este pierderea ei, uite o întrebare
Mai interesantă, deși cunoscută, ne-a poluat trei luni,
s-au smochinit strugurii, ce-ar fi să fie mai ferm,
cerul gurii noastre este spongios și plin de pustule,
urma o noapte în nuanțe de papagal gulerat, amiral roșu,
margarete palide, ah, portocale ca sânii.
BORIS MARIAN
Strada Pacificul
Strada Pacificul
Era cu toate acestea una din cele zile
Când nu ne-nțelegeam defel cu nea Vasile,
Aidoma găinilor când se apropie ploaia,
Existențiala spaimă ne învrăjbea potaia,
Noi am roșit, de parcă aveam opt, nouă ani,
Iar vizavi ursoaica dansa pe gologani,
Din crâșmă iese greu și cu o falcă ruptă
Sergentul ce primise o tresă după luptă,
Iar în vecini, pe-o ladă oftează o pereche,
Ea se ferește parcă, mușcată de ureche,
Plutim cu toți , oceanul îl văd cum se întinde,
Pe Iona cum se plimbă în Leviathan, în vintre,
și se gândește Iona, la ce s-o fi gândit?
Ce-i soarta, ce e viața în burta unui kit?
BMM
Era cu toate acestea una din cele zile
Când nu ne-nțelegeam defel cu nea Vasile,
Aidoma găinilor când se apropie ploaia,
Existențiala spaimă ne învrăjbea potaia,
Noi am roșit, de parcă aveam opt, nouă ani,
Iar vizavi ursoaica dansa pe gologani,
Din crâșmă iese greu și cu o falcă ruptă
Sergentul ce primise o tresă după luptă,
Iar în vecini, pe-o ladă oftează o pereche,
Ea se ferește parcă, mușcată de ureche,
Plutim cu toți , oceanul îl văd cum se întinde,
Pe Iona cum se plimbă în Leviathan, în vintre,
și se gândește Iona, la ce s-o fi gândit?
Ce-i soarta, ce e viața în burta unui kit?
BMM
Extremismul evoluează mereu
Extremismul evoluează mereu
Oricine care nu este fanatizat de o idee preconcepută știe că extremismul nu duce la nimic bun. Atât în viața particulară, dar mai cu seamă în politică. Înainte de război existau două extreme – fascismul, inclusiv nazismul, ca extreme de dreapta și comunismul, sub haina stalinistă, extrema stângă, convențional vorbind, pentru că totalitarismele se aseamănă. După război, nazismul a rămas ca un coșmar, revenirea sa fiind improbabilă. Extrema stângă a evoluat, URSS și-a lărgit sfera de influență, iar începând din 1989, sistemele totalitare de tip comunist s-au prăbușit în mai multe țări, începând cu cele europene, URSS s-a dezmembrat, China populară a adoptat o serie de reforme, la fel și Vietnamul, singurul stat care nu a acceptat nicio reformă este RPDCoreeană( Coreea de Nord). Chiar și în Cuba se petrec unele transformări, printre care și apropierea de SUA, sub aspect economic-comercial. Noul extremism, la fel de periculos, dacă nu mai virulent, este extremismul islamic religios și politic. Nu putem să-l numim nici de dreapta, nici de stânga, pentru că interesele economice sunt camuflate sub limbajul religios, ura pentru „necredincioși”, indiferent de starea socială, de etnie, este atât de clar exprimată, încât orice clasificare este inutilă. În următoarele rânduri voi încerca, totuși , să fac o paranteză între acest extremism și situația din România anilor treizeci ( ai secolului XX). Recent a fost reeditată la Ed. Humanitas o carte ce merită recitită, „Anii treizeci- Extrema dreaptă românească” de regretatul Z. Ornea (n. 27 august 1930, Frumușica, județul Botoșani - d. 14 noiembrie 2001). Ediția anterioară a apărut în 1996 la Ed. Fundației Culturale Române. Cartea este destul de voluminoasă, peste 400 de pagini, sute de nume în index. Analiza este extrem de atent realizată, logică și convingătoare. Z.Ornea începe cu următorul capitol – Democrația și raționalismul sub acuzare. Urmează – Refuzul Occidentului și exaltarea Orientului pe temeiul ortodoxiei. Ce asemănare cu premizele extremismului islamic? Fără îndoială. Accentul cade tot mai mult pe rolul personalității, pe diminuarea drepturilor individuale, pe transformarea maselor în mijloace de manevră, pe exaltarea eroismului până la autojertfire ( V. Zelea-Codreanu, ș.a.). Aici ne întâlnim din nou cu modul de a privi valoarea vieții omului la extremiștii islamici. Viața omului nu mai are nicio valoare, totul se reduce la iluzia unei recompense în altă viață. Misticismul își găsește și el o „întrebuințare”. Desigur, nu vom compara România cu nicio țară din Orientul Apropiat sau Mijlociu. Specificul național este prezent. Dar evoluția de la democrație la sugrumarea rațiunii, la robotizarea individului se regăsesc în ambele situații. De asemenea, nu putem ignora antievreismul,sub forma antisionismului, antiisraelismului . Ca în mai toate perioadele de criză economică, politică, țapul ispășitor se găsește lesne – „evreul rătăcitor” care nu are drept la o patrie. Situația este schimbată, Statul Israel reprezintă o forță care se apără. Se poate scrie și se scrie mult despre extremismul islamic, el nu s-a născut din senin, este un urmaș al unei istorii de sute de ani de abuzuri, violențe, masacre, persecuții, opresiuni în mai toate zonele globului pământesc. Cine caută soluții trebuie să se aple e asupra unei istorii îndelungate. Trebuie adăugat și faptul că inegalitatea socială creează permanent crize, dar niciodată extremismul de nicio formă nu a rezolvat această inegalitate.
BORIS MARIAN MEHR
Oricine care nu este fanatizat de o idee preconcepută știe că extremismul nu duce la nimic bun. Atât în viața particulară, dar mai cu seamă în politică. Înainte de război existau două extreme – fascismul, inclusiv nazismul, ca extreme de dreapta și comunismul, sub haina stalinistă, extrema stângă, convențional vorbind, pentru că totalitarismele se aseamănă. După război, nazismul a rămas ca un coșmar, revenirea sa fiind improbabilă. Extrema stângă a evoluat, URSS și-a lărgit sfera de influență, iar începând din 1989, sistemele totalitare de tip comunist s-au prăbușit în mai multe țări, începând cu cele europene, URSS s-a dezmembrat, China populară a adoptat o serie de reforme, la fel și Vietnamul, singurul stat care nu a acceptat nicio reformă este RPDCoreeană( Coreea de Nord). Chiar și în Cuba se petrec unele transformări, printre care și apropierea de SUA, sub aspect economic-comercial. Noul extremism, la fel de periculos, dacă nu mai virulent, este extremismul islamic religios și politic. Nu putem să-l numim nici de dreapta, nici de stânga, pentru că interesele economice sunt camuflate sub limbajul religios, ura pentru „necredincioși”, indiferent de starea socială, de etnie, este atât de clar exprimată, încât orice clasificare este inutilă. În următoarele rânduri voi încerca, totuși , să fac o paranteză între acest extremism și situația din România anilor treizeci ( ai secolului XX). Recent a fost reeditată la Ed. Humanitas o carte ce merită recitită, „Anii treizeci- Extrema dreaptă românească” de regretatul Z. Ornea (n. 27 august 1930, Frumușica, județul Botoșani - d. 14 noiembrie 2001). Ediția anterioară a apărut în 1996 la Ed. Fundației Culturale Române. Cartea este destul de voluminoasă, peste 400 de pagini, sute de nume în index. Analiza este extrem de atent realizată, logică și convingătoare. Z.Ornea începe cu următorul capitol – Democrația și raționalismul sub acuzare. Urmează – Refuzul Occidentului și exaltarea Orientului pe temeiul ortodoxiei. Ce asemănare cu premizele extremismului islamic? Fără îndoială. Accentul cade tot mai mult pe rolul personalității, pe diminuarea drepturilor individuale, pe transformarea maselor în mijloace de manevră, pe exaltarea eroismului până la autojertfire ( V. Zelea-Codreanu, ș.a.). Aici ne întâlnim din nou cu modul de a privi valoarea vieții omului la extremiștii islamici. Viața omului nu mai are nicio valoare, totul se reduce la iluzia unei recompense în altă viață. Misticismul își găsește și el o „întrebuințare”. Desigur, nu vom compara România cu nicio țară din Orientul Apropiat sau Mijlociu. Specificul național este prezent. Dar evoluția de la democrație la sugrumarea rațiunii, la robotizarea individului se regăsesc în ambele situații. De asemenea, nu putem ignora antievreismul,sub forma antisionismului, antiisraelismului . Ca în mai toate perioadele de criză economică, politică, țapul ispășitor se găsește lesne – „evreul rătăcitor” care nu are drept la o patrie. Situația este schimbată, Statul Israel reprezintă o forță care se apără. Se poate scrie și se scrie mult despre extremismul islamic, el nu s-a născut din senin, este un urmaș al unei istorii de sute de ani de abuzuri, violențe, masacre, persecuții, opresiuni în mai toate zonele globului pământesc. Cine caută soluții trebuie să se aple e asupra unei istorii îndelungate. Trebuie adăugat și faptul că inegalitatea socială creează permanent crize, dar niciodată extremismul de nicio formă nu a rezolvat această inegalitate.
BORIS MARIAN MEHR
Cum interpretezi visul
Cum interpretezi visul, așa va fi,
Spuse profesorul-șaman, el care nu visase
Nici o cutie de chibrituri, visezi că ți-a ars casa,
Înseamnă că vei primi bani, visezi că vei primi bani,
Îți arde casa, filosoful se visează fluture, asta știm,
Dar în clipa aceea, un fluture enorm îl apucă,
Îi înfipse trompa în gură ca o sondă,
Profesorul începu să dea moale din coate,
Nu-i nevoie, spuse fluturele, din aripi dau eu.
BMM
Cum interpretezi visul, așa va fi,
Spuse profesorul-șaman, el care nu visase
Nici o cutie de chibrituri, visezi că ți-a ars casa,
Înseamnă că vei primi bani, visezi că vei primi bani,
Îți arde casa, filosoful se visează fluture, asta știm,
Dar în clipa aceea, un fluture enorm îl apucă,
Îi înfipse trompa în gură ca o sondă,
Profesorul începu să dea moale din coate,
Nu-i nevoie, spuse fluturele, din aripi dau eu.
BMM
Fidel
Fidel
Recent am urmărit un film american denumit „Cuba”. Destul de superficial tratată, revoluția lui Castro mi-a trezit amintiri din tinerețe. Eram în clasa ultimă de liceu, mergeam de revelion să-ntâmpinăm Noul An la Cabana Caraiman. În tren, la un aparat de radio mititel am auzit că trupele lui Castro au intrat în Havana. Nu știu de ce, chestia asta mi s-a părut formidabilă, m-a tușat, cum s-ar spune. Amicii mei tăceau cam mohorâți. Unul dintre ei căuta să câștige atenția unei mediciniste, de prin anul doi , parcă, iar revoluția din depărtata Cubă îl enerva grozav. M-a chemat pe coridor și mi-a spus pe un ton poruncitor să încetez cu laudele la adresa necunoscutului Fidel și a revoluției sale. În fine am trecut cu bine în anul următor, apoi am plecat la Moscova să-mi termin studiile de inginerie, având note bune la Politehnică. În vara lui 63, nu știu exact, Fidel a făcut o vizită la Moscova și s-a plimbat cu mașina deschisă , alături de Hrușciov, care arăta ca un purceluș, era vesel și mândru de arătosul revoluționar. Fidel era un bărbat splendid, ca un actor hollywoodean. Eram la câțiva metri de el, alături de mine era un student irakian, un susținător al lui Kassem, șeful Irakului, atras de ideologia sovietică. Kassem a fost împușcat, mi se pare chiar de oamenii lui Sadam Hussein. Fidel trăiește și acum, deși cu ceva ani în urmă arăta ca un condamnat , după o boală grea. Economia Cubei este slabă, nivelul de trai asemenea, revoluția nu a adus mai nimic, dar sentimentul național al cubanezilor a fost satisfăcut. Realitatea este că turismul, afacerile din Cuba lui Batista transformaseră țara într-un bordel. Prietenul meu a fost de mult părăsit de medicinista frumușică din anii tinereții, el a plecat în SUA, s-a îmbogățit, iar de Fidel nici că-i pasă. Nici eu nu-i duc dorul, mi se pare că și Cuba i-a oferit lui nea Nicu adăpost, în 1989. Dar ce frumos era Fidel atunci.
BMM
Recent am urmărit un film american denumit „Cuba”. Destul de superficial tratată, revoluția lui Castro mi-a trezit amintiri din tinerețe. Eram în clasa ultimă de liceu, mergeam de revelion să-ntâmpinăm Noul An la Cabana Caraiman. În tren, la un aparat de radio mititel am auzit că trupele lui Castro au intrat în Havana. Nu știu de ce, chestia asta mi s-a părut formidabilă, m-a tușat, cum s-ar spune. Amicii mei tăceau cam mohorâți. Unul dintre ei căuta să câștige atenția unei mediciniste, de prin anul doi , parcă, iar revoluția din depărtata Cubă îl enerva grozav. M-a chemat pe coridor și mi-a spus pe un ton poruncitor să încetez cu laudele la adresa necunoscutului Fidel și a revoluției sale. În fine am trecut cu bine în anul următor, apoi am plecat la Moscova să-mi termin studiile de inginerie, având note bune la Politehnică. În vara lui 63, nu știu exact, Fidel a făcut o vizită la Moscova și s-a plimbat cu mașina deschisă , alături de Hrușciov, care arăta ca un purceluș, era vesel și mândru de arătosul revoluționar. Fidel era un bărbat splendid, ca un actor hollywoodean. Eram la câțiva metri de el, alături de mine era un student irakian, un susținător al lui Kassem, șeful Irakului, atras de ideologia sovietică. Kassem a fost împușcat, mi se pare chiar de oamenii lui Sadam Hussein. Fidel trăiește și acum, deși cu ceva ani în urmă arăta ca un condamnat , după o boală grea. Economia Cubei este slabă, nivelul de trai asemenea, revoluția nu a adus mai nimic, dar sentimentul național al cubanezilor a fost satisfăcut. Realitatea este că turismul, afacerile din Cuba lui Batista transformaseră țara într-un bordel. Prietenul meu a fost de mult părăsit de medicinista frumușică din anii tinereții, el a plecat în SUA, s-a îmbogățit, iar de Fidel nici că-i pasă. Nici eu nu-i duc dorul, mi se pare că și Cuba i-a oferit lui nea Nicu adăpost, în 1989. Dar ce frumos era Fidel atunci.
BMM
luni, 11 ianuarie 2016
Fugile
Fugile
El coboară treptele îmbrăcate-n cauciuc,
Din avionul sosit la Miecurea Ciuc,
Robert diavolul nu sosise, era încuiat
În dulapul cu cărți din Râmnic Sărat.
Ca și cum am fugi, ca și cum, am trăda,
Dară frontul trecuse de Mahacikala,
O clipă, o pipă, toate-s pe dos,
Ca țigările stinse-n pasaj Vilagros.
Ce-mi tot umbli matale, fantasme străvechi,
Melodii orientale ne trec prin urechi,
Poțelanuri de China se sparg, un Big Bang,
Eu nu am primit pe merit un rang.
Hildebrand, Hildecum, orgoliul cernit,
Niciun merit nu au cei care-au fugit,
Deși fugile noastre mereu ne-au salvat,
Ce găsești în dulapul din Râmnic Sărat?
BORIS M. MARIAN
El coboară treptele îmbrăcate-n cauciuc,
Din avionul sosit la Miecurea Ciuc,
Robert diavolul nu sosise, era încuiat
În dulapul cu cărți din Râmnic Sărat.
Ca și cum am fugi, ca și cum, am trăda,
Dară frontul trecuse de Mahacikala,
O clipă, o pipă, toate-s pe dos,
Ca țigările stinse-n pasaj Vilagros.
Ce-mi tot umbli matale, fantasme străvechi,
Melodii orientale ne trec prin urechi,
Poțelanuri de China se sparg, un Big Bang,
Eu nu am primit pe merit un rang.
Hildebrand, Hildecum, orgoliul cernit,
Niciun merit nu au cei care-au fugit,
Deși fugile noastre mereu ne-au salvat,
Ce găsești în dulapul din Râmnic Sărat?
BORIS M. MARIAN
sâmbătă, 9 ianuarie 2016
Numele
Numele
Numele numelor, glume?
Atot-Prezentul, renume.
Noi toți apărăm Pământul
Să nu-l culeagă doar vântul,
În timp ce sămânța se risipește,
De floare, de om, de pește,
În timp ce-și sapă soldatul
Triunghiul de atac și pătratul,
iar pușca de soață îi ține
și-l sărută un mărăcine.
Când glonțu-i scurtează veacul,
Decorăm pentru el copacul.
***********************
Podoabe-nflorite în galben,
Lebede zboară în salbe.
BMM
Numele numelor, glume?
Atot-Prezentul, renume.
Noi toți apărăm Pământul
Să nu-l culeagă doar vântul,
În timp ce sămânța se risipește,
De floare, de om, de pește,
În timp ce-și sapă soldatul
Triunghiul de atac și pătratul,
iar pușca de soață îi ține
și-l sărută un mărăcine.
Când glonțu-i scurtează veacul,
Decorăm pentru el copacul.
***********************
Podoabe-nflorite în galben,
Lebede zboară în salbe.
BMM
Se-ntoarse cu spatele
Se-ntoarse cu spatele
Se-ntoarse cu spatele zeița cea bună,
Eu mă uitai la ceas și la lună,
Gramatica-i grea de pornești mohorât,
Zeiță cea bună, eu sunt prea urât
Să vin cu fasoane de fante, de zmeu,
Mă știu numai pixul și Dumnezeu,
Nu vin cu verice povățuiri,
Meșteșugesc din nimic, să te miri,
Îmi trec turturele prin minte cântând,
Zeiță cea bună, ai suflet prea blând,
Eu de aș fi oarecum mai divin,
Te-aș pune-ntr-o barcă s-aluneci pe Rin,
Să fii Lorelei, să se-nece poeții,
Doar ascultându-te. Bestia-i Betsy.
BMM
Se-ntoarse cu spatele zeița cea bună,
Eu mă uitai la ceas și la lună,
Gramatica-i grea de pornești mohorât,
Zeiță cea bună, eu sunt prea urât
Să vin cu fasoane de fante, de zmeu,
Mă știu numai pixul și Dumnezeu,
Nu vin cu verice povățuiri,
Meșteșugesc din nimic, să te miri,
Îmi trec turturele prin minte cântând,
Zeiță cea bună, ai suflet prea blând,
Eu de aș fi oarecum mai divin,
Te-aș pune-ntr-o barcă s-aluneci pe Rin,
Să fii Lorelei, să se-nece poeții,
Doar ascultându-te. Bestia-i Betsy.
BMM
joi, 7 ianuarie 2016
S-au întors mașina lumii
S-au întors mașina lumii
S-au întors mașina lumii,
s-au întors cu capu-n gios
și merg toate dimpotrivă
și pe față și pe dos,
zise Bob Fabian Vasile,
carele îmi e amic,
eu nu am răspuns la toate
relele ce se ridic.
Satiri, Fauni și Menade,
Pan , Silvan, Hamadriade,
Văcărescul mult ne sparie,
Ce e mic, rămâne mic.
Sămnul groaznic doară pare,
Nu-i puternic, te și miri,
Multe valuri cad în mare
Peștii nu simt mai nimic.
Poate dragostele mele
Nu sunt toate dulci ca mierea,
Dară eu nu vin cu jele,
Cu jeleu împaci și fierea.
C e să vezi și ce să zici?
Pitulice, pitulici,
Tăți doresc so hie binie,
Dar mai trebuie și brici.
Să mai radă o barbă, două,
Nu-i păcat nici de un cap,
De e plin cu minciunele,
Suie capul în proțap.
Unul cheamă butca iute,
E un Mercedes tip X,
Masalale, dragomane,
Vezi să aibă și un pix.
Pompă mare, aur, chietre
Scumpe ca un Picasso,
Iar sireacul se strecoară,
n-are bani nici de Loto.
Cu mazdrac și galeongii,
Ba călare, ba tiptil,
Tot adună bilioane,
Ixplodăm fără fitil.
BORIS MARIAN
Ian. 2016
S-au întors mașina lumii,
s-au întors cu capu-n gios
și merg toate dimpotrivă
și pe față și pe dos,
zise Bob Fabian Vasile,
carele îmi e amic,
eu nu am răspuns la toate
relele ce se ridic.
Satiri, Fauni și Menade,
Pan , Silvan, Hamadriade,
Văcărescul mult ne sparie,
Ce e mic, rămâne mic.
Sămnul groaznic doară pare,
Nu-i puternic, te și miri,
Multe valuri cad în mare
Peștii nu simt mai nimic.
Poate dragostele mele
Nu sunt toate dulci ca mierea,
Dară eu nu vin cu jele,
Cu jeleu împaci și fierea.
C e să vezi și ce să zici?
Pitulice, pitulici,
Tăți doresc so hie binie,
Dar mai trebuie și brici.
Să mai radă o barbă, două,
Nu-i păcat nici de un cap,
De e plin cu minciunele,
Suie capul în proțap.
Unul cheamă butca iute,
E un Mercedes tip X,
Masalale, dragomane,
Vezi să aibă și un pix.
Pompă mare, aur, chietre
Scumpe ca un Picasso,
Iar sireacul se strecoară,
n-are bani nici de Loto.
Cu mazdrac și galeongii,
Ba călare, ba tiptil,
Tot adună bilioane,
Ixplodăm fără fitil.
BORIS MARIAN
Ian. 2016
Cântați Domnului
Cântați Domnului
Cântați Domnului în strune,
În cobuz de ghiersuri bune,
Că la Vavilon , pe maluri,
L-au lăudat pe El, cu daruri
Au venit, ședeau, plângeau,
Patria ei și-o căutau,
Roibule, mi te gătește,
Șalele-ți înțepenește,
Că norodul se pornește.
Asta fuse, acum cine
Caută la rădăcine?
Sunt prăpăstii, râpi, ponoare,
Nici iubire, nici onoare,
Fulgere cu trăznet mare,
Doamne, Tu ne dai iertare.
Mici eram, noi nu trădarăm,
Pace dă între popoare.
Pacea nu este hicleană,
Dacă vindecă o rană.
BMM
Cântați Domnului în strune,
În cobuz de ghiersuri bune,
Că la Vavilon , pe maluri,
L-au lăudat pe El, cu daruri
Au venit, ședeau, plângeau,
Patria ei și-o căutau,
Roibule, mi te gătește,
Șalele-ți înțepenește,
Că norodul se pornește.
Asta fuse, acum cine
Caută la rădăcine?
Sunt prăpăstii, râpi, ponoare,
Nici iubire, nici onoare,
Fulgere cu trăznet mare,
Doamne, Tu ne dai iertare.
Mici eram, noi nu trădarăm,
Pace dă între popoare.
Pacea nu este hicleană,
Dacă vindecă o rană.
BMM
Ființă-Neființă
Ființă-Neființă
Ființă-Neființă tu mergi la Funciară,
Plătește taxa, bade, ca-n vremea cea barbară,
Hotărnicind frumosul, ai să găsești noi spații,
Treci Prutul cu o barcă, c-un avion, Carpații.
Deneștiutul este izvor pentru Putere,
Totalitatea însăși este doar o părere,
De apărare, pace vorbește fiștecare,
De parcă o sămânță deja stejar e.
Cumplit cuvânt de jale ne spune șobolanul,
De parcă tot soldatul va ști ce-o fi la anul,
De Xerxes, Alexandru, August, Pompei ori Caesar
Au auzit școlerii, dar unul e alesul.
Pe cât de mare-i fiara, pe-atâta-i de buiacă,
Fontana-nțelepciunii în multe locuri seacă.
BMM
Ființă-Neființă tu mergi la Funciară,
Plătește taxa, bade, ca-n vremea cea barbară,
Hotărnicind frumosul, ai să găsești noi spații,
Treci Prutul cu o barcă, c-un avion, Carpații.
Deneștiutul este izvor pentru Putere,
Totalitatea însăși este doar o părere,
De apărare, pace vorbește fiștecare,
De parcă o sămânță deja stejar e.
Cumplit cuvânt de jale ne spune șobolanul,
De parcă tot soldatul va ști ce-o fi la anul,
De Xerxes, Alexandru, August, Pompei ori Caesar
Au auzit școlerii, dar unul e alesul.
Pe cât de mare-i fiara, pe-atâta-i de buiacă,
Fontana-nțelepciunii în multe locuri seacă.
BMM
De-ți dă
De-ți dă
De-ți dă poliția amendă,
Rămâi mult timp cu gust de mentă,
Călugăresc veșmânt de porți,
Închină-te la uși, la porți,
Vei fi rebotezat, o știm,
Ion, Vasile, Augustin,
Bate mătănii, că nu strică,
Nivelul omului ridică,
Mai scapi o lacrimă, păcat
Nu este să fii apostat,
Mai plângi sub merii înfloriți,
În tine duhul râde, simți?
Te voi zări pe-o zugrăveală,
Iar îngerii suflând din foală
Lăuda-vor pe sfântul Păcală.
BMM
De-ți dă poliția amendă,
Rămâi mult timp cu gust de mentă,
Călugăresc veșmânt de porți,
Închină-te la uși, la porți,
Vei fi rebotezat, o știm,
Ion, Vasile, Augustin,
Bate mătănii, că nu strică,
Nivelul omului ridică,
Mai scapi o lacrimă, păcat
Nu este să fii apostat,
Mai plângi sub merii înfloriți,
În tine duhul râde, simți?
Te voi zări pe-o zugrăveală,
Iar îngerii suflând din foală
Lăuda-vor pe sfântul Păcală.
BMM
De rupi
De rupi
De rupi din codru-o rămurea,
Îți dă amendă pădurarul,
Ce-i pasă codrului de ea,
Dar statul cere gologanul.
Că trece valul și cu SMURD-ul,
Asta-nțelege și turistul,
Ce semne groaznice, e surdul
Care ne-nvață astăzi twistul.
Ce poate să ridice valul?
E mai vârtos un gând, dilemă,
Jalea cumplită lasă calul
Fără de piele. Dă-i cu cremă.
E fum și umbră, vise, iască,
Ce nu-i durere e doar zâmbet,
din spuma mării să trăiască
Venera goală, gambe strâmbe.
Unde sunt Xerxes și Vasile?
Ei au bilet la Thermopile.
BORIS MARIAN
De rupi din codru-o rămurea,
Îți dă amendă pădurarul,
Ce-i pasă codrului de ea,
Dar statul cere gologanul.
Că trece valul și cu SMURD-ul,
Asta-nțelege și turistul,
Ce semne groaznice, e surdul
Care ne-nvață astăzi twistul.
Ce poate să ridice valul?
E mai vârtos un gând, dilemă,
Jalea cumplită lasă calul
Fără de piele. Dă-i cu cremă.
E fum și umbră, vise, iască,
Ce nu-i durere e doar zâmbet,
din spuma mării să trăiască
Venera goală, gambe strâmbe.
Unde sunt Xerxes și Vasile?
Ei au bilet la Thermopile.
BORIS MARIAN
O, voi cei mari
O, voi cei mari
O, voi cei mari în vorbe și în fapte,
Eu nu am să ajung la cifra șapte,
De-un cer prielnic înzestrați anume,
Aveți o vilă, o mașină și un nume.
Crescuți în zile când curaju-apune,
Când timpul victorios vă tot înalță,
Un boschetar în fața voastră se descalță,
Parfumul lui pe toți vă va răpune.
Huzuru-i viața lumii voastre,
Virtuțile sunt roșii ori albastre,
Va dăinui Nimicul, vă asigur,
Să nu deschideți niciodată plicuri.
Stau lângă voi și vă ascult vorbirea,
Nedrepte vremi, blestemul și orbirea.
Nu, nu sunt mort, lăsai în urmă leșul
Celui ce-am fost, m-ascund într-o poemă,
când mi-a surâs de mult frumoasă mea Minervă,
eu am simțit cum pielea mea e bejă.
O, Lethe, Lethe, de-aș uita trecutul,
m-așteaptă-n iad trabucul și tăcutul.
BORIS MARIAN
O, voi cei mari în vorbe și în fapte,
Eu nu am să ajung la cifra șapte,
De-un cer prielnic înzestrați anume,
Aveți o vilă, o mașină și un nume.
Crescuți în zile când curaju-apune,
Când timpul victorios vă tot înalță,
Un boschetar în fața voastră se descalță,
Parfumul lui pe toți vă va răpune.
Huzuru-i viața lumii voastre,
Virtuțile sunt roșii ori albastre,
Va dăinui Nimicul, vă asigur,
Să nu deschideți niciodată plicuri.
Stau lângă voi și vă ascult vorbirea,
Nedrepte vremi, blestemul și orbirea.
Nu, nu sunt mort, lăsai în urmă leșul
Celui ce-am fost, m-ascund într-o poemă,
când mi-a surâs de mult frumoasă mea Minervă,
eu am simțit cum pielea mea e bejă.
O, Lethe, Lethe, de-aș uita trecutul,
m-așteaptă-n iad trabucul și tăcutul.
BORIS MARIAN
sâmbătă, 2 ianuarie 2016
Armistițiu
Armistițiu
De ce să iubești moartea,
Când nu ai înțeles bucuria
Unei păsări cântând?
Nici strălucirea din ochii copilului
Primind darul de sărbători?
Este oare o idee mai de preț
Decât o catedrală?
Ferește-te să devii ostaticul adevărului,
n-ai cunoscut creatori de iluzii?
Pe bulevard bătea un vânt
mai ușor decât frunza, casele
păreau solfegii și sonate solidificate,
băltoace aurite de soare ne orbeau
pentru o clipă, tăceam, eram
două afeturi de tun.
BORIS MARIAN
De ce să iubești moartea,
Când nu ai înțeles bucuria
Unei păsări cântând?
Nici strălucirea din ochii copilului
Primind darul de sărbători?
Este oare o idee mai de preț
Decât o catedrală?
Ferește-te să devii ostaticul adevărului,
n-ai cunoscut creatori de iluzii?
Pe bulevard bătea un vânt
mai ușor decât frunza, casele
păreau solfegii și sonate solidificate,
băltoace aurite de soare ne orbeau
pentru o clipă, tăceam, eram
două afeturi de tun.
BORIS MARIAN
vineri, 1 ianuarie 2016
Ultimul om
Ultimul om
Acum când el s-a stins,
Putem contura din vârful peniței
Portretul ultimului om suficient sieși,
Omul care făcea totul singur,
Ridicase el o scară cu trepte în spirală,
Ea reprezenta chiar viscerele sale,
El progresa mereu și fără oprire,
culoarea din obraji și aspectul general
erau îmbunătățite, eu nu cred că a fost un vizionar,
poate un divizionar, poate un ordinar coordonat,
chiar avusei un coșmar, se făcea că o ființă slabă,
izgonită de joagăr, un lup cu oase gelatinoase,
gemea și nu-l puteam ajuta.
Cred , totuși, că la temelia acestor case,
E îngropat un lup fără de oase.
BORIS MARIAN
Acum când el s-a stins,
Putem contura din vârful peniței
Portretul ultimului om suficient sieși,
Omul care făcea totul singur,
Ridicase el o scară cu trepte în spirală,
Ea reprezenta chiar viscerele sale,
El progresa mereu și fără oprire,
culoarea din obraji și aspectul general
erau îmbunătățite, eu nu cred că a fost un vizionar,
poate un divizionar, poate un ordinar coordonat,
chiar avusei un coșmar, se făcea că o ființă slabă,
izgonită de joagăr, un lup cu oase gelatinoase,
gemea și nu-l puteam ajuta.
Cred , totuși, că la temelia acestor case,
E îngropat un lup fără de oase.
BORIS MARIAN
În acel moment
În acel moment
Am simțit că nu mai pot pleca de acolo,
Înainte de răsăritul soarelui, avusesem intenția
să merg în Tibet, dar acum mă atrăgeau
vestigiile vechii cetăți Troia. Nu se vedea NICĂIERI
vreun loc mai potrivit. Henry era dragostea ei,
a luptat, a dus războaie, și-a tăiat un sân
ca amazoanele, nimic, nimic nu a ajutat-o.
Mulțumirea de sine își răsucea mustățile,
Nevinovăția își își ascundea chipul,
Parchetul strălucea reflectând niște feline mari,
Ce treceau indolente, candelabrele coborau din rai,
Ceasul striga disperat, festina lente,
Foamea renunța la om, își bea ceaiul,
penele scribilor scârțâiau plăcut,
țipete mici de uimire.
BORIS MARIAN
Am simțit că nu mai pot pleca de acolo,
Înainte de răsăritul soarelui, avusesem intenția
să merg în Tibet, dar acum mă atrăgeau
vestigiile vechii cetăți Troia. Nu se vedea NICĂIERI
vreun loc mai potrivit. Henry era dragostea ei,
a luptat, a dus războaie, și-a tăiat un sân
ca amazoanele, nimic, nimic nu a ajutat-o.
Mulțumirea de sine își răsucea mustățile,
Nevinovăția își își ascundea chipul,
Parchetul strălucea reflectând niște feline mari,
Ce treceau indolente, candelabrele coborau din rai,
Ceasul striga disperat, festina lente,
Foamea renunța la om, își bea ceaiul,
penele scribilor scârțâiau plăcut,
țipete mici de uimire.
BORIS MARIAN
Abonați-vă la:
Postări (Atom)