Triunghiul magic

Triunghiul magic
I.
Un domn Stiklefritz se plimba cu o gâscă.
El făcea fracuri pentru diverse animale.
Trecând pe lângă un coafor/coaforeză, se înclină,
Așa rămase până la al doilea Rezbel.
Era sâmbătă noaptea, duminica se anunța frumoasă, el zăcea.
Fiecare încercăm să ne petrecem zilele cu plăcere.
Dar și tristețea este boală grea.
Palid, insignifiant, se apucă de meditații și uite ce ieși.

II.
Pe fruntea mea alunecă un glonț,
Ca un melc însângerat,
Câte gloanțe nu și-au sfârșit drumul
În trupul fratelui, surorii noastre?
Fumul, ca o plasă subțire de păianjen
Îmi învăluie inima, seara vine la mine
Cu tălpile carbonizate, stelele mi se par cusute
Direct pe piele, de pe fruntea mea
Se desprinde zăpada însângerată,
Am purtat și eu martiri și mitraliere,
Vorbesc cu durerea inimii,
curios cât de ușor
Se risipește celălalt trup, oare știu adevărul
Dar cei care mor, noi, cei de dincolo de zidul alb,
Nu știm nimic?
III.
Căldura inimii se risipește-n Univers,
Iar Universul nu este pervers,
Deși el poate să încapă-n vers,
Scris pur și simplu-n parc, în mers.
Din praful cosmic se adună-un boț,
Un boț ce strigă, exploziv și hoț,
Lăuza îl privește dintr-un colț,
Iubire fizică și legea lui Helmholtz.
Rațiunea celui istovit se izolează,
Speranțele se-adună într-o rază
și nu contează, vei găsi o oază ,
precum o mumă, moartea ne vegheză
BORIS MARIAN