sâmbătă, 26 decembrie 2015

Marian Popa – Istoria literaturii române de azi pe mâine( 1944-1989)
Fundația LUCEAFĂRUL- 2001
Cele două volume ale istoriei lui Marian Popa cuprind 2500 de pagini de text cu literă măruntă de 1,5 mm, fiind , după cunoașterea mea, cea mai cuprinzătoare lucrare de acest gen, mult superioară ca informație istorică față de recentele istorii ale lui Nicolae Manolescu și Alex Ștefănescu, care s-au limitat a alege doar un număr de scriitori preferați pe care i-au fișat mai mult sau mai puțin obiectiv. Nu pot spune cât este de obiectivă sau completă această minienciclopedie, dar travaliul lui Marian Popa merită atenție. Fiind interesat de modul cum sunt prezentați evreii, mă voi opri doar la acest aspect, cum de altfel însuși autorul o face în mod ostentativ și chiar provocator. Apelând la diverse surse, de la arhive ale Securității la cele moscovite, ca și la autori legionari ( Horia Sima, Stamatu, Vintilă Horia,I.C. Drăgan, etc.) , la istorici români și falsi istorici ( Gh. Buzatu, ș.a), emisiuni ale Europei Libere, el se ferește să cadă în plasa unui reacționarism sau xenofobii evidente, iar amănuntele pe care le aduce trezesc oricum interesul, indiferent cât de sigure ar fi. Numai indicele de nume cuprinde 50 de pagini, pe fiecare pagină sunt aprox. 200 de nume , deci ar rezulta circa 10.000 de nume din care cel puțin 10% sunt de origine evreiască. Desigur în afară de scriitori sunt amintiți și politicieni. În fiecare din cele două volume sunt capitole ce se referă direct la etniile conlocuitoare, astăzi le numim minorități naționale, în special la maghiari, germani și evrei. Autorul nu vorbește numai în nume propriu, mai mult face referire la surse. În vol. I el începe cu o frază destul de banală și chiar neadevărată despre poziția dominantă a evreilor pe această planetă, pornind de la lumea finanțelor. Explică cu obiectivitate falsul mit despre deicidul provocat de evreii antici, apoi se referă la antisemitismul european, cu exemplificări din Celine, care se referă la Protocoalele Înțelepților Sionului, ș.a. Privind spre fosta URSS, amintește că la o pondere de 4% a evreilor în totalul populației acestei țări, circa 40% din lucrătorii NKVD erau evrei. Sursa este sovietică, dar și Soljenițân a adus în „Arhipelagul GULAG” exemple de evrei enkavediști, ca și victime. Această situație s-a regăsit oarecum similar în prima etapă a organizării Securității din România „popular-democrată”. PCR s-a folosit, este o realitate, de minoritari pentru a-și atinge scopul dominării cât mai rapide a populației propriei țări. Idealul internaționalist, șansele promovării pe scara socială au atras oameni de toate etniile. Se știe că ulterior s-a trecut la epurarea brutală și românizarea aproape totală a Securității. Național-comunismul ceaușist a fost o copie a stalinismului de culoare locală. Este lăudabil că autorul nu uită să amintească de contribuția evreilor la civilizația și cultura română, cu exemple cunoscute, pe care nu le reluăm. Totodată el minimalizează rolul politicii legionare și apoi antonesciene în exterminarea unei părți din evreimea României. Desigur, au fost voci, chiar de rabini care au amintit de fapte umanitare săvârșite de români creștini, dar Holocaustul european nu a ocolit România. Marian Popa acuză de subiectivism pe scriitori evrei ca Isaiia Răcăciuni (Nacht, frate cu N. Stroe), Emil Dorian,Lucian Ruga, ș.a. care ar fi exagerat proporțiile prigoanei rasiste. Dar este amintit un atac direct la apartenența etnică a Anei Pauker, ca și la rolul URSS, prin prezentarea unei piese cu caracter antisemit, „Salba reginei” de un autor mărunt precum Ion Luca. Maria Banuș este tratată cu un dispreț total de către Marian Popa, deși a fost o valoare recunoscută de Arghezi, Călinescu ș.a. Este încondeiat I. Ludo pentru un militantism deșănțat, nume despre care astăzi prea puțini știu. Prin citarea lui Paul Goma, autorul se acoperă cu abilitate, el fiind mirat că evreii din România fac mai mare „gălăgie”, în timp ce evreii care au suferit în zonele de ocupație maghiară vorbesc mai puțin. Desigur, afirmația nu este deloc reală, este expusă cu rea intenție. Se menționează politica violent anti-sionistă a PCR-PMR, la care iau parte și o parte din intelectualii evrei, în timp ce alții , precum Ion Călugăru ( Ștrul Leiba Croitoru) se afirmă drept comuniști 100%. Referindu-se la politicienii evrei-comuniști Marian Popa se dezlănțuie cu o furie nestăpânită care îl compromite mult, dar realitatea este și ea prezentă, Leonte Răutu, mulți alți activiști evrei cu nume românești sau evreiești au adus destule prejudicii atât propriei etnii, cât și evoluției generale. Ne doare, dar nu putem închide ochii, astfel că studiile lui V. Tismăneanu apărute în ultimii 25 de ani,de care Marian Popa nu putea ști, sunt binevenite, cu toate contrazicerile cu care au fost primite. Dar autorul cade din nou în plasa unor falsificatori numind evrei pe românii get-beget Miron Constantinescu ( cică Mehr Kahn), Teohari Georgescu ( cică Burăh Tescovici) ș.a. Astfel el începe să semene cu fostul tribun neregretat C.V. Tudor, pe care , curios, nici Marian Popa nu-l prea laudă, că nu ar avea nici motive de laudă. Autorul primului Imn de Stat și președinte al Radiodifuziunii era evreul Matei Socor, dar ne întrebăm – nu erau liderii PMR în frunte cu Gheorghiu-Dej oameni duplicitari, oportuniști perverși? Mihail Roller care a avut un tragic sfârșit, a scris o istorie a românilor studiată ani de zile în școlile medii din România. Cine l-a încurajat? Se știe. Realmente evreii erau divizați după război și mult timp după aceea între procomuniști, sioniști, pro-sovietici, pro-americani, deruta fiind maximă. Aceeași situație era valabilă pentru întreaga populație a României. A. Toma, Mihail Davidoglu,ș.a., oameni fără talent literar au fost propulsați în primele rânduri ale culturii socialiste hilare, pentru ca astăzi, post-mortem să fie țapii ispășitori ai politicii PCR. Scriitori evrei , filosofi , alte categorii sunt invitați în România spre a fi elogiați, unii după merit, alții complet fals. Însuși Marian Popa recunoaște la un moment dat că PCR-PMR a dat tonul acestor oscilații absurde și mereu îndreptate spre divizare, corupere morală. În 1985, mai erau în România 25.000 de evrei, din cei peste 800.000, în 1938. Jumătate au fost exterminați, izgoniți în timpul războiului, restul au plecat după război, apoi, în anii de după 1959, și după 1965, contra unei sume impuse de Ceaușescu, la fel cum se proceda cu sașii.. Astfel apare în Israel și se manifestă și acum, pe plan literar, comunitatea unor scriitori evrei de limbă română, dar și în SUA, alte țări occidentale. Ceaușescu a folosit cu succes propriul său naționalism așa zis comunist , apelând la slugi fără coloană vertebrală precum scriitorul talentat, Eugen Barbu și poetul/publicist C.V .Tudor, acesta din urmă insultând la tonul neo-legionar pe Rabinul Șef dr. Moses Rosen, numindu-l trist gheșeftar,trădător de țară, în volumul „Saturnalii”, retras de pe piață, ca și volumul IX al lui Mihai Eminescu, editat de Academia RSR. Confuzia creată de articolele anti-evreiești ale poetului de geniu, Eminescu putea fi ușor evitată prin adnotarea acestora de către un editor competent, dar PCR avea nevoie de o zarvă spre a compromite mai mult pe adversarii politici proprii și a-și consolida poziția șubredă. Intelectuali evrei precum Z. Ornea, V. Bârlădeanu au protestat împotriva retragerii volumului lui Eminescu, dar treburile erau controlate de „băieți deștepți”. Marginalizați de proprii stăpâni, Barbu și CV Tudor au revenit în 1990 ca „dizidenți”. Intelectualii români i-au respins, ceea ce este un fapt demn de laudă. Acestea sunt aspectele generale tratate de Marian Popa , dar în masiva sa lucrare el se oprește, printre alții, la următoarele nume notabile , atât la modul critic , cât și fals, neobiectiv sau chiar fantezist - Felix Aderca, Radu Albala, Horia Aramă, Arthur Maria Arsene, Camil Baltazar, Maria Banuș, Aurel Baranga, Ury Benador, Noel Bernard, Victor Brauner, Harry Brauner, M. Breslașu, B. Brănișteanu, Brunea-Fox, Rabinul Moshe Camilly-Weinberg, Iosif.E. Campus, Nina Cassian (masive trimiteri), Ștefan Cazimir, Vera Călin, Pavel Câmpeanu, Iosif Chișinevschi(evident), Vladimir Colin, Radu Cosașu, Ov.S. Crohmălniceanu ( masiv), Lucia Demetrius, Dorel Dorian, Emil Dorian, B. Elvin, Radu Florian, D. Hâncu, C. Ionescu-Gulian, Ștefan Iureș, Al. Jar, B. Lăzăreanu, Tania Lovinescu, Oliver Lustig, T.G. Maiorescu, Norman Manea, Solomon Marcus, B. Marian, Moșe Maur, M.H.Maxy, V. Monda, Florin Mugur, Andrei Oișteanu, Valeriu Oișteanu, Z. Ornea, Anca Oroveanu, Sonia Palty, Ana Pauker (evident), I. Peltz, Jules Perahim, V. Porumbacu, Lucian Raicu, Leonte Răutu ( evident), Valter Roman, Șef Rabinul dr. Moses Rosen, Mircea Săucan, Gh. Schwartz, Al. Sever, Belu Zilber, D. Solomon, Petru Solomon, Margareta Sterian, Aurel Storin, N. Tertulian, Leon Tismăneanu, Vladimir Tismăneanu, Al. Toma, Sorin Toma, Ion Vitner, Al. Vona, Henry Wald, Lucia Wald, Henry Zalis, Haralamb Zincă, ș.a. O istorie care conține , precum harta unei țări mai bine sau mai slab cunoscute, atât ape limpezi , cât și obscurități greu de pătruns.
BORIS MARIAN MEHR
P:S. Marian Popa mă numește „poet transnistrean” obsedat de fumul crematoriilor. Nu sunt transnistrean ( există un scriitor Boris Marian, neevreu, la Chișinău), dar Holocaustul mi-a marcat primii ani de viață.



































Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu