Marea este mai sărată

Marea este mai sărată

Marea este mai sărată în larg,
Alex nu mă ascultă defel,
El este acoperit cu solzi groși,
Lacrimi – apă de mare,
Mergem pe caii de mare spre orizont,
Coasta de diamant, Canarele, canaliile, toate,
Tropicul Cancerului ne taie în două,
Nancy și Charlie se ceartă din nou,
La fel ca Henry și June, mie ce-mi pasă,
Plenaritatea iubirii sufocă natura vie,
De frumusețea ei se temeau calomniind-o în șoaptă,
Erau atrași, dar temerea îi gonea departe,
În nopțile fără lună delirau dorind-o supusă,
Întunericul își punea brațul pe frunțile noastre,
Umilința se culca lângă noi mizeră și slută,
Dar ea, ce frumoasă era cum niciodată focul
n-a dat naștere unor forme mai delicate,
cum niciodată frigul n-a strălucit mai frumos
în lumina de gheață, ea a venit, a îngenuncheat
sub cerul pustiit de uimire, eram pregătiți,
o iubeam, o iubeam mult peste fire.
BORIS MARIAN