Pădurea adormită

Pădurea adormită

În pădurea adormită animalele își făceau hibernarea.
Boul sălbatic se trezi și spuse – Quod licet Iovis…
Mai departe uitase textul. Se iscă o hărmălaie.
Cineva chițăi- nu face altuia ce nu-ți place.

Urmară replici – nu fă ce? Care altul? Ce nu-ți place?
Nu-l judeca pe aproapele tău. Care aproape?
De ce să-l ucidem? Lasă-i pe ei să te blesteme, tu nu blestema.
Un fir de grație este tors și țesut. Cât de bun este cuvântul
care vine la momentul potrivit? Este bun.
Doar dincolo de castani e lumea.
De astăzi lumea nu se-nseninează.
Un, doi, nimic, trei, vom fora adânc în solul planetei Tristețe,
De mult pare viața doar un decor în schimbare,
Clarvăzător cu propria-mi soartă,
Mă văd crucificat ca evreul Iisus,
ținta e falsă, rutina și ura sunt numai surori,
unde-i rubinul iubirii de-aproapele tău,
frate Cain?
Chiar și baloanele mari de săpun râd în aer,
Care-i viziunea, care e vizuina? Doar nebunie și sânge.
Orice poate să fie ucis, omul nu, omul nu, niciodată,
Credem în Domnul? În altceva nu poți crede.
BORIS M. MARIAN