Nopți bucureștene II.

Nopți bucureștene II. Lumină a vieții mele, văpaie a viscerelor mele, spune Nabokov, suflet al meu, supliciu al meu. Ce înseamnă asta? Îngeresc și carnal, ce suntem noi? Urmașii îngerilor decăzuți în diavoli. Artistul ca enigmă, emblemă, siglă, natură la miez de noapte. Va veni ora când noi ne vom vedea de undeva, de sus, cum ne vor privi alții. Cei ce vin din mare au glas răgușit. Cerul se apleacă sub greutate norilor sau al sufletelor plecate? Luptăm noi, între noi? De ce? Pentru ce? Urmăm aceeași cale, de unde înverșunarea noastră? Dar tu, necunoscuto,nu ești așa. Tu planezi între sublim și efemer, îngemănată cu muzica divină. Unde ne-am născut ? Aș fi vrut la Paris, dar soarta m-a dus în Osetia. Apoi în Ural, apoi în București. În inima fiecăruia este o dragoste din copilărie, o taină, o moarte violentă a pasiunii în stare incipientă, astfel explică Nabokov iubirea de natură pedofilă, față de Lolita. Ce parfum aduce Proust în literatura erotică. Unde este spiritul? Tace, intimidat. Dante, Petrarca erau pedofili. Ei și? Pe vremea lor nici nu se pedepsea pedofilia, doar dacă rudele se trezeau și treceau la violență, scandal, crimă. Dar căsătoriile plănuite din leagăn? Nimic nu este sfânt în istorie. Maria Magdalena a fost iertată. Vrem să fim îngeri, nu putem. Domnul le știe pe toate, ne ține în starea aceasta de om-animal. Sade și Masoch nu sunt invenții. Mi-este urât să deschid televizorul, la știri auzi despre grozăvii care nici autorilor de proză porno nu le trec prin minte. Noi trecem senini. Dacă nu vedem, nu există. Sienele, nimfele, Circe, Calypso, Sappho, împărătesele romane, bizantine, nimic. Reginele Franței,nimic. Otomanii erau mai cinstiți – haremul era o instituție. Chiar politică. Recitesc „Lolita”. Mi se pare un roman idiot în conținut, excelent ca stil și construcție. Dar ce să ne mirăm? „Măgarul de aur” – Apulleius, „Satyricon”- Petronius, ele ce sunt? Unde este poezia? Ce este poezia? O poți ucide cu vorbe, cu imagini mizere. Dar ea există, ca și baletul, ca și muzica elevată. De ce nu citesc poezie majoritatea muritorilor? Ei nu se regăsesc acolo, poate în epigrame sau în poezia porno sau satirică. „ Miorița”- cine ar fi putut să o scrie? Dacă Eminescu a scris câteva texte pe gustul prostimii, adică porno, ceea ce nu sunt obligat să cred, el este un sfânt în mai tot ce a scris, aș spune că și Macedonski era un angelic. De ce l-o fi urât pe Eminescu? Nu știu. Invidia-desigur. Ce mai vorbim? Tu taci. Romanul „Umiliți și obidiți” , prima carte citită de mine a lui Dostoievski se încheie extrem de simplu – „De ce ți-am distrus fericirea? … Puteam fi atât de fericiți împreună”. Nec plus ultra, nu știu de ce , îmi revin lacrimile de la prima lectură. Finalul celei de a doua nopți.