Poemul vesel/trist

Poemul vesel/trist



Dintre atâți poeți…câți, oare, vor ajunge la mal?
Și ce este tristețea, o stare de dizgrație, le mal.
Mai tare decât moarte, boală?
Mă simt undeva, la o școală.
Într-un punct al Universului, luminez,
dar lumina fuge, titirez.
Într-un punct, undevea, refuz
Să fiu numai Urmuz.
Alice trece gingașă, optimistă,
Candoare străină, o pistă,
în păsări ce mai există?
E inutil să mă gândesc la mine,
din jocuri se nasc feminine
figuri de umbră și rază,
singurătate- ești oază?
Mai greu ca un bloc de granit
Se prăvălește un mit,
Războiul a fost câștigat
de un fluture negru pe lat.
Armatele pășesc pe chipul meu,
Ceva senzațional și greu,
Visam un lup, cânta la harpă,
Orchestra se adună, oarbă,
toți poartă violete,
Istoriile să nu se repete,
Sanatoriul meu de nebuni,
Urcam înapoi înspre huni,
spuneau că ei ating și cerul.
Au pierdut giuvaerul,
Credința risipă se face,
Voi scrie o carte „ Cum se face”,
despre vechii martiri
fugiți din cimitir,
pe care nimeni nu-i știe,
Cine primește simbrie?
Surzi sunt mai peste tot.
Fotografii cu begemot.
Încearcă să nu clipești, vei lăcrima,
O floare lichidă se prelinge,
O soarbe noaptea, stinge, stinge.
Deasupra pământului plutește
un potir cu vin roșu. Un pește.
BORIS MARIAN