Marea este mai sărată

Marea este mai sărată

Marea este mai sărată în larg,
Alex nu mă ascultă defel,
El este acoperit cu solzi groși,
Lacrimi – apă de mare,
Mergem pe caii de mare spre orizont,
Coasta de diamant, Canarele, canaliile, toate,
Tropicul Cancerului ne taie în două,
Nancy și Charlie se ceartă din nou,
La fel ca Henry și June, mie ce-mi pasă,
Plenaritatea iubirii sufocă natura vie,
De frumusețea ei se temeau calomniind-o în șoaptă,
Erau atrași, dar temerea îi gonea departe,
În nopțile fără lună delirau dorind-o supusă,
Întunericul își punea brațul pe frunțile noastre,
Umilința se culca lângă noi mizeră și slută,
Dar ea, ce frumoasă era cum niciodată focul
n-a dat naștere unor forme mai delicate,
cum niciodată frigul n-a strălucit mai frumos
în lumina de gheață, ea a venit, a îngenuncheat
sub cerul pustiit de uimire, eram pregătiți,
o iubeam, o iubeam mult peste fire.
BORIS MARIAN

Pe Calea Victoriei

Pe Calea Victoriei

Pe Calea Victoriei mă plimb,
Citesc din Tao Te King,
Calea este bătătorită,
Fetele mari se mărită,
Fetele mici fac poze,
Cu flori de palmier și tuberoze,
Numele numelor este ascuns,
Atotprezentul nu l-ai pătruns,
Tu te desprinzi de tine ca ins,
Devii mai tulbure și mai distins,
Ești străființă manifestă,
Părăsește poema livrescă,
Oricum n-ajungi prea departe,
Uită de manuscrise, de carte,
Desăvârșirea se atinge-n Nimic,
Ochii sunt ficși ca la pisic,
Apoi îl cauți pe Tao,
De nu te calcă un VW maro.
BORIS MARIAN

Am nevoie de o adiere

Am nevoie de o adiere

Am nevoie de o adiere,
Atmosfera e nemișcată,
Curentul își urmează calea,
Unde mi-e busola? O să fluier,
Să stârnesc o adiere,
După atâtea zile sunt tot pe țărm,
Mă gândeam la moartea profesorului,
Am mușcat dintr-un măr galben,
Am mângâiat părul străinei,
știam, nimic nu-mi aparține,
în afara acestor degete, acestui poem,
a toamnei roșii din care bem,
păsările au trecut ca niște gloanțe,
au perforat o bandă-ngustă de romanțe,
numai părul iubitei mele necunoscute
îmi stă în palmă ca un stol de păsări mute.
Cine-a venit cu doru-acesta-ntre ființe?
Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi, prințe,
s-a spart în cioburi cerul, în lumini pământul
și umblă-n trupul meu, alt trup, vânându-l.
BORIS MARIAN

Judecată/execuție

Judecată/execuție

Numele – necunoscut, sex – bărbătesc,
Vârstă – necunoscută, adresa – Univers,
Pacientul rătăcea pe malurile Styxului,
Era considerat drogat, incoerent, confuz, docil,
Tribunalul părea o barcă în derivă, aerul era mut,
Blocurile din jur erau moarte, cel ce fugea înfrigurat
Încă e viu, îl apasă pământul, pământul supurează
ca o rană mai veche, bezna pândește ultimele torturi,
lumina vine de la un foc straniu, eșafodul e vesel,
ciocanul judelui a bătut în zadar, umbrele doboară pereți,
negri lilieci se leagănă chicotind, apare ajutorul călăului,
el face totul, călăii au dispărut, au rămas sisifii torturii,
cabotini cu dinți de oțel, se pricep la capcane, Pilat e un copil
față de ei, mai este și Paznicul, mai este și Cârtița ,
ce spuneți voi, Abu Chanifa, Anan ben David?
Salvați-mă, vivat Justitia.
BORIS MARIAN

Eu îmi sunt părinte și mormânt

Eu îmi sunt părinte și mormânt



Eu îmi sunt părinte și mormânt,
Sporovăia profesorul în somn,
Este oare un început?
Nix răspuns. Un necaz nu vine de la sine.
Este-nsoțit de bucurie, așa-i?
Ah, ce stare minunată, cânta tenorul,
Durerea s-a ascuns, avem o beție adevărată,
Ce facem cu ea? Dar, uite-l pe profesor
În stradă, căzut de la al zecelea etaj,
Corecta chiar unele greșeli de exprimare
Din procesul verbal al accidentului său,
Ceasuri moi atârnau pe bara unui vehicul.
Era în decembrie.
BORIS MARIAN

Un prolog

Un prolog

Un prolog la alt prolog,,
Drob cu drob, un necrolog,
Vin – Enterrios citând
Din poemele lui Hânc.
Carriego, frate drag,
Descriai frumos, pe larg
Cum îi place lui Housman,
Lung poemul whitmanian.
Ezra, Yeats, Almafuerte
Se grăbeau doar să ne certe,
Liliecron, mai încruntat
Parcă-o palmă el mi-a dat,
Totul este să nu scrii
Pentru moarte poezii.
N-ai ce face, acesta-s eu,
Cred mai mult în Dumnezeu,
Iar în rest eu nu dispar,
Nici pe cal, nici jos, sub car.
Alungat, eu vin din nou,
Susţinut de Edgar Poe,
Nu-s trufaş, dar mândru sunt,
Ca Peer Gynt din Strahlensund.
Mort de-aş fi, tot viu mă ştiu,
Preot, rabin ori muftiu.
BORIS MARIAN

Glumă cu lumea

Glumă cu lumea

De unde mă cunoști, iubito,
Când eu pe mine nu mă știu?
Mă-ntreb, cum se-ntreba un gringo
Pe-o margine de drum pustiu.
Ai adunat anii și țepii
din barba unui zeu cărunt?
Ai vrea să fiu eu fiul iepii?
Ei bine, voi fi iarăși crunt.
Și nu-mi mai spune că aluneci
Precum un șarpe, mă ucizi,
În vise te sărut, cum spumegi
și te dizolvi doar în acizi.
Sunt mai isteț decât se spune,
Noi despre noi nu știm nimic,
Se nalță soarele , apune,
Tu ești furnică, eu… furnic.
La căpătâi să-mi vii, e timpul,
Poate că mor acuși, mai știi?
Un înger plânge, altul râde,
O jertfă-i fiecare psi.
Urcăm, urcăm, desăvârșirea
n-ajunge-n dragoste, mai e,
buștenii trec pe ape repezi,
noi trecem ca secundele.
La casa de nebuni e bine,
La casa de normali e rău,
Maimuțele joacă pe bile,
Iar eu vorbesc cu Dumnezeu.
Evlavioase pisici tandre,
Vise de păsări în coteț,
Pe toate le iubim, a tantra
Ce ne învață, fii isteț.
Oricât aș scrie, rău sau acru,
Nu voi ajunge în Parnas,
Sunt geniu-n casă, eu cu tine
Rescriem iliade, pas.
BORIS MARIAN

Marian Popa – Istoria literaturii române de azi pe mâine( 1944-1989)
Fundația LUCEAFĂRUL- 2001
Cele două volume ale istoriei lui Marian Popa cuprind 2500 de pagini de text cu literă măruntă de 1,5 mm, fiind , după cunoașterea mea, cea mai cuprinzătoare lucrare de acest gen, mult superioară ca informație istorică față de recentele istorii ale lui Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu, care s-au limitat a alege doar un număr de scriitori preferați pe care i-au fișat mai mult sau mai puțin obiectiv. Nu pot spune cât este de obiectivă sau completă această minienciclopedie, dar travaliul lui Marian Popa merită atenție. Fiind interesat de modul cum sunt prezentați evreii, mă voi opri doar la acest aspect, cum de altfel însuși autorul o face în mod ostentativ și chiar provocator. Apelând la diverse surse, de la arhive ale Securității la cele moscovite, ca și la autori legionari ( Horia Sima, Stamatu, Vintilă Horia,I.C. Drăgan, etc.) , la istorici români și falsi istorici ( Gh. Buzatu, ș.a), emisiuni ale Europei Libere, el se ferește să cadă în plasa unui reacționarism sau xenofobii evidente, iar amănuntele pe care le aduce trezesc oricum interesul, indiferent cât de sigure ar fi. Numai indicele de nume cuprinde 50 de pagini, pe fiecare pagină sunt aprox. 200 de nume , deci ar rezulta circa 10.000 de nume din care cel puțin 10% sunt de origine evreiască. Desigur în afară de scriitori sunt amintiți și politicieni. În fiecare din cele două volume sunt capitole ce se referă direct la etniile conlocuitoare, astăzi le numim minorități naționale, în special la maghiari, germani și evrei. Autorul nu vorbește numai în nume propriu, mai mult face referire la surse. În vol. I el începe cu o frază destul de banală și chiar neadevărată despre poziția dominantă a evreilor pe această planetă, pornind de la lumea finanțelor. Explică cu obiectivitate falsul mit despre deicidul provocat de evreii antici, apoi se referă la antisemitismul european, cu exemplificări din Celine, care se referă la Protocoalele Înțelepților Sionului, ș.a. Privind spre fosta URSS, amintește că la o pondere de 4% a evreilor în totalul populației acestei țări, circa 40% din lucrătorii NKVD erau evrei. Sursa este sovietică, dar și Soljenițân a adus în „Arhipelagul GULAG” exemple de evrei enkavediști, ca și victime. Această situație s-a regăsit oarecum similar în prima etapă a organizării Securității din România „popular-democrată”. PCR s-a folosit, este o realitate, de minoritari pentru a-și atinge scopul dominării cât mai rapide a populației propriei țări. Idealul internaționalist, șansele promovării pe scara socială au atras oameni de toate etniile. Se știe că ulterior s-a trecut la epurarea brutală și românizarea aproape totală a Securității. Național-comunismul ceaușist a fost o copie a stalinismului de culoare locală. Este lăudabil că autorul nu uită să amintească de contribuția evreilor la civilizația și cultura română, cu exemple cunoscute, pe care nu le reluăm. Totodată el minimalizează rolul politicii legionare și apoi antonesciene în exterminarea unei părți din evreimea României. Desigur, au fost voci, chiar de rabini care au amintit de fapte umanitare săvârșite de români creștini, dar Holocaustul european nu a ocolit România. Marian Popa acuză de subiectivism pe scriitori evrei ca Isaiia Răcăciuni (Nacht, frate cu N. Stroe), Emil Dorian,Lucian Ruga, ș.a. care ar fi exagerat proporțiile prigoanei rasiste. Dar este amintit un atac direct la apartenența etnică a Anei Pauker, ca și la rolul URSS, prin prezentarea unei piese cu caracter antisemit, „Salba reginei” de un autor mărunt precum Ion Luca. Maria Banuș este tratată cu un dispreț total de către Marian Popa, deși a fost o valoare recunoscută de Arghezi, Călinescu ș.a. Este încondeiat I. Ludo pentru un militantism deșănțat, nume despre care astăzi prea puțini știu. Prin citarea lui Paul Goma, autorul se acoperă cu abilitate, el fiind mirat că evreii din România fac mai mare „gălăgie”, în timp ce evreii care au suferit în zonele de ocupație maghiară vorbesc mai puțin. Desigur, afirmația nu este deloc reală, este expusă cu rea intenție. Se menționează politica violent anti-sionistă a PCR-PMR, la care iau parte și o parte din intelectualii evrei, în timp ce alții , precum Ion Călugăru ( Ștrul Leiba Croitoru) se afirmă drept comuniști 100%. Referindu-se la politicienii evrei-comuniști Marian Popa se dezlănțuie cu o furie nestăpânită care îl compromite mult, dar realitatea este și ea prezentă, Leonte Răutu, mulți alți activiști evrei cu nume românești sau evreiești au adus destule prejudicii atât propriei etnii, cât și evoluției generale. Ne doare, dar nu putem închide ochii, astfel că studiile lui V. Tismăneanu apărute în ultimii 25 de ani,de care Marian Popa nu putea ști, sunt binevenite, cu toate contrazicerile cu care au fost primite. Dar autorul cade din nou în plasa unor falsificatori numind evrei pe românii get-beget Miron Constantinescu ( cică Mehr Kahn), Teohari Georgescu ( cică Burăh Tescovici) ș.a. Astfel el începe să semene cu fostul tribun neregretat C.V. Tudor, pe care , curios, nici Marian Popa nu-l prea laudă, că nu ar avea nici motive de laudă. Autorul primului Imn de Stat și președinte al Radiodifuziunii era evreul Matei Socor, dar ne întrebăm – nu erau liderii PMR în frunte cu Gheorghiu-Dej oameni duplicitari, oportuniști perverși? Mihail Roller care a avut un tragic sfârșit, a scris o istorie a românilor studiată ani de zile în școlile medii din România. Cine l-a încurajat? Se știe. Realmente evreii erau divizați după război și mult timp după aceea între procomuniști, sioniști, pro-sovietici, pro-americani, deruta fiind maximă. Aceeași situație era valabilă pentru întreaga populație a României. A. Toma, Mihail Davidoglu,ș.a., oameni fără talent literar au fost propulsați în primele rânduri ale culturii socialiste hilare, pentru ca astăzi, post-mortem să fie țapii ispășitori ai politicii PCR. Scriitori evrei , filosofi , alte categorii sunt invitați în România spre a fi elogiați, unii după merit, alții complet fals. Însuși Marian Popa recunoaște la un moment dat că PCR-PMR a dat tonul acestor oscilații absurde și mereu îndreptate spre divizare, corupere morală. În 1985, mai erau în România 25.000 de evrei, din cei peste 800.000, în 1938. Jumătate au fost exterminați, izgoniți în timpul războiului, restul au plecat după război, apoi, în anii de după 1959, și după 1965, contra unei sume impuse de Ceaușescu, la fel cum se proceda cu sașii.. Astfel apare în Israel și se manifestă și acum, pe plan literar, comunitatea unor scriitori evrei de limbă română, dar și în SUA, alte țări occidentale. Ceaușescu a folosit cu succes propriul său naționalism așa zis comunist , apelând la slugi fără coloană vertebrală precum scriitorul talentat, Eugen Barbu și poetul/publicist C.V .Tudor, acesta din urmă insultând la tonul neo-legionar pe Rabinul Șef dr. Moses Rosen, numindu-l trist gheșeftar,trădător de țară, în volumul „Saturnalii”, retras de pe piață, ca și volumul IX al lui Mihai Eminescu, editat de Academia RSR. Confuzia creată de articolele anti-evreiești ale poetului de geniu, Eminescu putea fi ușor evitată prin adnotarea acestora de către un editor competent, dar PCR avea nevoie de o zarvă spre a compromite mai mult pe adversarii politici proprii și a-și consolida poziția șubredă. Intelectuali evrei precum Z. Ornea, V. Bârlădeanu au protestat împotriva retragerii volumului lui Eminescu, dar treburile erau controlate de „băieți deștepți”. Marginalizați de proprii stăpâni, Barbu și CV Tudor au revenit în 1990 ca „dizidenți”. Intelectualii români i-au respins, ceea ce este un fapt demn de laudă. Acestea sunt aspectele generale tratate de Marian Popa , dar în masiva sa lucrare el se oprește, printre alții, la următoarele nume notabile , atât la modul critic , cât și fals, neobiectiv sau chiar fantezist - Felix Aderca, Radu Albala, Horia Aramă, Arthur Maria Arsene, Camil Baltazar, Maria Banuș, Aurel Baranga, Ury Benador, Noel Bernard, Victor Brauner, Harry Brauner, M. Breslașu, B. Brănișteanu, Brunea-Fox, Rabinul Moshe Camilly-Weinberg, Iosif.E. Campus, Nina Cassian (masive trimiteri), Ștefan Cazimir, Vera Călin, Pavel Câmpeanu, Iosif Chișinevschi(evident), Vladimir Colin, Radu Cosașu, Ov.S. Crohmălniceanu ( masiv), Lucia Demetrius, Dorel Dorian, Emil Dorian, B. Elvin, Radu Florian, D. Hâncu, C. Ionescu-Gulian, Ștefan Iureș, Al. Jar, B. Lăzăreanu, Tania Lovinescu, Oliver Lustig, T.G. Maiorescu, Norman Manea, Solomon Marcus, B. Marian, Moșe Maur, M.H.Maxy, V. Monda, Florin Mugur, Andrei Oișteanu, Valeriu Oișteanu, Z. Ornea, Anca Oroveanu, Sonia Palty, Ana Pauker (evident), I. Peltz, Jules Perahim, V. Porumbacu, Lucian Raicu, Leonte Răutu ( evident), Valter Roman, Șef Rabinul dr. Moses Rosen, Mircea Săucan, Gh. Schwartz, Al. Sever, Belu Zilber, D. Solomon, Petru Solomon, Margareta Sterian, Aurel Storin, N. Tertulian, Leon Tismăneanu, Vladimir Tismăneanu, Al. Toma, Sorin Toma, Ion Vitner, Al. Vona, Henry Wald, Lucia Wald, Henry Zalis, Haralamb Zincă, ș.a. O istorie care conține , precum harta unei țări mai bine sau mai slab cunoscute, atât ape limpezi , cât și obscurități greu de pătruns.
BORIS MARIAN MEHR
P:S. Marian Popa mă numește „poet transnistrean” obsedat de fumul crematoriilor. Nu sunt transnistrean ( există un scriitor Boris Marian, neevreu, la Chișinău), dar Holocaustul mi-a marcat primii ani de viață.















Glumă cu lumea

De unde mă cunoști, iubito,
Când eu pe mine nu mă știu?
Mă-ntreb, cum se-ntreba un gringo
Pe-o margine de drum pustiu.
Ai adunat anii și țepii
din barba unui zeu cărunt?
Ai vrea să fiu eu fiul iepii?
Ei bine, voi fi iarăși crunt.
Și nu-mi mai spune că aluneci
Precum un șarpe, mă ucizi,
În vise te sărut, cum spumegi
și te dizolvi doar în acizi.
Sunt mai isteț decât se spune,
Noi despre noi nu știm nimic,
Se nalță soarele , apune,
Tu ești furnică, eu… furnic.
La căpătâi să-mi vii, e timpul,
Poate că mor acuși, mai știi?
Un înger plânge, altul râde,
O jertfă-i fiecare psi.
Urcăm, urcăm, desăvârșirea
n-ajunge-n dragoste, mai e,
buștenii trec pe ape repezi,
noi trecem ca secundele.
La casa de nebuni e bine,
La casa de normali e rău,
Maimuțele joacă pe bile,
Iar eu vorbesc cu Dumnezeu.
Evlavioase pisici tandre,
Vise de păsări în coteț,
Pe toate le iubim, a tantra
Ce ne învață, fii isteț.
Oricât aș scrie, rău sau acru,
Nu voi ajunge în Parnas,
Sunt geniu-n casă, eu cu tine
Rescriem iliade, pas.
BORIS MARIAN

Marian Popa – Istoria literaturii române de azi pe mâine( 1944-1989)
Fundația LUCEAFĂRUL- 2001
Cele două volume ale istoriei lui Marian Popa cuprind 2500 de pagini de text cu literă măruntă de 1,5 mm, fiind , după cunoașterea mea, cea mai cuprinzătoare lucrare de acest gen, mult superioară ca informație istorică față de recentele istorii ale lui Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu, care s-au limitat a alege doar un număr de scriitori preferați pe care i-au fișat mai mult sau mai puțin obiectiv. Nu pot spune cât este de obiectivă sau completă această minienciclopedie, dar travaliul lui Marian Popa merită atenție. Fiind interesat de modul cum sunt prezentați evreii, mă voi opri doar la acest aspect, cum de altfel însuși autorul o face în mod ostentativ și chiar provocator. Apelând la diverse surse, de la arhive ale Securității la cele moscovite, ca și la autori legionari ( Horia Sima, Stamatu, Vintilă Horia,I.C. Drăgan, etc.) , la istorici români și falsi istorici ( Gh. Buzatu, ș.a), emisiuni ale Europei Libere, el se ferește să cadă în plasa unui reacționarism sau xenofobii evidente, iar amănuntele pe care le aduce trezesc oricum interesul, indiferent cât de sigure ar fi. Numai indicele de nume cuprinde 50 de pagini, pe fiecare pagină sunt aprox. 200 de nume , deci ar rezulta circa 10.000 de nume din care cel puțin 10% sunt de origine evreiască. Desigur în afară de scriitori sunt amintiți și politicieni. În fiecare din cele două volume sunt capitole ce se referă direct la etniile conlocuitoare, astăzi le numim minorități naționale, în special la maghiari, germani și evrei. Autorul nu vorbește numai în nume propriu, mai mult face referire la surse. În vol. I el începe cu o frază destul de banală și chiar neadevărată despre poziția dominantă a evreilor pe această planetă, pornind de la lumea finanțelor. Explică cu obiectivitate falsul mit despre deicidul provocat de evreii antici, apoi se referă la antisemitismul european, cu exemplificări din Celine, care se referă la Protocoalele Înțelepților Sionului, ș.a. Privind spre fosta URSS, amintește că la o pondere de 4% a evreilor în totalul populației acestei țări, circa 40% din lucrătorii NKVD erau evrei. Sursa este sovietică, dar și Soljenițân a adus în „Arhipelagul GULAG” exemple de evrei enkavediști, ca și victime. Această situație s-a regăsit oarecum similar în prima etapă a organizării Securității din România „popular-democrată”. PCR s-a folosit, este o realitate, de minoritari pentru a-și atinge scopul dominării cât mai rapide a populației propriei țări. Idealul internaționalist, șansele promovării pe scara socială au atras oameni de toate etniile. Se știe că ulterior s-a trecut la epurarea brutală și românizarea aproape totală a Securității. Național-comunismul ceaușist a fost o copie a stalinismului de culoare locală. Este lăudabil că autorul nu uită să amintească de contribuția evreilor la civilizația și cultura română, cu exemple cunoscute, pe care nu le reluăm. Totodată el minimalizează rolul politicii legionare și apoi antonesciene în exterminarea unei părți din evreimea României. Desigur, au fost voci, chiar de rabini care au amintit de fapte umanitare săvârșite de români creștini, dar Holocaustul european nu a ocolit România. Marian Popa acuză de subiectivism pe scriitori evrei ca Isaiia Răcăciuni (Nacht, frate cu N. Stroe), Emil Dorian,Lucian Ruga, ș.a. care ar fi exagerat proporțiile prigoanei rasiste. Dar este amintit un atac direct la apartenența etnică a Anei Pauker, ca și la rolul URSS, prin prezentarea unei piese cu caracter antisemit, „Salba reginei” de un autor mărunt precum Ion Luca. Maria Banuș este tratată cu un dispreț total de către Marian Popa, deși a fost o valoare recunoscută de Arghezi, Călinescu ș.a. Este încondeiat I. Ludo pentru un militantism deșănțat, nume despre care astăzi prea puțini știu. Prin citarea lui Paul Goma, autorul se acoperă cu abilitate, el fiind mirat că evreii din România fac mai mare „gălăgie”, în timp ce evreii care au suferit în zonele de ocupație maghiară vorbesc mai puțin. Desigur, afirmația nu este deloc reală, este expusă cu rea intenție. Se menționează politica violent anti-sionistă a PCR-PMR, la care iau parte și o parte din intelectualii evrei, în timp ce alții , precum Ion Călugăru ( Ștrul Leiba Croitoru) se afirmă drept comuniști 100%. Referindu-se la politicienii evrei-comuniști Marian Popa se dezlănțuie cu o furie nestăpânită care îl compromite mult, dar realitatea este și ea prezentă, Leonte Răutu, mulți alți activiști evrei cu nume românești sau evreiești au adus destule prejudicii atât propriei etnii, cât și evoluției generale. Ne doare, dar nu putem închide ochii, astfel că studiile lui V. Tismăneanu apărute în ultimii 25 de ani,de care Marian Popa nu putea ști, sunt binevenite, cu toate contrazicerile cu care au fost primite. Dar autorul cade din nou în plasa unor falsificatori numind evrei pe românii get-beget Miron Constantinescu ( cică Mehr Kahn), Teohari Georgescu ( cică Burăh Tescovici) ș.a. Astfel el începe să semene cu fostul tribun neregretat C.V. Tudor, pe care , curios, nici Marian Popa nu-l prea laudă, că nu ar avea nici motive de laudă. Autorul primului Imn de Stat și președinte al Radiodifuziunii era evreul Matei Socor, dar ne întrebăm – nu erau liderii PMR în frunte cu Gheorghiu-Dej oameni duplicitari, oportuniști perverși? Mihail Roller care a avut un tragic sfârșit, a scris o istorie a românilor studiată ani de zile în școlile medii din România. Cine l-a încurajat? Se știe. Realmente evreii erau divizați după război și mult timp după aceea între procomuniști, sioniști, pro-sovietici, pro-americani, deruta fiind maximă. Aceeași situație era valabilă pentru întreaga populație a României. A. Toma, Mihail Davidoglu,ș.a., oameni fără talent literar au fost propulsați în primele rânduri ale culturii socialiste hilare, pentru ca astăzi, post-mortem să fie țapii ispășitori ai politicii PCR. Scriitori evrei , filosofi , alte categorii sunt invitați în România spre a fi elogiați, unii după merit, alții complet fals. Însuși Marian Popa recunoaște la un moment dat că PCR-PMR a dat tonul acestor oscilații absurde și mereu îndreptate spre divizare, corupere morală. În 1985, mai erau în România 25.000 de evrei, din cei peste 800.000, în 1938. Jumătate au fost exterminați, izgoniți în timpul războiului, restul au plecat după război, apoi, în anii de după 1959, și după 1965, contra unei sume impuse de Ceaușescu, la fel cum se proceda cu sașii.. Astfel apare în Israel și se manifestă și acum, pe plan literar, comunitatea unor scriitori evrei de limbă română, dar și în SUA, alte țări occidentale. Ceaușescu a folosit cu succes propriul său naționalism așa zis comunist , apelând la slugi fără coloană vertebrală precum scriitorul talentat, Eugen Barbu și poetul/publicist C.V .Tudor, acesta din urmă insultând la tonul neo-legionar pe Rabinul Șef dr. Moses Rosen, numindu-l trist gheșeftar,trădător de țară, în volumul „Saturnalii”, retras de pe piață, ca și volumul IX al lui Mihai Eminescu, editat de Academia RSR. Confuzia creată de articolele anti-evreiești ale poetului de geniu, Eminescu putea fi ușor evitată prin adnotarea acestora de către un editor competent, dar PCR avea nevoie de o zarvă spre a compromite mai mult pe adversarii politici proprii și a-și consolida poziția șubredă. Intelectuali evrei precum Z. Ornea, V. Bârlădeanu au protestat împotriva retragerii volumului lui Eminescu, dar treburile erau controlate de „băieți deștepți”. Marginalizați de proprii stăpâni, Barbu și CV Tudor au revenit în 1990 ca „dizidenți”. Intelectualii români i-au respins, ceea ce este un fapt demn de laudă. Acestea sunt aspectele generale tratate de Marian Popa , dar în masiva sa lucrare el se oprește, printre alții, la următoarele nume notabile , atât la modul critic , cât și fals, neobiectiv sau chiar fantezist - Felix Aderca, Radu Albala, Horia Aramă, Arthur Maria Arsene, Camil Baltazar, Maria Banuș, Aurel Baranga, Ury Benador, Noel Bernard, Victor Brauner, Harry Brauner, M. Breslașu, B. Brănișteanu, Brunea-Fox, Rabinul Moshe Camilly-Weinberg, Iosif.E. Campus, Nina Cassian (masive trimiteri), Ștefan Cazimir, Vera Călin, Pavel Câmpeanu, Iosif Chișinevschi(evident), Vladimir Colin, Radu Cosașu, Ov.S. Crohmălniceanu ( masiv), Lucia Demetrius, Dorel Dorian, Emil Dorian, B. Elvin, Radu Florian, D. Hâncu, C. Ionescu-Gulian, Ștefan Iureș, Al. Jar, B. Lăzăreanu, Tania Lovinescu, Oliver Lustig, T.G. Maiorescu, Norman Manea, Solomon Marcus, B. Marian, Moșe Maur, M.H.Maxy, V. Monda, Florin Mugur, Andrei Oișteanu, Valeriu Oișteanu, Z. Ornea, Anca Oroveanu, Sonia Palty, Ana Pauker (evident), I. Peltz, Jules Perahim, V. Porumbacu, Lucian Raicu, Leonte Răutu ( evident), Valter Roman, Șef Rabinul dr. Moses Rosen, Mircea Săucan, Gh. Schwartz, Al. Sever, Belu Zilber, D. Solomon, Petru Solomon, Margareta Sterian, Aurel Storin, N. Tertulian, Leon Tismăneanu, Vladimir Tismăneanu, Al. Toma, Sorin Toma, Ion Vitner, Al. Vona, Henry Wald, Lucia Wald, Henry Zalis, Haralamb Zincă, ș.a. O istorie care conține , precum harta unei țări mai bine sau mai slab cunoscute, atât ape limpezi , cât și obscurități greu de pătruns.
BORIS MARIAN MEHR
P:S. Marian Popa mă numește „poet transnistrean” obsedat de fumul crematoriilor. Nu sunt transnistrean ( există un scriitor Boris Marian, neevreu, la Chișinău), dar Holocaustul mi-a marcat primii ani de viață.

Marian Popa – Istoria literaturii române de azi pe mâine( 1944-1989)

Marian Popa – Istoria literaturii române de azi pe mâine( 1944-1989)
Fundația LUCEAFĂRUL- 2001
Cele două volume ale istoriei lui Marian Popa cuprind 2500 de pagini de text cu literă măruntă de 1,5 mm, fiind , după cunoașterea mea, cea mai cuprinzătoare lucrare de acest gen, mult superioară ca informație istorică față de recentele istorii ale lui Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu, care s-au limitat a alege doar un număr de scriitori preferați pe care i-au fișat mai mult sau mai puțin obiectiv. Nu pot spune cât este de obiectivă sau completă această minienciclopedie, dar travaliul lui Marian Popa merită atenție. Fiind interesat de modul cum sunt prezentați evreii, mă voi opri doar la acest aspect, cum de altfel însuși autorul o face în mod ostentativ și chiar provocator. Apelând la diverse surse, de la arhive ale Securității la cele moscovite, ca și la autori legionari ( Horia Sima, Stamatu, Vintilă Horia,I.C. Drăgan, etc.) , la istorici români și falsi istorici ( Gh. Buzatu, ș.a), emisiuni ale Europei Libere, el se ferește să cadă în plasa unui reacționarism sau xenofobii evidente, iar amănuntele pe care le aduce trezesc oricum interesul, indiferent cât de sigure ar fi. Numai indicele de nume cuprinde 50 de pagini, pe fiecare pagină sunt aprox. 200 de nume , deci ar rezulta circa 10.000 de nume din care cel puțin 10% sunt de origine evreiască. Desigur în afară de scriitori sunt amintiți și politicieni. În fiecare din cele două volume sunt capitole ce se referă direct la etniile conlocuitoare, astăzi le numim minorități naționale, în special la maghiari, germani și evrei. Autorul nu vorbește numai în nume propriu, mai mult face referire la surse. În vol. I el începe cu o frază destul de banală și chiar neadevărată despre poziția dominantă a evreilor pe această planetă, pornind de la lumea finanțelor. Explică cu obiectivitate falsul mit despre deicidul provocat de evreii antici, apoi se referă la antisemitismul european, cu exemplificări din Celine, care se referă la Protocoalele Înțelepților Sionului, ș.a. Privind spre fosta URSS, amintește că la o pondere de 4% a evreilor în totalul populației acestei țări, circa 40% din lucrătorii NKVD erau evrei. Sursa este sovietică, dar și Soljenițân a adus în „Arhipelagul GULAG” exemple de evrei enkavediști, ca și victime. Această situație s-a regăsit oarecum similar în prima etapă a organizării Securității din România „popular-democrată”. PCR s-a folosit, este o realitate, de minoritari pentru a-și atinge scopul dominării cât mai rapide a populației propriei țări. Idealul internaționalist, șansele promovării pe scara socială au atras oameni de toate etniile. Se știe că ulterior s-a trecut la epurarea brutală și românizarea aproape totală a Securității. Național-comunismul ceaușist a fost o copie a stalinismului de culoare locală. Este lăudabil că autorul nu uită să amintească de contribuția evreilor la civilizația și cultura română, cu exemple cunoscute, pe care nu le reluăm. Totodată el minimalizează rolul politicii legionare și apoi antonesciene în exterminarea unei părți din evreimea României. Desigur, au fost voci, chiar de rabini care au amintit de fapte umanitare săvârșite de români creștini, dar Holocaustul european nu a ocolit România. Marian Popa acuză de subiectivism pe scriitori evrei ca Isaiia Răcăciuni (Nacht, frate cu N. Stroe), Emil Dorian,Lucian Ruga, ș.a. care ar fi exagerat proporțiile prigoanei rasiste. Dar este amintit un atac direct la apartenența etnică a Anei Pauker, ca și la rolul URSS, prin prezentarea unei piese cu caracter antisemit, „Salba reginei” de un autor mărunt precum Ion Luca. Maria Banuș este tratată cu un dispreț total de către Marian Popa, deși a fost o valoare recunoscută de Arghezi, Călinescu ș.a. Este încondeiat I. Ludo pentru un militantism deșănțat, nume despre care astăzi prea puțini știu. Prin citarea lui Paul Goma, autorul se acoperă cu abilitate, el fiind mirat că evreii din România fac mai mare „gălăgie”, în timp ce evreii care au suferit în zonele de ocupație maghiară vorbesc mai puțin. Desigur, afirmația nu este deloc reală, este expusă cu rea intenție. Se menționează politica violent anti-sionistă a PCR-PMR, la care iau parte și o parte din intelectualii evrei, în timp ce alții , precum Ion Călugăru ( Ștrul Leiba Croitoru) se afirmă drept comuniști 100%. Referindu-se la politicienii evrei-comuniști Marian Popa se dezlănțuie cu o furie nestăpânită care îl compromite mult, dar realitatea este și ea prezentă, Leonte Răutu, mulți alți activiști evrei cu nume românești sau evreiești au adus destule prejudicii atât propriei etnii, cât și evoluției generale. Ne doare, dar nu putem închide ochii, astfel că studiile lui V. Tismăneanu apărute în ultimii 25 de ani,de care Marian Popa nu putea ști, sunt binevenite, cu toate contrazicerile cu care au fost primite. Dar autorul cade din nou în plasa unor falsificatori numind evrei pe românii get-beget Miron Constantinescu ( cică Mehr Kahn), Teohari Georgescu ( cică Burăh Tescovici) ș.a. Astfel el începe să semene cu fostul tribun neregretat C.V. Tudor, pe care , curios, nici Marian Popa nu-l prea laudă, că nu ar avea nici motive de laudă. Autorul primului Imn de Stat și președinte al Radiodifuziunii era evreul Matei Socor, dar ne întrebăm – nu erau liderii PMR în frunte cu Gheorghiu-Dej oameni duplicitari, oportuniști perverși? Mihail Roller care a avut un tragic sfârșit, a scris o istorie a românilor studiată ani de zile în școlile medii din România. Cine l-a încurajat? Se știe. Realmente evreii erau divizați după război și mult timp după aceea între procomuniști, sioniști, pro-sovietici, pro-americani, deruta fiind maximă. Aceeași situație era valabilă pentru întreaga populație a României. A. Toma, Mihail Davidoglu,ș.a., oameni fără talent literar au fost propulsați în primele rânduri ale culturii socialiste hilare, pentru ca astăzi, post-mortem să fie țapii ispășitori ai politicii PCR. Scriitori evrei , filosofi , alte categorii sunt invitați în România spre a fi elogiați, unii după merit, alții complet fals. Însuși Marian Popa recunoaște la un moment dat că PCR-PMR a dat tonul acestor oscilații absurde și mereu îndreptate spre divizare, corupere morală. În 1985, mai erau în România 25.000 de evrei, din cei peste 800.000, în 1938. Jumătate au fost exterminați, izgoniți în timpul războiului, restul au plecat după război, apoi, în anii de după 1959, și după 1965, contra unei sume impuse de Ceaușescu, la fel cum se proceda cu sașii.. Astfel apare în Israel și se manifestă și acum, pe plan literar, comunitatea unor scriitori evrei de limbă română, dar și în SUA, alte țări occidentale. Ceaușescu a folosit cu succes propriul său naționalism așa zis comunist , apelând la slugi fără coloană vertebrală precum scriitorul talentat, Eugen Barbu și poetul/publicist C.V .Tudor, acesta din urmă insultând la tonul neo-legionar pe Rabinul Șef dr. Moses Rosen, numindu-l trist gheșeftar,trădător de țară, în volumul „Saturnalii”, retras de pe piață, ca și volumul IX al lui Mihai Eminescu, editat de Academia RSR. Confuzia creată de articolele anti-evreiești ale poetului de geniu, Eminescu putea fi ușor evitată prin adnotarea acestora de către un editor competent, dar PCR avea nevoie de o zarvă spre a compromite mai mult pe adversarii politici proprii și a-și consolida poziția șubredă. Intelectuali evrei precum Z. Ornea, V. Bârlădeanu au protestat împotriva retragerii volumului lui Eminescu, dar treburile erau controlate de „băieți deștepți”. Marginalizați de proprii stăpâni, Barbu și CV Tudor au revenit în 1990 ca „dizidenți”. Intelectualii români i-au respins, ceea ce este un fapt demn de laudă. Acestea sunt aspectele generale tratate de Marian Popa , dar în masiva sa lucrare el se oprește, printre alții, la următoarele nume notabile , atât la modul critic , cât și fals, neobiectiv sau chiar fantezist - Felix Aderca, Radu Albala, Horia Aramă, Arthur Maria Arsene, Camil Baltazar, Maria Banuș, Aurel Baranga, Ury Benador, Noel Bernard, Victor Brauner, Harry Brauner, M. Breslașu, B. Brănișteanu, Brunea-Fox, Rabinul Moshe Camilly-Weinberg, Iosif.E. Campus, Nina Cassian (masive trimiteri), Ștefan Cazimir, Vera Călin, Pavel Câmpeanu, Iosif Chișinevschi(evident), Vladimir Colin, Radu Cosașu, Ov.S. Crohmălniceanu ( masiv), Lucia Demetrius, Dorel Dorian, Emil Dorian, B. Elvin, Radu Florian, D. Hâncu, C. Ionescu-Gulian, Ștefan Iureș, Al. Jar, B. Lăzăreanu, Tania Lovinescu, Oliver Lustig, T.G. Maiorescu, Norman Manea, Solomon Marcus, B. Marian, Moșe Maur, M.H.Maxy, V. Monda, Florin Mugur, Andrei Oișteanu, Valeriu Oișteanu, Z. Ornea, Anca Oroveanu, Sonia Palty, Ana Pauker (evident), I. Peltz, Jules Perahim, V. Porumbacu, Lucian Raicu, Leonte Răutu ( evident), Valter Roman, Șef Rabinul dr. Moses Rosen, Mircea Săucan, Gh. Schwartz, Al. Sever, Belu Zilber, D. Solomon, Petru Solomon, Margareta Sterian, Aurel Storin, N. Tertulian, Leon Tismăneanu, Vladimir Tismăneanu, Al. Toma, Sorin Toma, Ion Vitner, Al. Vona, Henry Wald, Lucia Wald, Henry Zalis, Haralamb Zincă, ș.a. O istorie care conține , precum harta unei țări mai bine sau mai slab cunoscute, atât ape limpezi , cât și obscurități greu de pătruns.
BORIS MARIAN MEHR
P:S. Marian Popa mă numește „poet transnistrean” obsedat de fumul crematoriilor. Nu sunt transnistrean ( există un scriitor Boris Marian, neevreu, la Chișinău), dar Holocaustul mi-a marcat primii ani de viață.

Prietene Mefisto

Prietene Mefisto

Prietene Mefisto, m-ai însoțit o viață,
Acum mă duc la locul meritat,
Nu știu de pot, nu știu cu care față
Eu voi veni să fiu rejudecat.
Dar nu regret nimic, am vrut de toate,
Am izbutit ori am pierdut de multe ori,
Dorința, dragostea pentru miracol
mi-au spus mereu că eu nu am să mor.
Acum sunt iar al tău, zâmbim, prieteni,
Eu sunt un sclav al propriei fantezii,
Mă iartă cei ce nu m-au vrut alături,
Cum iert și eu. Am fost, suntem, vom fi.
BORIS MARIAN

Imposibilitate

Imposibilitate

Prietenul meu, Puck, intră pe fereastră,
Păi nu spusei eu să nu mai răscolești trecutul?
Nu schimbi nimic, acolo sunt trădările și fericirile toate,
Nici în viitor nu căuta, cu Dumnezeu
nu este prea lesne să conversezi,
Încearcă, eu nu știu ce o să-ți spună,
Din zborul păsării ghicești lărgimea spațiului,
De nu ai spațiu, te mulțumești să scrii despre zbor,
Poți să și strigi, hei, trecătorilor, nemuritorilor,
Eu vă vorbesc, cel efemer, nu-mi trebuie laude,
Ele îngroapă, vouă mă-ncredințez, sufletul meu
În voi îl ascund, așa cum un copil ascunde comoara
În curtea școlii, sub statuia unui efor uitat,
Apoi, biciuit de cuvinte, mă las gonit din cetate,
Mă veți găsi peste o mie de ani, piatră de râu fără semne,
și, Doamne, cât v-am iubit.
BORIS MARIAN

Stare de fapt

Stare de fapt





Aseară la ora zero și un sfert s-a stins din moarte prietenul meu.
El avea un avantaj/dezavantaj – era infantil. Se refugiase în
infantilism planificat. Spre deosebire de adulții obișnuiți,
artiștii sunt exact niște copii buni/răi, inteligenți/or not, au
imaginație debordantă, le place frumosul, mint din joacă, nu-și asumă
pervers responsabilități de nici un fel, nu cunosc jocurile politice,
știu că nu știu nimic, uneori știu totul la nivelul absolut, cred
fără a se gândi, la ceva Superior, fără tangență directă cu ei, deși
nu sunt întotdeauna doriți, fără ei omenirea ar dispărea. Mă refer la
copii și la artiști. Seriozitatea este un viciu neplăcut, dar nici
glumele proaste nu plac celor ce beau vin rar și gustos. Vinul artei.
Punct. Acum întreb – tu , cititor/cititoare, de ce mă lași singur?
Copiilor nu le place singurătatea. Ei există datorită adulților. Este
o dependență greu de ignorat.

Boris Marian

Descompunerea obiectului

Descompunerea obiectului


Deci, descompunerea obiectului cu pricina,
Din obcina Moldovei, ca și metaforizarea
Din comuna Mazărea, nu au fost niciodată,
Nici ciudate, dorințe împlinite în plină splină,
Un camion se oprește brusc și geamurile din el
Cad pe asfalt, cioburi multicolore, fluturi reci,
Doamne, vitraliile, zise habotnicul, cu barba
Lui Lev Tolstoi, carele era mare șmecher,
Îngeri cu aripi uzate cădeau pe chelia profesorului,
Cineva îl prinse pe unul de picior, credea că e Dumnezeu,
Nici vorbă, un cerșetor puțin afumat se instală pe umerii
Profesorului, ca în povestea lui Sindbad,
Eu am fugit de la locul dezastrului,
Am pierdut lecția de descompunere a obiectului
Carele ar fi chiar viața însăși, draga de ea.
BORIS MARIAN

Suntem

Suntem


Suntem indivizi, ne mai dividem,
Nici sclavi, nici îngeri, suntem bim-bem,
Ne mai gândim la moarte sau la carte,
Dar toate-s vechi și cam deșarte,
O morțișoară, viișoară,
O draga mea boleșniță,
Un șvarț, un șnițel, veșniță,
Vrei să spui, vere , nene Niță,
Hai, las-o baltă, chiseliță,
Că Sf. Augustin, vezi bine,
Închise ochiul de rușine,
Grav e Tolstoi, dar și mai gravă
Este privirea noastră oarbă,
Nici Durer nu e mai prejos,
Îl doare undeva, în dos,
E clar, totuna-i să fii viu,
Ori meditând într-un sicriu,
Nu plânge drag hipopotam,
Îmi ești prieten, asta am,
Tot lunecând în paradox,
Te vei trezi mutat în mops.
Ham-ham.
BORIS MARIAN

Joc de joc

Joc de joc

S-au oprit apa, gazele, lumina soarelui,
mecanicul de serviciu a plecat în vacanță,
îl chema Dumnezeu și mai cum?
Noi ne rugăm de El, dar nu, nu se poate,
Angajați pe altul mai răbdător,
v-ați bătut joc de apă, de lumina soarelui, de aer,
Dumnezeu nu este fraier,
Aveți nevoie de unul corupt sau minor,
Altfel reveniți la zeul Toth.
*****************************
Cerul , ca laptele de pasăre , în copilărie,
Apoi un loc de odihnă, în asfințit,
Un sunet surd, pericolul, care?
În sală pătrunde în voaluri, în valuri,
Frumoasa balului, reală, boreală,
Lumea devine pădurea adormită,
Doar cavalerul și ea, strălucita,
Sub pământ doarme cățelul pământului,
Sub pământ e grădina celor reînviați,
Un crater ciudat se deshide, acolo
E un castel cu o altă poveste.
*****************************
Mă interesează orice, muzica, durerile omului,
Migrațiunea popoarelor, nimic nu se încheie,
Chiar acest cântec baritonal expulzat de profesor,
Ce se ridică la tavan și sparge becul cu pocnet,
Iluzia absolută s-a risipit, voiam să spunem și noi ceva,
Nu știam cum, perfectă răzbunare, el cânta,
Noi priveam disperați pereții, apoi am desenat diverse.
BORIS MARIAN

Caesar

Caesar

Pe Caesar l-au făcut soldat,
Iar umbrele mai bat din palme,
Sus inimile-n sulițe, Pilat,
Există și șopârle foarte calme.
Noi am cerut prea multe, ce nevoi?
Totul se pierde doar din lăcomie,
s-au jefuit nebunii blegi și goi,
se spânzură un altul de-o frânghie.
Auzi? Un sunet? Ha, un șobolan,
Străpunge-l, prinț de Danemarca,
Să cadă roadele din ram în ram,
Instaurăm o pace. Sacra.
Ce aur arde jos în văi,
Ce lupi frumoși sfâșie jertfe,
Tristețea mea, cu zurgălăi
Te prăbușești râzând pe pietre.
BORIS MARIAN

Roțile

Roțile

La bustul meu și-or da onorul
Toți câinii sănătoși, colunii și cocorul,
Am scris și nu știu pentru cine, pentru ce.
Poate că Domnul mă va lumina „perche”.
Dar bucuria slovei o-nțeleg poeții,
Poți râde de ai minte ca bureții,
Un om îngheață-n șanț, în ger,
Parcă-i o pasăre ce a căzut din cer.
Mai suntem noi oameni sau roboți?
Am inventat noi roata? Astăzi suntem roți.
BORIS MARIAN

Cuvintele sunt rotunde

Cuvintele sunt rotunde

Cuvintele de dragoste sunt rotunde,
Prin mine circulă un flux universal,
Îngerii nu au nevoie să scrie versuri,
Mimăm viața și moartea, mimăm scrisul,
Nu toți trandafirii sunt galbeni, doar tu ești o petală,
Esther, un vis din vremi uitate,
Te însoțesc ninsori de prea departe,
Să nu te temi, tu ești doar simbol și iar vis,
Tandrețe fără vorbe de prisos,
Ochii mai luminoși decât e ziua,
Umerii gingași, să-i sărut aș vrea.
BORIS MARIAN

Ultimul congres secret al pcr

Ultimul congres secret al pcr

„Tovahrăși și pretini, permi….”. Ce pretini, băi Nicule, aici suntem între noi, care pretini? Nea Nicu făcu ochii mici și se uită la cel care vorbește aiurea. Era Ion Dincă, fost body-guard cândva. „Bine, trecem la punctul următor. Cine dorește să fie secretar general, că eu, după cum văzurăți la Târgoviște, nu mai corespund fizic.”. Sala se scoală și strigă – Ceaușescu, de n- ori. Lângă nea Nicu vine Iliescu , tușește și spune – „Să fim serioși, umani și disciplinați. Tovarășul Ceaușescu este și nu este, iar noi avem de realizat multe planuri, aduceți planurile”. Apare o echipă de uteciști cu un coș mare cu mape. Le distribuie celor de față. Iliescu a șters-o, sala se întunecă, ne aflăm în Piața Revoluției fostă Carol II ( în 1939), lumea urlă, Iliescu tace, are un pulover de strungar, alături Roman zâmbește ușor tâmp, neobișnuit cu masele, toți vor schimbare, se stinge lumina și aici, trec 26 de ani, în afară de Iliescu, se pare că oamenii din 1989 au dezertat în Rai. Unii cer nouă o schimbare. Se aude vocea răgușită a ceaușescului – „ Pe mine nu mai contați, v-am hrănit destul”.
BORIS MARIAN

Ultimul congres secret al pcr

„Tovahrăși și pretini, permi….”. Ce pretini, băi Nicule, aici suntem între noi, care pretini? Nea Nicu făcu ochii mici și se uită la cel care vorbește aiurea. Era Ion Dincă, fost body-guard cândva. „Bine, trecem la punctul următor. Cine dorește să fie secretar general, că eu, după cum văzurăți la Târgoviște, nu mai corespund fizic.”. Sala se scoală și strigă – Ceaușescu, de n- ori. Lângă nea Nicu vine Iliescu , tușește și spune – „Să fim serioși, umani și disciplinați. Tovarășul Ceaușescu este și nu este, iar noi avem de realizat multe planuri, aduceți planurile”. Apare o echipă de uteciști cu un coș mare cu mape. Le distribuie celor de față. Iliescu a șters-o, sala se întunecă, ne aflăm în Piața Revoluției fostă Carol II ( în 1939), lumea urlă, Iliescu tace, are un pulover de strungar, alături Roman zâmbește ușor tâmp, neobișnuit cu masele, toți vor schimbare, se stinge lumina și aici, trec 26 de ani, în afară de Iliescu, se pare că oamenii din 1989 au dezertat în Rai. Unii cer nouă o schimbare. Se aude vocea răgușită a ceaușescului – „ Pe mine nu mai contați, v-am hrănit destul”.
BORIS MARIAN

Cartea magilor

Cartea magilor

Cartea magilor nu există,
Eu o voi scrie cu pană de cocor,
Nimic nu este prea târziu, nici moartea,
Jumătate de om – singur, jumătate cocoș de jertfă,
Capete rostogolite, alți oameni, suflete policrome,
Ne predăm cu mâinile lipite de corp, militărește,
Numai mânjii mai știu ce este poezia,
Nu mai ating nimic, zadarnic, amprentele s-au șters,
Pe Ahasverus jur și pe Esthera, frumoasă e povestea lor,
Alte minuni mai știu de la khazarii care credeau că peștii
Sunt ceasornicele mării, Krakovia fu ridicată de khazari,
Cu Allen Ginsberg poezia a murit, era și el khazar american,
Dar mintea lui răsuflă și acum, timp fără patrie, râu fără ape,
Astfel ședeau poeții, lebedele albe, pe lacul negru precum smoala.
Eu, de pildă , construiam un oraș albăstrui, văile marilor fluvii
Se-nchid precum pleoapele pisicilor de Angora, la început
Pământul era mai mare decât cerul, umbrele nu pot șterge urma ta,
Nimeni nu ne-a ursit să devenim praf cosmic, nici gheață veșnică,
Goliciunea trupurilor creează o lume aparte, curând vom părăsi zona de umbră,
Străveziul rubin se încheagă , se zbate, fericire care nu există,
Amăgire, cântec sau moarte? Seara curtea s-a golit de regi și prinți,
Au rămas bieții câini în căutare de stăpân, zadarnic strigă undeva
O vecină în căutarea punctului central.
Îngerul Else înmormântat pe Muntele Măslinilor, piatra s-a pierdut,
Visul ei era o salcie sălbatică, așa a fost, o piatră plutitoare,
Noaptea devenea o porumbiță neagră, cuvintele – flori se adăugau
Sângelui ei nemuritor. Cine nu știe că iubirea pune-n mișcare lumea
Ca pe un ceas de aur? Trec printre pietre luminoase, blânde,
Ele îmi spun, nu plânge, plânsul tău nu-i trebuie nimănui.
BORIS MARIAN














































































































































































Cartea magilor

Cartea magilor nu există,
Eu o voi scrie cu pană de cocor,
Nimic nu este prea târziu, nici moartea,
Jumătate de om – singur, jumătate cocoș de jertfă,
Capete rostogolite, alți oameni, suflete policrome,
Ne predăm cu mâinile lipite de corp, militărește,
Numai mânjii mai știu ce este poezia,
Nu mai ating nimic, zadarnic, amprentele s-au șters,
Pe Ahasverus jur și pe Esthera, frumoasă e povestea lor,
Alte minuni mai știu de la khazarii care credeau că peștii
Sunt ceasornicele mării, Krakovia fu ridicată de khazari,
Cu Allen Ginsberg poezia a murit, era și el khazar american,
Dar mintea lui răsuflă și acum, timp fără patrie, râu fără ape,
Astfel ședeau poeții, lebedele albe, pe lacul negru precum smoala.
Eu, de pildă , construiam un oraș albăstrui, văile marilor fluvii
Se-nchid precum pleoapele pisicilor de Angora, la început
Pământul era mai mare decât cerul, umbrele nu pot șterge urma ta,
Nimeni nu ne-a ursit să devenim praf cosmic, nici gheață veșnică,
Goliciunea trupurilor creează o lume aparte, curând vom părăsi zona de umbră,
Străveziul rubin se încheagă , se zbate, fericire care nu există,
Amăgire, cântec sau moarte? Seara curtea s-a golit de regi și prinți,
Au rămas bieții câini în căutare de stăpân, zadarnic strigă undeva
O vecină în căutarea punctului central.
Îngerul Else înmormântat pe Muntele Măslinilor, piatra s-a pierdut,
Visul ei era o salcie sălbatică, așa a fost, o piatră plutitoare,
Noaptea devenea o porumbiță neagră, cuvintele – flori se adăugau
Sângelui ei nemuritor. Cine nu știe că iubirea pune-n mișcare lumea
Ca pe un ceas de aur? Trec printre pietre luminoase, blânde,
Ele îmi spun, nu plânge, plânsul tău nu-i trebuie nimănui.
BORIS MARIAN

Vor trece ani

Vor trece ani
1.
Vor trece ani și colonelul Buendia
Va depăși, probabil, media,
Celor ce nu vor mai fi.
Războiul se va sfârși.
Adesea stau de vorbă cu umbrele,
Harpiile, furiile, tumbele,
Iau droguri- poeme, mă scarpin cu ele,
Precum javrele chele.
Iar anii vor trece, ce spune Buendia?
Colon-colonelul Buendia.
Războiul se va sfârși.

2.
Orchestra cântă-n pavilion,
Bătrânii joacă iar șotron,
Copiii-nvață vals-boston,
Iar eu mă simt ca un poltron,
Scriu versuri pentru rațe, pești,
Versuri curate, românești,
Ascult orchestra, mult mă mir,
Că nu sunt vesel, dar respir,
Dansează languros perechi,
Mă simt și tânăr și străvechi.

3.
Trăiesc pe unde vulturul, furnica
Nu au trecut, îi stăpânește frica,
Trăiesc, nu-ntreb de ce trăiesc,
Nu poate fi nici un răspuns firesc,
Mă sună un amic la telefon,
Să bem cafeaua-n turn sau în balcon,
Mă tem de înălțimi, feși mereu,
Cu capu-n nori discut cu Dumnezeu.
Ce-mi spune El? Trăiește ca și cum
Ai îngriji o floare-n Karakum.
Pe malul lacului, nemișcat – un brotac,
l-am lăsat în apă, valurile l-au înălțat,
capul, brațele se mișcau ritmic, ochii
se bulbucau tot mai mult, ca formele-n rochii,
numai picioarele nefiresc de lungi
nu dădeau semne de viață, în dungi,
un cocostârc se rotea împrejur,
am crezut că brotacul va fugi.
Mortul sur.
4..
Cuvântul de fier nu mi-este prieten,
Cuvântul ca melcul îmi pare mai bând,
Te-nșeli, zice melcul, tu nu știi ce zace
În mine, durerea dormind în adânc.
Acidul cel tare așteaptă doar clipa,
Lumina se poate preface-n pârjol,
Primește-mi, iubito, alintul, sărutul,
Tu nu știi ce poate cuvântul-pistol.
O, nu te speria, sunt altfel, sunt altul,
Oglindă și stare, gâde, bufon,
Glumesc doar cu moartea, iubirea mi-e crezul,
Deși merg încet, mi-e cuvântul- foton,
Pot fi ca marea, umil ca pământul,
Primește-mă-n palmă ca pe duh,
Pot fi stejarul, pot fi și iarba,
Prin tine, din haos pot iară să urc.
Iubirea ca fiară
Moto – Bah, Bach și Offenbach
Flora-nflorită și mult des-florită,
Flora –un nume vechi, de elită,
Elice a inimii, trag cu putere
Doi cai dinamici, fac o avere,
Dinții pătrund cu cruzime în carne,
Dar pe sub dinți, viermele doarme,
El se mărește, devine balaur
și strălucește, parcă-i de aur.
Trece-o pisică umilă prin parc,
Ea se izbește de un copac
și se preface în tigru – gigant,
parcul, pe loc, devine vacant.
Aste minuni le-am văzut eu aseară,
Flora, alături, e dragoste – fiară.
De când nu-mi mai e frică de moarte ,
Mă plictisesc, aș spune, chiar foarte,
Nu mă mai sperie cancerul, SIDA,
Motocicleta, camionul, Astrida,
Astrida e numele bietei cățele
Care provoacă multe belele,
Noaptea, Astrida, ca-n Baskerville,
Urlă-n spre lună c-un timbru viril,
Ronțăie stele, soare, comete,
Iar în oraș nu mai sunt fete,
lumea e-nsărcinată, așteaptă
luna a noua sau , poate pe-a șaptea.
Bate la miezul nopții un ornic,
Omul de treabă este și spornic.
Ornitoringul de vină e-n toate,
Asta citești în oricare carte.


Unii merg pe picioare,
Alții merg pe nas,
Amețitor, în oraș era o piață,
Piața era în oraș,
Se vindea o singură ceapă,
În ceapă era un ceas,
Adulții plângeau, bălălău, striga majurul de la bulău.
De sub lut cântau morții,
Azi e frumoasă luna, mâine va fi un soare frumos,
Tu ești unica Una, aceeași mereu iubitoare nucă ,
Nu că eu AȘ SPUNE, DAR nu uita de cucă,
Am vrut să leg copacul, el m-a legat pe mine,
Am vrut să te iubesc, tu n-ai iubit pe nime?
În fond ce-i nebunia asta? Cine face copii pe Internet?
Otrăvuri negre în adâncuri, nici stelele nu se reflectă,
Noi scriem versuri doar pe scânduri, constituind o sectă.
Acolo se ucid copiii? Acolo sunt violate mume?
Doamne, de ce nu-ți strunești fiii?
De ce ai creat o lume? Noapte de noapte, o altă stirpe
Tot crește ca o iarbă amară, cum se topește ca de gripă?
O lumânare. Pași de schelete bat măsura,
Sunt clovnii morții ce ne înșeală, noi ascultă doar uvertura,
După un secol de secetă mare. Am însoțit pe Mama Tenebrelor
La marea înmormântare din munții Anzi,
Un zburător cu aripi gigantice,
Un tânăr frumos și alb, alb, alb.
Asta-i pedeapsa, spune vraciul,
Pedeapsa iubirii, Corăbii Fantome,
Pânze înroșite de soare, ce xilofoane, xanaxuri, prafuri?
Prea sunt înguste cărările dragostei,
Cum să se nască, cum să mai crească?
Trenul- fantomă
Cu trenul- fantomă mergeam spre neant,
Erai lângă mine-n taior elegant,
Femeie și înger și pare-se drac,
Ciudată ființă, nu-ți eram drag,
Fracturile craniului nu se vedeau,
Un fum albăstrui ieșea, doar bau-bau
Venise cu noi, copil mai eram,
În trenul –fantomă spre moarte zburam.
Ce nemurire nelămurită,
Eu îți voi scrie o poem-aurită
Fapte, visele le-amestecăm,
și în mesteacăn cu jderii urcăm,
privim peste zare, acolo străluce
castelul bunicului, Marele Duce,
nu mi-a lăsat nici un briliant,
dar tu ești cu mine, amantă/amant.
Pisica pe acoperiș
Mă citiți, nu mă citiți, vom muri împreună, murrr,
Pisica pe acoperiș, ca o regină, splendoare,
Brusc se repede la un os de pasăre,
Aruncat de la etajul opt, unde locuiește
Un pensionar pe nume Leonardo da Vinci,
A fost și la NOUĂ, s-a întors tot da Vinci,
Ăștia nu știu de UE, nici de muie,
Poeții nu au habar, ei sunt triști și geniali,
Uneori doarme Homer, uneori râde Alex,
ștergeți acest rând, este un prieten supărăcios,
dar riscăm să ne prăbușim în golul unei cărți de aforisme,
un cântec frumos se topea în aer, ca un nor colorat,
de unde rezultă că nicio ficțiune nu se referă la adevărul vostru,
alunecăm spre o albie unică, în fața mea Dumnezeu se bâlbâie, pierde sânge
pe nas, dă ochii peste cap, nu este Dumnezeu, este vecinul de la opt,
pe acoperiș, pisica doarme ca o regină.

Clovnul trist

Clovnul trist

Clovnul trist, unu, doi, trei,
Barul, trei, doi, unu,
Lumea râde, bea, doi, trei,
Clovnul sângerează,
Spune și face bancuri ciudate,
Despre alți clovni frumoși, învinși,
Lumea urlă aprobator, e-n firea lucrurilor,
Unde ești , Mugur – poetrist?
Dormi, ești altundeva.
Palide degete bat darabana pe capacele sicrielor,
Ochi albaștri plutesc în văzduh, străbat zările,
Portretul necunoscutului devine emblemă,
Mândria de a fi întreg, când nu mai ești aproape nimic.
Un nod și un semn, e toată poezia, o rană prelungită,
Trăim încet până murim, se aud nervi țârâind
Precum cosașii, greierii,
Minutul meu nu a venit.
În capul meu se învârte o moară,
Mijlocul mi-a fost lovit de o ghiulea,
știu că tot ce nu doare acum
este doar în afara mea.
BORIS MARIAN

Ca o rugăciune

Ca o rugăciune
1.
Ca o rugăciune în plin deșert,
Astfel scriu, este un fel de biblie,
Înving durerea, par a fi liber,
Sunt doar o cărămidă din zidul cunoașterii,
O urmă neîndoielnică, iarbă scrisă de Dumnezeu,
Privim și mergem, ora nu are soră,
Stelele nu întreabă de tine, bufnițele te privesc apatice,
Te duuuuci, unde? Adevărul este doar o părere.
2.

Un don Quijote blând și iertător,
Aproape sfânt, deși e muritor,
Visez noi aventuri în alte lumi,
Unde au dispărut cei răi și buni.
Nu am regrete,nu mă vait nicicum,
Tot ce-am iubit sunt flori, mere de aur. Drum.
3,

Zilele poetului se numără în versuri.
El moare cu fiecare vers.
Poetul nu plânge.
Existăm între semenii noștri?
Luptăm să fim printre ei.
În momentul când murim ,
viața devine altceva,
Soare și Oțel,lumină și tărie.
O vrabie s-a așezat pe grilaj.
E jalnică. Noi suntem acea vrabie.
Lumea se schimbă și fără noi.
Artistul este un papagal al propriilor îndoieli.
Ce va fi mâine? Who knows?

BORIS MARIAN

Boris

Boris
Marian
CICLUL Iubirea vine
1.
Iubirea vine de la Dumnezeu şi de la Diavol,
Asta mi‑au spus doctorii Nein şi Jawohl,
Îţi aminteşti de mine, Diana,
Poţi să mă ierţi c‑am părăsit Savanah?
Gautami şi Prabati, Kamasutra
Ei o ştiau când nu era nici Chandragupta,
Prea sunt fierbinţi aceste nopţi prea bengaleze,
Trec mereu duhuri mohorâte, treze.
Amrita, ţi‑aminteşti iubitul
Ce‑ţi atingea doar locul, prea‑sfinţitul?
2.
Diabolice
Priceputul la percepţie
Se prezintă cu‑o infecţie,
Nu îl place funcţionarul,
Dar ficţiunea este harul.
Celui care mai citeşte
Versurile lui nea Peşte.
Ţi‑am fost dragă, zise Ziţa,
Mestecând în dinţi halviţa,
Dar să‑mi spui tu, te‑ai temut
De motanul Belzebuth?
Lung pământul, lat e patul,
Vine naşul, cere blatul,
Dă‑i o fată, măi, Săgeată,
Nu eşti beat, dar ea e toată.
3.
Mâine, mânia va fi vesperală,
Cu disperare, centrifugală,
Trec prin dumbrăvi privighetori,
Ce priveghează pe muritori.
Lin este glasul morţii caline,
Nu te opri lângă pietre, străine,
Pline de farmec sunt clipele‑clipuri,
Are viaţa o mie de chipuri.
Ce vrei s‑asculţi, trecătorule laş?
Fugi la o damă, la crâşmă‑n oraş
Gaudeamus cântă‑ne,
Pe noi, morţii, leagă‑ne,
Rupe flori, plăteşte‑amenda,
Dar nu plânge, sacramenta,
Muchos, voi, urmaţi‑mă,
staţia e maximă.
4.
Apoi veni aporia şi spuse,
Lasă‑ne, Doamne, opiniile opuse,
Locomotiva prinde viteză
şi va lovi în mers o cinteză,
au şi apele ironiile lor,
voi nu veţi şti, onoraţi verişori,
nu vă rataţi timpul, talentul,
eu nu accept, glumind, argumentul,
scriu şi trăiesc serios şi seros,
doar cu perfuzii de sânge câinos,
las liniştit în urmă istoria,
Homer, Vergiliu, Pico şi Moria,
Trec pe la poştă, iau un pachet,
Cioclopedii ale unui băiet
Ce mă admiră de peste ocean,
Lacom admir poştăriţa, n‑o am.
Adolescentul
Ziua‑i masivă, albă şi rece
Ca un colegiu pentru colege,
Numai iubita, doar ea se zăreşte
Într‑o oglindă ca ochiul de peşte
Trece cu trenul omul cu trenciul
Luat pe‑o hârtie de treisprezece,
Numai iubita în nouri se scaldă,
Ziua‑i masivă, rece şi albă,
Numai iubita, subţire şi naltă
Este. Iar eu sunt în lumea cealaltă.
Adormiră stelele
Adormiră stelele de aur,
Tremură sub ele râul lent,
Adormi lumina, muge‑un taur
Undeva‑n Extremul Orient .
Tremură mestecenii sub lună,
Precum inima iubitelor în somn,
Roua se coboară, lung răsună
Printre norii rari un avion.
Au şoptit urzicile sub garduri,
Sapele se odihnesc în curţi,
În comună nimeni n‑are carduri,
Umblă îngerii prin lume, goi, desculţi.
Albastru de Baleare
Să fiu embrionul mai multor femei,
O mie de oameni mă iartă,
se spune că lichidul
e lacrima lui Dumnezeu,
iar tu Cain, Abel sau cum te cheamă
ai sorbit aceeaşi lacrimă cu mine.
Fără vicii nu am fi oameni,
Raiul s‑ar prăbuşi
În lipsa celor viciaţi,
Iadul ar fi neîncăpător,
O funie subţire
Ca firul de păianjen
Ne ţine legaţi.
Un glonte‑n tâmplă,
C’est la morte,
Azi am fumat ultima ţigară,
Ieri am sărutat ultima fată,
Nu de mult m‑am lăsat de alcool,
dar viciul există ca şarpele,
cu un singur ochi,
să‑l privim în ochi.
Incognito mergeam în Baleare,
Păream un prinţ la mare depărtare,
Un manechin în plină disperare,
Implozie ce nu are căutare.
A ierta‑iertare, creşte iarba mare,
Vine din război carul cel cu boi,
Carul n‑are roate, boii nu au coate,
Căruţaşu‑i mort, sus, pe capră‑i Lord
Verde vârcolac, bun pentru spanac,
Pentru vrăji, vădane, nasc copii‑n borcane,
Hei, opriţi aici, strigă din bunici
Unul mai bătrân, că e slab şi spân,
De unde venirăţi, cine v‑a adus?
Cine să‑i fi spus?
Noi suntem iertarea,
Bubuie şi zarea,
Tremură pământul,
Tace şi cuvântul,
Vârcolacul sare – v‑am adus iertare,
Ce batjocorire,
Ce mai plâns în lume,
Vorbele nu‑s bune,
Unde e Iubirea?
Moare‑n mănăstire.
Din două respiraţii cristaline,
Redeveneam copii, călini, căline,
Călugăr‑prinţ plecat în Baleare,
Un abanos albastru, mările amare.

Bâlciul deșertăciunilor

Bâlciul deșertăciunilor

De unde rezultă că nimic nu se pierde,
se transformă în perje,
Unul urlă și atacă,
cu o vorbă se îneacă,
din bârlog mirositor,
are de -nchisoare dor,
Dumnezeu, cum e-nțelept,
mestecă în lut atent,
unii-aur, alții- fier,
alții –fiere, grea de zer.
Un maestru mai pervers,
nici galactic, nici invers,
scoate vânturi chiar pe bot,
că în fund are un dop,
biet trufaș, cu cine el
se compară? C-un purcel.
Că din zgură s-a format,
în pulbere s-a fost uitat.
Aruncat din bar în bar,
a ajuns vermicular,
din sicriu sărind , va scrie
un poem cât pentru-o mie
de nebuni, tu, floarea mea,
să te-nduri de soarta sa.
Am să tac, ducă-se, drac
el nu este, dar ar vrea,
dracul are-n el ceva,
tot cu degetul în nas,
îl mai mută-n alt popas.
Seamănă cu-o avionetă
prăbușită în toaletă,
pare-se că la femei,
s-a închis, cu mult temei,
să nu-l vadă zâna blondă
din cenaclul LA ROTONDĂ.
Un prieten el găsi,
nu cunoaște a,e, i,
adică analfabet
este bietul platonet,
fost boxer, de prea mulți pumni
i-au pătruns doar gărgăuni,
un fecior are, dar cui
sare-n beregata lui,
a lui tat-su, cel boxer,
nu-i dă casă, nici parter,
minte bietul neavând,
ce să-i dea, un pumn, un vânt,
a fugit, printre sărmani,
se visează american,
ca orice portorican,
plânge după-ai săi Balcani.
unde purici nu făcu, doar un fiu,
Nea Plătică, fost în SUA,
cu celebra zisa Pruna
au ucis doi bătrânei
pentru patru sute lei.
În final i-au prins, ei zac
la pârnaie, stau colac
pentru bieții violatori
cu hormonii repejori,
Doamne, de ce nu-i făcuși
câini, pisici, broaște de uși,
ca să mai avem folos
de la lumea de mai gios.
BORIS MARIAN.

Bâlciul deșertăciunilor

De unde rezultă că nimic nu se pierde,
se transformă în perje,
Unul urlă și atacă,
cu o vorbă se îneacă,
din bârlog mirositor,
are de -nchisoare dor,
Dumnezeu, cum e-nțelept,
mestecă în lut atent,
unii-aur, alții- fier,
alții –fiere, grea de zer.
Un maestru mai pervers,
nici galactic, nici invers,
scoate vânturi chiar pe bot,
că în fund are un dop,
biet trufaș, cu cine el
se compară? C-un purcel.
Că din zgură s-a format,
în pulbere s-a fost uitat.
Aruncat din bar în bar,
a ajuns vermicular,
din sicriu sărind , va scrie
un poem cât pentru-o mie
de nebuni, tu, floarea mea,
să te-nduri de soarta sa.
Am să tac, ducă-se, drac
el nu este, dar ar vrea,
dracul are-n el ceva,
tot cu degetul în nas,
îl mai mută-n alt popas.
Seamănă cu-o avionetă
prăbușită în toaletă,
pare-se că la femei,
s-a închis, cu mult temei,
să nu-l vadă zâna blondă
din cenaclul LA ROTONDĂ.
Un prieten el găsi,
nu cunoaște a,e, i,
adică analfabet
este bietul platonet,
fost boxer, de prea mulți pumni
i-au pătruns doar gărgăuni,
un fecior are, dar cui
sare-n beregata lui,
a lui tat-su, cel boxer,
nu-i dă casă, nici parter,
minte bietul neavând,
ce să-i dea, un pumn, un vânt,
a fugit, printre sărmani,
se visează american,
ca orice portorican,
plânge după-ai săi Balcani.
unde purici nu făcu, doar un fiu,
Nea Plătică, fost în SUA,
cu celebra zisa Pruna
au ucis doi bătrânei
pentru patru sute lei.
În final i-au prins, ei zac
la pârnaie, stau colac
pentru bieții violatori
cu hormonii repejori,
Doamne, de ce nu-i făcuși
câini, pisici, broaște de uși,
ca să mai avem folos
de la lumea de mai gios.
BORIS MARIAN.

Talentul este o boală

Talentul este o boală


Talentul este o boală
Mortală, pe-o coală,
Zăbală pentru caii de rasă,
Ei intră în bar și beau doar Cotnari.
Băi, ce zici tu acolo, ce îndrugi?
Nu știi că nu contează ce, mai mult contează
Cum, ai înțeles, băi? Cuuuuuuum?
Bună seara, mie îmi crește un copac
Pe palma stângă, nu o mai pot ridica,
Mai am și o cefalgie, ehei, mai tare ca o simfonie,
Tensiunea e mare, zece mii de volți
La brațul stâng, parol doneur, mă jur,
Bună seara, Cezărică, ave sică și rică,
Ce nu pricep eu este treaba cu criticii,
Am ajuns să ne conducă UE și criticii moi ca melasa,
Mari, greoi, delicați, înalți, scunzi, mijlocii,
Cred că am fost și sunt un idiot,
Asta să nu o spuneți mai departe, deși se vede,
Mă pregătesc să rescriu Iliada,
Aștept ziariștii și coada.
BM

Simțire

Simțire


Simți tu mirosul arămiu
Torsul femeii, sfârcul viu,
O capodoperă de-a ta,
Ca mohairul din flanea?.
Nimfe, sirene, nimănui
Nu-i pasă de cui, de cucui,
Iar pentru creier nu-i destul
Un greier vajnic și fudul,
O, Flandră din subconștient,
Nu te cunosc, nu-ți sunt client


Mă strecor printre crăpăturile zidurilor,
Am uitat care este casa mea,
Glonțul și frânghia nu mă vor,
Eu nu sunt ceea ce sunt,
Zâmbetul poate fi un zid.
Trupul meu se destramă
și se reconstruiește, devenind casa mea.
Morții fug din cimitire.
Povestea cu Nasul este valabilă pentru oricine.
Dacă reușești să inventezi un copac,
Ești mai mult decât un scriitor.


Boris Marian




|

Fuga

Fuga

Frați oameni, lăsați-mă să respir alături de voi,
Vă spun un basm despre vulturul de munte, un basm moral,
mi-aș pune o grenadă în dreptul inimii să zbor spre voi,
nimeni nu va muri, dimpotrivă, moartea dușmanului este moartea mea,
viața prietenului este viața mea, iubirea iubitei este iubirea mea,
fuga fericirii este fuga mea, încotro?
Informatorii leproși s-au ascuns, a venit echinocțiul nebunilor,
Chei oculte nu se mai găsesc nici la vehituri,
Conjurația sixtină pune un nud în față, fiica Afroditei,
Iluminații păstrează secretul Templului antic,
Un vultur însângerat plutește deasupra lumii,
Lirica 25 de miligrame capsula poate ucide?
Epileptic răspunde scepticul criticul meu dominator,
Reacții adverse, cum se păstrează lirica? Ce dureri lecuiește?
Ce anxietate? ARSURĂ, PULSAȚIE, JUNGHI, CRAMPE,
Furnicături sub inimă.
V-am păcălit , este vorba de doamnele Lyrica și Doretta.
BORIS MARIAN

Iapa mutului

Iapa mutului

Asta să i-o spui lui mutu,
Îmi spune criticul Crudu,
El n-a scris un vers bun.
Dar are un tun,
Are permis de port-tun,
Nu consumă tutun,
Iar eu voi merge în iad,
Decad.
Așa spune criticul Crudu,
Îl știe de mult tot Abrudul,
Aștept să renasc, să câștig
O iapă-n Avrig,
Nimic nu se schimbă,
De nu vine partidul lui Limbă,
Trece în pași ușori
Armata de sfințișori
Cine fură mai mult
Pare pe sticlă mai cult,
Prietenii au alți prieteni,
Cântă pe prici din piepten,
Eu sunt condamnat pe viață,
Pe moarte condamnă-se alții,
Prefer buzele tale
și bluzele, mătase moale,
să mă scufund în adânc,
în tine să plâng.
BORIS MARIAN

Îmi sunt părinte

Îmi sunt părinte

Îmi sunt părinte și mormânt,
Sunt și tăcere și cuvânt,
Un început fără sfârșit,
Poesis, bun venit.
Sărutul meu, sărutul tău,
Pierim o clipă-n vis și hău,
Ceasuri –molatice meduze,
șeile iepelor lehuze,
crengi de măslin, plutim, vâslim
din țintirim în țintirim,
cuțitul deghizat în fulg,
o moarte plâng, o viață fug,
ferice cânt, apoi mai trist,
mângâi un șarpe de-ametist.
Ideile sunt catedrale
Înalte, uneori ovale,
Oricare adevăr e rug
În piața morților din burg,
n-ai înțeles,n-ai cum să simți,
o lume doarme în părinți.
BORIS MARIAN

Precum Chiron

Precum Chiron

Precum Chiron lovit de săgeata otrăvită,
astfel mă simt după doar câteva cuvinte,
fumatul ucide, cuvintele ucid, tăcerea ucide,
dar ce nu ucide? La limita cunoașterii se află
Potopul Universal, așa cum orice dragoste
Se împlinește prin contopire trupească,
Eu te-am iubit și nu te-am cunoscut,
Nu te-am văzut, nu te-am auzit,
Loviți nebunii peste gură cu un mănunchi de viorele,
Cu tine voi ajunge la capătul Pământului,
Hei, tu, liniște, cine este acolo?
Exiști, deși nu ai existat, ne poartă învolburat
Marele Fluviu al Iluziei.
BORIS MARIAN

Dincolo de noapte

Dincolo de noapte

Un tren s-a îndrăgostit de o gară,
Călătorii au coborât nervoși,
Trenul privea gara, hipnotizat,
O preamărea, dar gara , ca orice gară
Cu gargară era plină de câini, păduchi, boschetari,
Ce o fi văzut trenul? Poate castelul visat?
Au trecut sute de ani de nemișcare,
Nimeni nu mai avea nevoie de gări și trenuri.
S-a lăsat noaptea. Sub gândire, zicea un moș,
Cu glas de cocoș, zace conștiința, sub conștiință
Zace înțelepciunea, dar cine mai are nevoie de ea?
BORIS MARIAN

Lira și măgarul

Lira și măgarul

Fiind invitat să cânte la liră un măgar,
Acesta scoase un răget perfect și natural,
Să nu râd niciodată,
Asta îți spun, dimineața este burduhănoasă,
Strâng din dinți, de la pupături la execuții
Se trece ușor, uite cum țopăie nibelungii,
Ei nu se gândesc decât la rele, tu ce faci?
Ești tu Brunhilda? Hai să hohotim cu capul.
Face bine. Ai crezut că sunt hoțul din Bagdad?
Nu, nici Aladin.Uite, umblu printre zei de lemn cu Mugur,
A căzut în iarbă masca veseliei, masca este a mea,
Te rog, nu mai azvârli cu rândunici în mine, ok?
Grozave nopți tropăie pe trupurile noastre,
știi care este norocul nostru? Că eu râd la timp.
Mă învelesc cu vin și versuri. Un fele de Falstaff,
Dar mai moderat, șaptezeci de kile, un metru șaptezeci,
Sub sânul tău zăresc un cap zburlit, o fi ultimul tău poem?
BORIS MARIAN

Arta îndoielii.

Arta îndoielii.

Cel mai IMPORTANT este un stultor.
Am visat că eram la o adunarea a stultorilor.
Nu prea vorbeam cu nimeni.
Toți erau foarte preocupați.
Nu pot spune că tramvaiul m-a ocolit.
Dar mă lupt precum Iacob-patriarhul.
Arta îndoielii este singura șansă.
Păzește-te de coarnele taurului,
de copitele calului și de surâsul stultorului.
Drumul excesului duce la palatul înțelepciunii.
Ascuns după o piatră, molipsit de o boală,
tu nu-L mai vezi pe Dumnezeu.
De ce iubita fuge de tine? CARE IUBITĂ?
Există una singură, IUBITA.
Ea se regăsește în fiecare chip, expresie.
Nici ea nu știe că este IUBITA.
La fel este și cu Dumnezeu.
Nu greșea cineva când spunea
că Dumnezeu poate fi și FEMEIA.
Dacă buzele ar avea curajul să strige,
mâinile să se lege de vâsle,
aș fi putut să plec mai departe, dar nu pot.
BORIS MARIAN

Zilele sunt numărate.

Zilele sunt numărate.



Zilele poetului se numără în versuri.
El moare cu fiecare vers.
Poetul nu plânge.
Existăm între semenii noștri?
Luptăm să fim printre ei.
În momentul când murim ,
viața devine altceva,
Soare și Oțel,lumină și tărie.
O vrabie s-a așezat pe grilaj.
E jalnică. Noi suntem acea vrabie.
Lumea se schimbă și fără noi.
Artistul este un papagal al propriilor îndoieli.
Ce va fi mâine? Who knows?

Podeț

Podeț

Cu tine mă aflu pe un podeț,
El plânge, se frânge, am creierul creț,
Mă uiți ori te uiți unde sunt, unde ești ,
Ce chestii se vând la un chioșc cu povești.
Un drept general se suie pe cal,
Mai sunt și iubiri de caporal,
Dar eu te iubesc, dezertez de pe front
și vin să dau patului tău doar un rond,
apoi să mă duc ad patres, cam trist,
tu nu mi-ai mai scris, redevin utecist.
*********************************
Tu ești menită să mă duci la porțile Iadului,
Era cândva o fată, la un oficiu poștal din Tahiti,
Ne întâlneam la o colibă, în pădure,
Acolo a căzut meteoritul, mi-au rămas în palmă
Lacrimile ei pietrificate, de ce îți spun asta?
În fața mea ești tu, adică litera scrisă de tine,
Adică inima ta în fiecare literă, misterul tău,
Miezul trăirilor noastre sau doar ale tale?
Cum mă vei conduce la poarta Iadului?

BORIS MARIAN

Țarul Boris

Țarul Boris

A murit țarul Boris,
Vai, din burtica lui
A răsărit țareviciul Boris,
Un puști simpatic care iubea puștile,
Mulți ani nu a putut fi dezvățat de obiceiul
De a executa pe cei apropiați , dar și pe oamenii
Veniți întâmplător în întâmpinarea sa.
Totul s-a schimbat când s-a îndrăgostit
De fiica rândașului, o dolofană care se rostogolea
De râs când îl vedea. Această abatere de la tradiție
A dus la executarea prin strangulare a bietului monarh,
Rândașul fiind ales președinte. De atunci a apărut cuvântul
Orânduire. „Zdrobiți orânduirea cea cruntă și nedreaptă”,
Murmură oamenii în șoaptă, fără a ști ce spun.
***************************************************
Cu născociri îi place să se-amuze
Amantele îi sunt mofluze,
Doar pomilor le dă el grai,
Ascultă șoapta morților. Bataille,
Verdun și Stalingrad și Waterloo,
Când lupul și cu mielu-n Fontainbleau
Se însoțeau cu pictori, cartofori,
Iubeau aceeași fată doi minori,
Ei mângâiau părul felinei parisienne,
Mai scrie-le profesore-un poem,
Lasă regulamentele-n sertar,
Gurmanzii se devoră pe grătar,
Profesorul înghite praf, plictis,
Visează un alcoolic Paradis,
Acum să nu-l mai plângeți, casa lui
Este cotețul unui pig din Covurlui.
BORIS MARIAN( nebunu)

Atila

Atila

Pe-un perete am pus doar poze cu tine,
La bază crescu un firav mărăcine,
Este semn că exiști și că eu mai exist,
Am venit, un cocor rătăcit din Egipt.
M-ai primit , radiai ca un mac rupt prea brusc,
Cei iviți cam prin mai au ceva înnăscut,
Au R magnetique, mă lipesc , zece bani,
Moștenire dedic trei poeme pe an,
Cu trei ochi te privesc, cu privirea ajung,
Unde nimeni nu fu, în altarul burgund.
************************************
Mă urmărește moartea peste tot,
Ne întâlnim întâmplător, tot cu netot,
Ea – mână grea, eu nu mă las,
O păcălesc, o duc de nas,
Caut arme noi, ea se retrage,
În alte nopți aud cum rage,
Eu nu știu când s-o termina
Acest coșmar de cinema.
BORIS MARIAN

Părea că trăiesc

Părea că trăiesc


Se părea că trăiam și nu trăiam,
Un râu năvalnic ne despărțea,
Mama mea era pe celălalt mal,
Trăiam între orfani,
Pâinea era neagră, acră,
Au trecut anii ca niște care de fân,
Am întâlnit iubirea, am văzut îngeri,
Dar și diavoli, mi i-a arătat o bătrână,
Îi murise feciorul în război, povestea
Despre duhuri rele și bune, mă speria cu Iadul
Pe care niciodată nu l-am văzut, nu cred în el,
Eu știu, Raiul este aici, tot ce e dincolo
Nu ne privește, acolo vom fi alții,
Aici caut iubirea, o caut , o fac prizoniera mea,
În iubire nu există victorii, nici înfrângeri,
De aceea nu te mira de ce zilnic întreb – exiști
Sau din nou apele mă despart de viață?
BORIS MARIAN

Tu ai vrut liniștea

Tu ai vrut liniștea

Tu ai vrut liniștea, dar nu e moartea
Liniștea supremă?
Părinte și mormânt, greșeli de expirare,
Cad ceasurile moi pe colț de masă,
Unul se-nsoară, altul moare,
Un șarpe trist se-ascunde în cel singuratic,
Un lup cu oase gelatinoase, pe malul râului
Văzu un miel, ce fericit era, ce prichindel,
De ce-mi tulburi tu , fiară, liniștea utilă?
Se miră mielul și pe loc se face leu,
Nu-i bine să te iei de cin-nu trebă. Zău.
BORIS MARIAN

Nabokov

Nabokov


Dar să nu-mi iei dragostea,
vis de aur, pacostea,
tu, prințesă din azur,
coborâtă în Cherbourg,
te cunosc? La fel și chip?
Irizații pe nisip,
luciferice iluzii,
sunt doar nasturele bluzei,
Lumea dacă vrea, mă scuze,
Lup bătrân , încă flămând,
nu-mi ia dragostea Cel Sfânf.
O lumină, o văpaie,
un supliciu fără vaier,
a mai fost ceva-nainte?
Nu mai știu, nu mai țin minte

Vocea Profesorului

Vocea Profesorului

Fie binecuvântată vocea Profesorului,
Voi nu-l cunoașteți, este Alterego Nemortului,
Poartă cu el o lampă de acar,
Un Matusalem înaintând prin mort-ar.
Viermele de mătase își țese mătasea,
El a pornit pe un drum cu popasuri,
În târguri el lasă lespezi nedescifrate,
În urmă rămâne-un novice, un frate,
Prin foc a trecut, foc concentric din care,
Nici salamandrele nu au scăpare.
Ruinele plâng în piatra aleilor,
Se-mpletesc cu dulcea Cântare a Cântărilor.
Calea-și urmează, se văd lumini,
Sunt stele căzute sau rugu-n cămin?
A mai murit , râzând câteodată,
Se pare, visează iubirea și-o carte,
Dacă îl vezi , salută-l , el scrie,
Acolo nu-s locuri de veci, nici sicrie.
BORIS MARIAN

Berberova

Berberova

Nu pot respira fără tine,
Aud acorduri sublime,
Nimic să nu mă inspire,
Cum gerul iernii sibire.
Înțelegi oarecum și de ce
Ne desparte un lung temps passe,
Dar trăim în oglinda Alisei,
Sărutându-ne lung între vise,
Vigilent, un destin - leopard
Ne ține-n oceanul deșart,
Este raza prejudecății,
Ceasuri sterpe doboară pereții,
Precum Iona umblăm, kitul-pește
E balena- o lume , o glumă,
Mă mai simți cum zâmbesc pe sub humă?
****************************************
Mă lași să te iubesc mental?
Mă mai inviți la rock-metal?
Cum aș putea să mai ajung
La miezul nopții nibelung?
Să intru-ncet în patul tău,
Să te sărut unde știu eu,
Să ne iubim, apoi să plec
Ca zeul grec.
Nu mi-e rușine să mai spun,
Am fost copil, azi sunt nebun.
BORIS MARIAN

Ce vreau eu?
Moto – Numai pentru deștepți

_________________________
Ce vreau eu nu se poate,
Tinerețe fără bătânețe,
Viață fără de moarte,
O spun simplu, curat,
Cum vorbea Miorița,
Că m-am însurat
Eu cu veșnicia,
Tu – cu bucuria,
te iubeam în vis,
Finsternis.
Prințesă, prințesă,
Așteptăm o mesă,
Înaltă-nchinare
Iubirii în floare,
Julieta, Romeo
Trăiesc, ei sunt veșnici,
Eu sunt printre ei,
Tu ești printre noi.
_______________________

La un ospiciu condus de Masoch,
Mai erau Sade, Faust și contele Bloch,
Paznici Don Juan, Casanova, Blanc,
S-au găsit cu cale, la reeducare,
Din interior, din interior,
Grăia profetul , cam farseur,
Încrederea-n tine – bună vitamină,
Orice începi și nu termini, se duce la șerpi din inferne,
Ori de la interne, perfect, ești prefect , dar nu ești perfect,
Teme-te de tine însuți, dar să nu te spânzuri,
Nu ne pasă de ce zic alții, de ce gândesc alții,
Toți alții au Alzheimer, tu ești un izvor transparent,
Te invidiază un linx, ochi de argint,
Ai tot ce-ți trebuie și ceva pe deasupra,
Acel ceva te face angelic, nu te scuza niciodată,
E o monedă uzată, investește în tine, nu în mine
Fără buline, nu te compari cu nimeni,
Nici cu tine însuți, uneori, gândește profund,
Până la carborund, nimic nu este mai valoros decât prezentul,
Cine gândește altfel.? Frumusețea este peste tot, dar tu ești aproape orb.
Uneori nu trebuie să faci nimic, dar nu fă un principiu din asta.
Dacă nu ai timp, demisionează din orice funcție, chiar dezice-te de tine.
Adevăratul ucigaș este monotonia.
Cine spune că nu ești inteligent, se referă la el însuși.
De multe ori cei din jur nu îți vor răul, dar își doresc binele propriu.
Niciodată nu am văzut un lăudăros inteligent.
Din păcate, nimic nu este întâmplător.
Elimină obiceiurile, chiar și pe cele bune, ele se perimează.
Dacă vrei să fii nefericit, caută fericirea
Simplitatea nu este pentru proști.
Pentru a fi modest trebuie să ai curaj.
BORIS MARIAN

Să mă ierți

Să mă ierți
Lui IL

Să mă ierți că ți-am scris,
Să mă ierți pentru vis,
Să mă ierți că respir,
Că nu mor și nu mor,
Că trăiesc în viitor,
Ca în basmul Shakespeare,
Că Verona străbat, oare ce am căutat?
În Florența, la Roma am stat.
Am privit neclintit,
Ca un gal uluit
De coloane, coloni din Egipt.
Tu mă știi din povești,
Eu te văd precum ești,
Eu te simt cum te plimbi
Din Parnas în Olimp.
Să mă ierți, acum scriu
și mă simt încă viu
și iubind, prea-iubind
glas de liră, de-argint.
BORIS MARIAN

Muzica și durerile omului

Muzica și durerile omului

Muzica și durerile omului,
Migrațiunea popoarelor și batjocura pentru îngeri,
Oameni râd, cântă și ard,
Închid ochii, de aș putea să nu-i mai deschid,
Nu am văzut capete de mincinoși în țeapa lui Vlad,
Tăcerea este preludiul marilor revolte,
Desființați benzina pentru hoți,
Descompuneți obiectele, metaforizați biografia lui Brutus,
Doamne, vitraliile, privește cum cad singure,
Te văd, Doamne, Te-ai deghizat în cerșetor,
Din zborul păsărilor vom descifra viitorul?
Ura dă putere pentru a construi un iad, atunci?
Trecem Acheronul și ce facem?
Împăiați tigrii, lupii, hienele cu chip de oameni,
Pe Galaad ninge cu ochi de fecioare,
Ceasuri moi de colțuri de masă, pe crengi de măslin.
Ghilotinați de un fulg, cad sfinții orașelor.
BORIS MARIAN

Povești

Povești

Pe o stâncă, în largul mării,
Vă spun povești despre pești,
Anul viitor voi veni
Cu petale trandafirii,
Cu sute de ani în urmă
Eram în hramul fără nume,
Se ținea o slujbă ,
Pe atunci mureau oameni,
Acum nu mai moare nimeni,
Nici sinucigași nu mai avem,
Aceasta este epoca de platină,
Penițe de platină,
Nici moarte, nici iubire,
Numai poeme scrise
Cu o răceală metalică, pe o stâncă,
În mijlocul mării.
*********************
Sare iar, de bucurie,
În tingire, o scrumbie,
De ar fi scrumbia om,
Un coșmar ar fi, nu somn,
Viața-i simplă uneori,
Tot mai rar mai tragi de sfori,
Orice ne interesează,
Piramidă fără bază,
Strigi, se sparge becul roșu,
Dascălul fură cocoșul,
Disperați fiind de tăcere,
Ne-am dezis și de avere,
Ia din interior ce poți,
Kilograme de chiloți,
Crede și nu cerceta,
Bla-bla-bla și a-ha-ha.
Where focus is energy flows,
Acolo tu devii un mouse.
BORIS MARIAN

Triunghiul magic

Triunghiul magic
I.
Un domn Stiklefritz se plimba cu o gâscă.
El făcea fracuri pentru diverse animale.
Trecând pe lângă un coafor/coaforeză, se înclină,
Așa rămase până la al doilea Rezbel.
Era sâmbătă noaptea, duminica se anunța frumoasă, el zăcea.
Fiecare încercăm să ne petrecem zilele cu plăcere.
Dar și tristețea este boală grea.
Palid, insignifiant, se apucă de meditații și uite ce ieși.

II.
Pe fruntea mea alunecă un glonț,
Ca un melc însângerat,
Câte gloanțe nu și-au sfârșit drumul
În trupul fratelui, surorii noastre?
Fumul, ca o plasă subțire de păianjen
Îmi învăluie inima, seara vine la mine
Cu tălpile carbonizate, stelele mi se par cusute
Direct pe piele, de pe fruntea mea
Se desprinde zăpada însângerată,
Am purtat și eu martiri și mitraliere,
Vorbesc cu durerea inimii,
curios cât de ușor
Se risipește celălalt trup, oare știu adevărul
Dar cei care mor, noi, cei de dincolo de zidul alb,
Nu știm nimic?
III.
Căldura inimii se risipește-n Univers,
Iar Universul nu este pervers,
Deși el poate să încapă-n vers,
Scris pur și simplu-n parc, în mers.
Din praful cosmic se adună-un boț,
Un boț ce strigă, exploziv și hoț,
Lăuza îl privește dintr-un colț,
Iubire fizică și legea lui Helmholtz.
Rațiunea celui istovit se izolează,
Speranțele se-adună într-o rază
și nu contează, vei găsi o oază ,
precum o mumă, moartea ne vegheză
BORIS MARIAN

Un arbore

Un arbore

Un arbore din două trupuri,
Un bărbat și o femeie,
Câte secole și scuturi,
Ieri, palate, azi, bordeie.
Muguri, muguri sunt copiii,
Joc de muguri, râs de muguri,
Macii, sângele câmpiei,
Vulpile visează struguri.
Vom fi umbre rarefiate,
Arborii-s tăiați de mult,
Suntem rime-ncrucișate
În poemul Beowulf.
Risipiți, intergalactici,
Arbori de lumină, calzi,
Printre zeii vechi, apatici,
Tu , râzând, în brațe-mi cazi.
BORIS MARIAN

În veșnicie

În veșnicie

În veșnicie nu pătrunde putregaiul,
Poeții scriu, sunt merii raiului,
Lumina Lunii nu-ncălzește, ca și versul
Ce-l scrie plângăreț-perversul.
Tăcerea voastră nu ne va ucide,
Așa a spus bătrânul Tucidide,
Poate Homer a spus, poate că eu
Să o fi spus, ce Dumnezeu.
Antologia mea de vise va străbate
Un secol, poate jumătate,
O crustă suntem, miezul este viața,
Când cade crusta, veșnicia-i fața.
BORIS MARIAN

Atât de evident

Atât de evident

Este evident că paznicul
Stă în fața porții închise,
În spatele ușii este o clădire
Cu toate ușile închise,
La fiecare etaj, zac mumiile
Unor prinți, duci, regi, papi, sultani, faraoni,
Am bătut timid la poartă, paznicul a dispărut,
s-a evaporat ca spirtul pe o rană,
ușile toate s-au deschis,
din toate camerele se auzeau râsete de copii
care jucau de-a baba-oarba.
**************************
La fel de evident este că iubita contelui
Nu avea mai mult de optsprezece primăveri,
Contele nu avea mai mult de optzeci de ani,
Prietenul contelui era adoratul tuturor femeilor din ținut,
Dar nimeni nu știa că inima iubitei contelui
Aparținea acestui prieten misterios.
Contele a decis s-o mărite pe iubita sa
Cu notarul din sat, au dansat până în zori ,
La un moment dat s-a auzit o împușcătură.
Eroina noastră era moartă, era moartă, era moartă.
Cine a ucis-o? Contele – nu. Notarul nu .
Autorul crimei era și autorul poivestirii.
BORIS MARIAN

Imperiul

Imperiul

Porțile erau închise,
Sala tronului ,pustie,
Era străbătută de un bondar ,
Monarhul dormita, visa
Vânătorile din tinerețe,
Un șobolan se apropie timid,
Urmă un șir de confrați,
Papagalul din cușca înaltă
Strigă – ALARMĂ, în sală
O haită de câini dresați,
În afară de ei, nimeni nu avea voie
Să intre neanunțat.
Nici porumbeii – poștași nu aveau permisiunea.
Oamenii părăsiseră de secole imperiul.
Păduri și ape înconjurau palatul.
Într-o zi acesta se prăbuși cu un zgomot infernal.
Bun spectacol, îmi șopti în ureche prietenul.
BORIS MARIAN

Octombre

Cad frunți și frunze, țarul a murit,
Poeții mor și ei în octombre,
Ulise bântuie în aceeași lună,
Sus – zăpada, jos – sticle sparte,
Ajutor de călău se găsește,
Dumnezeu nu va fi om niciodată,
Bătrânul dictator mergea călare pe tancuri,
Mirosea ciudat a urină și benzină,
Sisif a venit deghizat în câine,
Lătra mereu – sculați , voi oropsiți ai vieții,
Dar era o capcană, cine urca prea sus, harș, capul tăiat,
Singur, Pontiu Pilat a înțeles cum stă treaba,
Paznicul de la mănăstirea din deal a avut cincizeci de copii,
Astfel s-a născut Comuna din Paris, pe cel mai mic îl chema
Nabucodonosor, el a descoperit America, în biblioteca din Alexandria
Se mai găsesc copii îngălbenite, ba chiar și piciorul unui cavaler,
De atunci, anual se acordă unor oameni de seamă Ordinul Piciorului,
Exact la întâi octombrie.
BORIS MARIAN

Inițiere

Inițiere


Cu ajutorul de călău, când blocurile moarte
Dorm pe străzi, din crăpături se scurge apă, sânge, râu,
Iar aerul pare de piatră, afina lăcrimează violine,
Pereţii gâfâie , absorb din anghinare, ce supurează,
Dragă moş Andrei, urzică îl ucide pe mitică,
Ochii sunt goi, iar mâinile de gheață,
Violul e în toi de dimineață, un băț de nuc
Te uscă pân-la supt, ești ajutorul de călău,
Rămâi în viață, dudul te scarpină cu patimă, cătina,
Își face loc în iadul Iadolina, vorba străinului devine
Tot mai lată, e coada calului ce partea grea desparte,
Gigantic și inform, ca busuiocul, că i-a sărit din pleoapă ochiul,
Buboaiele stejarului te-ndoaie, răsare soarele, iar chimenul nu-i gata,
Tăcută noapte,mușețelul , șoapte, nici Dumnezeu nu ar mai vrea să fie Om,
Chirurgul reclamase sunătoarea, ghimber aduc tanchiștii le răscoală
E bun și anasonul, într-o doară, sicriul e mai mare ca pământul,
Chimenul nu mai știe jurământul, roinița a pierdut fustița,
Mărarul –general roade costița,deasupra tuturor este lămâia,
Ne-am inițiat, spune posacă Frau- Momâia,
Iar pentru liniștea cetății puțină sare,
Se-adaugă după gust, după mâncare.
BMM

Inițiere

Inițiere


Cu ajutorul de călău, când blocurile moarte
Dorm pe străzi, din crăpături se scurge apă, sânge, râu,
Iar aerul pare de piatră, afina lăcrimează violine,
Pereţii gâfâie , absorb din anghinare, ce supurează,
Dragă moş Andrei, urzică îl ucide pe mitică,
Ochii sunt goi, iar mâinile de gheață,
Violul e în toi de dimineață, un băț de nuc
Te uscă pân-la supt, ești ajutorul de călău,
Rămâi în viață, dudul te scarpină cu patimă, cătina,
Își face loc în iadul Iadolina, vorba străinului devine
Tot mai lată, e coada calului ce partea grea desparte,
Gigantic și inform, ca busuiocul, că i-a sărit din pleoapă ochiul,
Buboaiele stejarului te-ndoaie, răsare soarele, iar chimenul nu-i gata,
Tăcută noapte,mușețelul , șoapte, nici Dumnezeu nu ar mai vrea să fie Om,
Chirurgul reclamase sunătoarea, ghimber aduc tanchiștii le răscoală
E bun și anasonul, într-o doară, sicriul e mai mare ca pământul,
Chimenul nu mai știe jurământul, roinița a pierdut fustița,
Mărarul –general roade costița,deasupra tuturor este lămâia,
Ne-am inițiat, spune posacă Frau- Momâia,
Iar pentru liniștea cetății puțină sare,
Se-adaugă după gust, după mâncare.
BMM

Înrâurirea

Înrâurirea

adevărat îţi spun, fiecare e ucenicul cuiva,
înrâurirea excesivă duce la nemulțumire,
robinsonii barurilor de noapte, din cei ce rătăcesc,
câinii de pripas, cei merituoși trezesc invidia,
singurătatea, secretomania putrezind,
frica de anu fi părăsit, dorința muribundului
de a lua cu el colţul de lume pe care îl ştie,
terorismul, iubirea sălbatică a scorpionilor,
totul se termină prea repede,
Doar atunci când i-am uitat numele
m-am vindecat în sfârșit.
Mandragora, adevăratul nume al fericirii.
Ghioaga este sora ghiocului.
Am studiat tot ce s-a scris despre cai.
Numai struțul este mai ciudat, nu știm.
*************************************
Țopăie morții în cimitir,
Sus e statuia lui Vladimir,
Oasele urșilor saltă-n cavou,
Umblă Columb, în mână c-un ou.
Dansează beat bietul Falstaff,
El nu e fals, nu este grav,
Capul ce joacă nu e tăiat,
Milă îmi este de proful Unrat.
Femei – istorie, femei glumind,
Deltele cresc, crime și grind,
Află sub unghii probe legale,
Faptele sunt doar cacialmale.

Masca veseliei a fost furată,
Carnavalul fuse chestie bluffată,
Cad păsări din cer, nu aveau nici aripi,
Mitraliera pare coadă de ghitară.
Zei pe sticlă leagă vorbele, făloși,
Burțile se umflă, iepurii-și fălcoși,
Bustul, salsa, fundul câștigă teren,
Lacrimi în orașe, sate și în tren.
Moartea e bondoacă, ne cam păcăli,
țările sărace sunt tot mai pustii,
Unde ești, Vladimir din mileniul prim,
Strugurii sunt acri, mierea e venin.

BORIS MARIAN