Eșarfa rubinie

Eșarfa rubinie

 

Eșarfa rubinie de peste drum mă absoarbe,

Privești persoana și nu vezi eșarfa,

Ce este bun într-un om? O grădină.

Mase, mese, messa  de dimineață.

Vrei viitor sau prăjitor? Sau Vrăjitor?

Confucius, adesea mă gândesc cu jale.

Ce ne-am face fără cuvinte? Punct.

Urmașilor ce le lași? O peșteră?

O amărâtă turturea? Vorbeam degeaba,

Dă-i cu roaba. Lasă zburătorul, n-are el motorul.

Cine bea din Dâmbovița,  nu cunoaște șlibovița.

Lumea se-mparte în boi și viței, asta mi-a spus însuși Corneille.

Noi mergem ce mergem, unde-i eșarfa?

Pe o stâncă neagră, gata să se spargă.

Spui ce spui, dar tristă-i lumea, ca după chef.

A pune lucruri în rondel, dar pierde părul că nu-i chel.

Cheia a inspirat cea mai frumoasă romanță-  dar lacătul?

Din ceas dedus mai bea un must.

„Dimineața își freacă sânii tari de fereastră”.

Înger boschetar, suflet de amnar.

Eșarfa lui Mopete are acum pete.

Cum să uit eu „leoaică tânără, iubirea”?

BORIS MARIAN