Poezia nu latră

Poezia nu latră, ei și? Mie îmi plac
și câinii, oameni să fie. Razele și realitatea
sunt în divergență. Poeții nu-și recunosc florile.
Nici ele nu latră. Urcăm prin propriul nostru trunchi
Spre lumină. Firimiturile anotimpurilor nu ne hrănesc
Îndeajuns. Liniștea cărților nescrise, fluturii ce nu mai apar.
Treptat dispar și eu, ce rămâne? Ce rămâne? Tu vei rămâne,
Iubită necunoscută, mereu te-am iubit fără cuvinte,
Dar nu ai fost o fantasmă, altfel de unde Poesia?
BMM