Extremismul evoluează mereu

Extremismul evoluează mereu


Oricine care nu este fanatizat de o idee preconcepută știe că extremismul nu duce la nimic bun. Atât în viața particulară, dar mai cu seamă în politică. Înainte de război existau două extreme – fascismul, inclusiv nazismul, ca extreme de dreapta și comunismul, sub haina stalinistă, extrema stângă, convențional vorbind, pentru că totalitarismele se aseamănă. După război, nazismul a rămas ca un coșmar, revenirea sa fiind improbabilă. Extrema stângă a evoluat, URSS și-a lărgit sfera de influență, iar începând din 1989, sistemele totalitare de tip comunist s-au prăbușit în mai multe țări, începând cu cele europene, URSS s-a dezmembrat, China populară a adoptat o serie de reforme, la fel și Vietnamul, singurul stat care nu a acceptat nicio reformă este RPDCoreeană( Coreea de Nord). Chiar și în Cuba se petrec unele transformări, printre care și apropierea de SUA, sub aspect economic-comercial. Noul extremism, la fel de periculos, dacă nu mai virulent, este extremismul islamic religios și politic. Nu putem să-l numim nici de dreapta, nici de stânga, pentru că interesele economice sunt camuflate sub limbajul religios, ura pentru „necredincioși”, indiferent de starea socială, de etnie, este atât de clar exprimată, încât orice clasificare este inutilă. În următoarele rânduri voi încerca, totuși , să fac o paranteză între acest extremism și situația din România anilor treizeci ( ai secolului XX). Recent a fost reeditată la Ed. Humanitas o carte ce merită recitită, „Anii treizeci- Extrema dreaptă românească” de regretatul Z. Ornea (n. 27 august 1930, Frumușica, județul Botoșani - d. 14 noiembrie 2001). Ediția anterioară a apărut în 1996 la Ed. Fundației Culturale Române. Cartea este destul de voluminoasă, peste 400 de pagini, sute de nume în index. Analiza este extrem de atent realizată, logică și convingătoare. Z.Ornea începe cu următorul capitol – Democrația și raționalismul sub acuzare. Urmează – Refuzul Occidentului și exaltarea Orientului pe temeiul ortodoxiei. Ce asemănare cu premizele extremismului islamic? Fără îndoială. Accentul cade tot mai mult pe rolul personalității, pe diminuarea drepturilor individuale, pe transformarea maselor în mijloace de manevră, pe exaltarea eroismului până la autojertfire ( V. Zelea-Codreanu, ș.a.). Aici ne întâlnim din nou cu modul de a privi valoarea vieții omului la extremiștii islamici. Viața omului nu mai are nicio valoare, totul se reduce la iluzia unei recompense în altă viață. Misticismul își găsește și el o „întrebuințare”. Desigur, nu vom compara România cu nicio țară din Orientul Apropiat sau Mijlociu. Specificul național este prezent. Dar evoluția de la democrație la sugrumarea rațiunii, la robotizarea individului se regăsesc în ambele situații. De asemenea, nu putem ignora antievreismul,sub forma antisionismului, antiisraelismului . Ca în mai toate perioadele de criză economică, politică, țapul ispășitor se găsește lesne – „evreul rătăcitor” care nu are drept la o patrie. Situația este schimbată, Statul Israel reprezintă o forță care se apără. Se poate scrie și se scrie mult despre extremismul islamic, el nu s-a născut din senin, este un urmaș al unei istorii de sute de ani de abuzuri, violențe, masacre, persecuții, opresiuni în mai toate zonele globului pământesc. Cine caută soluții trebuie să se aple e asupra unei istorii îndelungate. Trebuie adăugat și faptul că inegalitatea socială creează permanent crize, dar niciodată extremismul de nicio formă nu a rezolvat această inegalitate.
BORIS MARIAN MEHR