Haimanaua din Manhattan Buona sera signorina, kiss me, good night, Beți lapte praf din dorințele mele malaxate, introvertite, golanule, Ea tace, el bea, ea bea, el tace, ea este Bea din Caraibe, Are dulciuri ascunse în cămara inimii, păpușile și le ține sub fusta prea lungă, salut, fițosule, ai venit târziu, nu ai loc nici la subsol, fă și tu un design interior, în sufletul tău mare cât un living, ne bestializăm și noi cât putem , iubirea are un gust puternic amărui, lasă publicitatea, acolo doar impotenții se dau mari, feroce este sexul în tăcere, ca o noapte la muzeul stafiilor, ca un guturai fără leac, simți cum te cutremuri? Ce Richter ți-aș arăta eu sau altul? Fiecare cu focosul sau folosul său. Omphale face cele mai bune friganele. Pp paparazzo, na-ți-o paiațo. Un om stă lângă tine, dar nu-l vezi, Deci nu existați niciunul. Bătrână, urâtă și rea, moartea mai vine pe seară, Ea șopotește basme despre lumină, iubire, mincinoasă, haină, Există un burete cu care să ștergem trecutul? Ioc. Iocnapathan. Copiii violenței nasc violență. Întunericul urmează verii. Canopus. Ne rotim pe aceleași cercuri, cercul scoate limba, unii râd. Pacientul se numește Jason. Iona habar nu are de ce. Tryptizol, ce-i aia, maică? Nimeni nu cunoaște cauzele crizei. Crimă perfectă. Mâna mea e un trup de flori. Nisip dureros mă îngroapă. Pădurile bogate au ars mocnit În fiecare. Axa lumii șuieră. Așteptați un nou continent? Pentru ce? Păsări pe dune, caii pe țărm, totul a secat Până la diamant. BORIS MARIAN Megapoemul Oricare organ are sunetul lui În concertul vieții, mai sus și mai șui, Creierul strigă tăcut ca un corb, Organul iubirii e surd și e orb, Circulăm pe un drum fără borne, în jur, Nu e câmp și nici mare, imperiul e sur, Infinitul la care nu ne-adaptăm, Unde-s munții și hăul? Ca nebunii cântăm. Creațiunea-i tăcere ori numai păreri? Există mai mult ce a fost până ieri. Singur aprobi, singur renegi, Nu e nimeni să-ți spună să râzi și să pleci. Aventura așteaptă, Providența-i mister, Tăcerea complotului reginei Esther. Vinovați fără vină, mereu pedepsiți, Culorile vidului, calicii căliți. Tăcere nocturnă, final așteptat, Prometeu și Sisif ne-au înșelat, Răul are a mie de flori, de culori, O misiune de ai, faci numai erori, Comoara-i pierdută, semințe în vânt, Ce a fost înainte de primul cuvânt? Un ecou poate fi după orice eșec, Generos e Neantul, aparent este sec. Dar din imnuri se nasc și îndemnuri, impuls, Calea Lactee nu e de muls, Marionetă sau om, alege sau uiți, Pe tine mizează vagabondul desculț, Violența tăcerii, rătăcirea-n rostiri, Monolog paralel cu splendide iubiri, Un joc început și neterminat, Unde ești sau ai fost? Ori nu te-ai iscat? Uitat e potopul, pe ce dimensiuni Ne readunăm pentru promisiuni? Dialog ventriloc, verbul naște mereu, Verbul este în toate, parcă e Dumnezeu, Despuind adevărul nu găsim mai nimic, Iubirile mor, se preumblă pe dric, Elocvențe de tablă, un vacuum stătut, Mai mult decât fapta, un cuvânt te-a durut, Iar abisul își cheamă noul abis, Catastrofă nu este, a fost doar un vis? Și astfel parcurgem mereu acest drum Fără borne, iubesc doar ce știu acum. BMM Avangarda revizitată la CINEMATECA din str. Eforiei De circa doi ani, Arhiva Națiomală de Filme prezintă periodic la Cinema Eforiei sesiuni ( am ajuns la a opta din ediția IV) cu filme despre și cu reprezentanți ai bogatei avangarde interbelice românești. În zilele de 25 și 28 noiembrie a.c. publicul a avut ocazia să vizioneze o serie de pelicule, unele inedite,pe această temă de real interes istoric-cultural. În cadrul programului, primul a fost un documentar, scenarist fiind nepotul pictorului avangardist, M.H. Maxy, sub regia lui Edouard Chimot. Sub regia semnată de Lee Dragu am vizionat documentarul american din 2013, „ Seerching for Maxy”. Despre viața și opera pictorului am mai scris în revista noastră. Un film artistic care nu a trecut neobservat în epocă a fost „ Trenul fantomă” ( 1933),producție ungaro-română, sub regia lui Jean Mihail, dialogurile în limba română fiind semnate de Victor Eftimiu, iar actorii – nume cunoscute – Tony Bulandra, Gh. Storin, Dida Solomon- Callimachi , ș.a. Trăiesc halucinant trecutul Trăiesc halucinant trecutul, Splendoare-n iarba amintirii, Acea plăcere, freamăt, prime, n-am fost amanți, noi am fost mirii, urcăm în timp, ca-n spre-o cetate care plutește-n neuitare, noi vom fi doar cuceritorii, nebănuite avatare. Clipele triste, neîmplinite Vor fi acolo, dezvrăjite. Se făcea, se făcea… transatlantic uriaș, Mă pierdeam, încăperi, chei și uși, Duduiau motoare, un oraș Cu viteza unui cărăbuș. Alergam dintr-un colț în altul, Te zăream, te iubeam, am murit, Numai tu, mai frumoasă la zenit, Transatlanticul, de un ghețar, bum-bum. Erai tu, erai tot ce trăisem mai demult, Te sărut, amintire, te ascult. Iar sufletul nostru, ca un biet animal domestic Dărâmă, rupe totul În interiorul nostru Până în ziua când cineva deschide Ușile, ferestrele, Bine ai venit, iubito. Pământul nu arde, e rece, Numai ființele vii ard Ca niște făclii, Unele ascund focul lor interior, Altele ard precum Hus ori Giordano, Tu, iubito, găsești în mine un rug, Eu aud cum șoptești, Focul arde, el arde, va veni și tăcerea Pe-ntregul pământ, Noi vom arde în stele, Alături, pe rând. Sub pod se zbenguie șopârle, Obsesii, avataruri, repezi gârle, Natura se ascunde-n noi, Absurdul naște și eroi. Posibil, imposibil, spune-mi, spune-mi, În fața ochilor se-ntâmplă o minune Consubstanțială vieții, ne iubim Aici sub pod, noi, veșnici peregrini, Avem același țel sfânt și frumos Pe malul danubian, mai jos, Călătorind mereu pe alt poem, Tu ești Poesia, eu – doar un simplu semn. Boris Marian NICIUN COMENTARIU: Diptih con amore Diptih con amore Înainte de a deschide o carte, Îi cercetez exteriorul, ca unei femei, Îi caut parfumul, urmele altor parfumuri, Apoi, o răsfoiesc încet, încet, „Sunt o evidență luminoasă”, Îmi spune cartea-femeie, Cu voce joasă, plăcută, Răsfoiește-mă încet, încet, Uneori să te oprești la un capitol, Ai să observi că la sfârșit Vom fi numai noi, doi. Îmi place răcoarea din livezile de pruni, Nu-mi place frigu-n noi, oameni buni, Nu-mi place gripa, iubesc risipa, Nu vreau refuzul, iubesc abuzul, Dar, Există un dar plin de har, Aș fi fericit să scap de obsesii, De gândul la moarte și de profesii, Iubesc și omul ce nu are nimic, Să fiu eu cafeaua din vechiul ibric, Să fiu eu prosopul Ce-ți mângâie oful. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Anarhia în stare pură Anarhia în stare pură Prietenul îmi vorbește de libertate, Egalitate, fraternitate, dar ține în cușcă Puii de tigru, șapte, o anarhie pură domnește În mințile noastre, știm ce este un cățel, Nu știm ce este un om, mângâiem cățelul, Eu îi iubesc, vă asigur, inspir cu nesaț viața, Păstrez câteva viniete de melancolie, Mă sufoc uneori din lipsă de ceva adevărat, Pur, cum ar fi anarhia din capul nostru, Dar care nu se trădează nicicum. Ne lipsește, vorba lui Allen, Magical Blend. Ca și instalatorul, duminica, Poate și Dumnezeu BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Piatră cu cohi Piatră cu ochi O piatră cu ochi Se uită la mine, Ea cunoaște liniștea, Eu nu sunt de piatră, Ea cunoaște limbajul ploii, Eu sunt grăbit, deschid umbrela, Ea a fost om, pe când eu Eram piatră, astfel ne privim în secret, Eu – o biată carne cu suflet, acolo, Ca un câine credincios – sufletul. Boris Marian NICIUN COMENTARIU: În somn și în nesomn În somn și în nesomn În somn și în nesomn ne legănăm, Ca-n mari spânzurători din cer, mai sus, Visăm și ne-ntrebăm ce mai visăm. Când soarele recade la apus. Mestecenii copilăriei versuri spun Din cartea lui Esenin, pe de rost, Un paznic m-a bătut lângă un prun, Decât deștept și bun, mai bine prost. Viața-i neplăcere, prea mult chin, Stăm pe-un vulcan viclean și mult corupt, Există și dulceață în venin, Tu poți să fii un ghimpe sau un fruct. Trăim în anarhia cu moroi, Ca-ntr-o ficțiune fără de sfârșit, Ne-ajută mai puțină ură-n noi, Un început de simpatie, chiar șoptit. Boris Marian NICIUN COMENTARIU: Există? Există? Există și metastaza binelui? Un trist centaur în pași de dans. Iedera spune cuvintele sinelui, În urechea mea stângă aud un balans. Orchestra a tăcut prea devreme, Mulți pentru glorie s-au bătut, Triumful urcă precum un vierme, Raiul a fost ridicat din lut. Munții rumegă norii, sublimul, Leul a fost cândva șobolan, Doamne, nu-mi oferi doar prea-plinul, Lasă-mi o porție de catran. Tobele bat, trompetele sună, Mergem voioși la carnaval, Moartea are culoare brună, Viața-i ascunsă-n recif de corali. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Chagall Chagall Erau acolo tristeți și bucurii, Ulițe strâmbe erau, Vii între vii, Oameni pluteau în aer, pe nori, Stelele mai cădeau, albe culori, Eu mai zăream, cumva, umbre târzii, Mici croitori, coșari, viori viorii, Cum i-arăta Chagall, melodios, Parcă erau scrisori, albumul roz, Parcă am fi cu toți triști-veseli scripcari, Peste o mie de ani, din nou coșari? Dar cel mai sus zbura mireasa mea. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Nedivina comedie Nedivina comedie În loc să privim în față Oamenii, privim în oglinda orbitoare A orgoliului propriu, O durere de dinți ne doboară, Devenim iar oameni, Ca oamenii. Tu, cel onorat cu titluri și premii, Ce mândră îți flutură barba, Tresaltă bărbia cu toată mândria, Dar piedestalul pârâie, plânge, granitul se frânge, redevii om ca toți oamenii, bun ca o pâine, de mâine. Adio poate fi odios, un cuțit Sau o floare pe un mormânt neînceput, Mai mulți prieteni găsești În lumea necuvântătoarelor, Eu regret și moartea peștelui agățat În cârlig, un cuvânt e un om, Poate muri. Zidul din spatele nostru tace, În timp ce o ploaie de gloanțe Străpunge aerul cald. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Nu sunt poetul abisal Nu sunt poetul abisal Nu sunt poetul abisal, nici retor, nu scriu ziua, Nici noaptea, dar eu scriu pe cer și pe cuvânt de-onoare, nu-s saturnian, nu-s fascinat de-un fond obscur, nu umblu la subsoluri, nici Babilonul nu-l visez, nici moartea nu-mi este iubită, nici nu urăsc cum trebuie, cu migală, dar ești poet? Mă-ntreabă-un lector ipocrit, un semen de al meu, nu fac infarct, scriu cum respir, când nu mai scriu, duceți-mă la Morgă pe ascuns, sunt Hyde și Jeckill, scriu, nu scriu, astfel eu supraviețuiesc, nebun sau limpede ca apa de izvor. Brusc, ceva din adânc, din ceruri, din codru, Viața, ca florile-n crâng , se duse ca Orbul, Ce să-nțelegem și cum? Duminică a împăcării, Trecutul pare doar fum, ostateci suntem întrebării. Operă-bufă trăim, plângem zadarnic, În ghilimele vorbim, Domnul nu-i paznic, Mările, drogul,poem, visul Nirvanei, bem fără să bem, iubim sfârcul Ioanei. Se făcea că mările au secat, Umblam în gigantice cratere, Mă priveai cu alți ochi, Eu mă scufundam în nisipul marin, Un picior, un braț, un obraz, jumătate eram afară, tu străluceai nemiloasă, apoi apele s-au așezat. Părintele meu, ești de mult în pământ, Eu mă mai caut în scris și în gând, Eu te aud, noaptea, în vis, Iar prin uitare nu te-am ucis. Nu știu pe unde ne-om întâlni, Nu cred în rai sau în iad, suntem vii, Oamenii urcă, urcă mereu, O înălțare spre Dumnezeu. Tot ce-ai greșit, greșit-am și eu, Dar mă înalț la Dumnezeu, Vin generații, mă-ngroapă încet, Ei vor greși, cum și eu mai greșesc. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Colind Colind Moto- La un an cu sănătate, Domn, Domn să nălțăm, Să deschideți poarta casei, Domn, Domn să nălțăm. Să citească tot poporul, Domn, Domn să nălțăm, Să se bucure-autorul, Domn, Domn să nălțăm Mereu am fost sau nu am fost Într-o căutare fără rost A elixirului visat De Eva, de Adam –bărbat, Al frumuseții, tinereții, Deși mă cam lovesc pereții, Sunt beat de-o falsă nemurire, Veșnic mireasă, eu sunt mire, Să fie cerul gol, adânc? Să fim noi singurul Pământ? Departe, dincolo de stea, Eu am un dublu, tu ești ea. O clipă am crezut că s-a oprit ceasul, Ceasul a-ntrebat, care-i necazul? Inima? Nu. Nervii? Ah, ah, Îl înțeleg astfel pe Bach, Nervii-s ca orga și clavecinul, Nu apăsa tare, sublimul, Doar din evlavie, șoaptă și rugă Poate să nască, să se distrugă Poate, sub degete boante și tari, Iar tu, viața mea, poți să dispari. De are vântul umbră și eu am, Trecând peste podișul tibetan, O, Sancho, ți-amintești orașul Ce ne-a gonit cu mătura, fărașul? Un cimitir de cărți înspre Apus, Pe unde- atlanții s-au pierdut, s-au dus, Nu-i mică lumea, este chiar prea mare, Iubirea nu prea-i la căutare, De arcul-pasăre eu nu voi povesti, Ne-am întâlnit definitiv , Marie, Marie. Când ucizi un om cu vorba, cu gândul, Nu poți ierta, te doare cuvântul, Nu poți uita, te refuză pământul, Să nu izgonești cerșetorul, e sfântul Care te poate aduce în rai, Numai un suflet în tine să ai. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Romanță foarte târzie Romanță foarte târzie Pe umărul stâng O lacrimă plâng, Pe umărul drept Tot lacrimi deșert, Dar tu spui numai nu Sau răspunzi în doi peri, Pentru tine eu vreau Să urc azi în cer, De acolo privind Să-nțeleg de ce tu Poți să spui mereu nu, De ce nu te conving, De ce-n viață omătul și frigul domină, de ce timpul ne mătură cu-ntuneric, lumină sau lumina e numai în sufletul meu, dacă eu nu am suflet, mai avem Dumnezeu? Ruga mea e-ndreptată Spre cine, spre ce? Ruginite cuvinte, Le temps est passe! Boris Marian NICIUN COMENTARIU: Cuvântul ca melcul Cuvântul ca melcul Cuvântul de fier nu mi-este prieten, Cuvântul ca melcul îmi pare mai bând, Te-nșeli, zice melcul, tu nu știi ce zace În mine, durerea dormind în adânc. Acidul cel tare așteaptă doar clipa, Lumina se poate preface-n pârjol, Primește-mi, iubito, alintul, sărutul, Tu nu știi ce poate cuvântul-pistol. O, nu te speria, sunt altfel, sunt altul, Oglindă și stare, gâde, bufon, Glumesc doar cu moartea, iubirea mi-e crezul, Deși merg încet, mi-e cuvântul- foton, Pot fi ca marea, umil ca pământul, Primește-mă-n palmă ca pe duh, Pot fi stejarul, pot fi și iarba, Prin tine, din haos pot iară să urc. Boris Marian , NICIUN COMENTARIU: Iubirea ca fiară Iubirea ca fiară Moto - Bah, Bach și Offenbach Flora-nflorită și mult des-florită, Flora –un nume vechi, de elită, Elice a inimii, trag cu putere Doi cai dinamici, fac o avere, Dinții pătrund cu cruzime în carne, Dar pe sub dinți, viermele doarme, El se mărește, devine balaur și strălucește, parcă-i de aur. Trece-o pisică umilă prin parc, Ea se izbește de un copac și se preface în tigru – gigant, parcul, pe loc, devine vacant. Aste minuni le-am văzut eu aseară, Flora, alături, e dragoste - fiară. De când nu-mi mai e frică de moarte , Mă plictisesc, aș spune, chiar foarte, Nu mă mai speria cancerul, SIDA, Motocicleta, camionul, Astrida, Astrida e numele bietei cățele Care provoacă multe belele, Noaptea, Astrida, ca-n Baskerville, Urlă-n spre lună c-un timbru viril, Ronțăie stele, soare, comete, Iar în oraș nu mai sunt fete, lumea e-nsărcinată, așteaptă luna a noua sau , poate pe-a șaptea. Bate la miezul nopții un ornic, Omul de treabă este și spornic. Ornitoringul de vină e-n toate, Asta citești în oricare carte. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Profet Profet Păsări și arbori, visuri și nopți, Degete smulse, strivite de roți, Harnic călăul spânzură, taie, Are prieten doar o potaie. El este Marele Inchizitor, Nu are nume, numele mor, Noapte, tăcere, de undeva Spune trei vorbe o cucuvea. Mult mai departe, în zări, un păstor Își pregătește propriul viitor, Fluieră-ncet, adună-n secret, Domnul păzește pe noul Profet? BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: În castelul Metzengerstein În castelul Metzengerstein Lui E.A.Poe În castelul Metzengerstein Intră o stafie, La o sută verste, mie Mi se pare Cain. Ia bomboana, zice hârca, Mestecă hârtie, De la Viena pân-la Bârca De stafii – oștire. Berenice, Berenice, Cum te mai iubiră Richard Wagner și cu Nietzsche, Dar eu cânt la liră. Regele pe nume Ciumă Intră în cetate, Morții nu prea știu de glumă, Gâzii n-au păcate. Ah, Ligeea, ah, Ligeea, Lasă Casa Usher, Stă să cadă la cutremur, Îngeru-i la ușă. Un portret oval îți dărui, Tenul tău de crin e, Masca morții roșii, cărui Diavol îi stă bine? Într-o hrubă sună ceasul, Orologiu sumbru, Inima îmi spune, lasă, Nu mai pot să umblu. Waldemar apare galben, Lămâios și țeapăn, Eu lui Waldemar o palmă i-aș servi , dar crapă. Demonul perversiunii Face-n Iad ravagii, Metzengerstein, scrie-n rune, l-au distrus iobagii. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Cursa cu obstacole Cursa cu obstacole Sar peste ani-garduri, Uneori mă folosesc de aripi, nu este ușor nici să zbori, râde lumea, unuia i-au crescut dinți pe frunte, se încruntă. Cel mai mult m-a bucurat când, aflat pe malul Styxului , am descoperit o sticlă, în care se aflau poemele mele necitite. În viață treci prin toate culorile, Moartea e gri, gorile și gloriile, Încearcă să cânți mai simplu, mai clar, Observi gângania din chihlimbar? Suntem cerșetori pe față, pe-ascuns, Poetul privește prin Nepătruns, Întreabă „Quo vadis, Domine?”, Doamne, Un om între oameni, un pom între poame, Iar fericirea rămâne în urmă, Nu pot fi dejurnă, în turmă. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Șalul Șalul Pe când un șal putea să mai sugrume-o dansatoare, Pe când bunica mea mergea la sărbătoare, Pe când șopârla, șarpele erau stăpâni, Mari diplomați umblau în mâini, Poeții erau regii, printre pictori Erau Dali, Picasso, Brauner Victor, Priveau de la nălțime, din Empire, Făceau volute, curcubeie-n aer, Iar harul poposea prin ateliere, Cu Hemingway puteai să bei o bere, Un înger blând venea în fiecare noapte, Mai vine și-azi, îl simt cum e pe-aproape. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Pantofii negri Pantofii negri Cu pantofii negri se merge mai ușor sub pământ, Unii vor spune că este o glumă proastă, Dar eu făcut acest experiment, într-o noapte Am intrat în cimitir cu costum și pantofi negri, Am coborât într-un cavou și am început plimbarea, cineva m-a cam beștelit, așa e lumea, altul a vrut să mă ia la bătaie, poți să dai într-un mort? La colțul unei alei se discuta despre a treia cale, Era unul mustăcios, semăna cu Stalin și explica Molcom cum este cu fericirea poporului, A apărut Hitler, l-a tras de mânecă, aveau ceva de pus la punct, să nu audă bătrânul Winston care deja pufăia nemulțumit, democrația este ceva inevitabil, zicea, noroc că morții nu prea simt foamea, nici case nu cer, cu salariile au răbdare, de pensie nici nu poate fi vorba, iar dictatura e bună că adună mulți morți laolaltă, se poate face un miting, un război, acolo, ca lumea, nu știu de ce, m-a cam plictisit discuția, am ieșit, mi-am scos pantofii negri și am ajuns acasă pe ploaie. Am tras o dușcă de whisky, ai dracului politicieni, nici sub pământ nu te lasă în pace. Boris Marian NICIUN COMENTARIU: Iarna Iarna Iarna pare centrul luminii, Urcă pe geam nervurile reci, Uitarea se-așează, vin și străinii, Vin sărind peste ziduri, poteci, Liberi mor la nălțime cocorii, Aripa lor este inima ta, Lasă uitarea să sfarme norii, lasă clepsidra să curgă în ea, numai tu, chip fără nume, tot mai revii, nu vrei să pleci, iarna , coroană, albă minune, iar pe geam – nervurile reci. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Și voi trăi Și voi trăi Motto- Și voi trăi în adâncă smerenie, Voi privi fără păs bezmetica lumii chemare Spre tot ce-i trupesc și supus doar orgoliului lacom. Azi, iarna vrajbei noastre s-a-năsprit, Iar soarele-i călâu și neguros, Nu știm că-n toate traiul e finit, Pricepe câinele ce-nseamnă un os de ros. Bărbați , femei, doar umbre noi vom fi, Noi ne-am iubit și, poate, ne iubim, Citiți poemele lui Edgar Masters Lee Sau mergeți la Săpânța-n țintirim. Noi coborâm în marele Maelstrom, Din domn în domn, din om în om. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: În profil În profil Poetului Iacob S. Tu știi ce este un poem? Nu este un cocoș, nici un locotenent de cavalerie. Nu este un bănuț pe care-l pui pe talger. Dar poate fi chiar luna de pe cer, De care nimeni nu are nevoie. Nu-i fluier, ar putea să fie, nici pasăre nu este, Deși zboară, nu este doar prieten drag, El poate deveni otravă, un leac luat cu grijă Sau cu teamă, o rugă înaintea morții? Un fir de aur după ani de trudă în zadar, O pâine ce aduce alinare celui flămând, E o iubire nerecunoscută, dar ce nu poate fi? Orice sau chiar nimic, precum cometele ce ard Fără de urmă pe un cer prea luminos, Dar tu știi bine ce este poemul, De-aceea mă retrag și mor puțin. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Spectacol în aer liber Spectacol în aer liber Diminețile sunt simple, mai complicat este ziua. Stelele nu așteaptă pe nimeni, nu vă înșelați. Am văzut într-o după-amiază o coloană – era doar praf. Pentru fluviu, oceanul este moartea. Cu un ram de măslin poți ucide un om. Pașii nu m-au urmat, au rămas doar în urmă. Am văzut oameni, dar nu am vorbit cu ei. De ce ne amintim la sărbători de morți? Când se termină copilăria, moartea este la ea acasă. Una dintre gravele boli ale istoriei este cultul unei personalități. Pietrele susțin trenul, trenul cară pietre pentru alte trenuri, așa suntem noi, generațiile. Cultul muncii brute este un cult sălbatic. În noi nu este cerul, ci viscerele, tocmai aceasta este minunea poeziei. Târguieli și tânguiri, două lumi. Îmi plac corpurile luminiscente, luminofore, fosforescente, fluorescente, Reflectorizante, roșii, albastre, așa văd sufletele noastre după moarte. Când ultimii călăreți au părăsit câmpul de bătaie a început era atomică. Să scrii o carte numai despre suflet, ah, ce imposibilitate. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Metaforele Metaforele, precum florile Metaforele , precum florile, unele sunt carnivore. Când metafora devine scop în sine, emoția scade. Dar, suferința în stare pură nu ajunge la artă. Arta este nemiloasă. Orice scriitor trăiește într-o permanentă contradicție cu sine însuși, cu cei din jur. Pacea îl ucide. Cel mai rău critic este gustul comun. Marea literatură nu mai este nici poezie, nici proză, este artă. Nu mai am timp și putere să scriu proză, nici poezie, doar sângerez. Sămânța încolțită va da roade fără prezența mea. Nu există speranță îngenuncheată, doar muribundă. Ochii nevăzuți fie se uită, fie te obsedează. Disperarea nu are capăt. Ceasurile lui Dali nu mai pot fi reparate. Nu există femei urâte, doar suflete urâte care nu au gen. Erorile mele nu interesează pe nimeni, dar sunt ale mele. Cine strigă în deșert să aștepte mult și bine. Când înveți să cobori scările, încep să te doară genunchii. Boris Marian NICIUN COMENTARIU: Falsa Atlantidă Falsa Atlantidă Falsa Atlantidă, o aguridă, Cuvintele se plimbă printre idei ca peștii, Cartea de vizită a mortului este unicul vers scris în minte, oamenii sunt străini din naștere, nu vă obișnuiți cu voi, dacă nu ați exista, ei? Ce ați spune? Răstigniți în pat vă fumați speranțele. Singura reușită în viață este să nu mori când vrea Diavolul. Vorbim despre requiem și ne scobim în dinți. Despărțiți de uter nu ne regăsim adăpostul. Dorințele trupești se sting sub cerul înstelat. Fiecare clipă este ipotecată, dar noi nu știm. Nimic nu se pierde, decât viața. Între două oglinzi nu te mai poți vedea. Am zărit Titanicul într-un tablou al bunicii. Atlantida nu se zărea, deși a fost primul Titanic. Cum a trecut timpul, spuse furnica. Ții minte Atlantida noastră? BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Scarabeul de aur Scarabeul de aur Prietenul cel mai bun m-a suspendat, Sunt scarabeul de aur în așteptarea Unei gâze miraculoase, o zână – gâză, În jur roiesc mici iago , cinstiți brutuși, Mă simt minunat, deși pustnic într-o peșteră Numai și numai de aur, rostesc cuvinte, Îi înțeleg pe Spinoza, pe Da Costa, Pe Jeanne D”Arc o înțeleg cel mai bine, Uneori, seara, vine la mine Pascal, Îmi spune, o picătură de apă te poate ucide, Eu nu-l cred, am devenit un mistic îndărătnic, Cred mai mult în spirite, decât în cuvintele unor prieteni, Ce ne lipsește? Nimic, în afara unei mici antante Cu spirite asemănătoare, eu nu mai pot fi de mult Împușcat, reînviu mereu cu Dostoievski, Tolstoi, Strigătul în pustiu se preface în Fata Morgana, Cu ea mai vorbim în somn, în pustiu, Acolo aleargă vioi scarabeii de aur. Boris Marian NICIUN COMENTARIU: Evadare Evadare Lui Andrei Codrescu Copilăria mea stă furișată În piețele dispărute ale orașului, Năluci de mult uitate mă vizitează, Am ascultat limbile pământului, Germana, rusa, româna, Am înțeles că toate păsările au dreptul Să zboare, dar nici un drept nu este garantat, Un singur moment desparte viața de moarte, Un moment pe care nu oricine îl înțelege, Un adevăr ca răsăritul ghiocelului de sub zăpadă, Ca un sărut fugar al fecioarei cu costum de elevă, Apoi vine evadarea, dincolo de ziduri nu este nimic, Zadarnicul efort de a sări zidul, te trezești mai matur, Dar cu nimic mai bun, am început să-i ascult pe clasici, Copiii noștri – giganți, am ascultat Oda Bucuriei, Luceafărul, Am privit pânzele lui Dali, Henri Vameșul, Am înotat în Marea Sargasselor, Aceleași stele, aceiași oameni, Nu am uitat sărutul timid al fecioarei cu costum de elevă. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Mitologicală Mitologicală Moartea ne leagă și ne dezleagă, Unii rămân într-o singură doagă, Dragostea noastră crește, descrește, Sufletul zboară în stele, în peșteri. Eu evadez, el evadează, Scriu acest gând luminat de o rază, Poate cu luna m-am însurat, Poate că stelele mi-au descântat, duc la păscut poemele mele să mi le tundă Domnul pe ele, lâna să fie de aur, s-o caute argonauții și să mi-o laude, astfel poetul fără să știe intră direct în mitologie. Boris Marian NICIUN COMENTARIU: Exilul cuvântului Exilul cuvântului E (proză poetică) Lui Andre Neher, acest compendiu Morfologia peisajului, a pasajului și a pajului, Creațiunea înseamnă tăcere, Supunerea celui nesupus, Zicere fără contrazicere, Emergența tăcerii, tăcerea în aventură, iubitele mele, Ruth și Esthera, Iosif cel vândut ca sclav, Complotul nereușit al lui Iov, Autoînvinovățirea ca formă de lașitate, Culorile vidului, Tăcere nocturnă-tăcere mortală, Les fleurs du mal, Misiune și promisiune goală, Dialog fals și un duet lamentabil, Culegătorul snopilor uitați, Cuvântul spus în pianissimo, Purtătorul neantului, Fraternitatea fratricidă, O luptă pierdută cu tăcerea cuvântului, Violența tăcerii, Cuvântul ce astupă adevărul, O a treia dimensiune – lăcomia, Dumnezeu își asumă toate riscurile Tăcerea nu este Frumoasa din Pădurea Adormită, Istoria ca improvizație, A spera înseamnă a te sacrifica, Iona, bufonul tragic, Vorbele de prisos produc ravagii, Cum intră Dumnezeu în tăcerea Omului, Poți spune DA tăcerii? Obscenitatea viitorului, Vorba cioplește existența, Iluzia non-violenței, Răul se ascunde printre copiii lui Dumnezeu, Tăcerea are diverse grade și diverse măsuri, Printre muți, bâlbâitul spune ce vrea, Riscurile Genezei și Exodului, Posibilul corectează realitatea, Multe altele, nespuse. Pt. conf. Boris Marian NICIUN COMENTARIU: Rezumeu Rezumeu Din amintiri tăcute, Din maronii cucute, Pornim în pași prea mici Spre Greenwich. Căutări, căutări pe alte mări, Zăpezi topite în amiezi, Un dram de minte, Doamne, dă-mi, Cu ochii muți cum e la struți, Ucidem versuri și eresuri, Petrecem iarna –n Viena gri, Unde imperiul se sfârși. Stau într-o salcie, privesc Cum trece-n ritm împărătesc Un ofițer stresat de glonț, Ninive – pasăre cu clonț, Ea-și curăță în rana mea Ce a mâncat la cherhana, Iar dincolo umbrele trec Printr-un contrast, un turc și-un grec. Altă iubire noi căutăm În orășelul North-Helăm. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: În mine În mine În mine intră toate gudroanele, Morții nu visează că vor reînvia, Dar ceva există ca o floare- ghiocel, Ceva renaște din aer, din cuvânt, Am o mare încredere în revenirea păsărilor, Călătoresc permanent între Taj-Mahal și Antarctida, Se uită uliul la mine, mă confundă cu o pradă, Maharalul din Praga mă însoțește, Uneori vorbesc cu Faust despre timpul probabil, De când cu cibernetica nimic nu este sigur, Undeva locuiește un ins identic cu mine, Nu l-am căutat, am vorbi aceeași limbă, Ah, Mefisto, ah, Golemul, mi-au însoțit copilăria, Mă așteaptă o nouă misiune, desigur, secretă, Voi elibera o furnică de exploatare, Asta mi-a spus Kepler înainte de a muri, Damnatio, strigă un caporal în izmene, Jocul divin nu s-a terminat, vă asigur. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Izgonit Izgonit Izgonit din Cetate voi cânta doar în câmp, Ca un Pan exilat, ca spartanul cel strâmb, Un scripcar pe o casă cu o vioară din flori, Doar cinteza îmi spune că-i dau fiori . Am avut o iubire, o am și acum, Mi se spune, mai bine cată de drum, Stau ca vodă în fața Înaltelor Porți Ori ca omul lui Kafka fără de sorți, M-am jucat cu comete și meteori, Mi se spune, prietene-i timpul să mori, Iese-un gâde îmi taie capul pe loc, Capul vorbește cu limbă de foc. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Scamatorul Scamatorul Era-n Lublin un scamator, Ce se scula mereu în zori, Ne oferea minuni, dar cum Să crezi azi în minuni? El fericit, noi - acri, surzi, c-așa e omul, ca un sturz, stă drept, gândește strâmb, speriat, pământul pare plat. Un cabalist trecea vârtej, Era din cei mai cei viteji, el circula prin Manhattan. n-avea un ban. Mai știu un Ghimpe, cam netot, Un papagal prea roșu-n bot, groparii-l așteptau cu drag, el a murit în larg. Cucurigu, strigau în rai Franz Kafka și cu Georges Batailles, Le sunt nepot și mă irit Că nu i-ați auzit. Acum, cu gluma las-o jos, Zăpada e un dar prețios, De n-ai almazuri sau bijou, De nu vânezi căprițe-gnu, Ești un nimic, tu poți să scrii Romane lungi și poezii, Totuna e, că undeva Noi ne vom saluta. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Judecătorul [Introduceți aici titlul publicării] Judecătorul O stradă și-o bragă, albitură, alviță, Viță de vie, viță de moarte, Intrăm în subiect ca în brânză, Să trăiți domn Judecător. Vai, jerbele, de ce strigau gâștele? Nu vă abateți de la subiect. Voiau să-și ceară iertare, Ce, cum ? Vorbiți mai tare. Te tai, șuieră martorul, Dispari într-o clipită, Pot fi bun, pot fi rău, tot un drac. Ne mai iubim, totuși. Ca și cum ai avea două logodnice. Ce, e rușine? Percheziționați-l. Polița era falsă, domn Judecător. Nu-i dăm nimic. Cu asta se vine la mine? Mi s-a-ntâmplat să văd un om pe care Îl credeam mort, ei și? Încercam și eu să mă mir. Încercam să mă trezesc. Voiam să-i întind mâna, el nu voia, apoi, brusc mi-a strâns brațul cu o forță herculeană, m-a târât pe străzi lăturalnice, se lipeau de mine leproși, câini vagabonzi, prostituate bolnave și grave, m-am trezit pe cearșaful ud, soarele mă pișca de nas, afară lătra sănătos un câine, cafeaua e gata, domn Judecător. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Prins Prins într-o plasă rară Prins într-o plasă rară De păianjen prietenos, Încerc să scap de propriile vicii, Victoria este dincolo de final, Ce să mai pot ierta? Totul și nimic, o, Dumnezeule al dreptății, Tu domnești în inima omului, aici, pe pământ, Nu-i mântuire pe pământ, Dar nu suntem singuri, nu, Vom ieși din fluviul Timpului, Fără regrete, am făcut mai mult decât speram, Abia mă întremez după visul din noaptea trecută, Metafora, strigă un trecător, unde este ea? Eu sunt metafora, parametafora, pentru că forez în mine , îmi place să vorbesc cu tine, ceilalți nu știu nimic. Deh, urmașii… BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Prezență ciudată Prezență ciudată Gram de neliniște, o, Cabala, Cine te știe, moarte nu are, Nu scriu plăcut, nu fug după ciute, Metafora vine ca ursul flămând. Gura ei aștepta sărutul, Lacrimile – o chemare a fericirii, Inima ei se zbătea încă, Prinsă în plasa copilăriei. Totul a fost curmat de un glonț, De o ardere intensă, De mult trupul ei zace inutil, în pământ, Sufletul ei este departe, Mâna care a ținut pistolul, Scrie azi despre trecut, Uită istoria fetei moarte. Memoria nu face zgomot, Ca și morții, Memoria – fiică a Luminii, Morții noștri - țesături fine de lumină. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Întrebările Întrebările Mergeam pe un coridor, Împăcat cu finalul, Râdea o paiață, acolo, în poartă, Ești trist? Mă-ntreabă moartea, Ași, nici vorbă, eu cred că ești o paiață și-atât. Cădeau frunze din Copacul Vieții, Umbrele creșteau, Unde erai, Daniel, unde erai? Gurile celor ce cântau Au fost astupate cu pământ, Tu unde erai, Daniel? Alături arde o lumânare, Cu capetele ninse de ani, ei studiază, Barba le ajunge la brâu, Ei studiază cărțile vechi, Străjuiesc Timpul să nu treacă, Străjuiesc adevărul, dar care? Fără barbă ar semăna cu niște copii, Ochii lor privesc înlăuntru, Pentru ca noi să privim. Încotro? Nu te teme, și-a spus, Vântul sorbea din căldura trupului său, Nu te teme, și-a spus, Vântul aluneca peste trupul Sfârtecat de gloanțe. Nu te teme, și-a spus, Tremura ca o stea tot mai înaltă, Deasupra pământului. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: poți cere iubire? Poți cere iubire? Cel care plânge, Cel care pierde tot sângele, Vântul de toamnă peste O groapă uriașă, Blesteme și țipete-n beznă, Oseminte se nalță, Se caută, se găsesc, Nu au liniște, Lacrimi de piatră. Eu am văzut cum ochii lor piereau în ceață, Eu am auzit ultimul lor strigăt, Eu am văzut cum se nălța fumul, Am auzit cum se îmchideau ușile, Fumul era ultimul lor cuvânt, Ultimul sărut, o literă, Un semn pe un cer de lut. Poți cere lumii iubire? Poți cere orice, Iubirea se-mparte În iubiri mai mici, tot mai mici, Până ce te trezești în palmă Cu un dram de ură, O scuturi, nu scapi de ea, Iartă-mă, Doamne. Boris Marian NICIUN COMENTARIU: Prăpastia era pentru oameni Prăpastia era pentru oameni Prăpastia era pentru oameni, Clipele erau rafale de mitralieră, Amintirea, astăzi, este un monument tăcut, Cine să vadă prăpastia dintre cer și pământ? Cel care plânge, cel care pierde tot sângele, Vântul de toamnă peste o groapă uriașă, Blesteme și țipete-n beznă, Oseminte se-nalță, se caută, se găsesc, Nu au liniște, lacrimi de piatră, Asprul pământ, fără glas se ridică statuia, Ani și ani, dar nimeni n-o vede, Apoi toți o zăresc, dar nu cred, nu cred, nu cred. Copiii au desenat, au putut desena, Un fel de a glumi cu moartea, Cum numai copiii pot glumi, Desenele lor au rămas caraghioase și strâmbe, Glume triste, iar micii autori plutesc pe cer, Nori albi, zâmbind ștrengărește, Dar pe pământ nu vor reveni niciodată. Chiar dacă scapi, Chiar dacă vei povesti, Nimeni nu te va crede, Spuneau pietrele din pavajul Careului de execuție BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Poemul Lautrec Poemul Lautrec Piciorul sus, aburi, alcool, Puțin mărunt, gigant de-alcov, Boemul trist, alt paradis. În artă nu poți fi Nimic, Mai bine zeu, decât mulți conți, Un Dumnezeu de patru coți, El a iubit pe cel căzut, A ridicat în slăvi pe slut, Mai bun ca el n-am prea văzut, Poate că eu as fi trecut Nepăsător, cum suntem toți, O omenire de netoți, Toulouse, ne-ai tras în inimă un glonț. O lume râde, alții plâng, Fără speranță, ochiul stâng e-nvinețit de un amic, în artă nu poți fi NIMIC. Iar dragostea, pâș-pâș umbla În patru labe, o cățea, Toulouse-Lautrec ești un gigant Într-un viitor rămas vacant. Boris Marian NICIUN COMENTARIU: Unu Unu-nseamnă doi I. Nefericirea nu poate fi cactus, Cum fericirea nu este un crin, Abia deasupra norilor, înaltul Ne spune ce-i mărunt sau e divin. Într-un pustiu nu vin nici viața, ploaia, Poate că sufletul e uneori pustiu și totuși noi simțim văpaia, cu Dumnezeul viu. Iar de-ncălcăm porunci, nu vrem iertare, Pedeapsa și iertarea sunt în noi , În urma noastră, asemănătoare, Este ființa, unu-nseamnă doi. II. În spatele zidului era o comoară, Zidul dăinuia de o mie de ani, șopârlele ajunseseră la a mia generație, viermii nu puteau să pătrundă prin metal. Acolo bătea o inimă, așa spunea învățătorul, Dar cine s-ar fi apucat să scoată comoara, Ar fi riscat prăbușirea catastrofală a zidului. Zidul era până la cer. Numai un orb putea să facă lucrarea. Un orb nu poate fi pedepsit de nimeni. III. Pe câine îl chema Riabcik, Venea din ținutul Riabland. Avea ochii roșii, era slab ca un deținut, Dar fericit când nu primea picioare în coaste. Culcușul său era în peștera walkiriilor. În tinerețe a fost duce. Mai era acolo o femeie, Frosa, Care-l hrănea cu jăratic. Câinele căra găleata la râu, Răul era de foc, Riabcik l-a traversat, A cucerit Roma, acolo a rămas fără coadă. Catedrala San Pietro î privea cu milă, Prietenul său bun era Romulus, Amândoi sufereau de jigodie. Astfel s-a născut o rasă. IV. An de an, capul meu Se înclină mai adânc În fața celor morți, În fața celor uciși, Alături de cel care am fost Jelește cel care sunt astăzi, Mai gânditor, mai înțelegător, Umbrele se tânguie, Așteaptă să le chem pe nume, O melodie tristă e amintirea lor, Dement îmi apare trecutul, Îmi cereți să-l privesc umilit? V. Un mic soare s-a urcat pe un soare mai mare, O frunză a declarat că este poet, Un broscoi a devenit cel mai mare, O vrabie rănită nu l-a trădat. Orice client are ochi de înger. Boii au coarnele pașnice ca și sânii femeilor. Ne vom regăsi în grădină, fiecare – o plantă. Lăsați stelele, au ele alte griji. Pietrele ne roagă să nu le lovim. Covoarele ne duc dorul. Obosit, mă descompun în puf. Toate păpușile mor într-o zi. VI. Înainte de a adormi, apuc să văd Cum leii sfâșie o girafă, Cum le sclipesc ochii răi, Cum se mânjesc cu sângele girafei, Care se prăbușește de pe catalige , Am adormit adânc, ziua a fugit în brațele beznei, m-am trezit, au trecut câteva veacuri, în față dansa o rază violetă, îmi spunea – te iubesc – mă simțeam inundat de o bucurie intensă, amestec de roșu, albastru, violet. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Cine-i? Cine-i? O șosetă albă, una neagră, Vârfurile pantofilor aduse-n unghi, avea ochelari, evident, citea o carte despre ghivent, avea laptop, avea mătuși, din Buhuși până-n Konotop, nu avea eclat, dar scria, dar dirija, „Liliacul” compus de babacul. N-a fost Don Quijote, nici Moise, Sancho Panza, Era duce de Braganza, Între Vucovar și Dubăsari Era armăsar. Adorm în troleibuz, visez, Cum urc marmoreene trepte, Castelul mă așteaptă, vienez, Iar îl las să mă aștepte, Sunt plin de decorații, Feldmarschal, Arunc în jur priviri intimidante, Dar o brunetă râde pe sub voal, Îmi spune – rațiune, mergi andante, și sus abia respir, încovoiat, privesc la tronul gol, în catifele, cobor la popa nan, doar am visat că sunt în lumea ipocritelor livrele. Cînd zbor cu avionul, vine un înger, Îmi oferă un compot de iluzii, vecina de pe șezlong nu mă recunoaște, deși mi-a fost iubită fidelă, avionul zboară în direcție inversă, dinspre cer spre pământ, abia aștept să dau un telefon, „Ajungem în câteva secunde”, Strigă pilotul Scaraoțki, Stewardeza nefertiti, Îmi dă o bomboană Cu gust de varză murată, ”Acum vă recunosc”, îmi spune vecina, e galbenă a șofranul, apoi ascult ultimele știri, aflu că am căzut cu avionul alaltăieri. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Din om se smulge strigătul Din om se smulge strigătul Din om se smulge strigătul Ca dintr-o pasăre în zbor, Un strigăt e-o sămânță-n cer, De sus curg lanuri sângerii, Iar pe pământ atâtea ruguri ard, Atâția miei ce în zadar Se roagă pentru milă, În timp ce frigul cade ca o ghilotină Peste grumazul florilor târzii. Corabia a naufragiat de multe ori, O nucă, poate-un om la reanimare, Pe ducă sunt eroii, Corabia coboară pe un singur drum, Pe verticală. E prea târziu să-ndrepți ceva, Nu-i prea târziu să uiți Se moare-n cărți, la cinema, Iar unii mor desculți. Ne-amestecăm cu viermi, furnici, Cu frunze, pene gri, E prea târziu să fiu aici, E timp pentru a muri. Prin scris nici nu trăiești, nu mori, Dar te înalți de-atâtea ori. Vorbele mele peste țări și mări, Cum trenurile trec prin gări, Cum păsările-n nori dispar, Cum inima îmi bate rar, Cum nu știu nici acum ce-a fost. Cum nici viitorul n-are rost. Și totuși noi trăim, iubim, și totuși îngerii ne vin, acest poem e-un strigăt mut, din est în vest, din nord în sud, un strigăt ce nu moare-n morți. Bastilii cad, Înalte Porți. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: E frig E frig și azi e ziua mea E frig și azi e ziua mea, Dar ce contează pentru o vecie? Simt că prietenii-s aproape, Eu încă pot să cred în prietenie. Bătrân naiv, sentimental Am dăruit poeme Mai limpezi decât un cristal, mi-ați fost și-mi sunteți gemeni. Am întâlnit în drum iubiri, Dar n-am trădat Iubirea, Unii au fost frați, alții vampiri, Să-i judec, nu mi-e firea. Poetul moare nescriind și necitit el moare, ca orice om privesc cu jind la tot ce mă-nconjoară, milioane scriu, milioane mor, din ceruri cad și stele, m-am dăruit poemelor, mă regăsesc în ele. Un cer fără de margini port în suflet, Un cerc de foc mi-e timpul martirizat, desculțe Merg clipele pe drumul înspre moarte, Eu am crezut, în Tine, Doamne, nimic nu mă desparte, Durere și trădare, curg fluviile-n ocean, Sunt fericit că-mi dărui otravă și balsam, Speranța nemuririi, iubirile trupești, În fiecare clipă îți mulțumesc că Ești. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: O pasăre uriașă O pasăre uriașă Confratelui Bradoski O pasăre uriașă cu aripi lungi s-a așezat pe gândurile mele, de-o parte și de alta, stăm la taifas, îi simt chiar răsuflarea-ntretăiată, e pasărea ce zămislește viață. ea zămislește viață, ea are străluciri albastre, în timp ce noi purtăm orice și locuim oriunde, ea este visul din copilărie și speranță de-a lungul unei treceri fără vise. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Miroase a cuișoare Miroase a cuișoare Miroase a cuișoare și șofran, A chimen și-a cadavre de albine, Miroase a haina mortului de-un an, Dar poposește damful de smochine. Cum bate toace-n fierul ruginit, Cum se ridică morții și se roagă, Acolo, sub un dud noi ne-am iubit, Iar peste ani îmi ești cu mult mai dragă. Sub fân mai zace vulpea prinsă-n lanț, Ea a murit, ne-a blestemat cu ochii, Iar anii trec plutind în danț, se-ascunde soarele sub umbra unei rochii. BORIS MARIAN NICIUN COMENTARIU: Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire Abonaţi-vă la: Postări (Atom) MELANCOLIE Citate De Karl Jaspers, Citate : (3 citate) Sa decid sa devin filosof mi s-a parut la fel de nebunesc ca si atunci cand as fi decis sa devin poet. Autor: Karl Jaspers (1883 - 1969) | Tema: Filozofie | Click-uri: 0 | Rang: 10.00 | Fav Doar individual omul poate deveni un filozof. Autor: Karl Jaspers (1883 - 1969) | Tema: Om | Click-uri: 165 | Rang: 0 | Fav In uimire, devin constient de ceea ce-mi este necunoscut. Cunosc tocmai de dragul cunoasterii. Autor: Karl Jaspers (1883 - 1969) | Tema: Cunoastere | Click-uri: 173 | Rang: 10.00 | Fav INSIGNĂ FACEBOOK Boris Mehr Crează-ţi insigna ARHIVĂ • ► 14 (66) o ► Aug (5) o ► Iul (20) o ► Iun (28) o ► Mai (9) o ► Ian (4) • ► 13 (185) o ► Dec (20) o ► Nov (11) o ► Oct (3) o ► Sep (11) o ► Aug (19) o ► Iul (25) o ► Iun (16) o ► Mai (21) o ► Apr (22) o ► Mar (18) o ► Feb (16) o ► Ian (3) • ► 12 (197) o ► Dec (1) o ► Nov (3) o ► Oct (14) o ► Sep (19) o ► Aug (3) o ► Iul (28) o ► Iun (23) o ► Mai (18) o ► Apr (27) o ► Mar (25) o ► Feb (16) o ► Ian (20) • ▼ 11 (261) o ▼ Dec (33)  Halucinant trecutul  Se făcea  Matur și foarte trist  Democrația melancolică  Afară și-nlăuntru  Călătorind pe alt poem  Diptih con amore  Anarhia în stare pură  Piatră cu cohi  În somn și în nesomn  Există?  Chagall  Nedivina comedie  Nu sunt poetul abisal  Colind  Romanță foarte târzie  Cuvântul ca melcul  Iubirea ca fiară  Profet  În castelul Metzengerstein  Cursa cu obstacole  Șalul  Pantofii negri  Iarna  Și voi trăi  În profil  Spectacol în aer liber  Metaforele  Falsa Atlantidă  Scarabeul de aur  Evadare  Mitologicală  Exilul cuvântului o ► Nov (40) o ► Oct (20) o ► Sep (18) o ► Aug (6) o ► Iul (26) o ► Iun (9) o ► Mai (23) o ► Apr (12) o ► Mar (28) o ► Feb (21) o ► Ian (25) • ► 10 (114) o ► Dec (22) o ► Nov (11) o ► Oct (2) o ► Sep (2) o ► Aug (3) o ► Iul (12) o ► Iun (10) o ► Mai (9) o ► Apr (13) o ► Mar (12) o ► Feb (14) o ► Ian (4) • ► 09 (121) o ► Dec (11) o ► Nov (17) o ► Oct (11) o ► Sep (12) o ► Aug (11) o ► Iul (12) o ► Iun (10) o ► Mai (24) o ► Apr (5) o ► Mar (8) VIZITATORI We offer a wide range of free services and information sites for you please visit some of our free websites. • înapoi la pagina principală Un amalgam de policier și idilă romantică conferă filmului o aură de iluzionism avangardist. Jocul este mai aproape de comic, un comic de calitate, deși nu lipsește horrorul. Următoarele scurt-metraje realizate în spiritul standardizat prolet-cultist, care trezește justificat un zâmbet „complice”( ei se făceau că…, noi ne făceam că…) se datorează șui Geo Bogza, Aurel Baranga. Orice istorie, vorba lui Cioroianu este „o frumoasă poveste”. bmm Schițe 1. Mica Mica are 85 de ani, și-a pierdut soțul după 65 de ani de tovărășie ireproșabilă, când o întrebi ce face îți spune că vrea să meargă la Puiu. Toată lumea știe chestia asta, dar ea nu se hotărăște. Într-o zi, am sunat-o și nu mi-a mai spus nimic. A tăcut, am insistat, iar la următoarea convorbire a mărturisit. Într-o noapte, dormind ea adânc, a auzit telefonul, alo, aici e Puiu, care Puiu, este Puiu al tău, de ce vrei să vii la mine? Am înghețat de frică, zice Mica, iar el, Puie adaugă, eu nu mă plictisesc aici, tu nu te grăbi. A închis, mă uit, nici un număr, cine a sunat? Cine face asemenea glume? Am întrebat, nimeni nu știe nimic, tu știi ceva? Doamne ferește. Zice Mica, Puiu nu m-a înșelat niciodată, de ce să mă înșele acum? Zic eu – dar nu te înșeală, el este în altă lume, face și el ce poate. Ai dreptate, dar tot nu e frumos din partea lui. Am să te mai sun, dacă mă mai caută Puiu am să-i bat obrazul. Nu m-a mai sunat. S-a dus și Mica. Ce scandal i-o fi făcut? Am remușcări, trebuia să nu-i dau dreptate lui Puiu. 2. Ipohondria E sunt un ipohondru nenorocit, stau la poarta ta și mă lamentez că nu există minuni pe lume. Adevărul este că de când mă știu m-a durut ceva. Sufletul mă doare tot timpul, nu am leac, burta mă durea când eram mic, din cauza lui Hitler, capul a început să mă doară de când l-am citit pe Dostoievski, adică de la 16 ani, am mai avut niște chestii la ganglioni, motiv pentru care am vizitat Israelul de două ori, am pus un bilețel la Zidul Plângerii și mi-a trecut, doctorii au spus că ... nu se poate, trebuia să mor cu 20 de ani în urmă, adică sunt retardat, de curând am pus un stent la picior, având arterită ( te pricepi la medicină? ) , am primit o ofertă de la Federația de Fotbal să dau cu piciorul în ... șefi, etc. așa că nu mă mai panichez, am fost în Infern, știu cum este, nu mă tem , iar Raiul nu îmi este accesibil, pentru nenumăratele păcate făptuite în stare conștientă . Te iubi, îmi placi că nu mă mai las de tine ... pour toujour. , pour eternite..nu, că asta scrie prin cimitire…aveam pasiunea să învăț textele de pe pietrele tombale.. pe primele prietene le duceam la cimitirul Bellu să le sărut în voie. Mai vorbim, acum sunt treaz și ...mă doare capul ușor, al naibii cap, adică un cap prost se luptă cu un stăpân deștept sau invers.... 3. Trenul S-au aruncat în urma trenului, au scăpat, s-au frământat în iarbă, s-au iubit, în timp ce trenul gonea nebunește spre moarte. Ei doi erau nemuritori. Așa este în dragoste. Cei din tren iubeau și ei, dar nu știau ce-i așteaptă. Unii mor înainte de a iubi, aceștia merg în Rai, fără dubii, trenul e unica șansă. Poate nu este unica, mai există și altele. 4. Zăpada Zăpada a acoperit tot ce este trist, așa cum vorbele acoperă trădarea, frământările, regretele, așa și trebuie, orice tăcere dezvelește adevărul, drumul este prea anevoios, câinii turbează în singurătate, oamenii mai mușcă uneori, nici primăvara nu aduce pacea, eu simt cum moartea ne pândește-n luna mai, la școală eram exmatriculat mereu în mai, iar prima fată care mi-a spus că nu mă iubește era născută în mai, eu am crezut-o. Uneori e iarnă-n luna mai. BORIS MARIAN poezii poezii poezii poezii poezii poezii poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii poezii poezii CăUtare Agonia - Ateliere Artistice Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă. Copyright 1999-2003. Agonia.Net E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate