În acel moment
Am simțit că nu mai pot pleca de acolo,
Înainte de răsăritul soarelui, avusesem intenția
să merg în Tibet, dar acum mă atrăgeau
vestigiile vechii cetăți Troia. Nu se vedea NICĂIERI
vreun loc mai potrivit. Henry era dragostea ei,
a luptat, a dus războaie, și-a tăiat un sân
ca amazoanele, nimic, nimic nu a ajutat-o.
Mulțumirea de sine își răsucea mustățile,
Nevinovăția își își ascundea chipul,
Parchetul strălucea reflectând niște feline mari,
Ce treceau indolente, candelabrele coborau din rai,
Ceasul striga disperat, festina lente,
Foamea renunța la om, își bea ceaiul,
penele scribilor scârțâiau plăcut,
țipete mici de uimire.
BORIS MARIAN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu