Am nevoie de o adiere

Am nevoie de o adiere

Am nevoie de o adiere,
Atmosfera e nemișcată,
Curentul își urmează calea,
Unde mi-e busola? O să fluier,
Să stârnesc o adiere,
După atâtea zile sunt tot pe țărm,
Mă gândeam la moartea profesorului,
Am mușcat dintr-un măr galben,
Am mângâiat părul străinei,
știam, nimic nu-mi aparține,
în afara acestor degete, acestui poem,
a toamnei roșii din care bem,
păsările au trecut ca niște gloanțe,
au perforat o bandă-ngustă de romanțe,
numai părul iubitei mele necunoscute
îmi stă în palmă ca un stol de păsări mute.
Cine-a venit cu doru-acesta-ntre ființe?
Răspunde-mi tu, Exupery, răspunde-mi, prințe,
s-a spart în cioburi cerul, în lumini pământul
și umblă-n trupul meu, alt trup, vânându-l.
BORIS MARIAN