BORIS MARIAN

BORIS MARIAN
Prin Filantropia cu Marius Mircu

Marius Mircu, fratele mai mare al lui Solomon Marcus, pe care l-am condus în martie a.c. pe ultimul drum, a trăit între 9 iunie 1909 și 4 septembrie 2008, adică 99 de ani și ceva în plus. A răspuns de Arhiva FCER între anii 1942-1987, a fost secretar de redacție la ziarul NAȚIUNEA al lui G. Călinescu, a fost primul director al Muzeului de Istorie a Evreilor între anii 1982-1987, după care a plecat la vârsta de 78 de ani în Țara Sfântă. A vorbit la Kol Israel, a fost distins cu Premiul Sion, de-a lungul vieții publicând circa 40 de volume. Cartea sa ”Un cimitir plin de viață” care mi-a trezit un interes neașteptat a fost publicată la Bacău în 2001 și se referă la Cimitirul Filantropia. Să mergem pe urmele scriitorului. Eugen Relgis spunea că acolo, ceea ce numim trecut , este un prezent permanent. Coheletul spune că e mai bine să intri în casa tristeții decât în casa bucuriei, adică moartea este o eliberare de suferințele vieții. Este un punct de vedere greu de acceptat. „Mare e moartea peste măsură/suntem ai ei cu surâsul pe gură”. Asta spunea Rilke. Cimitirul a fost înființat de un bunic al lui Moses Gaster. La un moment dat, fiind multe cereri, la intrare scria – „nu se pot reține locuri, livrarea se face imediat”. Acolo hodinește Jakob Marmorosch, fondatorul primei Bănci din București. Mai spre zidul din fund se află o piatră funerară a decedatului Adolf Hittler ( cu doi de t), mort la trei ani după nașterea dictatorului dement Adolf Hitler. În timpul războiului al doilea, piatra a fost mascată, să nu se interpreteze ca o glumă. „Nu căutați printre morți pe cei ce trăiesc în inima voastră”, scrie pe o piatră. Mulți evrei , cetățeni străini și-au găsit moartea în România, fiind îngropați la Filantropia, din Franța, Brazilia, Israel, etc. Unii au lăsat o chemare – LA REVEDERE. Altul, mai hâtru- „Îmi doreai fericirea, moartea ta o dovedește”. Zici că te afli la Săpânța, în Maramureș. Peltz ar fi vrut să i se scrie – „Aici zace unul care nimic nu a fost, nici măcar academician”. Altul- „Era și timpul”. Apropo- alături de I.Peltz, odihnește fiica sa, artist plastic, Tia, ca și o parte dintre rude, totodată personaje din romanele sale. Alături o gădim pr Paulina Peppi, ultima soție a lui Ioan-Heliade Rădulescu. Leon Feinsilber a fost secretarul junimistului G. Panu. La Filantropia au fost înmormântați și fruntași ai obștii, precum dr. J.I. Niemirower, fost Șef Rabin sefard, apoi așkenazit, un lider cunoscut. A produs senzație intrarea sa în Templul Coral cu o mare cruce la gât – era Ordinul Crucea României primită chiar mai înainte de la Rege. Alt mormânt – Rabinul dr, Meyr Beck, un mare învățat –iudaist, la slujba de înmormântare, ținută la Templul Coral venind și Părintele- scriitor Gala Galaction, care a ținut un Cuvânt de jale. Primul parlamentar evreu dr. Adolphe Stern, numeroși rabini din comunitățile evreiești din țară, autori de cărți, predicatori de talent.Hermann Breyer, furnizor de postavuri, al Curții regale, ziaristul B. Brănișteanu, social-democratul dr. L. Ghelerter, pomenit de istoricii peceriști ca dușman al comunismului, unchiul regizorului Moni Ghelerter., marele investitor în industria petrolului și a chimiei, Aron Schuller,financiarul Solomon Halfon, bancherul Mauriciu Blank, familia Elias, Menahem și Jacques, donatori în favoarea Academiei Române. Primarul de la revoluția din 1848, bancherul Hillel Manoach, rude ale Anei Pauker, mătușă, verișoare( Ana Pauker a fost incinerată, după tradiția comunistă), eroi-militari Mauriciu Brociner, Alexandru Cociu, nefericitul Ion Trivale ( Netzler), critic literar, mort la 29 de ani, alte morminte – martiri ai asasinatelor produse de Legiune, în special în timpul rebeliunii din ianuarie 1941, cum sunt frații Guttman, ș.a, poetul tradicător al unor mari poeți români, Solomon Segal. Mulți, multe nume cunoscute și mai puțin cunoscute, de scriitori, artiști, etc.S-ar putea scrie romane despre viața multor decedați, ce odihnesc pe malul celălalt al vieții, vorba lui Shakespeare.
BORIS MARIAN..

Prin Filantropia cu Marius Mircu

Prin Filantropia cu Marius Mircu

Marius Mircu, fratele mai mare al lui Solomon Marcus, pe care l-am condus în martie a.c. pe ultimul drum, a trăit între 9 iunie 1909 și 4 septembrie 2008, adică 99 de ani și ceva în plus. A răspuns de Arhiva FCER între anii 1942-1987, a fost secretar de redacție la ziarul NAȚIUNEA al lui G. Călinescu, în 1939, a fost primul director al Muzeului de Istorie a Evreilor între anii 1982-1987, după care a plecat la vârsta de 78 de ani în Țara Sfântă.A vorbit la Kol Israel, a fost distins cu Premiul Sion, de-a lungul vieții publicând circa 40 de volume. Cartea sa ”Un cimitir plin de viață” care mi-a trezit un interes neașteptat a fost publicată la Bacău în 2001 și se referă la Cimitirul Filantropia. Să mergem pe urmele scriitorului. Eugen Relgis spunea că acolo, ceea ce numim trecut , este un prezent permanent. Coheletul spune că e mai bine să intri în casa tristeții decât în casa bucuriei, adică moartea este o eliberare de suferințele vieții. Este un punct de vedere greu de acceptat.

După 68 de ani de Independență

După 68 de ani de Independență
12 mai 2016

Am vizitat Israelul numai de două ori, sper să-l mai revăd în această viață. O parte din familia mea a venit în Țara Sfântă înainte de al Doilea Război Mondial, au crezut în sionism și au muncit pentru edificarea Noului Stat. Verii mei au luptat pentru apărarea Independenței. Voi încerca să revin acum pe firul amintirilor. Domnul le-a promis evreilor o țară frumoasă. Nu a fost chiar cum zice Deuteronomul, au trecut multe furtuni , țara a devenit ceea ce este cu multe sacrificii umane, eforturi supraomenești. Dușmanii Israelului mai visează să reocupe Ierusalimul și țara, chiar președintele turc Erdogan și-a exprimat dorința sa absurdă. Am Israel hai, poporul evreu va trăi. Statul lui David era unul dintre cele mai puternice și întinse în Orientul Apropiat. După războaiele provocate de vecinii arabi, Israelul a retrocedat Sinaiul Egiptului pentru a-și dovedi dorința de pace. În zadar, Gaza, Cis-Iordania nu le ajung extremiștilor, vor totul sau nimic. Așa se pare. În Biblie scrie că vechiul stat era împărțit în 12 triburi , apoi au fost două regate, după Solomon, apoi o întreagă istorie de ocupație și eliberare, astăzi Israelul își apără unitatea. Clima s-a schimbat în cei 3000 de ani de când Abraham a venit în Canaan. Deșertul a înaintat și fără o muncă eroică de a crea baza de alimentație a populației, agricultura, cine ar fi putut locui în Israel. Un exemplu pentru mute popoare. Țara este relativ mică, de la Ierusalim la Eilat, de pildă sunt doar 300 de km, dar ce încântare este să mergi cu mașina, să vezi Marea Moartă, pustiul Neghev, beduinii, cămilele, cetatea-erou Mesada. Temperaturile pot varia în cursul unui an de la zero la 40 de grade. Când ajungi prima oară în Israel, înveți rapid cuvintele – shalom, toda ( mulțumesc), slicha( scuze),bewakasha ( vă rog), ken(da), lo(nu), etc. Limba arabă vorbită și de o parte din locuitorii Israelului se deosebește radical , prin fondul de cuvinte, dar unele asemănări se pot descoperi., de pildă –eu, se spune ani în ivrit și ana, în arabă., turist se pronunță la fel, tayar. Vechiul Ierusalim este un adevărat muzeu al antichității, iar Moscheea Omar, Domul Stâncii este cea mai strălucită construcție. Muzeul Yad Vashem din Ierusalim este cunoscut în lume, el vorbește despre Holocaust. Poți trece într-un registru numele rudelor ucise în acea catastrofă, eu am trecut numele bunicilor uciși pe Bug. Cetatea Ierusalimului are mai mute porți, inclusiv Turnul lui David, Poarta de Aur, Jaffa, Sion, Damasc, Leilor, Herodes. Se circulă liber, în afară de sărbătorile musulmane, când vin numeroși arabi să se roage la Moscheea Omar. Alături de Omar este Moscheea El-Aqsa, fostă catedrală creștină, fost lăcaș al evreilor înainte de apariția Islamului. Zidul de Vest sau Zidul Plângerii este vizitat zilnic, evreii religioși se roagă, turiștii își scriu dorințele și introduc între pietre petecul de hârtie. S-au făcut săpături în această zonă și în afara zidului, au fost găsite numeroase mărturii ale antichității. La Ierusalim sunt sediile Marelui Rabinat de rit așkenazit și al Rabinatului Sefard. Creștinii vin din întreaga lume să viziteze Via Dolorosa, Muntele Golgotha ( nu este propriu zis un munte), Biserica Sfântului Mormânt. Piețele din Vechiul Oraș sunt atractive datorită ofertelor în obiecte, dulciuri oferite de arabi israelieni. Bisericile sunt reprezentate de mai toate cultele – catolici, ortodocși, armeni, protestanți, se vorbește în diverse limbi , inclusiv româna, rusa. Pe Vale Kidronului sunt morminte ale unor personaje biblice cunoscute. Se remarcă între biserici cea a Tuturor Națiunilor și a Mariei Magdalena. Se pot vizita universitățile – cea Veche , pe muntele Scopus și cea nouă, Ebraică, mai în centru. Spitalul Hadassa are anexată o sinagogă împodobită cu vitralii concepute de Chagall, care a reprezentat cele 12 triburi. Cartierul Mea Shearim aparține ultraortodocșilor, acolo se pot vedea evrei îmbrăcați după obiceiurile din secolele anterioare celui al XX-lea. Clădirea Parlamentului ( Knessetul), Casa Cărții, Cimitirul Eroilor sunt oferite spre vizitare liberă. Modelul Vechiului Ierusalim al lui Herodes se află mai spre marginea orașului la o scară de 1/1000( dacă nu mă înșel). Ne oprim aici, pentru a aminti de întreaga țară, mai sunt necesare multe pagini. Prima impresie , când am ajuns în centrul Ierusalimului a fost mirosul de jasmin, îmbătător, era în octombrie 1989. Alături – Moara lui Montefiore.
BORIS MEHR

Nopți bucureștene V.

Nopți bucureștene V.

Se făcea că eram culcat și nu puteam să mă mișc, a venit arhanghelul Gabriel și mi-a zis - nu vezi că ești mort?Ciudată logică - oare un mort mai vede ceva? Dar eu vedeam. Nu e bine să te cerți cu Arhanghelul, regreți mai târziu. Vorba ceea - azi te cerți cu un ou, mâine cu un bou. Apropo, o curcă mă ceartă că folosesc prea des perfectul simplu. Ea vrea mai mult ca perfectul. Cine nu l-ar vrea. Dar eu sunt un om simplu. Din cauza m.c.p. ( prescurtare) au căzut și guverne. Întrebat despre acest mod , nea Ceașcă ar fi spus, acum nu ezistă, tovahrăși, dar vom lua în studiu și această problemă. La care doamna a bombănit - ce-ți veni , avem și așa probleme destule. Nea Ceașcă a tăcut mohorât. În fiecare țară există un oraș al proștilor. Dar nu este chiar exact exprimat - proștii difuzează ca virușii, în mai toate locurile, uneori și în mințile celor deștepți. Cineva s-a tăiat la mână cu o toartă spartă de ceașcă, imediat au fost desființate toartele la cești. A fost mai rău, se frigea lumea la dește. Au fost inventați cleștii pentru cești. Ideea aparținea unui vechi torționar, care avea un instrument cu care strângea fălcile celor ce nu voiau să deschidă gura. Apoi moda a trecut. De pildă un amic al meu ducea un plic cu un anunț mortuar , era în tren, a băut și a căzut pe fereastră. Plicul a ajuns singur la destinație. După el a mai venit unul care conținea un anunț despre dispariția mesagerului. Nu este bine să fii mesager de anunțuri mortuare. Vine mesajul înaintea ta, ce faci? Uneori mă simt ca un om pus să servească drept țintă pentru trăgători de elită. Jocul constă în a amesteca gloanțele de parafină cu cele de plumb, cine scapă, scapă, cine nu scapă, face plângere, dacă mai poate. Asta este în orice țară. S-a mai întâmplat când un tren a sosit în gara Kiekerike, iar în vagoane nu mai era un călător viu. Poliția a anchetat, cauza era simplă - un fulger globular a pătruns pe o fereastră deschisă și a ucis tot ce a întâlnit. Asta spun ziarele, de fapt a fost un atac premeditat, peste 50 de ani, arhivele vor fi deschise. Înainte de apariția primelor clone umane, nu se știe cum, cineva a reușit să obțină o rasă de câini-șobolani. Asociațiile pentru protecția animalelor au fost derutate. Șobolanii nu intră în atribuțiile lor. Iar câinele este cel mai nobil patruped, după cal. Acum, ce să te miri, dacă un laureat pentru literatură se numea Knut și mai simpatiza și cu Hitler? Sau Stalin, care a spus înainte de moarte - Kaput, de parcă făcuse studiile în Germania. Se spune că un călător l-a întrebat pe înțeleptul cetății unde sosise ce oameni sunt pe aici - dar acolo, cum erau? Răi, a spus călătorul. La fel sunt și aici. A mai venit un călător,aceleași întrebări, dar răspunsurile erau diferite - adică , acolo erau oameni buni, aici sunt la fel. Un ucenic a întrebat - maestre , cum dai răspunsuri diferite la aceeași întrebare? Răspuns - păi fiecare călător vede altfel trecutul în care el a trăit. Dar asta e bună pentru istorici. Cândva, în Evul Mediu, în ziua morții unui mare monarh, un om, printre mulți alții, a început singur să tușească foarte tare, apoi a zâmbit, bucuros că s-a oprit tusea. Un servitor l-a zărit , l-a turnat și omul a fost închis pentru cinci ani, motivația- ultragiu la adresa decedatului. Eliberat, se plimba trist prin piața centrală, toată lumea era veselă, se născuse moștenitorul tronului, niște călăreți l-au oprit și l-au întrebat de ce nu se bucură. Omul a spus simplu - cinci ani am stat degeaba. La ce să mă bucur? O să moară actualul monarh și air or să mă aresteze. Călăreții l-au dus la cadiu și omul a mai stat cinci ani, pentru tristețea lui. Ș.a.m.d.
BMM

Memento mori (.p.II)

Memento mori (.p.II)

Oricare cimitir e plin de viață,
Ce filantropică e orice moarte,
Să părăsim tristețea, nu te-nvață
Mâhnirea, mândru scrie o carte.
În casa bucuriei, veșnic albă,
În casa veșniciei să te bucuri,
Cu mâine zilele se-adaugă,
Cu ieri cad bărbile în ciucuri.
„E mare moartea, peste măsură
Suntem ai ei cu surâsul pe gură”.
Nici nu apuci să te naști, frate,
Acum eu te readuc din moarte,
Așa cum meriți, cu o glumă,
mai bei o bere, mesteci gumă,
înjuri governul de pârliți,
vă rog, prieteni, nu muriți.
BMM

Mascarada

Mascarada

Mase și Carada, invers, Karakum,
După opt războaie aud un bum-bum,
Gusturi primitive, vigilenți și duri,
Vin spre vâlvătaie pompieri și panduri,
Sebastian Saverio are un amant,
Nu este o știre, nu-i ceva gigant,
Caută-L pe Mesia, iubitor de vești,
știri de pe canale ne aduc doar vești
despre orice, oare, nu mai avem cap?
Am văzut eu unul sus, într-un proțap.
Alihan, băiete, scoate tu albumul
Cu bunicul care încărca greu tunul,
Avem numai zece, nu șapte Porunci,
Asta nu înseamnă că poți să le-arunci,
Vara-ți dă podoabe, între sâni e-o salbă,
Iarna o să vină, te iubește albă,
Primăvara știe jocuri neascunse,
Am simțit văpaia care mă ajunse.
Pe perete ceasul cântă doar tropare
și condace blânde, uneori se moare.
BMM

Mea culpa -sunt un comunist utopic și atipic.

Mea culpa -sunt un comunist utopic și atipic.

Un cunoscut critic acerb al comunismului/bolșevismului mi-a șters un comentariu, nu i-a plăcut. Am să reiau puțin mai amplu opinia exprimată cu toată sinceritatea. Ca poet pot fi și iubitor de utopii , nu de politică, adevărul nu iubește politica. Și invers. Prima eroare – comunismul și bolșevismul nu se identifică, ba se opun. Mai aproape de comunism este creștinismul , care s-a născut din Decalogul Vechiului Testament. Marx era și convertit și ateu, era și incorect cu așa zișii prieteni, inclusiv cu Engels, cu soția, o înșela, iar despre proletariat nu știa mai nimic. Lenin, fratele unui anarhist atentator la viața țarului, era eclectic, avea oarecare carismă, tendințe dictatoriale, dar a murit repede, înainte de a crea o concepție realistă despre sistemul socialist, pe care nu punea mare bază, inventând NEP-ul, noua politică economică, o conviețuire cu mica producție capitalistă, a semnat mii de condamnări la moarte, deportare, exil. Stalin s-a afirmat pe deplin ca un dictator extrem de sângeros, l-a întrecut pe Hitler în paranoia sa, dar a câștigat un război, ajutat și de Vest, un Vest care îl încurajase la început pe Hitler. Eu mă întorc la comuniștii utopici, Campanella, Morus, Saint Simon, ș.a. Nazismul are predecesori demni de tot disprețul - ura de semeni, ura interetnică, ultranaționalismul, xenofobia, rasismul pro-arian, ș.a. Ce au comun stalinismul ( bolșevismul) și nazismul ? Disprețul și ura față de democrație, de libertatea individuală. Nazismul nu este anticapitalist, dar este anticreștin, antireligios, antisemit. Bolșevismul este și anticapitalist și antireligios. Deci nu putem vorbi de o identitate, ci de un paralelism imperfect. Dar demonizarea comunismului ca idee , concept seculare nu mi se pare o poziție corectă sub aspect istoric. Nazismul oferă fericire numai arienilor, comunismul oferă o fericire utopică tuturor. Istoria nu a dovedit aplicabilitatea ideii comuniste. Sub aspect practic, politic, bolșevismul as clacat și adus mari nenorociri. Orwell a înțeles perfect ce înseamnă „fericirea” comunismului pus în practică. Noi nu suntem pregătiți pentru asemenea experiment. Omul este, prin firea sa, supus autorității de stat. Lașitatea are și ea un cuvânt. Toți dictatorii s-au bazat pe lașitatea oamenilor. Dar optimismul ne poate salva. Polarizarea sau inegalitatea permanentă fără o încercare de a echilibra societatea umană nu poate fi o soluție eternă. De aceea rămân un comunist utopic, un fantezist iremediabil, de nerecuperat. Eu nu scot pistolul, nu ameninț nici un iepure, iubesc și câinii vagabonzi, regret existența oamenilor homeless, a cerșetorilor, a unor popoare de oameni săraci. Nu am soluții practice. Aruncăm marxism-leninismul la groapa istoriei, dar va trebui să căutăm alte soluții. Asta este unica soluție – căutarea. Altfel vom avea parte de războaie religioase, interetnice, nenorociri mai mari ca în trecut. Dixit.
Boris Marian Mehr
27 martie 2016, după atentatele din Belgia

Orbirea

Orbirea

Băiatul cu scame citea doar romane, băiatul cu plete plimba Margarete, ,
În India, China se caută chinina, Mong Tze și cu Me-Ze nu niște teze,
Gestul lui Kien aduce a chin, dar unde-i orbirea, barbara cu lira?
La nerozie răspunzi cu-o chirie, cârpa de praf recită gângav,
O menajeră înseamnă o eră, limbi mar de foc cuprind un bârlog,
În care iernează un urs cu gălbează, plimbarea cu taina te costă doar haina,
Iar Tania dorește ținutul Orania, Confucius nu știe ce scrie și Lucius,
De unde luaşi talentul de-apaş? Din scoică, din doică, te-mbeți într-o troică.
Nimic nu se schimbă, orbirea ne plimbă.
BMM

De la o vreme

De la o vreme

De la o vreme scad în vârstă,
Nu-i o minune, nici minciună,
Curând eu voi ajunge prâslea,
Când altul va dormi în humă.
Secretul este să respiri, nimic mai mult
Mișcare simplă, lasă-i pe Dante și Shakespeare,
Mai o bere, muști din jimblă.
Ne plac imagini, sfinți, orice, oricând
Poți deveni un înger, iubirea nu spune ALLEZ,
De plângi cu lacrimi ori cu sânge,
Golește-ți ființa de gând rău,
Nu te ruga doar în deșert,
Umilu-i poate Dumnezeu,
Pe păcătos să-l ierți pe sfert,
De moarte nimeni n-a scăpat,
mi-a spus-o chiar un psihopat.
BMM

Besides the Biblical 10 Commandments, we were offered a brief but comprehensive, the ten human needs conducted by Solomon Marcus, mathematician Roman, Jewish, member of the Romanian Academy.
1. The need to give meaning to life at the elementary level: sounds complicated, right? Is not! At least once a day should be grateful simply because they happened to exist and it is a miracle that we live and are healthy.
2. The need of refreshment. This refreshing involves not just use water and soap. It's deep, it requires a refresh of mind, a positive thought, a new emotion of mind.
3. The need to question the knowledge that children have that stage of life they ask a lot of questions. Eager for knowledge, they tend to annoy adults already omniscient. Unfortunately for us, we are far from that status; and if not keep living this desire for knowledge, we get to izbim slowly but surely, the threshold of ignorance.
4. The need for doubt. To doubt and being reluctant is part of our nature. It is something natural and normal to disagree with absolutely everything that happens in us, around us, and the teachers should be the ones to us instill this instinct, to seek more and not us please slightly.
5. Need for failure. We are not born learning! Although many claim that we know this, few show. We fear failure, we want to believe that we do not make mistakes. Nothing could be more untrue. It is human to make mistakes, but is condemned stagnation at this level, to repeat the mistake forever.
6. The need for the game. Ludic universe is the first that we discover gradually the level of "game" progresses. And from a simple game fotabal or "the you have hidden" reach an international breakthrough. We try to discover ourselves and then to research the unknown land of the person we love.
7. The need for identity. Who am I? In a world that is under the effect of globalization, in a state in which several ethnic groups and given that interact daily with people of any kind, my identity is harder to find. According to Solomon Marcus: "tensions between different identities of each person and between different identities of individuals are ultimately at the root of many conflicts and wars; here are their roots and existing terrorism on a global scale. "
8. The need for human and humanity. Two big words. Unless you have been taught from childhood to be human, there is no problem, you still have time, you just want. And the human in humanity is just one step. It is so needed in the world of kindness and generosity ... take heed!
9. The need for culture. I wonder how much time spent per day culture? Mankind owns a conglomerate of cultural elements of nature philosophical or mathematical, logical, or musical; no matter what kind soul must be nourished as well as the body. We need to overcome the ignorance.
10. The need for transcendence. Etymologically, "trans" and the Latin verb meaning beyond what is joined, it translates to climb up. A beyond what you are allowed and what is considered normal.






















Sugerați o modificare




















































































































Google Traducere pentru companii:Translator ToolkitInstrumentul de traducere a site-urilor webGlobal Market Finder









Porneste traducerea instantDespre Google TraducereMobilComunitateConfidenţialitate şi termeniAjutorTrimiteți feedback

Bicicleta lui Joe

Bicicleta lui Joe

Are Joe o bicicletă iute precum o rachetă
și în bicicletă pune exploziv din praf de prune,
ce-i frumos în chestia asta? Mă întreabă baba Nasta.
Joacă table și canasta în comuna Cramacrasna.
Astfel văd eu cum colegii se distrug în patru arpegii,
Editorii-și freacă dosul de un zid luând molozul.
Multe cărți citit-am bine, cum nu poate orișicine,
Dar am mai citit anume ale lui Gropșor postume.
Nu-i canonic, dar e tare, high fidelity, barbare,
Să loveau poeții-n coate, unde-i, cine-i , care poate?
Când de-odată, iac-amarul, răsări hercul-cipariu,
Se suci, își umflă mușchii, vulturi trec prin focul puștii,
Ce-a urmat? Doar armonie, nici tu post și nici simbrie.
BMM

Visul lui

Visul lui

La Vaslui e visul lui, visul e un fel de virus,
Trenu-oftează ca un tigrus, frânele chiue-n voie,
Uhle Spiegel din Feroe vine-n vizită, visează
Un palat pe o pârlează.
Pedagogi, bone, amante are-n spate, sunt vagante,
Visul lui e-o piersică răsărită, vestică,
Ierburi cresc jur-împrejur, n-are treabă Bialoncourt,
Trenul ca o râmă pleacă prin prăpăstii, cade-o leacă,
Uhle vine și la circ, ne prezintă un brac-bric.
Vocea din cupolă strigă – Uhle încă nu ești rigă,
Vine Lydia c-un tată, cu intenția să-i bată,
Să-l împuște pe nemernic, c-a născut Lydia anemic
Un bebe cu trei picioare. Fără cap, în gură-o floare.
Ba mai este și Martina cea cu cercul și bulina,
i-au și dat piramidon de la farao Memnon.
Arestați cu toți, fac nazuri, are Uhle „mult” necazuri,
Însă Judele Siprem le oferă a la creme
și trei bice pe spinare să le crească bubișoare.
BMM

Ucigașul

Ucigașul

Ucigașul devenit puternic dobândește forțele vitale
Ale Binelui, victoria supraviețuitorului nu-l intimidează,
El nu are o față a fricii, necunoscutul nu-i creează probleme,
Prin asta ne este superior, hainele, platoșele nu ne apără,
Construim obstacole, el le ocolește, patima distrugerii
Pe care el o dovedește din plin, ne hipnotizează,
Uităm de persecuții, teama este mai aproape,
Mai apare și panica, cea mai bună aliată a ucigașului,
Apoi vin pacificatorii evlavioși, anestezia este aproape totală,
Lentoare, stagnare, tot ce știam este uitat, zvonuri rele
Că mai vine o ceată de ucigași la fel de puternici,
Încep diviziunile, autonomiștii, dezbinatorii, retorii,
Agresiune și fugă, până unde? Interdicții nenumărate.
Granițe peste tot. Focul se întinde, se răsucește ca șarpele.
Și, din adâncul veacurilor vin haitele cu urlete prelungi.
Jelesc prefăcut, se înmulțesc geometric. Unii tac.
Ei înșfacă, încorporează, psihologia robului se face prezentă.
Secretele sunt nenumărate. Iertarea devine inutilă.
Porunci uluitoare, logice ca unu plus unu.
Ce se prefigurează? O paranoia totală.
Dar supraviețuitorul va învinge cândva.
BMM

Moloch

Moloch

Moloch trăiește, copiii sunt jertfiți,
Europa turmentată votează finalul,
În noapte vâslesc pe acorduri wagneriene,
David ascultă, praștia lui s-a pierdut?
Trec în marș militar mumii reînviate,
În urmă Caine se strecoară,
Sculpturi sufletești nu se mai caută,
Omul cu platoșe va face dreptate?
În față –istorie, în spate – istorie,
Cu noi vine potopul.
Iubim hazardul și bazarul.
Dar nu-l uitați niciodată pe Moloch.
Râsul nu este o blasfemie.
Vechi melodii aramaice se înalță-n văzduh.
Orice moarte pare naturală, numai a noastră nu este.
Pătat de crime sau generos – același praf se așează.
De omnia dubitandum, evidența nu există, doar viața.
În fața violenței, petalele ca și ideile mor.
Nu-l uitați pe Moloch.
BMM

Am spus

Am spus

Am spus că o iubesc, m-a acuzat de multe,
Primo – nu am bun simț, nu am simțul măsurii,
Secundo – a muri nu este de bun simț,
Adică a da colțul, a scrie versuri nu este de bun simț,
A fi urât nu este de bun simț, nici a fi frumos nu este,
Umbli strâmb pe străzi întunecate de tristețe,
Metafizica nu este de bun simț, a face circ, vai,
A fi nebun, vai, a cădea în extaz, oho,
Suferința și revolta nu cad bine la o masă îmbelșugată,
A fi clovn, no, no, no, fratele meu, că tăți suntem,
Ridicol? Și mai cum. Și mai ce. Încerci a spune ceva,
Dar nu iasă nimic. Citește Cartea lui Iov. Nu este vecinul tău?
Imperiul prostiei dăinuie peste veacuri. Nici barbarii
Nu-l pot distruge. Dar ceva am învățat – viața nu trebuie judecată,
Este cum este.
BMM

Sertarul fermecat

Sertarul fermecat

Pantofarul era deranjat în reveria sa
De ciocănelele altora, chestie serioasă
și cu urmări, o veche dorință îl bântuia,
o siluetă apăru din zăpadă, era ultima sa nevastă,
nu-și mai amintea numele, memoria devenise
un sertar ciudat, nu se deschidea oricum, oricând,
el mersese la un liceu care nu mai exista,
profesorii plecaseră de mult în alte sfere,
ultima clasă, prima iubire, prima înfrângere,
dar ce tumult, acum zăcea în pat, patul se clătina în vânt,
îngerii plecau și veneau pentru verificare.
De ce citești atât de mult? Întrebă un înger.
Nu mai este vreme. Ei și? Bocitoarele se pregăteau.
Degeaba, sertarul se deschise, în fine. O frumoasă fată
Se aplecă să-l sărute. Apoi am plecat la un film.
BMM

Călugărul

Călugărul

Călugărul era un cuvânt,
Am descifrat viziunea din Catedrală,
Lui îi ceream ajutor, artera principală
Părea străbătută de ace, un hoț, doi hoți,
Dar ce ne poate ruina? Nimic.
Au ochi să vadă, dar nu văd, au urechi să audă, dar nu aud.
Nicio dilemă. Înaintăm prin vreme. O trapă.
Cineva mă felicită de Ziua Poeziei.
Iar eu mă pregăteam să părăsesc imperiul.
Cel pe care îl căutam nu era aici.
Eu, tu, el, ea? Trădarea ne înconjoară.
O simplă criză rezolvată cu o cafea.
BMM

Cuvintele

Cuvintele

Cuvintele se revărsau dintr-o gură invizibilă,
Prindeau viață, se îndreptau spre mine,
Apoi se răsuceau, ca într-un dans al cadânelor,
Priveam dincolo de ele, în depărtare apăru o procesiune bahică,
Apăru cuvântul-hermafrodit, adică neutru, ce faci cu el?
Astfel a rămas corigent Boileau la literatură.
Tot ce citisem purtasem întreaga viață.
Acum se fac socotelile. Răspunzi. Ce ai făcut?
Nimic. Ești un nimeni. Doi nimeni, trei nimeni, milioane.
Iar tu îmi vorbești de lumină, de pace, de armonie.
Te-aș decapita, ființă abstractă. Dar tu nu ești.
Nu-i nimic, sun la vecinul și bem un rachiu.
BMM

Mascarada-da

Mascarada-da

Despre moravuri numai de bine,
Un biscuite, patru măsline,
Vine Golemul și spune pas,
Razele lunii pentru by-pass.
Câte obuze zac îngropate,
Câte vieți plecară spre moarte?
Brusc m-am trezit într-o curte cu fete
Să mă iubească, să mă desfete,
știu cartierul acela famat,
cum m-am simțit prima oară bărbat,
totul se spală, morții se scaldă
și reînvie în țara mai caldă.
Febra speranței, ca o iubire,
Numai din astre coboară pe spire.
Nu este falsă senzația, arde,
Vine piticul mizer să ne prade.
BMM

Legendele leg-ende

Legendele leg-ende

Un accident sau două sau nouă zeci de mii,
O noapte, două șoapte sau a iubi –iubi,
Prin porțile pădurii noi trecem fapte, gând,
Un cerșetor se duce prin iarbă și pământ,
Când mi-a murit tătuca nu am simțit nemic,
Nu am crezut în moarte, părea un truc, un tric,
Orfani suntem oriunde, iubindu-ne orfani,
Promite-ne, azi, Doamne, să nu ne pierzi prin ani,
Rătăcitori noi suntem, deși suntem aici,
Mai scriem o poemă, privim un licurici.
BMM

Pași împleticiți

Pași împleticiți

Nu am mărșăluit pe aleile POESIEI,
Am văzut îngeri mergând pe jos, unii în baston,
Meduze ieșite la plimbare, transparente vitralii,
Mângâiați păianjenii, sunt delicați,
Lăsați greierii să cânte, mai învață ceva și furnicile,
Cineva l-a decapitat pe Narcis, n-am fost de acord,
Un frumos învins cu aripi roase, dar cine nu a pornit
Pe drumul rătăcirii nu știe.
Omenirea este veșnicul rătăcitor.
Creatorul cel harnic, devotat, iar noi – niște aiuriți.
BMM

Vârsta întrebărilor ascunse

Vârsta întrebărilor ascunse

O copaie, o viață simplă, pătrată, ovală,
La celălalt capăt al orașului- un bebeluș,
Bila era înțepată cu ace, precum tablourile pictorilor florentini,
Ce zâmbet, de unde venea el?
O fi fost Lilica, fata ce se dăruia rudelor de gradul doi,
A venit unul cu figură de buldog, avea ochelari albaștri ,
A tras cu pistolul drept în portretul Marelui Șef,
Dus a fost, fără bilet de întoarcere,
Sfatul rău venea din munte,
Dar ce caută aici un copil? Asta întreabă frunza.
Este o gândire temeinică. O apoteoză. Pe șestache.
Scaieți, smochine, Einstein. Atât.
BMM

ERRATA

ERRATA

A la Maria, altamaria, plouă în Tirol,
Moroii plimbă un pachiderm plin cu noroi,
Uitată este prima suzetă, unicitatea nu se pierde,
Haine frumoase poartă Steiner, moda Heine,
Lăsați sensibilitatea Greciei antice în seama mea,
The Rape of the Lock, vapori constanți, vocea umană,
Ce poartă ea? Speranța seculară a tuturor credințelor.
Vine, nu vine? Pe unde umbli, Licaon?
Cu toții suntem Ahile, Hector, dar nu Casandra.
Tragedia nu a murit, iar cine gândește prea mult,
În propriul său hău se va prăvăli ca un vultur.
Să fie iubirea la originea oricărui gând?
BMM

Trâmbița –melița

Trâmbița –melița

Vast hialin, animale, maritim,
Forestier în galop, hop.
Înger cu șolduri albe.
Micile idei vin din cele mari, ca ouăle.
Arbore aragonez, arborez.
Sezonul a fost reizmenit.
O larmă delicată, grațioasă, pufoasă.
Se spune că oamenii sunt nebuni. Nu, nu, da.
Moara fără apă, fără aer lucra de zor în Holmogor.
În sat a sosit un homar roșu, gata fiert, dar vorbea.
Neapărat prindeți luna de coadă.
Au intrat hoții în țara tâlharilor, vor pleca.
Vor lua toți bocancii morților.
A venit un pisic și a anunțat apocaliptic, ce?
Fiul cel mare al piticului Ning a urcat în scara calului, acolo a rămas.
Înmiresmat Bosforul îi privea omenește. Ș.a.m.d.
BMM

Epoci de aur

Epoci de aur

Epoci de aur cu duiumul,
Libertatea de a fi rob, cumulul,
Alege lanțul, glanțul, glonțul,
Femeia are cheia, banul - șpanul.
Stai pe un taburet, citești din catihet,
Enumeră lagărele, șlagărele, ah, diavolii,
Ei nu au oase, doar idei păroase.
Aristotel s-a dat la fund, luat și bătut
Crunt. Ruinele absorb oxigenul,
Moartea-i mai iute ca trenul,
Moise, Iisus, Mahomet? Iosif a zis – Niet.
E ușor să chinuiești un semen,
Chinuiește-l ca pe tine însuți,
Aleargă Tolstoi pe uliți,
Fiodor Mihailovici bate din palme,
Nietzsche s-a închis la dame,
Poporul sforăie, doarme,
Poporul e ca și norul, bubuie și se înșiruie.
Războiul, precum buboiul se sparge,
Infecția ajunge departe,
Doar Maiakovski și Brodski
Sunt vaccinați, antiscaraoțchi.
Labiche și cu Labiș, scăpară de antirabici.
BMM

Final de epocă?

Final de epocă?

A înghețat și Marea Neagră de supărare.
Putem trăi oricum, trăim. Bem bere. Scriem.
Pe pereți vezi umbre. Foștii idoli.
Iar tu beai gin la Smirna cu un pașă.
Vadra cu lapte s-a vărsat, citeam Coranul
și tot mă minunam de unde-s toate astea.
Poetul are darul de a nu-nțelege ce se petrece,
Lumea încotro se-ndreaptă? Privesc oglinda,
Ce este paloarea ei , ce semne aduce?
De mult am îngropat caii în stepă.
Frățiile s-au destrămat, doar lideri peste tot,
Ba mai mascați, ba fără gât sau cap sau amândouă.
Peștii de aur au fugit la bancă să depună icre.
Nu dau doi bani pe laude și reclame.
Avortul și divorțul sunt la modă.
N-am nicio treabă, mă înjură și șoferii,
Sunt ocupat cu faptele de caritate,
Dau un bilet de loto pe o carte.
Țineți-vă de scaune, vă fură masa.
Iar masa este chiar istoria noastră.
Mai pune-un marș, băiete, pentru clasa a patra.
BMM

Chagall

Chagall

Un chip ca frunza de dud, barba ca mierea,
Nu se văd zidurile, Chagall este peste tot,
Ce departe se află Boulogne, ce departe este Vitebsk?
Cer deasupra și dedesubt, Chagall e ca pâinea proaspătă.
El respiră ca florile. Ca zăpada. Ce ochi mari au caprele sale.
Chagall se multiplică, el este Merlin și Puck,
Uluit, un cap de cal privește festinul. Chagall este teatrul lumii.
El a fost primul avion lansat de Apollinaire.
Părul creț, păr iudaic, inimă de francez, mâna lui Rembrandt.
BMM

Pe neașteptate

Pe neașteptate

Totul vine pe neașteptate,
Altfel nu am fi oameni,
Căutăm scrisori care dispar,
Pumnale, crini și mușețel,
Creierul a plecat de aseară cu avionul,
Executorul nu exclude o catastrofă,
Pedeapsa a întârziat să vină, era în trafic,
O bibliotecă se poate construi și pe un podeț de râu,
Nici un vis nu rămâne fără urmări,
Verișoara i-a făcut lui Felipe un verișor,
La șase ani era miliardar, la opt făcea pușcărie,
A trecut mult timp până să ajungă general,
Un gringo venit să moară pe malul Pacificului,
Ea îl mai iubea. Astfel a trecut în moarte.
BMM

Amato

Amato

Da, sunt un amator, mai știi?
Dar ce amator? Nebun precum Dali.
Iubită este arta, știe oricine,
Pe critic nu-l iubesc, cretine.
Sunt mediocru, spune șoricelul,
Din adăpostul său putrescinos,
Tot genul omenesc, așa-i e felul,
E mediocru, de nu vede ce-i frumos.
Eu scriu precum respir, în mine
E bucuria de-a trăi de azi pe mâine.
BMM

Te joacă la cărți

Te joacă la cărți

Te joacă la cărți, măi băiete,
La zaruri femeile-s tari,
Nu te hlizi, Marinete,
Mergi cu aleasa spre-altar.
Vezi ce ochi mari are zâna,
Parcă sunt lacuri din Nord,
Simți cum zvâcnește iar vâna?
Hop, ai sărit peste bord.
Acum înoată în beznă,
Te vor culege urși albi,
n-ai fost circar, în arenă
nu intră cei leneși și slabi.
Ia, încordează-te o clipă,
Totul e-un joc fără sens,
Dă din picioare și țipă,
Poate te-aude Saint-Sens.
BMM

STIMATE DOMNULE ALEX STEFANESCU

Nu doresc nicio polemică, dar nici nu vreau să mor prost - ați
afirmat două neadevăruri pe care ați putea să le reafirmați sau să vă
distanțați de ele - după elogiile aduse mie în FLACĂRA , ÎN PERIOADA
1990-1995, v-am trImis CÂTEVA CĂRȚI DE AUTOR, pe care , bănuiesc ,
le-ați aruncat, dar ați scris în 2010 într-o cronicuță de trei rânduri
că aș fi un amator. După 50 de ani de scris, a fi amator sună ca un
compliment otrăvit. Mai departe - mi-ați reproșat într-o discuție
particulară că v-aș fi numit antisemit în revista obștii evreiești ,
RE. Total neadevărat, am răsfoit de mai mute ori colecția, era vorba
de Paul Goma. Nu vă cheamă Goma, așa este?
Ați mai afirmat că eu aș fi ... involuat. Mă rog, toți involuăm, chiar și Dvs.
Cu respect, BORIS MARIAN MEHR

Stăteam de vorbă

Stăteam de vorbă

Stăteam de vorbă cu Agheu,
Vecinul meu de la parteu,
Anton Pavlîci el se numea,
și piese tot scria.
Unul era viclean, și totuși
Nevasta-l înșela cu lotuși,
Pentru că noaptea lotus –frate
Devine un mascul-jum”ate.
Hei , capucin rătăcitor,
Ce umbli-n case, ajutor
Tu nu vei mai primi, îți jur
Că te trimit la Betencourt.
Ia cafeaua , o percepe
Ca pe gheata lui Otrepe,
Dacă voia lui așteaptă,
s-o culca cu o nepoată.
Ah, ce bun, ce dulce e,
Ne oftează fetele.
BMM

Tăcerea morților vii

Tăcerea morților vii

Un mort mi-a spus să tac și am tăcut,
Nu am murit că e mai greu să mori când vrei,
Lipsa libertății fizice contribuie la creșterea lipidelor,
Comisionarii adevărului mișună precum șoarecii,
Au mâncat arhiva, bun venit sub acoperișul nostru,
Arteziana vorbăriei spăla un taur rahitic,
O femeie frumoasă ținea în brațe urna fostului iubit ucis de ea însăși,
Cine s-o judece? Toți suntem la fel. Cine nu a ucis pe puțin o iubire?
Mergi în pustiu și încearcă-ți vocea. Vei auzi un scâncet.
Așa s-a născut primul copil extraterestru.
BMM

Cal și bar

Cal și bar

Un cal întră în bar și cere un pahar,
Scena e încă goală, culisele explodează,
Un slăbănog moare de pojar,
Zboară ochelari și totul se fotografiază.
Ici, acolo, râsete și aplauze,
Iar omul cade, cade, cauze
Sunt mult mai multe decât fraudă.
Mor unii în foaier gazați,
Alți străpunși de nemascați,
Spânzurători, bombardamente,
Confetti, dragul meu Clemente.
E doar un vis-coșmar calmar,
În fond suntem la vechiul bar,
Unde un cal pretinde clar
Că bea șampanie din pahar.
BMM

Șarpele tăcerii

Șarpele tăcerii

Tăcerea ascunde venin,
Nu, spune Eugen Ionescu,
Da, spune Tzara,
Tu spui, te sărut, apoi taci
Timp de trei secole,
Plus fort que la mort,
Paul Valery privește printre degete,
O camionetă poate reduce la tăcere pe orice înțelept,
Uiți, iubito, la început a fost Cuvântul,
Ex nihilo nihil, din Cuvânt se naște totul,
O ritornelă, vrei?
Tristețe – abur trist,
Mă-nvăluie o clipă doar,
Tu n-ai plecat, nici n-ai venit,
Ai existat?
E în zadar să-ntreb pereții, corbii, cred
Că suntem doar atomi diverși,
Unii mai grei, radioactivi,
Alții-servili, ușori, perverși,
Sunt pretutindeni – vid și vis.
M-așez și mă topesc în scris.
BMM

Celebrii Guggenheim

Celebrii Guggenheim

Teoriile conspiraționiste, asezonare cu false Protocoale ale Înțelepților Sionului, referiri la grupul Bildenberg, francmasonerie, ș.a. au un frumos contra-argument prin activitatea exemplară a unor evrei bogați precum familia Guggenheim. Începem cu Meyer și Daniel Guggenheim, primul născut în Elveția în 1828, iar fiul, în SUA, în 1856. Dezvoltând o rețea minieră în toată țara, Meyer a acumulat o avere impresionantă, a trecut și la import de broderie elvețiană, principalul moștenitor și continuator al acestor întreprinderi fiind Daniel, unul dintre cei șapte fii ai lui Meyer. Au fost înființate topitorii, rafinării, fabrici de prelucrare a fierului, astfel că industria americană a beneficiat de talentul organizatoric și tehnic al unei generații de entuziaști deschizători de drumuri. În 1919, Daniel Guggenheim era director al unor companii cu sedii în mai multe țări ale lumii. A fi bogat prin munca și talentul tău și al colaboratorilor este o virtute și nu un blam , cum ne-au „aburit” marxist-leniniștii. În 1925 a fost înființată Fundația Memorială John Simon Guggenheim care oferea burse de studii artistice în SUA și în Europa. Fundația Solomon R. Guggenheim a început în 1937 să administreze cunoscutul Muzeu de Artă din New York și Colecția din Veneția, care le poartă numele. Actualul Muzeu Guggenheim din New York a fost construit în 1956-1959 și este adăpostit într-o clădire de concepție arhitectonică originală, în formă de spirală ascendentă, fără decorațiuni, în afara de operele unor pictori de cea mai însemnată valoare. Spațiul este luminat de un dom de sticlă pe o structură de oțel inox. Peggy ( Marguerite) Guggenheim, nepoata primilor întreprinzători, născută în 1898, la New York, decedată în 1979, s-a ocupat de colecționarea unor opere valoroase de artă, după peregrinări prin Europa, mai des la Paris, apoi Londra. În 1941 s-a căsătorit cu pictorul suprarealist Max Ernst, a adunat în jurul ei numeroși artiști, iar după război s-a stabilit la Veneția. La Bilbao, în nordul Spaniei s-a înființa în 1997, cu participarea unui arhitect de talent, Frank Gehry, s-a înființat un nou muzeu Guggenheim, într-o clădire învelită în titan. O investiție enormă ca preț, unde sunt aduse expoziții de artă din toată lumea. Iată, pe scurt, ce se poate realiza prin muncă și dragoste pentru frumos, fără conspirații și false protocoale.
BMM

Common sense

Common sense

Mergeam liniștit pe strada cu benzi,
Când m-am izbit de un domn Common Sense,
Ce faci amice? Întreb uluit.
Domnul a scos un baston de argint
și m-a lovit peste ochi, peste tâmple,
Doamne, ce mai putea să se-ntâmple?
Noroc cu prințesa khazară, mă scoase
Din ghearele domnului, lungi și fioroase.
De atunci port un pistol marca Fire
și trag uneori focuri în aer.
Nu-i place prințesei iubirea mea,
Ba e prea dulce, o baclava,
Ba e amară sau iute ca focul,
Prințesa mea știe care mi-e locul.
Să stau ca o piatră pe-un mal bistrițean
și uneori să amintesc de Canaan.
Aș duce-o la toate mormintele sfinte,
Apoi aș lega-o cu jurăminte.
BMM

Umbre pe lac

Umbre pe lac

Suntem umbre pe lac,
Suntem nimic și nimeni,
Ne sufocăm reciproc,
Bine? Azi este azi, mâine nu e.
Eu de mult am murit,
De când nu am iubit?
De un veac și mai bine.
Sângele meu vinovat
Va fi cândva un ceasornic,
Vei auzi, timpii bat,
Ciocanele peste borne.
Dincolo e minunat,
Nu știi , nu ești acolo,
Dar unde ești? Mai exiști?
Sunt nimeni, dar și Apolo.
BMM

Un strop de nebunie

Un strop de nebunie

Fără un strop de nebunie
Nu poți iubi,
Fără un strop de poezie
Nu poți trăi,
Dar ce spun eu acestor muze
Ce pun un preț pe chip, pe buze,
Care-mi impută că sunt eu
și nu le pot iubi mereu?
Religia iubirii, drage muze
E mai presus de iertăciuni și scuze,
Nu poți umbla peripatetic
Fiind și înger și eretic.
De v-am părut cumva umil,
E lecția marelui Will.
BMM

Raza și razia

Raza și razia

Raza Lunii ucide molii, razia prinde hoții,
Infamia și ura sunt doar insecte,
Tenebre disimulate, efecte,
Miracolul e cotidian , meridian,
Nici pedeapsă, nici pandișpan,
Lacrimi, lacrimi de unde veniți?
Ah, am mâncat mulți biscuiți.
Un cotidian și o cotidiană vorbesc
Mereu de o Nirvană pe o divană diafană,
Zbang, ghilotinez.
Nu mă leagă nimic de pământ,
Scriu și doar mă frământ și frământ,
Domnului voi înălța un cânt,
Mai tremurat, mai evlavios,
Cum ne iubim și ce frumos.
BMM

Frumos ți-e chipul,

Frumos ți-e chipul,

Mâini frumoase,

Destinul coase și descoase,

Departe ești de ceas fatal,

De tristul gong, final, final,

Dar ochii tăi rămân pe cer,

Ei nici nu-ntreabă, nici nu cer,

De frunze buzele-mi lipesc,

Simt tot parfumul tău lumesc,

Sunt ca un orb, simt tot și freamăt,

Trecut de bucurii și geamăt.

BMM

Înlăuntru

Înlăuntru

Sunt înlăuntrul meu, genetic, necorupte,
Iubire și durere, dor nestins,
Chipul se schimbă, trupul scade după lupte,
Ele rămân, nici realitate și nici vis.
Plutesc în amintire vechi prieteni,
Poeții ce vorbesc din stih,
Se scutură zăpada de pe cetini
Ca lacrimile albe, ochi deschiși.
Un sunet temător, un șoarec
Aleargă de speranțe speriat,
Noi existăm de când există soare,
Scriu un poem, i-l voi citi pe înserat.
BMM

Sete de dragoste

Sete de dragoste
MOTTO-Cine nu iubește este mort
****************************
Setea de dragoste nu va pieri,
Noi vom fi veseli, ne-om ferici,
Noi, eu cu mine și-un priculici,
Cum ne străluce soarele-n cefi,
Zboară prin aer iele și elfi,
Trei florentine aleargă un cal,
Calul se cere simbol astral,
Singurătatea e-un feminin,
Misticul este mascul și intim,
Din eprubetă nu scoți nimic,
Clonele sunt ridicol-ridichi,
Iartă, femeie, că te iubesc,
Deși ai murit aparent, te răpesc.
BMM

Martie

Martie

Martie, martie, luna războaielor
De culori explozive, se schimbă hărțile,
O țară se mută în nord, alta în sud,
Zăpezile și ranchiunile sub soarele lui martie
s-au risipit, chipie poartă infirmierele,
unele se culcă în patul muribunzilor,
să moară fericiți, nimfele scot înecații-sinucigași,
bețivii sunt alăptați de neveste cu miere/lapte,
martie, drăgăstosul martie, e o plăcere să mori
în martie, un act de eroism.
BMM

Februarie

Februarie

Trecu februarie, o viață,
Căzură-n falduri negre pânze,
E prea puțin să plângi, în piață
s-a spânzurat paznicul Brânze.
Iei o trăsură, ieși în lume,
Un înger te-nsoțește, calea
Te duce înapoi pe drumuri
În care ard frumoase goale.
Iar corbii merg mereu-nainte,
Spre care orizonturi oarbe?
Se încropește din cuvinte
Poemul ce încet te soarbe.
BMM

Rină mandarină

Rină mandarină

Rină mandarină, cât o rădăcină,
Tu ai gura-nchisă, nasturele-i lipsă,
Un uriaș te-a înghițit și pe urmă a murit.
Tot pe drum, pe drum, pe drum,
Ouă, gloanțe dum-dum-dum,
Că așa e la război, noi cu voi, ei cu noroi,
șarpele n-are venin, doar o miere cu pelin,
cum îți curge ție-n vine,
vino , lină, cu lumine.
BMM

Gerald

Gerald

Gerald și Geraldina
Se plimbă cu mașina,
Cămașa cu buline
Vine din țări străine,
Iar timpul tremurând
Se-ngroapă în Parâng,
Prenumele e Seara,
Iar numele Sex- sec,
Din pat se-aude totul,
Sub pat se strigă Dreck.
Ce mândră urcă Eva
Cu Lope cel de Vega,
Lupoiu se cam duse,
Nici trese și nici huse,
Eu păr albastru vreau
și-un drum până-n Macao,
ce vreți, așa e lunea,
marți se mai schimbă gluma,
cu vitamina E
renaști ca Jean Genet.
BMM

Pro-Heine

Pro-Heine

Un vis ciudat cu Heine Haș,
El mi-a fost undeva și naș,
Eram într-o grădină, dar
Cădeau pe noi morți nenufari.
Prieteni mulți avea el, eu – nimic,
Plutea parfumul de fistic,
O fată marmoreană sta
În goliciunea ei zâmbea.
Pe sub fântâni noi ne scăldam,
Heine doar murmura – Madame,
Eram uimit și mă simțeam
Ca-n pielea primului Adam.
Apoi poetul a râs mult,
Ce adulter și ce adult.
BMM

Nume și renume

Nume și renume

M-apropii eu de Almafuerte?
Ce știți voi,fragi, fasole verde?
Priviți la Vega, vedeți Bega și Ortega,
Din cronici marțiene rupeți pene,
Fausto e călare pe-o mârțoagă
De care moartea nici nu se mai roagă,
Eu am găsit o piatră lucitoare
Pe Luna noastră eclipsând un soare,
Că vine moartea nu este-ndoială,
Dar de ce vine, e o socoteală,
Mă-nchin când vreau lui Don Quijote
Că mi-a fost frate și a scris cu mine note,
Ghetoul a dat roade mai încoace,
Așa e lumea plină de noroace,
De norișori, burtică și potroace,
Cum să mă re-re-revanșez
În fața ta, Jorge Luis Borges?
BMM

Poezia nu latră

Poezia nu latră, ei și? Mie îmi plac
și câinii, oameni să fie. Razele și realitatea
sunt în divergență. Poeții nu-și recunosc florile.
Nici ele nu latră. Urcăm prin propriul nostru trunchi
Spre lumină. Firimiturile anotimpurilor nu ne hrănesc
Îndeajuns. Liniștea cărților nescrise, fluturii ce nu mai apar.
Treptat dispar și eu, ce rămâne? Ce rămâne? Tu vei rămâne,
Iubită necunoscută, mereu te-am iubit fără cuvinte,
Dar nu ai fost o fantasmă, altfel de unde Poesia?
BMM

Privighetoarea

Privighetoarea

Primul mort a fost privegheat de o pasăre.
Al doilea mort a plecat singur.
Al treilea nu a mai murit.
Ciudat. Mefisto spune altceva.
El a studiat la Padova. Coleg cu Faust.
Scriau împreună despre mânzul cel neînvățat,
ce în Lună fu-nțărcat. Haos de aparențe?
Te ascult, captiv fiind, Bebe, BB și Bea.
Singură tremură ora. Uităm tot.
O luăm de la capăt. Turma de fauni merge la abator.
Vai ce plâns în Olimp. Să ieșim goi, apoi…
Doamnele de onoare râd sub evantaie.
Uitucii vor descifra jocul iubirii.
Micile păreri se ascund. Numai sângele contează.
Viața și moartea sub forme lichide.
Iar noi, poeții, voi, poeții, ei, poeții,
Ce scriem? Da, ce scriem?
Priveghem.
BMM

STELIAN TĂNASE

STELIAN TĂNASE
Disidentă poetică a anilor 60’s şi 70’s: Onirism şi suprarealism – “curente subversive”.
Un suflu a trecut prin literatura romina a anilor şaizeci: „Cartea de Vise” (1969) a lui Leonid Dimov (1926-1987), una din cărţile lui timpurii (a patra), la virsta înaintată de 43 de ani! Prima carte din generaţia mea care nu era ancorată politic în literatura socialistă, o carte scrisă pentru plăcerea de a fi citită.
Omul liber era tinar, educat, colindă străzile, se oprea prin cluburi de jazz, de rock & roll şi pentru prima dată avea sub braţ o carte care îi stimula liberatatea de a visa, de a crea o fantezie, o carte care nu glorifică servil partidul şi comunismul. În acelaşi timp ne parveneau în România alte lucrări – interzise, publicate în străinătate, inclusiv prin samizdat din USSR (Alexandr Soljenitsin şi Andrei Saharov).
Am crescut cu o cultura orală a poeziei contemporane,si cu umorul absurdist de avangardă. Pe ascuns citeam ,ascultam Vladimir Vysotsky, Evghenii Evtushenko si Andrei Voznesenski.
Pe furiş citeam poezia lui Tristan Tzara; pe sest, ascultăm Europa Liberă unde mai prindeam câte un nume de scriitor roman din occident, cum ar fi Eugen Ionesco, Emil Cioran, Petre Dumitriu; ascultăm în întuneric Vocea Americii pentru a auzi despre Mircea Eliade. Frică de a fi prins sau turnat de prieteni încărcau atmosfera de creaţie cu o sarcină electrică negativă, citeodata paralizantă.
Dar cum poţi înţelege poezia contemporană cind ţi se refuză accesul la cărţi ?
Alte surse de literatura orală le găseam pe la cenacluri frecventate de Virgil Mazilescu, DumitruTepeneag, Vintilă Ivanceanu, sau în intilniile personale cu scriitorii Gellu Naum, Constantin Nisipeanu si Stefan Roll.
Pe Vintilă Ivanceanu (vecin de stradă) îl întâlnisem în 1964, şi de la el am aflat că sunt şi alţi poeţi de opoziţie; împotriva proletcultismului şi a vandalismului cultural al comuniştilor se circulau mici birfe : ”Dimov s-a pisat pe statuia lui Stalin şi a fost arestat! „Mazilescu e criticat la Scinteia!” „Cartea lui Tepe a fost cenzurată”, etc . În această perioadă mă considerăm poet publicat ( contribuisem la Luceafărul cu traduceri din poezia rusă de avangardă), şi mai presus de toate eram oficial pe listă neagră a cenzurii ! Această barieră probabil a stârnit în mine un activism critic anti-proletcultist şi creativ în căutarea libertăţii de exprimare.
Printre „stafiile poetico-politice” ce au bântuit prin Europa de Est, cele ale onirismului şi ale suprarealismului s-au aflat în avangardă numeroaselor grupări şi filosofii anti-proletcultiste.
„ Decadenţă ironică” a poeziei onirice şi suprarealiste a sosit că un vestitor al libertăţii de creaţie pentru generaţia mea (atât de cultura romană cât şi de rusă) Toamnele anilor ’60 se scurgeau prin seri de poezie, cenacluri unde ne opuneam vehement literaturii socialiste; sosise timpul pentru interpretarea viselor şi realizarea dorinţelor până atunci reprimate de a crea o literatura de fantezie psichedelica .
În 1965, la cenaclul revistei Luceafărul Dumitru Ţepeneag şi Leonid Dimov fac cunoşţinţă, cu Virgil Mazilescu, Vintilă Ivănceanu şi Iulian Neacşu, şi aşa se naşte onirismul că grup , un grup fluid, incercind să placheze proletcultismul lui Adrian Paunescu cu zeflemiseli dadaiste şi versuri desuchiate.
Reţin din timpurile acelea din Veghea de Leonid Dimov:
„Rămân aici de pază, la tarabă
Vântoasa, visele să nu le fure
Ce le-aţi adus în străchini din pădure.”
Și mă lăsaţi aşa printre ulcioare
Să simt în unghii liniştea cum moare”.
.
În scrierile critice de mai târziu Gabriel Dimisianu a relatat că la început, autorităţilor române li s-a părut că pot ignoră grupului oniric, pe care ei l-au privit că o joacă anodină şi doar năstruşnică. Dimisianu a menţionat de asemenea că mişcarea onirică a fost prima mişcare de cultură a timpului, care a evoluat într-o estetica complet separată de recomandările oficiale.
În anul 1966 terminasem ”armată după facultate şi m-am întors de la Bacău la Bucuresti. Curând după aceea mi-am reluat activitatea literară şi imediat am fost ameninţat cu un proces civil de parazitism, căci nu m-am prezentat la repartizare la Fabrică de Cremă de Ghete Bucuresti.Am acceptat în schimb o slujba la Radio Bucuresti, că redactor la secţia social-culturală (De Toate Pentru Toţi) şi curînd după asta am început să public la Amfiteatru ,(unde redactor-şef era Ana Blandiana ), un ciclu lung „Plinsul Nesfirsit al Războiului” în 66 de balade anti-militariste.
Între timp apăruseră nişte cărţi cu iz suprarealist – de Şasă Până („Poeme din sertar” ,1965); de Constantin Nisipeanu (” Să ne iubim visele”,1967); de Gellu Naum („Athanor” ,1968) şi altele, de Bogză şi de Miron Radu Paraschivescu, toate ascundeam sub pat, o bibliotecă orizontală.
Frecventăm cenaclul literaral Labis (şi alte cenacluri) şi relatări ale acelor seri tumultoase apăreau a două zi în toate ziarele Bucurestiului, sustinind că oniriştii şi suprarealiştii îl ataca pe Eugen Barbu şi ulterior pe Adrian Paunescu, considerăți figuri centrale ale proletcultismului feroce, vandal şi plictisitor.
Virgil Mazilescu, Leonid Dimov, Dumitru Tsepeneag sunt poeţii care m-au inspirat cel mai profund. În acea perioadă revistă „Amfiteatru“ organiza o „masă rotundă“ cu participarea lui Leonid Dimov, Daniel Turcea şi Dumitru Ţepeneag, având că moderator din partea redacţiei pe Paul Cornel Chitic, al cărei conţinut publicat constituie indirect manifestul grupului.
Dimov scria la Luceafărul din iunie 1968: ”franjurile, ornamentele universului real, cu memoria şi idealurile lui concentrate, sunt esenţiale la poezie onirică tocmai pentru a permite lucrurilor să-şi exercite singură lor activitate netragica, autocraţia automorfismul, intercomunicare şi în ultima instanţă panismul,conexiunea, tramă onirică .
Onirismul devine un curent literar, şi anume unul care „se opunea radical realismului socialist“(D.Tsepeneag). Momentul era favorabil pentru afirmarea unor asemenea „erezii“ literare, însă „agităţia“ întreţinută de „grupul oniric“ pe planul vieţîi publice scriitoriceşţi în vederea cuceririi unei cât mai mari libertăţi de creăţie şi de exprimare irită autorităţile.
Tolerând în anumite limite apariţia de producţîi literare onirice, ele respingeau categoric vederile formulate direct, şi însuşi cuvântul ce defineşte orientarea devine tabu. Dumitru Tsepeneag (1937-) a fost un membru şi un teoretician al grupului „oniric” româneasc la sfârşiţul anilor ’60 şi începutul anilor ’70, înainte că regimul comunist să suprime această mişcare literară. Regimul îl consideră pe Tsepeneag un scriitor problematic, şi în 1975 Ceauşescu a semnat decretul prin care i s-a retras cetăţenia română în timp ce visita Parisul, astfel forţând-l in exil. „Tsepe” (cum îl chemau prietenii, îşi adăugă o litera s după T să reproducă sunetul numelui sau) s-a stabilit la Pariş, conţinuând să scrie în limba română, şi mai târziu, spre sfârsitul anilor 70, în limba franceză; a participat frecvant în preşă cu articole de critică socială şi politică; a tradus în româneşte cărţi de Alain Robbe-Grillet, André Malraux, Robert Pinget, Jacques Derrida ş.a.m.d. Proză lui scurtă, românele şi colecţiile de articole includ la început Exerciţii (Exerciţîi, Bucureşţi, 1966), Frigider (La Rece, Bucureşţi, 1967); aşteptare (Stai, Bucureşţi, 1972); Arpièges (prima traducere franceză a romanului, atunci nepublicat şi original scris în română sub titlul „Zadarnică e arta fugii”). Citeodata semnează cu pseudonim Ed Pastenaque o anagramă a numelui sau.

Membrii grupului „Estetic Onirism” (unii critici adăugă cuvintul Estetic, după teoriile consolidate la masa rotunda in 1965) au reuşit totuşi, în perioadă ceva mai liberală între anii 1964 şi 1972, să publice câteva volume şi ale altor poeţi asociaţi cu onirismul, cum ar fi : Sinzeana Pop (opera timpurie), Emil Brumaru, Daniel Turcea, Sorin Titel, Florin Gabrea, Dumitru Dinulescu. Virgil Mazilescu, Sorin Marculescu şi Virgil Tanase au publicat şi ei cărţi necontaminate de proletcult.

În următorii ani, Tsepeneag începe campania împotriva totalitarismului în societatea românească, dusă la început limitat în ţară cât şi în străînătate dupa exilul fortat, atacând în special lipsa de libertate în lumea literară românească. Disidentă morală, intelectuală şi culturală este mult mai subtilă şi nu se dezvăluie istoricilor politici ce nu au înţeles profunzimea acestor mişcări literare si a opositiei intelectuale vis-a-vis de ideologia proletcultista sugrumanta.
Suprarealiştii sondau visele şi dorinţele reprimate, subconştientul şi sexualitatea, absurdul unei societăţi fără societate si a vandalismului cultural ce a decimat religia, folclorul si literatura de avangarda la care poetii si artistii romani au adus o contributie essentiala si globala.
Comuniştii pur si simplu nu înţelegeau avangardă. Se temeau de teoriile sexuale ale lui Freud; descurajau legătură cu diasporă avangardistă, cu toate că într-o perioadă si ei au avut reprezentanți comunișţi că Tristan Tzara, Isidore Isou, sau pur si simplu de stânga deși neangajaţi politic, cum ar fi Gherasim Luca, Dolfi Trost, Ilarie Voronca, Benjamin Fundoianu, Paul Celan, Eugen Ionesco, Paul Păun, Georges Lupascou – toţi membri ai avangardei romane şi franceze.
La sfirsitul anilor şaizeci studenţii francezi se revoltă purtând placarde cu lozinci suprarealiste, cum ar fi: ” Imagination au povoir!” iar tinerii, din Praga pină la San Francisco, proclama „dragostea, libertatea şi pacea” că principii obligatorii de viaţa. În România -toţi aveam părul lung cu plete după modă hippie şi ne petreceam vara la mare, la nudism, la 2 Mai unde organizăm concerte de rock şi jazz.
Ocasional mă vedeam cu Gellu Naum, a cărui poezie am început s-o citesc serios după ce l-am cunoscut personal în 1968. Mi-a împrumutat cărţi publicate dinainte de 1947 care nu puteau fi găsite în biblioteci sau librării, că de exemplu „Teribilul Interzis”, 1945. Recent, în cursul unei vizite la Bucuresti am citit din această carte la terasa Green Hours, la lansarea volumului de proze de Gellu Naum a editurii Polirom 2012 (organizată de Simona Popescu).
Onirismul poate fi definit ca un hibrid între romanticul fantastic şi suprarealism. „Onirismul instituia, că normă estetică intransigentă, «fugă» din real, transgresarea acestuia și respingea proletcultismului, în orice caz, atingerile artei cu politicul”.
„Pentru literatura onirică, așa cum o concep eu spunea Tepeneag („În căutarea unei definițîi” 1968): visul nu este sursă și nici obiect de studiu; visul este un criteriu. Deosebirea este fundamentală: eu nu povestesc un vis (al meu sau al altcuiva), ci încerc să construiesc o realitate analoagă visului.”
„S-a crezut multă vreme că ceea ce ar deosebi proză de poezie ar fi dreptul acesteia din urmă la o mai mare ambiguitate. Dar ambiguitatea, care garantează crearea unei opere deschise, nu este posibilă numai în poezie… Aș spune chiar dimpotrivă, adăugând că oniricul și liricul se află într-o relație de suspiciune reciprocă. După părerea mea, poezia, mai exact atitudinea lirică în făța obiectelor din realitate, ține de dorința de cunoaștere imediată, prin exclamăție chiar, de tendința de apropriere a lumii din jur cu ajutorul aproape magic al metaforei. Poetul liric e robul metaforei, pentru că metafora e aceea care concentrează realitatea, „înghite” timpul și accelerează viteză versului.”
Citindu-l pe Dimov, ce sare de la început în ochi e lipsa metaforelor. Dimov descrie, enumeră, inventariază, și de aceea are nevoie de tot mai mult spațiu ; el de fapt povestește, narează o viziune analogă celor din vis, dar făcută, construită rățional; la urmă urmei, mă întreb dacă ultimele poeme și visele lui Dimov mai pot fi numite poezii? Eu le-aș numi texte onirice pur și simplu.
Un citat din poemul Prefata a lui Virgil Mazilescu are puterea lirica a unui text oniric clandestin:
şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină
din adâncul pământurilor sterpe -curajul şi puterea(omenească)
s-au topit ca aburul
şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc
şi că probabil voi muri cutremurându-mă(ceea ce dealtfel am vrut să spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile)deocam-
dată vai nu pot spune
îmi reiau prin urmare vechea limbă: începând chiar din
clipa de faţă. o sucesc o mângâi o bat cu sete. dar sintagmele
stranii în care (se spune că)sufletul meu doarme ca într-o vi-
zuină pierdută nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor
săpa canale-n pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra
încetul cu încetul în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai
tulbură
În 1968 public şi eu în sfirsit, la suplimentul literar de la „Ramuri”- Povestea Vorbei (Craiova) – şi imediat sunt atacat masiv de o multitudine de critici
Doar Miron Radu Paraschivescu a răspuns curajos si inteligent în Luceafărul la atacurile representantilor presei communiste, aparindu-mi poezia şi salutind generaţia nouă de suprarealişti, şi comentând cu sarcasm la criticile lui Eugen Barbu, Ilie Constantin, Laurentiu Ulici şi Ion Pop care au primit sarcina să mă atace argumentând că o astfel de poezie duce la distrugerea limbii romane. Revistă Ramuri e interzisă scurt după aceste evenimente, şi Povestea Vorbii este suprimată.
Între timp se produce o scindare importantă în două grupări paralele : oniriştii îşi lărgesc cercul incluzind, de exemplu, pe Florin Gabrea şi Virgil Tanase pe când suprarealiştii (Valery Oisteanu, Sebastian Reichman) dimpotrivă, îngustează cercul în jurul lui Gellu Naum, care îşi găsise un refugiu mai ascuns la Comană.
Ulterior unii tineri poeţi, că Iulian Tanase, se desprind de onirism , care devine într-un fel o mişcare „recunoscută critic” în România şi se alătură suprarealismului, un curent care după 1966 (moartea lui Breton) nu este de facto recunoscut decit că o mişcare istorică şi ramine în România underground.
Se publică Primele Poeme de Tristan Tzara (cu Manifestul Dadă de la Zurich) şi Thomas de Quincey – Confesiunile unui opioman englez (1969)
În sfirsit, mi se publică şi mie cartea de debut “Proteze”, 1970, la Editură Litera – înfiinţată în acelaşi an că să satisfacă Organizaţia Naţiunilor Unite, care critică RSR-ul pentru lipsa de edituri nesupravegheate de cenzură statului . Aflu întâmplător că prima ediția a cărţii „Proteze ” e trimisă de la tipar direct la incinerator, şi plătind un bacşiş şoferului de camion să le scoată din curtea tipographiei „13 decembrie” salvez 500 de cărţi marcate „subversiv” ; unele dintre ele sunt deja perforate la mijlocul paginii sub pretext de greşeală de tipar.

Aş notă că incepind cu anii 70’ sunt în contact cu Stefan Baciu care mi-a recenzat pozitiv Proteze (Editură Litera,1970) în Statele Unite şi în Americă de Sud; şi după mulţi ani, în 1980, l-am vizitat personal la Universitatea din Hawaii din Honolulu .
Disidentă devine mai răspândită în ţară dar cu atât mai mult în diasporă; un epicentru al disidentei se va formă în Transilvania: la Cluj, Sibiu şi Timisoara iar în afară ţării la Munich,Paris şi New York.
După tezele din iulie 1971(a lui Ceausescu), situaţia oniriştilor şi a suprarealiştilor s-a schimbat brusc. Intii mi s-a închis rubrică „Dicţionar de Arta Experimentală” de la ziarul Saptamina şi publicarea versurilor avangardiste s-a restrâns din nou, şi m-am decid să plec din ţară.
Chiar de la începutul auto-exilulului în 1972 înfiinţez la New York o Societate de Poeți şi Artişti Suprarealişti – SPAS – căreia i s-au alăturat figuri americane suprarealiste istorice: Charles Henri Ford, Îra Cohen, Timothy Baum şi Charles Plymel. Am fost visitati la sediu SPAS (170 Second Ave, New York) de Gellu şi Ligia Naum (1985), de Gherasim Luca(1992), Daniel Spoerri, Saul Steinberg şi alte figuri ilustre: poeţi suprarealişti din Olandă : Simon Vinkenoog, Hans Plomp, Lawrence Vankrevelen şi Italia : Sandro Dernini, Federico Sangirardi şi Mario Fioramanti. Toate activităţile grupului sunt descrise în manifestele suprarealismului nou SPAS şi documentate pe foto,video şi audio intr-o arhiva personala.
Anii 70 se încheie cu creşterea perceptibilă a disidentei literare romane din diasporă. În Frântă, ea este reprezentată de Monica Lovinescu,(Unde Scurte 1978), Virgil Ieruncă, Virgil Gheorghiu, Dumitru Tsepeneag ,George Astalos, Sebastian Reichman , Gherasim Luca şi Eugen Ionesco etc. Una din acțiunile ei este înființarea și coordonarea de către Dumitru Ţepeneag împreună cu Mihnea Berindei, a Comitetului pentru Apărărea Drepturilor Omului din România, care a denunțat natură d represivă a regimului Ceauşescu
În SUA avânt-gardiştii nu sunt catalogaţi că onirici sau suprarealişti: Stefan Baciu (Mele 1965), Mira Simian, Stefan Munteanu (Micron 1976) Ion Caraion, Vintilă Horia, Grigore Culer Apunache, Aron Cotrus, Miron Chiropol si subsemnatul precum şi alţi scriitori şi artişti manifestă o disidentă atît în presă cit şi în creăție literară în sprijinul celor din ţară. Că să familiarizez publicul american cu opera disidenţilor literari români traduc poeziile lui Gellu Naum, Virgil Mazilescu şi scriu despre vandalismul cultural al comuniştilor în reviste americane: The Voyeur, The Matter, Cover, The Flue, Dream Helmet etc.
Din păcate, după două decenii de la răsturnarea Comunismului în 1989, toți aceșţi poeți, şi mai ales cei plecați din ţară, nu au fost recunoscuţi de generația revoluției, iar ideile şi cărţile din anii 60 şi 70 sunt în mare parte uitate sau ignorate în România post revolutionara.
Și totuși aceaste mişcări literare şi experienţa exilului a scriitorilor onirici şi suprarealişti au creat o nouă viziune a libertăţii care pină la urmă a trecut vijelios prin toată țară.

SHARE

8


0

Tags:cenzurădictaturăDumitru TepeneagfrondaLeonid DimovmusafironirismPoețisuprarealismValery OisteanuVirgil Mazilescu
LASĂ UN RĂSPUNS
Partea superioară a machetei
Nume *
Email *
Pagină web
Partea inferioară a machetei

BB

Disidentă poetică a anilor 60’s şi 70’s: Onirism şi suprarealism – “curente subversive”.

Un suflu a trecut prin literatura romina a anilor şaizeci: „Cartea de Vise” (1969) a lui Leonid Dimov (1926-1987), una din cărţile lui timpurii (a patra), la virsta înaintată de 43 de ani! Prima carte din generaţia mea care nu era ancorată politic în literatura socialistă, o carte scrisă pentru plăcerea de a fi citită.

Omul liber era tinar, educat, colindă străzile, se oprea prin cluburi de jazz, de rock & roll şi pentru prima dată avea sub braţ o carte care îi stimula liberatatea de a visa, de a crea o fantezie, o carte care nu glorifică servil partidul şi comunismul. În acelaşi timp ne parveneau în România alte lucrări – interzise, publicate în străinătate, inclusiv prin samizdat din USSR (Alexandr Soljenitsin şi Andrei Saharov).

Am crescut cu o cultura orală a poeziei contemporane,si cu umorul absurdist de avangardă. Pe ascuns citeam ,ascultam Vladimir Vysotsky, Evghenii Evtushenko si Andrei Voznesenski.

Pe furiş citeam poezia lui Tristan Tzara; pe sest, ascultăm Europa Liberă unde mai prindeam câte un nume de scriitor roman din occident, cum ar fi Eugen Ionesco, Emil Cioran, Petre Dumitriu; ascultăm în întuneric Vocea Americii pentru a auzi despre Mircea Eliade. Frică de a fi prins sau turnat de prieteni încărcau atmosfera de creaţie cu o sarcină electrică negativă, citeodata paralizantă.

Dar cum poţi înţelege poezia contemporană cind ţi se refuză accesul la cărţi ?

Alte surse de literatura orală le găseam pe la cenacluri frecventate de Virgil Mazilescu, DumitruTepeneag, Vintilă Ivanceanu, sau în intilniile personale cu scriitorii Gellu Naum, Constantin Nisipeanu si Stefan Roll.

Pe Vintilă Ivanceanu (vecin de stradă) îl întâlnisem în 1964, şi de la el am aflat că sunt şi alţi poeţi de opoziţie; împotriva proletcultismului şi a vandalismului cultural al comuniştilor se circulau mici birfe : ”Dimov s-a pisat pe statuia lui Stalin şi a fost arestat! „Mazilescu e criticat la Scinteia!” „Cartea lui Tepe a fost cenzurată”, etc . În această perioadă mă considerăm poet publicat ( contribuisem la Luceafărul cu traduceri din poezia rusă de avangardă), şi mai presus de toate eram oficial pe listă neagră a cenzurii ! Această barieră probabil a stârnit în mine un activism critic anti-proletcultist şi creativ în căutarea libertăţii de exprimare.

Printre „stafiile poetico-politice” ce au bântuit prin Europa de Est, cele ale onirismului şi ale suprarealismului s-au aflat în avangardă numeroaselor grupări şi filosofii anti-proletcultiste.

„ Decadenţă ironică” a poeziei onirice şi suprarealiste a sosit că un vestitor al libertăţii de creaţie pentru generaţia mea (atât de cultura romană cât şi de rusă) Toamnele anilor ’60 se scurgeau prin seri de poezie, cenacluri unde ne opuneam vehement literaturii socialiste; sosise timpul pentru interpretarea viselor şi realizarea dorinţelor până atunci reprimate de a crea o literatura de fantezie psichedelica .

În 1965, la cenaclul revistei Luceafărul Dumitru Ţepeneag şi Leonid Dimov fac cunoşţinţă, cu Virgil Mazilescu, Vintilă Ivănceanu şi Iulian Neacşu, şi aşa se naşte onirismul că grup , un grup fluid, incercind să placheze proletcultismul lui Adrian Paunescu cu zeflemiseli dadaiste şi versuri desuchiate.

Reţin din timpurile acelea din Veghea de Leonid Dimov:

„Rămân aici de pază, la tarabă

Vântoasa, visele să nu le fure

Ce le-aţi adus în străchini din pădure.”

Și mă lăsaţi aşa printre ulcioare

Să simt în unghii liniştea cum moare”.

.

În scrierile critice de mai târziu Gabriel Dimisianu a relatat că la început, autorităţilor române li s-a părut că pot ignoră grupului oniric, pe care ei l-au privit că o joacă anodină şi doar năstruşnică. Dimisianu a menţionat de asemenea că mişcarea onirică a fost prima mişcare de cultură a timpului, care a evoluat într-o estetica complet separată de recomandările oficiale.

În anul 1966 terminasem ”armată după facultate şi m-am întors de la Bacău la Bucuresti. Curând după aceea mi-am reluat activitatea literară şi imediat am fost ameninţat cu un proces civil de parazitism, căci nu m-am prezentat la repartizare la Fabrică de Cremă de Ghete Bucuresti.Am acceptat în schimb o slujba la Radio Bucuresti, că redactor la secţia social-culturală (De Toate Pentru Toţi) şi curînd după asta am început să public la Amfiteatru ,(unde redactor-şef era Ana Blandiana ), un ciclu lung „Plinsul Nesfirsit al Războiului” în 66 de balade anti-militariste.

Între timp apăruseră nişte cărţi cu iz suprarealist – de Şasă Până („Poeme din sertar” ,1965); de Constantin Nisipeanu (” Să ne iubim visele”,1967); de Gellu Naum („Athanor” ,1968) şi altele, de Bogză şi de Miron Radu Paraschivescu, toate ascundeam sub pat, o bibliotecă orizontală.

Frecventăm cenaclul literaral Labis (şi alte cenacluri) şi relatări ale acelor seri tumultoase apăreau a două zi în toate ziarele Bucurestiului, sustinind că oniriştii şi suprarealiştii îl ataca pe Eugen Barbu şi ulterior pe Adrian Paunescu, considerăți figuri centrale ale proletcultismului feroce, vandal şi plictisitor.

Virgil Mazilescu, Leonid Dimov, Dumitru Tsepeneag sunt poeţii care m-au inspirat cel mai profund. În acea perioadă revistă „Amfiteatru“ organiza o „masă rotundă“ cu participarea lui Leonid Dimov, Daniel Turcea şi Dumitru Ţepeneag, având că moderator din partea redacţiei pe Paul Cornel Chitic, al cărei conţinut publicat constituie indirect manifestul grupului.

Dimov scria la Luceafărul din iunie 1968: ”franjurile, ornamentele universului real, cu memoria şi idealurile lui concentrate, sunt esenţiale la poezie onirică tocmai pentru a permite lucrurilor să-şi exercite singură lor activitate netragica, autocraţia automorfismul, intercomunicare şi în ultima instanţă panismul,conexiunea, tramă onirică .

Onirismul devine un curent literar, şi anume unul care „se opunea radical realismului socialist“(D.Tsepeneag). Momentul era favorabil pentru afirmarea unor asemenea „erezii“ literare, însă „agităţia“ întreţinută de „grupul oniric“ pe planul vieţîi publice scriitoriceşţi în vederea cuceririi unei cât mai mari libertăţi de creăţie şi de exprimare irită autorităţile.

Tolerând în anumite limite apariţia de producţîi literare onirice, ele respingeau categoric vederile formulate direct, şi însuşi cuvântul ce defineşte orientarea devine tabu. Dumitru Tsepeneag (1937-) a fost un membru şi un teoretician al grupului „oniric” româneasc la sfârşiţul anilor ’60 şi începutul anilor ’70, înainte că regimul comunist să suprime această mişcare literară. Regimul îl consideră pe Tsepeneag un scriitor problematic, şi în 1975 Ceauşescu a semnat decretul prin care i s-a retras cetăţenia română în timp ce visita Parisul, astfel forţând-l in exil. „Tsepe” (cum îl chemau prietenii, îşi adăugă o litera s după T să reproducă sunetul numelui sau) s-a stabilit la Pariş, conţinuând să scrie în limba română, şi mai târziu, spre sfârsitul anilor 70, în limba franceză; a participat frecvant în preşă cu articole de critică socială şi politică; a tradus în româneşte cărţi de Alain Robbe-Grillet, André Malraux, Robert Pinget, Jacques Derrida ş.a.m.d. Proză lui scurtă, românele şi colecţiile de articole includ la început Exerciţii (Exerciţîi, Bucureşţi, 1966), Frigider (La Rece, Bucureşţi, 1967); aşteptare (Stai, Bucureşţi, 1972); Arpièges (prima traducere franceză a romanului, atunci nepublicat şi original scris în română sub titlul „Zadarnică e arta fugii”). Citeodata semnează cu pseudonim Ed Pastenaque o anagramă a numelui sau.



Membrii grupului „Estetic Onirism” (unii critici adăugă cuvintul Estetic, după teoriile consolidate la masa rotunda in 1965) au reuşit totuşi, în perioadă ceva mai liberală între anii 1964 şi 1972, să publice câteva volume şi ale altor poeţi asociaţi cu onirismul, cum ar fi : Sinzeana Pop (opera timpurie), Emil Brumaru, Daniel Turcea, Sorin Titel, Florin Gabrea, Dumitru Dinulescu. Virgil Mazilescu, Sorin Marculescu şi Virgil Tanase au publicat şi ei cărţi necontaminate de proletcult.



În următorii ani, Tsepeneag începe campania împotriva totalitarismului în societatea românească, dusă la început limitat în ţară cât şi în străînătate dupa exilul fortat, atacând în special lipsa de libertate în lumea literară românească. Disidentă morală, intelectuală şi culturală este mult mai subtilă şi nu se dezvăluie istoricilor politici ce nu au înţeles profunzimea acestor mişcări literare si a opositiei intelectuale vis-a-vis de ideologia proletcultista sugrumanta.

Suprarealiştii sondau visele şi dorinţele reprimate, subconştientul şi sexualitatea, absurdul unei societăţi fără societate si a vandalismului cultural ce a decimat religia, folclorul si literatura de avangarda la care poetii si artistii romani au adus o contributie essentiala si globala.

Comuniştii pur si simplu nu înţelegeau avangardă. Se temeau de teoriile sexuale ale lui Freud; descurajau legătură cu diasporă avangardistă, cu toate că într-o perioadă si ei au avut reprezentanți comunișţi că Tristan Tzara, Isidore Isou, sau pur si simplu de stânga deși neangajaţi politic, cum ar fi Gherasim Luca, Dolfi Trost, Ilarie Voronca, Benjamin Fundoianu, Paul Celan, Eugen Ionesco, Paul Păun, Georges Lupascou – toţi membri ai avangardei romane şi franceze.

La sfirsitul anilor şaizeci studenţii francezi se revoltă purtând placarde cu lozinci suprarealiste, cum ar fi: ” Imagination au povoir!” iar tinerii, din Praga pină la San Francisco, proclama „dragostea, libertatea şi pacea” că principii obligatorii de viaţa. În România -toţi aveam părul lung cu plete după modă hippie şi ne petreceam vara la mare, la nudism, la 2 Mai unde organizăm concerte de rock şi jazz.

Ocasional mă vedeam cu Gellu Naum, a cărui poezie am început s-o citesc serios după ce l-am cunoscut personal în 1968. Mi-a împrumutat cărţi publicate dinainte de 1947 care nu puteau fi găsite în biblioteci sau librării, că de exemplu „Teribilul Interzis”, 1945. Recent, în cursul unei vizite la Bucuresti am citit din această carte la terasa Green Hours, la lansarea volumului de proze de Gellu Naum a editurii Polirom 2012 (organizată de Simona Popescu).

Onirismul poate fi definit ca un hibrid între romanticul fantastic şi suprarealism. „Onirismul instituia, că normă estetică intransigentă, «fugă» din real, transgresarea acestuia și respingea proletcultismului, în orice caz, atingerile artei cu politicul”.

„Pentru literatura onirică, așa cum o concep eu spunea Tepeneag („În căutarea unei definițîi” 1968): visul nu este sursă și nici obiect de studiu; visul este un criteriu. Deosebirea este fundamentală: eu nu povestesc un vis (al meu sau al altcuiva), ci încerc să construiesc o realitate analoagă visului.”

„S-a crezut multă vreme că ceea ce ar deosebi proză de poezie ar fi dreptul acesteia din urmă la o mai mare ambiguitate. Dar ambiguitatea, care garantează crearea unei opere deschise, nu este posibilă numai în poezie… Aș spune chiar dimpotrivă, adăugând că oniricul și liricul se află într-o relație de suspiciune reciprocă. După părerea mea, poezia, mai exact atitudinea lirică în făța obiectelor din realitate, ține de dorința de cunoaștere imediată, prin exclamăție chiar, de tendința de apropriere a lumii din jur cu ajutorul aproape magic al metaforei. Poetul liric e robul metaforei, pentru că metafora e aceea care concentrează realitatea, „înghite” timpul și accelerează viteză versului.”

Citindu-l pe Dimov, ce sare de la început în ochi e lipsa metaforelor. Dimov descrie, enumeră, inventariază, și de aceea are nevoie de tot mai mult spațiu ; el de fapt povestește, narează o viziune analogă celor din vis, dar făcută, construită rățional; la urmă urmei, mă întreb dacă ultimele poeme și visele lui Dimov mai pot fi numite poezii? Eu le-aș numi texte onirice pur și simplu.

Un citat din poemul Prefata a lui Virgil Mazilescu are puterea lirica a unui text oniric clandestin:

şi după ce am inventat poezia într-o încăpere clandestină

din adâncul pământurilor sterpe -curajul şi puterea(omenească)

s-au topit ca aburul

şi altceva în afară de faptul că m-am născut şi că trăiesc

şi că probabil voi muri cutremurându-mă(ceea ce dealtfel am vrut să spun şi acum doi ani şi acum trei ani de zile)deocam-

dată vai nu pot spune

îmi reiau prin urmare vechea limbă: începând chiar din

clipa de faţă. o sucesc o mângâi o bat cu sete. dar sintagmele

stranii în care (se spune că)sufletul meu doarme ca într-o vi-

zuină pierdută nu mă mai ademenesc. degetele subţiri care vor

săpa canale-n pădure şi se vor întoarce acolo mereu şi vor intra

încetul cu încetul în putrefacţie? degetele subţiri nu mă mai

tulbură

În 1968 public şi eu în sfirsit, la suplimentul literar de la „Ramuri”- Povestea Vorbei (Craiova) – şi imediat sunt atacat masiv de o multitudine de critici

Doar Miron Radu Paraschivescu a răspuns curajos si inteligent în Luceafărul la atacurile representantilor presei communiste, aparindu-mi poezia şi salutind generaţia nouă de suprarealişti, şi comentând cu sarcasm la criticile lui Eugen Barbu, Ilie Constantin, Laurentiu Ulici şi Ion Pop care au primit sarcina să mă atace argumentând că o astfel de poezie duce la distrugerea limbii romane. Revistă Ramuri e interzisă scurt după aceste evenimente, şi Povestea Vorbii este suprimată.

Între timp se produce o scindare importantă în două grupări paralele : oniriştii îşi lărgesc cercul incluzind, de exemplu, pe Florin Gabrea şi Virgil Tanase pe când suprarealiştii (Valery Oisteanu, Sebastian Reichman) dimpotrivă, îngustează cercul în jurul lui Gellu Naum, care îşi găsise un refugiu mai ascuns la Comană.

Ulterior unii tineri poeţi, că Iulian Tanase, se desprind de onirism , care devine într-un fel o mişcare „recunoscută critic” în România şi se alătură suprarealismului, un curent care după 1966 (moartea lui Breton) nu este de facto recunoscut decit că o mişcare istorică şi ramine în România underground.

Se publică Primele Poeme de Tristan Tzara (cu Manifestul Dadă de la Zurich) şi Thomas de Quincey – Confesiunile unui opioman englez (1969)

În sfirsit, mi se publică şi mie cartea de debut “Proteze”, 1970, la Editură Litera – înfiinţată în acelaşi an că să satisfacă Organizaţia Naţiunilor Unite, care critică RSR-ul pentru lipsa de edituri nesupravegheate de cenzură statului . Aflu întâmplător că prima ediția a cărţii „Proteze ” e trimisă de la tipar direct la incinerator, şi plătind un bacşiş şoferului de camion să le scoată din curtea tipographiei „13 decembrie” salvez 500 de cărţi marcate „subversiv” ; unele dintre ele sunt deja perforate la mijlocul paginii sub pretext de greşeală de tipar.



Aş notă că incepind cu anii 70’ sunt în contact cu Stefan Baciu care mi-a recenzat pozitiv Proteze (Editură Litera,1970) în Statele Unite şi în Americă de Sud; şi după mulţi ani, în 1980, l-am vizitat personal la Universitatea din Hawaii din Honolulu .

Disidentă devine mai răspândită în ţară dar cu atât mai mult în diasporă; un epicentru al disidentei se va formă în Transilvania: la Cluj, Sibiu şi Timisoara iar în afară ţării la Munich,Paris şi New York.

După tezele din iulie 1971(a lui Ceausescu), situaţia oniriştilor şi a suprarealiştilor s-a schimbat brusc. Intii mi s-a închis rubrică „Dicţionar de Arta Experimentală” de la ziarul Saptamina şi publicarea versurilor avangardiste s-a restrâns din nou, şi m-am decid să plec din ţară.

Chiar de la începutul auto-exilulului în 1972 înfiinţez la New York o Societate de Poeți şi Artişti Suprarealişti – SPAS – căreia i s-au alăturat figuri americane suprarealiste istorice: Charles Henri Ford, Îra Cohen, Timothy Baum şi Charles Plymel. Am fost visitati la sediu SPAS (170 Second Ave, New York) de Gellu şi Ligia Naum (1985), de Gherasim Luca(1992), Daniel Spoerri, Saul Steinberg şi alte figuri ilustre: poeţi suprarealişti din Olandă : Simon Vinkenoog, Hans Plomp, Lawrence Vankrevelen şi Italia : Sandro Dernini, Federico Sangirardi şi Mario Fioramanti. Toate activităţile grupului sunt descrise în manifestele suprarealismului nou SPAS şi documentate pe foto,video şi audio intr-o arhiva personala.

Anii 70 se încheie cu creşterea perceptibilă a disidentei literare romane din diasporă. În Frântă, ea este reprezentată de Monica Lovinescu,(Unde Scurte 1978), Virgil Ieruncă, Virgil Gheorghiu, Dumitru Tsepeneag ,George Astalos, Sebastian Reichman , Gherasim Luca şi Eugen Ionesco etc. Una din acțiunile ei este înființarea și coordonarea de către Dumitru Ţepeneag împreună cu Mihnea Berindei, a Comitetului pentru Apărărea Drepturilor Omului din România, care a denunțat natură d represivă a regimului Ceauşescu

În SUA avânt-gardiştii nu sunt catalogaţi că onirici sau suprarealişti: Stefan Baciu (Mele 1965), Mira Simian, Stefan Munteanu (Micron 1976) Ion Caraion, Vintilă Horia, Grigore Culer Apunache, Aron Cotrus, Miron Chiropol si subsemnatul precum şi alţi scriitori şi artişti manifestă o disidentă atît în presă cit şi în creăție literară în sprijinul celor din ţară. Că să familiarizez publicul american cu opera disidenţilor literari români traduc poeziile lui Gellu Naum, Virgil Mazilescu şi scriu despre vandalismul cultural al comuniştilor în reviste americane: The Voyeur, The Matter, Cover, The Flue, Dream Helmet etc.

Din păcate, după două decenii de la răsturnarea Comunismului în 1989, toți aceșţi poeți, şi mai ales cei plecați din ţară, nu au fost recunoscuţi de generația revoluției, iar ideile şi cărţile din anii 60 şi 70 sunt în mare parte uitate sau ignorate în România post revolutionara.

Și totuși aceaste mişcări literare şi experienţa exilului a scriitorilor onirici şi suprarealişti au creat o nouă viziune a libertăţii care pină la urmă a trecut vijelios prin toată țară.





Share



8




0




Tags:
cenzurădictaturăDumitru TepeneagfrondaLeonid DimovmusafironirismPoețisuprarealismValery OisteanuVirgil Mazilescu




Lasă un răspuns





Nume *



Email *



Pagină web

Capete portative

Capete portative

Omul cu cap portativ poate fi nesportiv,
Pleoapele lui sunt păduri, unghiile –uscături,
Mâinile –două lopeți, mușchii sunt din bureți,
Ochii oranj, numai Blanche poate iubi, nu-i deranj,
Zeii pe-acoperiș fac ce nu trebuie, piș,
Spadele azi sunt cu bumbi ce explodează cu junghi,
Cucii și cu măgarii se întrec în trei arii,
Numai tamburul major poate întrece un cor,
Ah, ce frumos e pământul, este sucit doar cuvântul,
Viu și locvace să fii, portoca-portocalii.
Orice poate avea un sens pe undeva.
BMM

Nebunia

Nebunia

Oamenii nu sunt nebuni, viața este o nebunie.
Există locuri unde normalul devine anormal.
Nu poți opri frigul cu ziduri.
Se poate cânta și la orgi inexistente.
O roată nu se învârte decât cu apă curată.
În cazul morilor, aerul ia locul apei, iar norii devin mai umani.
Nu există o medie perfectă, dreapta are dreapta are dreapta ei,
La fel și stânga. La mijloc este Dumnezeu.
În orașul proștilor nu intră hoții.
O pâine cenușie este mai bună decât oricare aur.
Pentru lumânări nu se recomandă usturoiul.
Dacă pisicile ar prinde oameni, ar renunța la șoricei.
Când discuți cu un nebun, întreabă-te de nu ești ca el.
BMM

Am murit

Am murit

Am murit de multe ori,
Bolovani sunt destui,
Corbi mai puțini, unii au luat diplome,
Fiii fură mai mult decât părinții lor,
A început un război între obiecte,
Unii trag în alții, cu ochi mari și senini,
Am vrut să mă nalț, dar se pare că nu mai este loc
Acolo, sus, cizmele tropăie în oricare parte,
Parcă nu era așa pe vremea Părinților,
Cine mai știe ce este un ștetl?
Acum îmi este cunoscut și Raiul
și Iadul, au căzut în baltă.
Iar la fiecare cotitură dai de o un eșafod
Din fier forjat. Asta e.
BMM

Leul

Leul

Leul era bolnav de gingivită,
Împușcat de zeci de ori, nu murise fiind leu,
O navă l-a adus din Pacific direct pe Dâmbovița.
Vorbea limbi străine de țară și popor.
La drum lung o sârmă scurtă.
Un vultur e mai bun decât orice râmă.
Dar în spatele zidului mor alții, nu noi.
Ține cartea dreaptă să pot recita psalmii.
Vom merge la teatrul pentru orbi, surzi și muți,
Acolo e drama adevărată. În frunte cu Cehov.
BMM

Boemiada

Boemiada

Mulțumesc, gherghef de-nțelepciune,
Eu pe Truică îl știam de mult,
Omul ce dormea printr-o minune
Sub o plapumă, la sediul unui cult.
Se zărea doar nasul ca o turlă,
Avioanele îl ocoleau cu greu,
Cobora un înger cu o surlă,
Uneori trecea și Dumnezeu.
Avea boli nenumărate ca-ntr-o carte
De istorie a bolilor lumești,
Aruncau în el cu oale sparte,
Câinii îi spuneau – Prieten ești.
A murit în plină glorie ca iarba
Ce dispare sub zăpadă fără păs,
Nu veți ști ce geniu era Truică,
Eu din moștenirea-i mai învăț.
BMM

Lacrimi

Lacrimi

Lacrimosa și Mimosa sunt vestite în Franzosa,
E o țară depărtată, unde lacrima e-o pată,
Tatăl plânge, mama râde, în genunchi umblă un gâde
Taie melci și râme grase pentru masa lui Tănase,
O, iam inima, ne spune craiul mare, Cel pe Bune,
Fă cu ea orice poftești, un sote, un grill, la pești
Poți s-o dai, eu am doar cap și cu el abia încap.
Cum ascult eu aste vorbe, fierbe sângele din ciorbe,
Plec, mă-ntorc la frații mei, pui de oaie și de lei,
Mari bancheri, unii tâlhari, mai cu ură, mai cu har,
Numai flama dragostei vine de la prometei.
BMM

Mi se părea

Mi se părea

Mi se părea că m-am pierdut
În spațiul vast, necunoscut,
Străin eram și orb și surd,
Dar visul fuse abrupt și scurt.
Cum vine clipa, cum se sfarmă
Sunetu-n clopot de aramă,
Ce cald este pământul, arde
Sub el un iad la mii și mii de grade,
De acea nu mă tem, nu tremur,
nemoartea e de multe genuri,
precum vorbirea și cuvântul,
iubesc și cerul și pământul.
BMM