Cum evaluăm trecutul, astfel vom fi în viitor

Cum evaluăm trecutul, astfel vom fi în viitor

Tot mai frecvent, pe FACEBOOK, dar și în librării, în reviste apar intervenții, aprecieri din ce în ce mai eronate, cu orientare radicalizată spre dreapta. Fenomenul nu este tipic românesc, ci general european. Mi se pare ciudat, în condițiile unei pseudo-invazii islamice, cu efecte îngrijorătoare pentru civilizația Europei. În primul rând aș vrea să afirm cu orice risc de a fi catalogat cumva altfel decât mă consider în realitate – secolul XX a fost dominat de ascensiunea comunismului stalinist și a fascismului cu nuanțele sale – nazist, mussolinian, legionar. Efectele se cunosc, mi se par ridicole contabilizările, care din cele două rele a fost mai mare. Este nedemn pentru umanitate să contabilizezi numărul de morți, de schingiuiți. Asumarea trecutului ține de gradul de conștientizare acestui trecut. Mă voi referi la istoria României din secolele XIX-XX, strict pe tema relațiilor interetnice. Prezența evreilor pe teritoriul daco-roman este atestată în urmă cu două milenii, dar numărul lor a devenit semnificativ în ultimele două secole. Eminescu se întreba, ca jurnalist – de ce vin la noi și nu se duc înapoi în Rusia, ori în Austro-Ungaria, Germania, America? Din Rusia este simplu de răspuns – pogromul este un cuvânt rusesc, o realitatea a țarismului rus, iar obligativitatea serviciului militar de 20 de ani ducea la distrugerea familiilor și comunităților evreiești, unde bărbatul susținea familii numeroase, copii, femei, bătrâni. Timp de secole, evreilor li s-a interzis cumpărarea de pământ, portul armelor, accesul la anumite slujbe, astfel că lor le-a rămas liber micul și marele comerț, finanțele la nivel local și internațional, medicina, activități notariale, birocratice, ca și luarea în arendă. Alecsandri, cu antecesori evrei, se pare, din Italia, nu a înțeles rolul evreilor la sate, numindu-i „lipitori”. Antisemiți la noi au fost A.C. Cuza, un profesor ratat, apoi liderii Mișcării Legionare ( v. Cărticica șefului de cuib, ș,a) , Guvernul Goga-Cuza care a anulat dreptul la cetățenie câștigat prin Constituția din 1923, apoi a urmat regimul lui Ion Antonescu, cu deportări ale evreilor în Transnistria, unde nu s-a trăit bine, cum susțin unii ignoranți, ci s-a murit pe capete, prin împușcare, foamete, boli, frig, etc. Dacă evreii au fost acuzați de plutocrație capitalistă ( v. Mein Kampf a lui Hitler), a urmat acuzația de a fi purtătorii comunismului marxist-leninist-stalinist. Trebuie spus foarte limpede, comunismul a fost adus în România nu de un partiduleț de 900 de membri, din care 600 minoritari evrei, unguri, ucrainieni, ci de TANCURILE SOVIETICE, conform înțelegerii de la Ialta. Fără prezența sovietică în România, nici nu ar fi existat dictatura peceristă, dejistă și ceaușistă, mai târziu, când PCR avea peste trei milioane de membri. Se dau cu insistență nume de evrei care au condus diverse sectoare în RPR-RSR. Ok, dar se uită că din 800.000 de evrei câți erau în 1938, azi sunt circa șase mii, adică de o sută de ori mai puțini. Unde s-au dus ei? Parte în cuptoarele de la Auschwitz și în alte lagăre naziste, datorită fascismului maghiar, parte în gropile din Transnistria. Datorită așa numit salvatorului –mareșal Ion Antonescu, parte în URSS, refugiați sau deportați în Siberia, ca burghezi, parte în Occident, iar circa 400.000 de evrei au devenit israelieni. Au apărut diverse legi care au menirea să limiteze manifestările urii de rasă ( deși nu există o rasă evreiască). Ultima lege, despre care se discută cu înfierbântare fără ca mulți să o fi citit, se referă la promovarea valorilor /nonvalorilor legionare. A se citi clar, nu se interzice nicidecum publicarea operele unor mari scriitori, filosofi, nu s-a pornit „o cruciadă împotriva valorilor naționale”, sunt vizate numai cultul și propaganda pro-legionară. Atât în Franța, cât și în Germania sunt publicați scriitori, filosofi care au colaborat cu nazismul, v. Celine, ș.a. în Franța, Heidegger, ș.a. în Germania. Cine ar îndrăzni să nege valoarea unui Cioran, Eliade, ș.a. numai că au purtat un timp cămașa verde legionară? Mi se pare curioasă această fierbere chiar din partea unor intelectuali de prestigiu. Într-un anticariat am văzut la vânzare, fără a fi căutată, cartea lui Hitler, „Mein Kampf”, în romînă, publicată la noi în 1993. Deși această carte nu are decât o valoare documentară. Nimeni nu a interzis-o, deși în alte țări ea este interzisă. Despre ce vorbim? Este destul să amintești de crimele Legiunii ( asasinarea a trei foști prim-miniștri, a 60 de politicieni la Jilava, Rebeliunea și Pogromul din ianuarie 1941), despre politică genocidară a mareșalului Antonescu, că ești taxat imediat de bolșevic. S-a ajuns la afirmații aberante că stalinismul a fost singurul flagel al secolului XX, hitlerismul fiind chiar necesar. O, sancta simplicitas. Să ne fi „fericit” pe noi, toți, indiferent de etnie, o domnie a celui de al Treilea Reich!!!. De Stalin , Dej, Ceaușescu am avut parte. O știm, dar cu Reichul nazist cum ar fi fost? Petrolul românesc s-ar fi scurs nu în URSS, ci în Germania. La Cotul Donului au murit de frig, foame, circa 400.000 de militari români. Ce căuta armata română la Cotul Donului? O fi o explicație, eu nu o înțeleg. În încheiere aș vrea să aduc elogii celor care au editat în 2005-2006 trei cărți ce merită recitite – „ Totuși, n-au fost singuri” ( Maria Marian)-Ed. Universal Dalsi, ”Scriitori evrei în România” de Ovidiu Morar și „ Problema evreiască”, ambele editate de Aura Christi la Ed. Ideea Europeană. O întreagă literatură este la dispoziția celor ce vor să înțeleagă necesitatea dialogului interetnic, multietnic, vor să fie oameni, să iubească deopotrivă cultura națională și universală.
BORIS MARIAN MEHR