Zigu Ornea – 15 ani de la despărțire

Zigu Ornea – 15 ani de la despărțire
(27 august 1930-14 nov. 2001)

Caietul cultural al RE din 2002, întocmit de Geo Șerban, este dedicat cărturarului și omului de înaltă noblețe spirituală , Zigu Ornea. Desigur , despre viața și tot ce a făptuit acest fiu neprețuit al obștii se poate citi și scrie în multe surse. Vom porni de la Caietul amintit, pentru că este vorba chiar de o oglindă minunată. Acad. Nicolae Cajal, fost pe acea vreme Președinte al FCER scria – „ Pierderea unui om ca Zigu Ornea este incomensurabilă, pentru cultura română, pentru obștea evreiască, pentru rude și prieteni”. La omagiul mai extins al Președintelui se adaugă, de asemenea numeroase memorii, evocări semnate de fruntași ai obștii, de oameni de cultură de diverse etnii. Unii nu mai trăiesc, dar slova le păstrează gândul. Itzhak Artzi, fost lider al evreilor din Israel, originari din România, Norman Manea, scriitor de celebritate internațională, Augustin Buzura, romancier de primă mărime, Nicolae Manolescu, critic și istoric literar, care l-a chemat pe Zigu Ornea să țină o rubrică permanentă la ROMÂNIA LITERARĂ, Radu Cosașu, conațional și prieten de ani de zile, Andrei Pleșu, Dan Grigorescu, Ion Ianoși, Mircea Vasilescu, scriitoarea Adriana Bittel, dramaturgul D. Solomon, Barbu Cioculescu, scriitorul George Bălăiță, criticul Alex Ștefănescu, Livius Ciocârlie,prof.dr. Carol Iancu, Adrian Marino, Gabriel Dimiseanu, Mariana Juster, sora lui Z. Ornea, stabilită în Israel, ș.a. La conversații-interviuri participa Daniel Cristea- Enache, Marta Petreu. Urmează o parte din textele publicate de Ornea în presa literară, multe cu puternice conotații politice, de combaterea a extremismului din trecut și prezent, de restabilire sa adevărului. De asemenea, note autobiografie. Ce păcat că nu avem un Jurnal al lui Ornea, ar fi fost la fel de interesant, precum cele ale lui Sebastian sau Emil Dorian. Cuvântul de încheiere îi aparținea lui Dorel Dorian, pe atunci redactor șef al REALITĂȚII EVREIEȘTI, care l-a numit pe Ornea- „Un Mordehai modern”. Ornea nu era un polemist gălăgios, nu era un combatant cu aplomb, discreția sa era compensată de o putere rar întâlnită de concentrare, de verificare și reverificare a unor informații, fiind imbatabil pe tărâm documentar și ideatic. După ce a funcționat la edituri de prestigiu în România ante-revoluționară, a preluat conducerea Editurii Hasefer, căreia i-a dat șansa unei deveniri vizibile pe plan național și peste hotare. Dacă nu a spus-o primul, el a repetat cu mândrie – „Sunt un evreu din Frumușica și patria mea este limba română”. Perfect adevărat, îi citeam cu nesaț articolele pe unde apăreau, în ultima perioadă la revista condusă de Manolescu, dar și la DILEMA, etc. Un volum masiv a apărut și la Editura Hasefer, cu articolele din presă, iar , recent , la Humanitas a fost reeditată cartea sa de căpătâi „Anii treizeci. Extrema dreaptă românească”. Cartea era scrisă dinainte de 1989, dar cenzura comunistă nu agrea adevărul istoric. Iar adevărul , pe care și Sebastian l-a exprimat în Jurnalul său, publicat incomplet după 1989, era că o parte din clasa politică, dar și intelectuali dintre cei mai talentați, scriitori, filosofi, ș.a. au derapat pe panta extremismului legionaroid, xenofob. Ornea s-a putut mândri că a „decosmetizat” o realitate dureroasă. Acum lucrurile, se pare că s-au limpezit pentru mulți, nimeni nu a desființat valorile culturii române, dar fără a ocoli adevărul , nu se poate admira cu un cuget curat ceea ce merită de admirat. Eliade, Cioran, Vulcănescu, Țuțea, Camil Petrescu, Nae Ionescu, Haig Acterian, mulți alții pot fi recunoscuți ca valori importante, cu și fără petele „din soare” care nu au lipsit. Un merit pe care puțini l-au apreciat la momentul când Zigu își scria cu acribie cartea. Mă înclin în amintirea sa.
BORIS MARIAN MEHR.