Am râs

Am râs Am decis să nu mai scriu, de mâine, De poimâine, minciună, ai fața unui demobilizat, Eu nu am râs de oameni, dar știu ce schimbătoare este stima, Admirația cu sfârc, oamenii mai năpârlesc spre a scăpa. Sunt strămutat, pietrele albe au devenit negre, O roată se blochează, înjurând. Nici miezul nopții nu te vrea în preajmă. Pe cine acoperă ciuperca otrăvită? Cenușa din ce carte s-a ivit? Osana, zic eu, în zadar. Doar bufnița lipsea și a venit. Ce caută Celan și Luca pe Podul Mirabeau? O altă lume, o lume a poeților damnați? Tăcere, dați tăcerii drepturile ei. Geneza – tăcere, exitus-tăcere, Iov complota, dar se plângea, Vidul are culori ascunse. Inert e-n aparență orice mort. Dar Domnul e mișcare și Cuvânt. Ce ai de spus propriului suflet? Demobilizare, cu asta se explică totul. Și dacă nu? Desigur, nu ai înțeles decât puțin, Sunt praguri divergente peste tot, De aceea am și râs acum. BORIS MARIAN