vineri, 18 decembrie 2015

Caesar

Caesar

Pe Caesar l-au făcut soldat,
Iar umbrele mai bat din palme,
Sus inimile-n sulițe, Pilat,
Există și șopârle foarte calme.
Noi am cerut prea multe, ce nevoi?
Totul se pierde doar din lăcomie,
s-au jefuit nebunii blegi și goi,
se spânzură un altul de-o frânghie.
Auzi? Un sunet? Ha, un șobolan,
Străpunge-l, prinț de Danemarca,
Să cadă roadele din ram în ram,
Instaurăm o pace. Sacra.
Ce aur arde jos în văi,
Ce lupi frumoși sfâșie jertfe,
Tristețea mea, cu zurgălăi
Te prăbușești râzând pe pietre.
BORIS MARIAN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu