NB 12

NB 12 Un trandafir de piatră nu-ți voi dărui, Mai bine redeschid petalele din inimă, Cât este vie. Iubitele din secolul trecut au amuțit, Pustiul cucerește iar planeta, Cu-nțelepciunea nu poți face tot, E doar un câine pus de pază, În ochii oamenilor poți citi nefericirile, victoriile, speranța, Fără cuvinte poți citi, cu mintea trează, Atâtea trenuri s-au pierdut în noapte, Nu căuta în amintiri pedeapsa. Acele zile false, acea orbire de la soarele –vrăjmaș, Iubește liniștea copacului, nu liniștea de cimitir A celor ce nu pot iubi, O, catedrale ale nebuniei, aripi de plumb, țipetele oarbe, Mă caută propriul eu, dar nu-s acasă, Întâi începi să suferi, apoi vei putea gândi, Ai să-nțelegi că tu ești peste tot, nu doar în trup, Îți aparții, dar aparții și altora, fără să știi, Precum frumoasele –n antichitate preotese. BMM